Exista in tara noastra un loc in care cantitatea de ozon este comparabila cu cea din Alpii elvetieni. Acest loc unic din Romania este situat pe Valea Bistritei, la o altitudine de 900 de metri, intre Muntii Bargau si Muntii Calimani.
In Colibita, caci despre aceasta localitate este vorba, valoarea concentratiei maxime de ozon masurata este de 90 micrograme pe metrul cub.
Recunoscut drept un veritabil Rai pe pamant, Colibita a devenit in ultimul timp o atractie pentru turisti. Aici, pe langa aerul curat pe care il poti respira, gasesti locuri de plaja la malul apei lacului de acumulare cu acelasi nume.
In zona se pot face si excursii, drumetii montane, ciclism, caiac, alpinism sau pescuit de pastrav, clean sau caras.
Zona are o reputatie turistica istorica. Intre 1923 si 1975, Colibita a fost o statiune balneoclimaterica, insa a fost desfiintata dupa ce s-a luat decizia sa se faca lacul de acumulare.
Autoritatile locale incearca sa transforme din Colibita intr-o statiune turistica. Deocamdata, poate fi declarata doar statiune turistica de interes local.
Pentru a deveni statiune de interes national, trebuie sa existe un drum rutier modernizat si marcat cu semne de circulatie, transport in comun intre statiunea turistica si gara sau autogara, amenajarea si iluminarea locurilor de promenada, apa curenta si canalizare, precum si un numar de minim 500 de locuri de cazare in hoteluri si pensiuni.
Daca in urma cu aproximativ 10 ani, in Colibita erau in jur de 50 de case ale localnicilor, acum sunt peste 400 de case de vacanta, pensiuni si vile. Totodata, pe malul lacului a fost construit si un complex turistic.