MoonSound si Milan lanseaza piesa "Tell Me Why"
2021-08-02 23:48:31

Dacă ești la vârsta în care piesa celor de la Bronski Beat, Smalltown Boy, nu te găsea încă pe harta acestei lumi, să știi că nu este o problemă. Chiar dacă ai ratat o piesă care, cu siguranță, a stat mult timp în radiourile oamenilor, astăzi ai șansa să asculți o variantă updatată anilor în care trăim. MoonSound, împreună cu Milan, lansează Tell Me Why, iar tu ești printre primii care au ocazia de a o asculta.

Piesa originală, lansată în 1984, este o poveste semi-autobiografică a solistului trupei, Jimmy Somerville. Smalltown Boy s-a aflat pe primul loc în topurile din Belgia și Olanda, iar clipul său este unul cinematografic, recunoscut pentru trista poveste și acuratețea cu care a surprins mentalitatea acelor timpuri.

Dar, să revenim la piesa noastră. Aceasta reprezintă o reintepretare a piesei originale, cu un switch atribuit versurilor, dar și cu un sound total nou. Asta pentru o tranziție cât mai lină a vibe-ului din 1984 către prezentul 2021.

“Chiar dacă nu eram încă născută în momentul în care Smalltown Boy se lansa, a fost una dintre piesele pe care le adăugam deseori în playlist-urile mele. Mă bucur că am avut ocazia de a-i da o notă nouă, de actualitate, alături de MoonSound. Pot spune că ne-am distrat și, chiar dacă a fost un challenge, am reușit împreună să îl aducem la forma pe care ne-o imaginam încă de la început.”, spune Milan.

Milan este o artistă cu un touch personal complet nou, care este caracterizată prin stilul unic pe care-l afișează. Muzica ei combină influențele de dark pop cu genuri muzicale diverse și diferite. Este apreciată de un public foarte activ, care o susține indiferent de situație.

Două dintre cele mai populare piese ale sale sunt Regele Minciunilor, cu aproape 7 milioane de vizualizări, și Rewind, care a adunat peste 3 milioane de vizualizări. Suntem mai mult decât siguri că, în timpul carierei sale, Milan își va surprinde fanii cu o mulțime de stiluri diferite, colaborări și, de ce nu, melodii scrise de ea.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *