Otilia revine cu un nou hit plin de energie pentru vara Mujeres de Business
2023-07-19 19:43:16

Otilia, una dintre cele mai îndrăgite și cunoscute artiste din Europa de Est, aduce o nouă melodie captivantă și plină de viață pentru fanii săi: „Mujeres de Business”. Piesa promite să încânte și să inspire publicul prin ritmul său molipsitor și versurile pline de încredere.

Cu un sunet distinctiv și o prezență scenică puternică, Otilia a cucerit inimile fanilor din toate colțurile globului. „Mujeres de Business” vine ca o continuare firească a succesului său, aducând o energie nouă și o doză de prospețime în industria muzicală. Piesa se remarcă prin sunetele contemporane, ritmuri dansante și o producție impecabilă. Versurile captivante transpun ascultătorii într-o călătorie plină de entuziasm în care femeile pot face orice.

 

Despre Otilia 

Otilia a devenit o senzație muzicală încă din 2014, odată cu hit-ul său Bilionera, care a ocupat primele poziții în topurile din România, Turcia, Grecia, Bulgaria, Cipru și Rusia. Această piesă a transformat-o pe Otilia într-un superstar internațional, iar videoclipul a înregistrat peste 605 milioane de vizualizări pe platforma YouTube. Succesul ei continuă și în prezent, cu hit-uri precum Adelande (86 milioane de vizualizări), Diamante (68 milioane de vizualizări) și Deli Gibi (16 milioane de vizualizări).

Cu peste 1.300.000 de ascultători lunari pe platforma Spotify, Otilia a reușit să cucerească inimile publicului prin muzica sa autentică și vocea sa remarcabilă. De-a lungul carierei sale, artista a câștigat numeroase premii muzicale și a fost nominalizată în diverse categorii, precum “Most Popular Romanian Artist in Turkey” în 2015, “Best Balkan Artist” în 2017 și 2018 și “Best Balkan Artist in Cyprus” în 2018. De asemenea, piesa sa de succes, Bilionera, a fost distinsă cu premii precum “Best Balkan Female Artist” în 2017, “Golden Panther Music Awards” în 2018 și “Bama Music Awards” în 2019.

Pe lângă activitatea sa muzicală, Otilia a avut și apariții în industria filmului și televiziunii. Ea a jucat în filmul turcesc “Deniz ve Gunes”, alături de Serdar Ortac și Shaggy, și a fost gazda emisiunii “Otilia și Ugur Show”, care a ocupat primul loc în Turcia între 2019 și 2021. De asemenea, Otilia a participat în emisiuni TV românești de succes, precum “Ferma” și “Survivor”, difuzate la nivel național.

Despre Roton

Pionier în industria muzicală românească, Roton Music este creatorul unei întregi generații de talente. Văzut ca un reper în industrie din 1994, Roton și-a creat și consolidat rolul de descoperitor și dezvoltator de artiști. Printr-un catalog care a generat mereu valuri de emoție, Roton Music reunește sub aceeași umbrelă artiști din toate sferele muzicale. Artiștii noștri sunt o prezență constantă în topurile internaționale ceea ce a generat pentru Roton imaginea celui mai mare exportator de muzică din România. În continuă expansiune, portofoliul Roton include în prezent o multitudine de sub-label-uri: INAMEIT, RUL Music, Green Tree Studios, Magic Bell, Tezaur și colaborări de succes cu branduri partenere naționale și internaționale: Armada Music, Kontor Records, Scorpio Music, Energy Production, Hahaha Production, DeMoga Music, Mattman Music, Forward Agency, Green Eye, Teddy Bear Party, Seek Music.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *