După succesul internațional al single-ului „Mhm Mhm”, Manuel Riva revine la tema sa specifică – universul și, impreună de Eneli, lansează „Strangers to Lovers”, alături de un videoclip spectaculos realizat cu ajutorul inteligenței artificiale.
Manuel Riva și Eneli lansează „Strangers to Lovers”, și marchează o nouă etapă în colaborarea lor. Lansarea nu doar aduce în prim-plan o piesă captivantă, ci și dezvăluie povestea autentică, de prietenie, dintre cei doi artiști.
Colaborarea dintre cunoscutul DJ și Eneli și-a câștigat notorietatea în 2016 cu hit-ul internațional „Mhm Mhm” ce a dominat topurile din SUA și topurile Shazam în țări precum Bulgaria, Cipru, Moldova, Lituania și Armenia și, în prezent, are nu mai puțin de 60 de milioane de vizualizări pe YouTube și 14 milioane de stream-uri pe Spotify.
Acum, la câțiva ani distanță, Manuel Riva și Eneli lansează „Strangers to „Lovers” – într-o colaborare muzicală emblematică.
„Strangers to Lovers este o poveste de iubire și perseverență și vorbește despre lupta pentru dragoste, indiferent de obstacolele întâlnite în drumul către celălalt, iar versurile vor rezona cu mulți ascultători”, spune Eneli
„Strangers to Lovers” continuă tema caracteristică lui Manuel Riva – Universul: „pentru mine, legătura dintre cosmos și noi, oamenii, reprezintă o temă recurentă. Povestea piesei poate fi privită ca o metaforă pentru o iubire care nu are limite și se extinde la niveluri inimaginabile. Stelele sunt interconectate într-un mod subtil, similar conexiunilor profunde pe care oamenii le pot avea”, spune Manuel Riva.
Videoclipul, bazat pe ideea lui Manuel Riva, regizat de MGM, și disponibil pe canalul de YouTube al artistului, urmărește aceeași temă și prezintă povestea emoționantă a doi astronauți îndrăgostiți care se regăsesc în spațiu.
„Strangers to Lovers” este acum disponibilă pe YouTube, Spotify, Apple Music și Deezer.
Păreri?