Maluma, premiat cu Discul de Platină de către Cat Music, licențiatul exclusiv Sony Music în România 
2022-04-15 21:23:00
În cadrul concertului susținut de către celebrul star columbian, Maluma, parte a turneului european „Papi Juancho” și susținut în fața a peste 15.000 de oameni ce au cântat la unison piesele artistului, licențiatul exclusiv Sony Music în România, Cat Music, i-a oferit artistului Discul de Platină ca recunoaștere a performanțelor digitale ale pieselor lui în România.  

Pe 8 aprilie, Maluma a fost premiat de către Cat Music în cadrul concertului de la Romexpo pentru performanțele muzicale digitale excepționale ale unor hituri internaționale precum „Corazón”, „El Prestamo” „Felices los 4″, „Hola Señorita”, „Hawái”, „HP”, „Mala Mía” și „Pa Ti”, single-uri ce s-au clasat săptămâni la rând în Top 10 difuzări la radio în România și au ocupat primele poziții în chart-urile de specialitate. 

După recordul de spectatori prezenți la show-ul din sala WiZink Center de la Madrid, una dintre cele mai mari arene din capitala spaniolă, Maluma a fost impresionat de prezența extraordinară a publicului și le-a mulțumit fanilor români pentru primirea călduroasă.

Câștigător al Latin Grammy 2018 al albumului Contemporary Pop Vocal (de F.A.M.E.) și proaspăt câștigător al MTV Europe Music Awards 2021 pentru „Cel mai bun artist latino”, Maluma este unul dintre cei mai populari cântăreți cu peste 61 de milioane de urmăritori pe Instagram. Această cifră se adaugă la peste 25 de milioane de fani pe Facebook și 28 de milioane de abonați pe canalul lor de YouTube. De când a semnat cu Sony Music Latin în 2015, Maluma a lansat trei albume care au debutat pe locul 1 în Billboard Latin Albums: „Pretty Boy Dirty Boy” (2015), „F.A.M.E.” (2018) și „11:11″ (2019). Maluma este cel mai tânăr artist care a obținut simultan # 1 și # 2 pe lista „Latin Airplay” a Billboard (cu piesele „Sin Contrato” și „Chantaje”) și doar al șaselea care a obținut-o. Până în prezent, artistul are 14 hituri # 1 pe Billboard’s Latin Airplay.

Cat Music este cea mai mare casă de discuri din România, cu un portofoliu amplu de artiști de succes în care se regăsesc nume precum Smiley, RUBY, Lidia Buble, Elena Gheorghe, JO, Mandinga sau Voltaj. Recent, canalul de YouTube al casei de discuri Cat Music a depășit pragul de 7,6 miliarde de vizualizări și a stabilit un nou record: 7.1 milioane de abonați. Astfel, a depășit zeci de canale din Europa de Est și nu numai, menținându-și statutul de cel mai mare canal de YouTube din România.
Marian Soci (Label Manager pentru Sony Music în România)
Felicia Apostu (Social Media Manager Cat Music)
Alexandru Ionuț (Social Media Manager Cat Music)

Păreri?

82 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *