Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial. TIFF va avea loc între 14 – 24 iunie, incluzând astfel și a doua zi de Rusalii (24 iunie), declarată sărbătoare legală. Această nouă zi de TIFF va fi dedicată retrospectivei celor mai populare filme din festival, filmelor premiate, dar și unor evenimente surpriză. Cel mai mare festival de film din țară pregătește, ca în fiecare an, sute de proiecții, cine-concerte, evenimente speciale și întâlniri cu staruri. Peste 150.000 de cinefili sunt așteptați anul acesta la Cluj-Napoca pentru festival, în sălile de cinema, dar și în spațiile outdoor și alternative. Numărul participanților a crescut constant în ultimii ani, TIFF atrăgând un număr tot mai mare de turiști români și străini în Transilvania. Conform unui studiu realizat de studenții Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, peste 70% dintre participanții non-rezidenți vizitează Clujul pentru TIFF. |