Misha Miller și o lume plină de pasiune, mister și contraste în „Red Blue", primul single al artistei
2021-11-13 19:18:12

Într-o lume antagonică, a contrastelor, Misha Miller vorbește despre dragoste pasională, prin prisma diferențelor, și alege să facă asta apelând la cromatică. Roșu sau albastru? Tu ce ai alege? Dar cum ar fi să le îmbrățișezi pe amândouă, prin intermediul unui miraj?

Ochii lui sunt albaștri ca oceanul, în timp ce pasiunea din inima ei este definită de roșu. O întâlnire plină de mister și de dorință, care ne poartă pe cărările unei povești pline de emoție, chiar dacă, în cele din urmă, este vorba doar despre un ideal. Primul single al Mishei Miller împletește limba rusă cu engleza, amplificând astfel aerul misterios pe care îl are piesa.

„Red Blue a fost scrisă în 2019, într-o săptămână foarte productivă. Tot atunci am înregistrat și Smoke Me. De multe ori văd cromatica asta, Red Blue. De atunci, din 2019, îmi apare în tot mai multe ipostaze ale vieții. O văd de foarte multe ori pe stradă, pe telefon, la televizor.

Textul mi se pare foarte sexy și deep. Este o piesă de dragoste, care stârnește pasiune. Personajul feminin din piesă este foarte misterios și pasional. Iar partea masculină nu există decât în imaginație. Este un fel de mesaj pe care ea și-l transmite tot ei, în timp ce el este doar o siluetă. El este un vis, o persoană ideală. Nu este ceva definit în totalitate”, povestește Misha Miller.

O apariție carismatică, Misha Miller este o combinație de voce puternică și atribute fascinante care se împletesc și duc la povești pline de emoție.

De-a lungul carierei sale, Misha a colaborat cu DJ cunoscuți, iar colaborarea cu DJ-ul și producătorul Manuel Riva, „Sacred Touch”, s-a bucurat de succes cu peste 5 milioane de vizualizări, fiind o prezență constantă în topurile internaționale. Mai mult, piesa „Smoke Me”, cu Sasha Lopez, a adunat peste 18 milioane de vizualizări.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *