Alessia Pop lansează „Seară de mai”, prima piesă după câștigarea concursului Vocea RomânieiAlessia Pop marchează un nou început în cariera sa muzicală prin lansarea piesei „Seară de mai”, primul single de după victoria obținută în cadrul concursului Vocea României. Lansarea confirmă tranziția artistei către scena muzicală profesională.
„Seară de mai” surprinde emoția începuturilor și fragilitatea momentelor care rămân întipărite în memorie. Piesa vorbește despre iubire, nostalgie și stările care apar în clipele de schimbare, fiind construită pe o producție modernă care pune în valoare vocea Alessiei Pop și sensibilitatea interpretării.
Videoclipul oficial completează povestea piesei printr-o estetică cinematică, bazată pe cadre intime și lumini calde de seară. Regia urmărește să evidențieze emoția și naturalețea artistei, conturând vizual ideea de nou început și maturizare artistică.
Despre piesă artista declară: „Versurile piesei vorbesc despre o experienta personala traita recent, dupa care am avut multe de invatat. Uneori ceea ce simti pentru o persoana nu este indeajuns, iar momentul cel mai greu este cel in care trebuie sa renunti la toate serile de mai.”
Alessia Pop a intrat în contact cu muzica la doar cinci ani, când obișnuia să cânte primele versuri în mașina mamei sale. A început cursurile de canto încă din copilărie, iar ulterior a urmat un liceu de muzică, unde s-a axat pe pian și canto clasic. Chiar dacă nu provine dintr-o familie de muzicieni, a avut mereu un sprijin constant din partea mamei, esențial în evoluția ei artistică.
De-a lungul timpului, a participat la numeroase concursuri și festivaluri, iar credința, alături de susținerea familiei, au ajutat-o să depășească perioadele de nesiguranță. După finalizarea studiilor, își propune să urmeze Conservatorul din București și să își continue drumul în muzică, consolidat prin experiența și victoria de la Vocea României.
Jurjak lansează „Cosmic Blues” – o călătorie muzicală între vis, iubire și spațiu cosmicArtistul Jurjak revine cu o nouă piesă, „Cosmic Blues”, o compoziție cu atmosferă cinematografică și influențe alternative, care explorează ideea de evadare din realitate prin iubire și imaginație.
„Cosmic Blues” este compusă, scrisă și produsă de Jurjak, care semnează și solo-ul de chitară. Linia sonoră este completată de Romeo Dediu (chitară lead), Robert Voicu (bas) și Vladimir Pocorschi (FX), în timp ce mixajul și masterizarea au fost realizate de Vlad Stoicescu și Bogdan Dragomiroiu, la GreenVille Music Studio.
Piesa păstrează estetica distinctă a lui Jurjak, îmbinând rock alternativ, blues și accente psihadelice, cu o producție aerisită și cinematică.Versurile conturează o stare onirică, în care realitatea se diluează: „M-am trezit din somn mergând pe lună / Mergeam încet și ne țineam de mână”. Tema centrală este evadarea – nu ca fugă, ci ca refugiu emoțional. „Cosmic Blues” vorbește despre iubire ca spațiu paralel, unde doi oameni își creează propria lume, departe de concret, „mai aveau puțin până pe Marte”, suspendați între vis și realitate.
Videoclipul este regizat și montat de Jurjak, continuând direcția sa artistică vizuală. Imaginea și post-producția sunt semnate de Radu Ungureanu. Videoclipul include ca element central ochelarii VR, folosiți sugestiv pentru a evidenția ideea piesei – evadarea din realitate și construirea unei lumi interioare în care iubirea și visul devin propriul univers alternativ.
Despre piesă artistul declară: „Cosmic Blues” vorbește despre evadare, iubire și felul în care, uneori, ne construim propriile lumi ca să putem merge mai departe.
mgk și Wiz Khalifa lansează single-ul „girl next door”mgk și Wiz Khalifa au lansat single-ul comun „girl next door”, marcând revenirea colaborării lor după 2013, chiar înainte ca Wiz să se alăture turneului „lost americana” al lui mgk.
mgk și Wiz Khalifa au lansat single-ul comun „girl next door”, marcând revenirea colaborării lor după 2013, chiar înainte ca Wiz să se alăture turneului „lost americana” al lui mgk.
Piesa este produsă de colaboratorii apropiați ai lui mgk — SlimXX, BazeXX și No Love For The Middle Child — și include un sample din piesa trupei indie electronic Sweet Trip. Sound-ul combină elemente de dream-pop, sintetizatoare de dance și tobe ritmice puternice.
Videoclipul piesei este regizat de Sam Cahill, colaborator de lungă durată al lui mgk, împreună cu Gianni Paolo, cunoscut din producții precum Power și Power Book II: Ghost. În clip apar și Lindsey Fishman, Naomi Baker și Trevor Wallace.
Lansarea vine după succesul recent al lui mgk cu piesa „FIX UR FACE” (feat. Fred Durst), care a urcat pe locul 1 în topurile Billboard Hot Hard Rock Songs și Hard Rock Digital Song Sales.
Albumul său „lost americana” a debutat anterior pe primul loc în Top Rock & Alternative Albums și a fost urmat de remixuri și versiuni alternative ale pieselor sale.
Pentru Wiz Khalifa, anul 2026 a fost la fel de activ: lansarea albumului „Khaotic”, implicarea în filmul Moses the Black și coloana sonoră asociată, dar și surpriza „Girls Love Horses”, urmate de turneul „The Macrodose Tour”.
Wiz Khalifa se alătură lui mgk în turneul nord-american „lost americana”, care include opriri în SUA și Canada pe parcursul lunilor mai, iunie și iulie, în orașe precum Los Angeles, Dallas, Atlanta, Toronto și Vancouver.
KEVIN JONAS LANSEAZĂ NOUL SINGLE „LITTLE THINGS” – O NOUĂ ETAPĂ SOLO ÎN CARIERA ARTISTULUIKevin Jonas a lansat noul său single solo, intitulat „Little Things”, marcând o continuare a debutului său individual început în 2025 cu piesa „Changing”.
Cunoscut la nivel global ca membru al trupei Jonas Brothers, formație multiplatină nominalizată la premiile GRAMMY, Kevin Jonas intră tot mai sigur pe drumul carierei solo, după ani de succes pe scenele internaționale, recorduri de streaming și concerte sold-out în stadioane legendare.
După reacția pozitivă primită de „Changing”, produs de Jason Evigan (Maroon 5, Madonna, Dua Lipa), artistul revine cu „Little Things”, o piesă intimă, construită în jurul unei chitare acustice și a unui instrumental relaxat. Melodia pune accent pe detalii personale din viața de cuplu a artistului, surprinzând momente simple, dar semnificative din relația sa de lungă durată.
„Mi-a luat 15 ani să capăt încredere să fac muzică pe cont propriu”, a declarat Kevin Jonas. „Acum simt că am găsit direcția potrivită și pot construi mai departe.”
Artistul descrie noua piesă ca pe o continuare naturală a evoluției sale muzicale, dar și o reflecție sinceră asupra vieții personale și a lucrurilor mărunte care dau sens unei relații.
În paralel cu muzica, Kevin Jonas este activ și în televiziune și business, implicându-se în proiecte precum emisiunea „Claim To Fame”, cărți pentru copii scrise alături de soția sa și mai multe investiții în domeniul antreprenorial.
Cu mai multă muzică anunțată pentru perioada următoare, Kevin Jonas promite că această etapă solo este abia la început:
„Sunt doar un tip norocos care poate face muzică și abia aștept să continui să scriu piese noi.”
Towa Bird lansează albumul „Gentleman” și surprinde cu un nou videoclip provocator pentru piesa „Dog”Towa Bird revine cu „Gentleman”, al doilea său album de studio, lansat oficial astăzi prin Interscope Records. Materialul vine după succesul debutului „American Hero” din 2024, despre care Rolling Stone scria că „Towa Bird este artificia rock & roll de care avem nevoie acum”.
Produs de Patrick Wimberly, cunoscut pentru colaborările cu MGMT și Blood Orange, noul album o are ca invitată specială pe legenda punk Kathleen Hanna. „Gentleman” transformă conceptul clasic de „gentleman” într-un simbol modern al încrederii queer și al romantismului fără reguli.
Videoclipul oficial al piesei „Dog” o aduce pe Towa Bird într-o apariție intensă alături de actrița Katy O’Brian, cunoscută pentru rolurile din Mission: Impossible – The Final Reckoning și The Mandalorian. Regizat de Caio Vieira, clipul pune în prim-plan jocul dintre energie feminină și masculină, dar și dinamica dintre putere și vulnerabilitate.
Despre piesă, artista spune că este „un cântec despre sex și abandon total”, explicând că și-a dorit un sound „complet gol și vulnerabil”.
Presa internațională laudă deja noul material. The New York Times a descris-o pe Towa drept „o artistă care poate rupe scena atât alături de starurile pop, cât și de trupele riot grrrl”, iar Rolling Stone i-a apreciat „songwriting-ul lipsit de frică” și energia mult mai sigură pe sine față de albumul de debut.
Înregistrat între Brooklyn și Los Angeles, după un an întreg de turnee — inclusiv concerte în deschiderea lui Billie Eilish — „Gentleman” promite un mix intens de alt-pop, rock și atitudine rebelă.
Albumul „Gentleman” include 11 piese: „Gentleman”, „Dirty Habit”, „Dog”, „Your Girl”, „Don’t Wanna Hear About It”, „Afterglow”, „Gap In Your Teeth”, „69 BPM”, „All Gone”, realizată în colaborare cu Kathleen Hanna, dar și „Daisy” și „Victoria”.
Originară dintr-o familie cu rădăcini filipineze și britanice, Towa Bird a crescut între Thailanda și Londra și a început să cânte la chitară la doar 12 ani, inspirată de trupe legendare precum The Kinks și The Who. În ultimii ani, artista a devenit una dintre cele mai fresh prezențe din noul val rock-pop internațional și imaginea casei de modă Miu Miu.
Leony și Marcus & Martinus lansează „Moonlight”, colaborarea pop care promite să cucerească playlisturile veriiArtista germană Leony revine cu o nouă colaborare, de această dată alături de duo-ul scandinav Marcus & Martinus, pentru single-ul „Moonlight”. Piesa aduce împreună beat-uri pop catchy, un refren memorabil și o energie fresh, perfectă pentru nopțile de vară.
„Moonlight” vorbește despre magia momentelor trecătoare și emoțiile intense de după apus, totul pe un sound modern și vibrant, completat de chimia evidentă dintre cei trei artiști. Cu un hook care îți rămâne în minte de la prima ascultare, single-ul are toate ingredientele unui nou hit internațional.
Cine este Leony?
Cu peste două miliarde de stream-uri și mai mult de 30 de discuri de aur și platină, Leony este una dintre cele mai de succes artiste pop din Germania. A colaborat de-a lungul timpului cu nume precum OneRepublic, Calum Scott, Alan Walker, Clean Bandit, G-Eazy, Armin van Buuren și Steve Aoki.
Artista a intrat în istoria muzicii din Germania după ce a ajuns pe primul loc în topurile radio cu patru single-uri consecutive, inclusiv hitul „Don’t Worry”. În paralel cu turneele sale sold-out, Leony este și coach în emisiunea The Voice Kids.
Marcus & Martinus, fenomenul pop din Scandinavia
Frații gemeni Marcus & Martinus sunt printre cele mai mari nume ale muzicii pop nordice. Cei doi au devenit celebri după ce au câștigat competiția Melodi Grand Prix Junior cu piesa „To dråper vann”.
Hitul lor „Elektrisk” este în continuare cea mai ascultată piesă norvegiană din toate timpurile, cu peste 128 de milioane de stream-uri. În 2024, Marcus & Martinus au reprezentat Suedia la Eurovision Song Contest 2024 cu piesa „Unforgettable”, urmată de lansarea unui nou album și un turneu european sold-out.
De-a lungul carierei, cei doi au mai urcat pe scena ceremoniei Premiului Nobel pentru Pace, au câștigat Masked Singer Sweden și au lansat autobiografia „Two Voices, One Story”.
Păreri?
























