Câștigătorul Palme d’Or la Cannes, L’Anatomie d’une Chute, regizat de către Justine Triet, va putea fi urmărit în premieră, în cadrul festivaluluiLes Films de Cannes à Bucarest, ediția a XIV-a. Anul acesta festivalul va avea loc între 20 și 29 octombrie în București, dar și în alte orașe din țară.
Filmele care au obținut cele mai prestigioase premii din lumea cinematografului de autor vor putea fi văzute în premieră în cadrul festivalului.
L’Anatomie d’une Chute, câștigătorul Palme d’Or 2023, îi urmărește pe Sandra, Samuel și pe fiul lor cu deficiențe de vedere, Daniel, care locuiesc de un an într-o zonă montană izolată. Când Samuel este găsit mort în fața casei, începe o anchetă pentru a investiga moartea lui petrecută în circumstanțe suspecte. Sandra este imediat pusă sub acuzare, în ciuda întrebării rămase fără răspuns: a fost sinucidere sau crimă? Un an mai târziu, Daniel asistă la procesul mamei sale, care se dovedește o adevărată disecție a relației de cuplu a părinților săi.
În rolul principal a fost distribuită Sandra Hüller, un star în ascensiune al cinematografiei europene, o actriță fluentă deopotrivă în germană, engleză și franceză, cunoscută publicului din România pentru rolul din Toni Erdmann – film ce a fost regizat de către Maren Ade, filmat parțial în România și prezentat în premieră tot în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest.
Sur l’Adamant a câștigat în februarie Ursul de Aur la Berlin pentru Cel mai bun film. Adamant este un azil unic. O structură plutitoare pe Sena, în inima Parisului, care găzduiește adulți care suferă de tulburări psihice. Centrul oferă o îngrijire care îi fixează în timp și spațiu și îi ajută să se recupereze sau să își păstreze moralul.
Motivat de un interes autentic și contagios pentru tot ceea ce mișcă în cadrul unei comunități, Nicolas Philibert, unul dintre marii regizori de filme documentare, ne invită să ne alăturăm microcosmosului primitor al Adamantului prin acest film blând și onest.
Regizorul francez Nicolas Phillibert a obținut numeroase premii pentru filmele sale Être et avoir, La Maison de la radio sau Le pays des sourds.
L’Anatomie d’une Chute și Sur l’Adamant vor fi distribuite în România de către Voodoo Films, co-organizatorul festivalului.
În București, proiecțiile vor avea loc în sălile de cinema Elvire Popesco a Institutului Francez din România, Cinema Muzeul Țăranului, precum și în sălile Cinematecii Române – Cinemateca Eforie și Cinema Union. Programul festivalului va fi anunțat la sfârșitul lunii septembrie pe www.filmedefestival.ro, totodată urmând a fi puse în vânzare biletele, prin rețeaua Eventbook.
De-a lungul celor 14 ediții, festivalul a prilejuit intâlnirea publicului din România cu unii dintre cei mai importanți autori de cinema, aducându-i în premieră în România pe: Thierry Frémaux, Abdellatif Kechiche, Alain Guiraudie, Albert Serra, Amat Escalante, Andrey Zvyagintsev, Arnaud Desplechin, Asghar Farhadi, Béla Tarr, Bérénice Bejo, Carlos Reygadas, Claude Lelouch, Elia Suleiman, Gaspar Noé, Jacqueline Bisset, Jacques Audiard, Juliano Dornelles, Ladj Ly, Laurent Cantet, Luc Dardenne, Lynne Ramsay, Maren Ade, Michel Hazanavicius, Nahuel Pérez Biscayart, Olivier Assayas, Sandrine Bonnaire, Stéphane Brizé, Tarik Saleh sau Thomas Salvador.
Festivalul de Film de la Cannes este cel mai important eveniment cinematografic al anului, atrăgând deopotrivă vedete de film americane, cineaști din toate colțurile lumii, peste 10 mii de jurnaliști și sute de mii de spectatori. Festivalul are loc in fiecare an în luna mai începând din anul 1946.
La ediția de anul acesta, a 76-a, au ales să aibă premiera la Cannes inclusiv filme americane de mare public precum Indiana Jones and the Dial of Destiny cu Harrison Ford sau Killers of the Flower Moon de Martin Scorsese. Pe celebrul covor roșu pe care se face intrarea pentru filmele din competiție, au pășit anul acesta vedete precum Scarlett Johansson, Robert de Niro, Johnny Depp sau Natalie Portman.
Les Films de Cannes à Bucarest este un eveniment fondat în 2010 de către Cristian Mungiu cu sprijinul delegatului general al Festivalului de Film la Cannes, domnul Thierry Frémaux și este organizat de către Asociația Cinemascop și Voodoo Films.
Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!