Muzică nouă de la Olivia Dean, Regard, Maroon 5, J Balvin, Jonas Brothers, Unklfnkl, Thianna, Marcus & Villia
2025-08-18 18:01:12

 

Olivia Dean lansează noul single Man I Need

Ascultă melodia aici: https://oliviadean.lnk.to/manineed

Olivia Dean lansează „Man I Need”, cel de-al treilea single extras de pe mult așteptatul ei al doilea album, „The Art of Loving”, ce urmează să apară pe 26 septembrie.

„Man I Need” este o piesă plină de energie și optimism, cu un ritm puternic și un vocal soul cald, piesa transmite un mesaj direct și încrezător, fiind gândită pentru a aduce bucurie și chef de dans.

Videoclipul piesei „Man I Need”, regizat de Jake Erland, marchează o nouă colaborare cu echipa creativă din spatele vizualurilor pentru „Lady Lady” și „Nice To Each Other”. Realizat într-un stil care se leagă direct de cel din urmă, clipul se conturează ca o „soră vizuală”, completând prin imagini energia și atmosfera optimistă a melodiei. Lansarea oficială a avut loc la ora 17:00 (ora României), odată cu premiera pe YouTube.

Olivia descrie „Man I Need” ca fiind „o melodie despre a ști cum meriți să fii iubit și despre curajul de a cere asta”.

Olivia Dean traversează o perioadă de succes remarcabil, după un turneu sold-out în America de Nord și colaborări notabile cu artiști precum Sam Fender și Sabrina Carpenter. După debutul aclamat cu albumul „Messy”, cântăreața se pregătește acum să deschidă un nou capitol artistic prin „The Art of Loving”, un proiect care explorează multiplele dimensiuni ale iubirii, de la cea romantică și prietenească, până la dragostea de sine.

Regard și Tayna lansează noul single „Piece of Me”

Ascultă melodia aici: https://regardxtayna.lnk.tt/PieceOfMe

DJ-ul Regard și artista Tayna au lansat împreună piesa „Piece of Me”, un single vibrant ce îmbină ritmuri afro-house cu influențe R&B și pop.

„Piece of Me” este o piesă despre dăruirea totală într-o relație, despre dorința de a fi mereu aproape de persoana iubită, chiar și în absență. Versurile subliniază intensitatea sentimentelor exprimate, în timp ce producția muzicală adâncește atmosfera emoțională. Piesa a fost deja bine primită de public, înregistrând peste 157.000 de ascultări pe Spotify în primele zile de la lansare.

Regard, pe numele său real Driton Shala, este un DJ și producător muzical din Kosovo, cunoscut pentru stilul său unic ce combină house-ul cu influențe balcanice. A debutat în 2019 și a câștigat rapid popularitate în Europa de Est și nu numai. Colaborarea cu Tayna marchează o nouă direcție în cariera sa, explorând genuri mai melodice și lirice.

Tayna, pe numele său real Doruntina Shala, este o rapperiță și cântăreață din Prizren, Kosovo, născută în 1996. A debutat în 2018 și a devenit rapid una dintre cele mai influente voci din scena muzicală albaneză. Stilul său fuzionează rap-ul cu R&B, reggaeton și afrobeat, iar versurile sale sunt adesea introspective și poetice. În 2025, Tayna a înființat „Tayna Foundation”, o organizație dedicată educației și culturii, demonstrând astfel angajamentul său față de comunitate .

Maroon 5 lansează single-ul Love Is Like alături de Lil Wayne

Ascultă noul album aici: https://maroon5.lnk.to/LoveIsLike

Maroon 5 revine în atenția fanilor cu lansarea piesei „Love Is Like”, o colaborare surprinzătoare cu rapperul Lil Wayne. Melodia dă și titlul celui de-al optulea album al trupei.

Single-ul vorbește despre o iubire intensă, greu de controlat, comparată cu o adevărată dependență. Adam Levine aduce refrenul melodic inconfundabil, iar Lil Wayne completează piesa cu un vers puternic, care adaugă un contrast surprinzător. Stilul piesei combină pop-ul clasic Maroon 5 cu accente hip-hop moderne.

Videoclipul, regizat de Aerin Moreno, a fost filmat pe străzile însorite din New York și transmite o energie vibrantă de vară. Lil Wayne apare într-o scenă memorabilă, cântând dintr-o limuzină plină de fum, în timp ce Adam Levine își păstrează stilul nonșalant, apărând shirtless în mare parte din clip.

Adam Levine a explicat că trupa a dorit să revină la rădăcinile sale creative: „Simt că ne-am întors la ceea ce făceam la început – fără să ne gândim unde ne încadrăm, ci pur și simplu lăsând muzica să fie organică. Așa am reușit să ieșim în evidență când am debutat.”

Maroon 5 va susține un turneu amplu în Statele Unite pentru promovarea noului album. Seria de concerte începe pe 6 octombrie în Phoenix și se încheie pe 25 noiembrie la Detroit, cu opriri în orașe mari precum Seattle, Nashville, New York și Boston. Artista Claire Rosinkranz va deschide spectacolele trupei.

Lil Wayne, unul dintre cei mai influenți rapperi ai ultimelor două decenii, aduce un plus de forță și autenticitate colaborării. Născut în New Orleans, artistul a intrat în industria muzicală de la vârsta de 12 ani, iar de atunci și-a consolidat statutul de pionier al genului. Cu o carieră premiată la Grammy, 13 albume de studio și multiple discuri de platină, Wayne a devenit o figură centrală în hip-hop-ul mondial. Este cunoscut pentru versurile sale pline de metafore, stilul liric inconfundabil și pentru influența asupra unei noi generații de artiști, de la Drake la Nicki Minaj. Cu hituri precum „Lollipop”, „A Milli” sau „6 Foot 7 Foot”, rapperul demonstrează că poate să-și adapteze flow-ul și la zone muzicale mai pop, ceea ce face ca prezența lui pe „Love Is Like” să fie naturală și surprinzătoare în același timp.

Maroon 5 este una dintre cele mai de succes trupe pop ale ultimilor 20 de ani, reușind să îmbine elemente de pop, funk și R&B într-un stil propriu, recunoscut instantaneu. Grupul, format în Los Angeles, a cunoscut succesul internațional odată cu lansarea albumului Songs About Jane (2002), care a inclus hituri precum „This Love” și „She Will Be Loved”. De-a lungul timpului, Maroon 5 a lansat numeroase piese devenite clasice moderne, printre care „Moves Like Jagger”, „Sugar” și „Girls Like You”, care au dominat topurile globale. Cu peste 135 de milioane de single-uri vândute, trei premii Grammy și turnee sold-out pe toate continentele, trupa și-a păstrat relevanța datorită capacității de a experimenta și de a colabora cu artiști din zone muzicale diferite. Adam Levine, vocea distinctivă a grupului, a devenit nu doar un frontman iconic, ci și o figură pop-culture datorită aparițiilor TV și colaborărilor de succes.

J Balvin și Jay Wheeler lansează Si Te Vas

Ascultă melodia aici: Mixteip

J Balvin și Jay Wheeler lanseză „Si Te Vas”, o colaborare surpriză care combină perfect stilul urban al lui Balvin cu vocea caldă și romantică a lui Wheeler. Rezultatul este un reggaeton numai bun pentru serile de vară.

Melodia se remarcă prin beat-urile care provoacă ascultătorii la dans, alături de versurile care ating teme precum gelozia, despărțirea și intensitatea sentimentelor. Refrenul ușor de reținut și influențele de bolero urban îi dau un aer special, făcând-o să fie atât dansantă, cât și nostalgică.

Videoclipul oficial completează atmosfera piesei printr-o estetică nocturnă și senzuală, punând accent pe dinamica relațională și intensitatea trăirilor exprimate în versuri. Jocul de lumini, cadrele intime și energia artiștilor subliniază mesajul melodiei și creează o experiență vizuală captivantă pentru fani.

J Balvin, supranumit „Prințul reggaetonului”, este unul dintre cei mai influenți artiști latino din lume, cu o carieră impresionantă ce include hituri globale și colaborări cu nume mari din industria muzicală internațională. Cu un stil mereu inovator și o capacitate de a aduce reggaetonul în mainstream, Balvin continuă să marcheze direcția muzicii urbane.
Jay Wheeler, considerat „vocea romantică a generației urbane”, s-a remarcat prin balade reggaeton și piese pline de sensibilitate. Cu un timbru distinct și versuri emoționale, artistul portorican a cucerit rapid inimile publicului și a devenit un nume important pe scena latino, aducând un plus de profunzime fiecărei colaborări.

Jonas Brothers lansează melodia Tantrum, de pe albumul Greetings From Your Hometown

Ascultă albumul aici: Greetings From Your Hometown

Jonas Brothers au revenit în atenția fanilor cu noul lor single, „Tantrum”, continuând seria lansărilor de succes de pe albumul „Greetings From Your Hometown”.

„Tantrum” combină ritmuri pop vibrante cu o poveste despre obsesie și pasiune intensă într-o relație. Joe și Nick Jonas transmit dorința de a fi cât mai aproape de persoana iubită, iar refrenul energic devine imediat memorabil. Producția modernă, cu elemente electronice, întărește atmosfera dinamică și captivantă a piesei.

„Tantrum” a fost produsă de DallasK și scrisă de Madison Love, John Byron, Steph Jones și DallasK. Colaborarea aduce un echilibru perfect între sensibilitatea versurilor și energia instrumentalului modern.

Frații Jonas și-au început cariera ca staruri Disney și au evoluat într-una dintre cele mai cunoscute trupe pop din ultimii ani. Cu albume de succes, turnee internaționale și o serie de hituri care au definit adolescența mai multor generații, Joe, Nick și Kevin continuă să își extindă paleta muzicală, combinând emoția personală cu producții sofisticate și accesibile publicului larg.

PROVI dă un nou suflu hitului Dame Un Grrr prin remixul său oficial

Ascultă remixul aici: https://listen.lnk.to/Dame-Un-Grrr-ProviRMXPR

Hitul viral „Dame Un Grrr” a primit o nouă versiune prin remixul oficial semnat de PROVI, producătorul francez de muzică electronică. Piesa originală îi aparține duo-ului Fantomel și artistei Kate Linn, și a cucerit rapid publicul internațional, acumulând milioane de stream-uri și vizualizări pe social media.

Noul remix aduce energia caracteristică lui PROVI, transformând hitul într-o versiune fresh, cu influențe din muzica electronică și un vibe perfect pentru radiouri și playlisturi de festival.

PROVI, originar din Cannes, și-a început cariera cu influențe puternice din Disco și Funk și s-a mutat la Londra pentru a studia ingineria sunetului și a-și perfecționa universul artistic. Debutul său cu single-ul „Walls” a depășit 3 milioane de stream-uri, iar „Wild Heart” a strâns peste 15 milioane de ascultări. În timp, PROVI a realizat remixuri pentru artiști de top, inclusiv The Avener și Felix Jaehn, și a colaborat cu DJ-ul francez Mercer pentru piesa „Remember Me”, un adevărat fenomen în 2025.

Fantomel și Kate Linn au cucerit publicul cu „Dame Un Grrr” prin sound-ul lor distinctiv și ritmurile contagioase. Colaborarea dintre cei doi artiști a creat un hit internațional, care, odată remixat de PROVI, primește un suflu nou, menținându-și statutul de piesă virală a anului.

UNKLFNKL & Katarina lansează videoclipul oficial al piesei Maybe I Just Have Anxiety

Ascultă melodia aici: https://listen.lnk.to/Maybe-I-Just-Have-Anxiety

Producătorul român UNKLFNKL, cunoscut pentru explorările sale în electro, deep house și pop, împreună cu artista Katarina, originară din SUA,au lansat un track fresh, intitulat Maybe I Just Have Anxiety. Melodia îmbină sensibilitatea lirică cu sound-ul modern al muzicii electronice.

Maybe I Just Have Anxiety este o piesă introspectivă, în care tema anxietății și a nevoii de apropiere emoțională este explorată printr-un refren repetitiv și captivant. Beat-ul electronic al lui UNKLFNKL combină influențe de techno și deep hous, în timp ce vocea caldă și sensibilă a Katarinei aduce un echilibru perfect între vulnerabilitate și vibrație pop.

Videoclipul piesei este filmat într-o casă, unde Katarina și prietena ei sunt surprinse cu ajutorul unei camere care realizează mișcări de 360°. Interacțiunile lor naturale și spontane exprimă perfect mesajul piesei, evidențiind conexiunea emoțională și confortul pe care prezența unei persoane dragi îl poate aduce. Stilul vizual unic se potrivește perfect cu atmosfera electronică modernă a track-ului, completând experiența auditivă.

UNKLFNKL, alias Gabriel Maga, este un producător român cu experiență vastă, fost membru VUNK și creator al unor hituri internaționale precum Oh My Darling. Cu o carieră care a început în Vancouver și s-a dezvoltat între Europa și Asia, UNKLFNKL combină electro, deep house, techno, slap house și elemente pop, colaborând cu artiști de top precum Antonia, Alina Eremia sau Irina Rimes.

Katarina este o cântăreață și artistă vizuală născută în SUA și stabilită în București. Cunoscută pentru vocea sa eterică și identitatea vizuală puternică, ea a colaborat cu nume mari din scena românească, printre care Alexandra Stan, MIRA și RAVA. Prezența ei online puternică pe YouTube, TikTok și Spotify o face să fie un nume în ascensiune, captivând audiențe atât în România, cât și internațional.

Thianna lansează C’est la vie!, o poveste de dragoste în stilul anilor ’60

Ascultă melodia aici: https://thianna.lnk.to/CEstLaVie

Artista Thianna a revenit în atenția publicului cu o piesă nouă, „C’est la vie!”, care promite să devină un nou hit pe radio și în playlisturile fanilor de muzică pop și retro. Lansarea marchează un moment important în cariera tinerei cântărețe, care continuă să exploreze combinația dintre emoție și storytelling muzical.

Melodia „C’est la vie!” este o piesă despre iubire și despărțire, cu versuri care oscilează între nostalgie, pasiune și melancolie. Thianna combină referințele la cultura anilor ’60 și iconii rock, precum Elvis și James Dean, cu reflecții personale și intime, creând o experiență muzicală ce poate fi descrisă drept „evergreen”. Ritmul și refrenul memorabil transformă piesa într-un imn al iubirii complicate și al momentelor trecătoare: „Povestea noastră e ca un film cu James Dean, mă pierd în ani ’60 dansând cu Elvis, mă îndrăgostesc doar de rockstaruri – e un evergreen!”.

Videoclipul oficial, filmat alb-negru pe străzile din București, completează perfect atmosfera piesei. Imaginile reflectă versurile melancolice și romantice ale piesei, surprinzând momente intime, gesturi delicate și peisaje urbane care transmit nostalgia și frumusețea efemeră a iubirii. Stilul vizual minimalist subliniază mesajul melodiei și întărește legătura emoțională cu publicul.

Despre inspirația din spatele noii sale piese, Thianna mărturisește: „Am început să imaginez lucruri ca într-un film din anii ’60, cu tot acel romantism  nonșalant . Versurile sunt o îmbinare între dorința de a trăi intens, dar și cu acea înțelepciune de a accepta ce nu putem controla. A fost ca un exercițiu de imaginație, un fel de călătorie în timp, în care am vrut să surprind vibe-ul “C’est la vie”, de acceptare a imperfecțiunii.”

Thianna, cunoscută pentru sensibilitatea și autenticitatea interpretărilor sale, continuă să se distingă în peisajul muzical românesc. Cu o prezență scenică expresivă și o voce care transmite emoție pură, artista reușește să transforme fiecare piesă într-o mică poveste, iar „C’est la vie!” nu face excepție. Această lansare consolidează imaginea Thianna ca o voce contemporană ce îmbină nostalgie, stil și sensibilitate.

Marcus și Villia readuc emoția primei iubiri cu noua lor colaborare 

Ascultă melodia aici: https://asculta.lnk.to/Prima-iubire

Marcus și Villia lansează împreună piesa „Prima iubire”, o melodie care readuce emoția pură a primei iubiri și nostalgia verilor petrecute fără griji. Colaborarea surprinde prin sinceritate și sensibilitate.

Videoclipul îi surprinde pe cei doi artiști în studio, în timpul înregistrărilor, surprinzând momentele lor de creație. Stilul ușor melancolic al filmărilor și colorizarea atentă evidențiază chimia lor, iar naturaletea cu care interacționează transmite autenticitate.

Colaborarea dintre Marcus și Villia s-a născut din dorința de a transmite emoții autentice, atingând inimile ascultătorilor, stârnind nostalgia adolescenței. Cei doi artiști s-au completat perfect, combinând influențele pop și indie ale lui Marcus cu vocea puternică și expresivă a Villiei.

MARCUS, pe numele real Marcus Mureșan, este un cântăreț și compozitor din România, cunoscut pentru sound-ul său sincer și influențele pop și indie. A început prin concerte stradale în Europa și, în prezent, își scrie singur muzica, spunând povești personale prin fiecare piesă.

Villia este una dintre cele mai promițătoare artiste ale noii generații, cucerind publicul cu vocea ei puternică și versuri pline de emoție. Născută în Satu Mare, Villia îmbină studiile de psihologie la Cluj-Napoca cu pasiunea pentru muzică. Momentul său definitoriu a fost în sezonul 14 al show-ului „Românii au talent”, când a primit Golden Buzz pentru piesa „Trec peste”, care a devenit rapid un succes.

29 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *