Muzică nouă de la Marcus, AURORA și Sam Fender
2026-11-10 22:17:57

Loren și Marcus lansează „Plecat de acasă”, o piesă despre libertatea de a trăi după propriile reguli

Ascultă AICI 

Vezi videoclipul AICI

Loren și Marcus lansează „Plecat de acasă”, o piesă despre presiunea de zi cu zi, provocările vieții și nevoia de a-ți găsi propriul drum. Cu un mesaj sincer și personal, single-ul vorbește despre momentele în care simți că trebuie să mulțumești pe toată lumea, mai puțin pe tine, dar și despre curajul de a te elibera de așteptările celor din jur și de a trăi așa cum îți dorești. Versuri precum „Am doar o viață / O trăiesc așa cum vreau” surprind esența piesei: asumare, libertate și autenticitate.

Piesa este interpretată de Loren și Marcus, care semnează muzica și versurile alături de Keo și Christian Eberhard. Producția este realizată de Keo și Christian Eberhard, care se ocupă și de mix & master, conturând sound-ul single-ului.

Videoclipul completează energia piesei printr-o abordare fresh, colorată și dinamică, inspirată de estetica Gen Z. Loren și Marcus apar atât separat, cât și împreună, în cadre care pun în valoare personalitatea fiecăruia și chimia dintre cei doi. Vizualul aduce un plus de energie lansării și transpune în imagini atmosfera liberă și nonconformistă a piesei.

Despre piesă, Loren declară: “Plecat de Acasă” cred că este una dintre piesele cu cel mai mare impact emoțional pentru mine.  Înseamnă toate momentele în care a trebuit să mă ridic singură, să accept schimbări pe care nu mi le-am dorit și să învăț să merg mai departe, chiar și atunci când mi-a fost greu. Înseamnă curaj, oameni, amintiri, dorul de ceea ce a fost și lecțiile pe care le-am învățat pe parcurs. Poate că nu mai sunt omul care eram și nici lucrurile nu mai sunt la fel, dar fiecare experiență m-a adus aici. Iar uneori, oricât de departe ai merge, o parte din tine rămâne mereu în urmă.

Despre piesă, Marcus declară: „Plecat de acasă” marchează, pentru mine, un an 2026 cu adevărat special, un an al schimbărilor și al curajului. A fost anul în care mi-am făcut curaj să plec de acasă, iar asta înseamnă, de fapt, că am ales să ies din zona de confort și să fac pași către lucruri noi. Ce reprezintă piesa pentru mine? Un nou început, curajul de a-ți asuma schimbările și de a face primul pas, chiar și atunci când nu știi exact ce te așteaptă. Iar dacă ar fi să rezum totul într-un singur mesaj, aș spune, parafrazând celebrul slogan Nike: Just do it!”

Cine este Loren? 

Loren este o artistă pasionată de muzică și de energia scenei, pentru care fiecare interpretare înseamnă mai mult decât o simplă experiență muzicală: este o oportunitate de a transmite emoție și de a crea o conexiune autentică cu publicul. Cu afinități pentru pop, pop-rock și rock clasic, Loren își construiește identitatea artistică explorând sonorități diverse și aducându-și propria personalitate în fiecare piesă. Deschisă către experiment, colaborări creative și noi direcții muzicale, artista își dorește să transforme fiecare experiență într-o oportunitate de exprimare și evoluție artistică.

Cine este Marcus? 

Marcus este una dintre vocile fresh ale noii generații, un artist care îmbină emoția autentică cu sound-ul contemporan. Muzica sa explorează iubirea, vulnerabilitatea și descoperirea de sine, prin piese sincere, cu versuri personale și o producție modernă. Parcursul său muzical a început prin experiența cântatului pe stradă (busking), a continuat cu participarea la „The Voice” și se îndreaptă acum către o carieră cu deschidere europeană. Cu o voce caldă și o prezență autentică, Marcus caută să creeze o conexiune reală cu publicul, transformând fiecare piesă într-o experiență emoțională în care ascultătorii se pot regăsi.

Sam Fender reinterpretează celebrul cântec „You Can’t Always Get What You Want” al trupei The Rolling Stones

Ascultă AICI

Sam Fender lansează o reinterpretare emoționantă a celebrului cântec „You Can’t Always Get What You Want”, semnat de The Rolling Stones. Noua versiune, care beneficiază de participarea unui cor format din elevi ai fostei sale școli, John Spence Community High School, și de acompaniamentul instrumental al fanfarei Easington Colliery Band, face parte din coloana sonoră a celei de-a 20-a reclame de Crăciun realizate de retailerul britanic John Lewis.

Piesa a fost produsă chiar de Sam Fender, alături de colegii săi de trupă, Joe Atkinson și Dean Thompson, și înregistrată în regiunea Tyneside, din nord-estul Angliei. Un element special al acestei versiuni îl reprezintă participarea corului de la John Spence Community High School din North Shields, instituția în care artistul a fost elev, precum și contribuția instrumentală a fanfarei Easington Colliery Band.

„A fost un privilegiu să reinterpretez o piesă atât de emblematică, semnată de o trupă legendară. În spiritul Crăciunului, am reînregistrat partea de cor cu elevii de la fosta mea școală, John Spence Community High School, și am aranjat o secțiune de instrumente de alamă alături de Easington Colliery Band”, a declarat Sam Fender.

La rândul său, Mick Jagger și-a exprimat aprecierea pentru noua versiune: „Sunt un admirator al muzicii lui Sam, așa că m-am bucurat să aflu că va reinterpreta una dintre piesele mele. Cred că a făcut o treabă excelentă.”

AURORA colaborează cu Bear McCreary pentru o nouă piesă din coloana sonoră a serialului „The Lord of the Rings: The Rings of Power” – „Morning Shall Come”

Ascultă AICI 

Artista norvegiană AURORA și compozitorul premiat cu Emmy, Bear McCreary, și-au unit forțele pentru „Morning Shall Come”, o nouă piesă originală creată special pentru cel de-al treilea sezon al serialului „The Lord of the Rings: The Rings of Power”.

Melodia va fi lansată pe 6 noiembrie, înaintea apariției coloanei sonore complete a noului sezon. Videoclipul oficial va avea premiera în exclusivitate pe Amazon Music, urmând să fie disponibil pe canalul de YouTube al artistei AURORA începând cu 9 noiembrie.

Scrisă de Bear McCreary și AURORA, cu versuri semnate de McCreary și J.D. Payne, showrunner-ul serialului, „Morning Shall Come” însoțește povestea personajelor Galadriel și Celeborn, interpretate de Morfydd Clark și Jamie Campbell Bower.

Videoclipul oficial, filmat sub forma unei interpretări live, poartă publicul într-o călătorie vizuală de la studiourile Sky din Londra până în vârfurile copacilor din Rivendell, unul dintre universurile emblematice create de J.R.R. Tolkien.

„Am iubit universul lui Tolkien încă din copilărie, de când i-am citit cărțile. «The Lord of the Rings» a reprezentat o parte foarte importantă din viața mea. Este o onoare extraordinară să fac parte din această poveste străveche, să aduc la lumină binele din spatele răului și răul din spatele binelui. Colaborarea cu această echipă și cu Bear a fost, în sine, o aventură. Sunt extrem de recunoscătoare!”, a declarat AURORA.

AURORA, într-un nou capitol al carierei sale muzicale

Colaborarea vine într-un an special pentru artistă, care s-a întors la originile universului său muzical. În luna septembrie, AURORA a marcat zece ani de la lansarea albumului său de debut, „All My Demons Greeting Me as a Friend”, prin proiectul „The Moth Tapes”. Acesta include piesa-titlu, lansată anterior, alături de demo-uri și versiuni alternative din perioada de început a albumului.

În același timp, „Runaway”, una dintre cele mai cunoscute melodii ale artistei, traversează un nou val de popularitate la nivel internațional. Piesa a revenit în Spotify Top 200 Global, pentru prima dată în ultimii cinci ani, iar numărul ascultătorilor lunari ai AURORA a atins pragul de 20 de milioane, readucând-o în clasamentul celor mai ascultați 500 de artiști din lume.

Această revenire spectaculoasă este susținută de creșterea popularității în piețe importante precum India, Indonezia și Mexic. În Nigeria, „Runaway” este în prezent cea mai ascultată piesă a unui artist occidental.

Coloana sonoră completă apare pe 13 noiembrie

Coloana sonoră integrală a sezonului al treilea va fi disponibilă pe toate platformele digitale și de streaming începând cu 13 noiembrie. Tot în aceeași zi vor fi deschise precomenzile pentru edițiile pe vinil și CD, prin Mutant Records. O ediție digitală de colecție, extinsă, va fi lansată ulterior.

Pentru acest nou sezon, Bear McCreary continuă să dezvolte universul muzical al serialului, combinând interpretări corale, instrumente tradiționale și limbile fictive create de Tolkien.

Coloana sonoră include colaborări și interpretări speciale din partea ansamblului The Mystery of the Bulgarian Voices, a corului finlandez Mieskuoro Huutajat, a lui Jens Kidman (Meshuggah), precum și a actrițelor Sophia Nomvete și Morfydd Clark, membre ale distribuției serialului.

Păreri?

31 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *