Masacrul, o comedie cu maniere, fără maniere, în premieră la unteatru
2022-10-24 19:20:55

 

Atunci când adulții nu se mai înțeleg, copiii din ei ies să-și facă dreptate. Iar asta nu se poate încheia întotdeauna cu bine. Masacrul, primul spectacol montat de regizorul Mihai Brătilă la unteatru, va avea premiera oficială pe 27 și 28 octombrie, în sala din Sfinții Apostoli nr. 44. O comedie cu maniere, fără maniere, producția revizitează unul dintre cele mai cunoscute texte ale autoarei Yasmina Reza, în interpretarea actorilor Alexandru Papadopol, Dana Rogoz, Florina Gleznea și Emil Măndănac.
Povestea e simplă: două cupluri căsătorite încearcă să medieze conflictul care s-a iscat între copiii lor de 11 ani, după ce unul dintre ei l-a lovit pe celălalt și i-a rupt doi dinți. Binevoitori, cei patru adulți se întâlnesc pentru a găsi o rezolvare matură și civilizată, dar ceea ce se vrea la început o discuție rezonabilă, concentrată pe soluții și pe concilierea celor două părți implicate, se transformă pe parcurs într-un haos emoțional. Comportamentul părinților devine tot mai irațional. Discuția degenerează, scoțând la suprafață orgolii rănite, frustrări neexprimate, complexe de inferioritate, frici și acte de cruzime.

Distribuția îi aduce la ,,masa tratativelor” pe Alexandru Papadopol, Dana Rogoz, Florina Gleznea și Emil Măndănac. În interpretarea lor, cel mai cunoscut și mai montat text al autoarei Yasmina Reza, tradus de Ionuț Grama, atinge noi valențe, explorând cu umor, cu naturaleţe şi cu multe nuanţe culisele vieții de familie, dincolo de imaginea aparent perfectă pe care adulții depun atât de multe eforturi s-o afișeze. Costumele și decorul poartă semnătura Alexandrei Alma, iar luminile sunt realizate de Alexandru Medveghi.

,,Pentru mine, Masacrul înseamnă bucuria de a redescoperi pasiunea de a face teatru doar de dragul teatrului. Liber de orice constrângere am ales acest minunat text distins în 2009 cu premiul Tony. Apoi, plin de entuziasm, alături de actorii din distribuție și împreună cu scenograful Alexandra Alma am pornit pe calea plină de aventuri a descoperirii misterelor acestui text. Pășind cu onestitate și tenacitate pe acest drum am ajuns în locuri minunate și pline de lumina si bucurie, dar și în locuri la care am asistat la propriul nostru masacru.”, povestește regizorul Mihai Brătilă despre procesul de lucru.

Primele reprezentații ale spectacolului au avut loc în această vară, dar premiera oficială Masacrul, în sala în care a fost creat spectacolul, va avea loc pe 27 și 28 octombrie, de la ora 20:00. Vârsta minimă recomandată pentru participarea la evenimente este de 14 ani. Biletele sunt disponibile pe www.unteatru.ro.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *