Maïwenn (Jeanne du Barry): un Q&A de două ore jumătate cu publicul după deschiderea Les Films de Cannes à Timișoara
2023-10-20 17:24:44

„Ne putem îndrăgosti de un personaj istoric așa cum ne putem îndrăgosti de o cultură, de o țară, de un bărbat sau de o femeie.”, a spus Maïwenn după proiecția filmului său Jeanne du Barry, la un Q&A cu publicul care a durat mai bine de două ore jumătate, joi, 19 octombrie, în deschiderea Les Films de Cannes à Timișoara.

 

„Jeanne era o persoană mult mai elegantă și distinsă decât a fost prezentată în filmul Sophiei Coppolla (n.r Marie Antoinette), am simțit nevoia să o apăr. Dar nu doar asta m-a făcut să vreau să fac un film despre ea, ci faptul că era o feministă înaintea timpurilor sale, o vizionară, care nici nu știa asta despre ea.”, a mai completat regizoarea, care a lucrat 7 ani pentru acest film. Jeanne du Barry a fost filmat la Versailles, doar în zilele de luni, când palatul este închis pentru public.

 

Actrița Alina Șerban a prezentat Gala de deschidere Les Films de Cannes à Timișoara, la recent deschisa sală de cinema Timiș, de 500 de locuri, care a fost arhiplină pentru proiecție. Publicul timișorean s-a putut întâlni cu actrițele Alina Șerban și Anamaria Marinca (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile) la un Q&A după proiecția filmului Housekeeping for Beginners, de la Cinema Victoria.

 

Până la încheierea festivalului, publicul din Timișoara le mai poate întâlni pe regizoarele Chiara Malta, care va fi la proiecția animației Linda veut du poulet!, Catherine Corsini, regizoarea Le Retour și Delphine Gleize, care va prezenta atât filmul său Carnages cât și filmul Le Ravissement, al regizoarei Iris Kaltenbäck. În închiderea festivalului, la Cinema Victoria, va fi prezentă și regizoarea Lubna Playoust, la proiecția filmului Chambre 999. Sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 16:00, la sala de cinema Victoria, va avea loc conferința Gender Equality in Cinema la care participă Chiara Malta, Delphine Gleize, Catherine Corsini, Ulrike Müller, Julia Patry, Dana Rogoz, Catrinel Dănăiață, Laura Georgescu Baron și Anamaria Marinca.

 

Programul ediției de la Timișoara este aici: https://filmedefestival.ro/les-films-de-cannes/program-timisoara/

 

Astăzi începe Les Films de Cannes à Bucarest, la Elvire Popesco, de la ora 19:00 cu filmul Jeanne du Barry. Gala va fi prezentată de actrița Lia Sinchevici, iar Maïwenn va fi prezentă după proiecție, pentru un Q&A cu publicul din București.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *