Te strig ca un nebun când dorm…
,,Somnambul”, prima colaborare dintre Randi și Holy Molly, vorbește despre o iubire obsesivă care nu ne dă pace. Versurile redau frământările și neliniștile provocate de imaginea unei persoane care ne apare în minte la nesfârșit. Piesa promite să vă țină treji de la sine, căci veți fi hipnotizați de vocile inconfundabile ale artiștilor. ,,Somnambul” este o piesă despre dorința intensă și chinul de a nu putea scăpa de gândul la persoana iubită, o incursiune în profunzimile subconștientului, unde visul și realitatea se întrepătrund.Piesa a fost scrisă de Randi și Holy Molly și produsă de Randi.
Adevăratele pasiuni se întrezăresc încă de la început, astfel că Randi a știut încă din copilărie că muzica este adevărata sa pasiune. A început să studieze muzica la vârsta de 7 ani, s-a descoperit ca artist la vârsta de 20 ani și de atunci muzica a devenit viața lui. În 2005, cariera lui Randi a explodat odată cu lansarea proiectului Morandi. A devenit o senzație instantanee, iar albumul lor de debut, “Reverse”, a fost vândut în peste 2 milioane de exemplare. Morandi a lansat opt single-uri #1, difuzate în peste 20 de țări, interpretate în cea mai mare parte a Europei de Est și a primit numeroase premii. În 2012, Randi și-a început cariera solo și a devenit producător pentru artiști români tineri și talentați precum: UDDI, JO, Mishelle, Shaka Muv. Toți au lansat numeroase single-uri #1 scrise și produse de Randi. Randi crede că muzica este un izvor etern de pozitivitate și ne poate salva sufletele, deoarece muzica și dragostea merg mână în mână până când se îmbină. În 2023, Randi a lansat alături de Olivia Addams ,,Comete”, piesă cu peste 2M de vizualizări pe YouTube, prezentă, de asemenea, în Top 100 cele mai ascultate piese de la radio la scurt timp după lansare, și piesa ,,Singur acum”, foarte bine primită de fanii artistului.
Holy Molly este o cântăreață, compozitoare și actriță cunoscută pentru vocea sa puternică și versurile captivante. Artista este considerată o stea în ascensiune în industria muzicală românească și nu numai. Single-ul său “Shot a Friend” i-a adus o nouă bază de fani și un disc de aur, deoarece piesa a ajuns pe primul loc în topul celor mai ascultate melodii în Polonia și în topurile CIS, continuând succesul internațional al pieselor precum “Menage a Trois”, de asemenea premiată cu discul de aur, “Back to Her” și “Twinkle Twinkle”. A urmat lansarea hitului “Plouă” în colaborare cu Tata Vlad, o piesă care a urcat pe prima poziție în topurile radio din România. Single-ul său “Watch Me” a reușit, de asemenea, să rămână în Top 10 Airplay Radio în România timp de mai multe săptămâni, devenind una dintre cele mai ascultate piese în acea perioadă, iar “Sunday Night” a ajuns pe locul trei în Radio Chart în Polonia. În 2023, artista a lansat alături de ADI piesa “Totul meu”, care a ajuns #1 în topul celor mai ascultate de la radio și #1 în România pe platforma TikTok, fiind cea mai utilizată piesă a anului. În plus, artista a dezvăluit EP-ul său de debut intitulat “Liliac”. Anul acesta, single-ul său, “Freaks in Town” a stârnit interes în Turcia, iar ultima sa colaborare alături de Zodier pentru piesa ,,Fericit”, încă îi bucură pe fanii celor doi.
Păreri?