Nikoleta Cibrik lansează „Window Seat”, o piesă cu sound modern și un videoclip cu o poveste de dragoste
2026-08-25 20:48:56

Nikoleta Cibrik revine în atenția publicului cu un nou proiect muzical: „Window Seat”, o piesă cu sound modern, fresh și radio friendly, însoțită de un videoclip cinematografic în care artista spune o frumoasă poveste de dragoste.

Piesa este compusă și produsă de EL Radu, interpret și producător din Republica Moldova, alături de echipa sa, iar lansarea videoclipului are loc sub egida #ELRaduProject & Link Production. Regia videoclipului este semnată de Chiril „Creo” Coreaghin.

„Window Seat” marchează o nouă etapă în evoluția artistică a Nicoletei Cibrik, artista demonstrând o abordare matură și fresh, atât din punct de vedere muzical, cât și vizual. Piesa are toate ingredientele unui material menit să ajungă ușor la public și să se regăsească în playlisturile radio.

O poveste de dragoste, spusă prin muzică și imagine

Videoclipul piesei „Window Seat” aduce în prim-plan o poveste de dragoste în care Nikoleta Cibrik interpretează rolul central feminin. Partenerul său de scenă este Petru Moiseev, cunoscut toboșar și personalitate a lumii muzicale din Republica Moldova, dar și de peste hotare.

Chimia dintre cei doi este unul dintre punctele forte ale videoclipului, iar sincronizarea lor în fața camerelor a contribuit la conturarea unei povești naturale și credibile.

Un moment aparte al producției este cel filmat într-un club de noapte, unde Nikoleta apare alături de dansatoarele de la Impuls Dance Studio. Prezența acestora aduce energie și dinamism videoclipului și completează atmosfera urbană a producției.

Echipa proiectului le transmite mulțumiri speciale dansatoarelor de la Impuls Dance Studio pentru implicare, precum și Studio Night Club pentru colaborare și pentru susținerea filmărilor.

EL Radu: „Îmi place să o văd crescând muzical”

Colaborarea dintre Nikoleta Cibrik și EL Radu are și o componentă personală. Producătorul o cunoaște pe artistă încă din copilărie, iar „Window Seat” reprezintă cea de-a doua colaborare care ține de repertoriul propriu al Nicoletei.

O cunosc pe Nikoleta de mică, deci e frumos că avem această colaborare și îmi place să o văd crescând muzical. Suntem la a doua colaborare legată de repertoriul ei propriu. Sunt mândru că face parte din familia noastră muzicală #ELRaduProject.” – EL Radu

De la Ungheni, spre o carieră artistică internațională

Originară din Ungheni, Nikoleta Cibrik este absolventă a Liceului Teoretic „Aleksandr Pușkin”, iar în prezent își continuă studiile în afara țării, în domeniul Actoriei, specializarea „Actor de Teatru și Cinema”, dar și în Pedagogie.

Experiența acumulată în zona actoriei îi oferă artistei un avantaj important în proiectele sale vizuale, iar acest lucru poate fi observat și în videoclipul „Window Seat”, unde Nikoleta îmbină muzica și interpretarea scenică.

Prin noul single, artista își propune să continue să se dezvolte și să își consolideze identitatea muzicală, iar colaborarea cu #ELRaduProject vine ca o nouă etapă în acest parcurs.

„Window Seat”, disponibil pe YouTube

Piesa și videoclipul „Window Seat” vor beneficia de o amplă campanie de mediatizare în Republica Moldova, cu promovare în televiziune și radio.

Videoclipul oficial va fi disponibil pe canalul de YouTube al Nicoletei Cibrik, iar piesa va putea fi descoperită de public odată cu lansarea oficială a proiectului.

Nikoleta Cibrik – „Window Seat” este un proiect care combină un sound contemporan, o poveste de dragoste și energia unei artiste aflate într-o continuă evoluție.

Păreri?

19 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *