ParkLake și ECOTIC marchează Ziua Internațională a Deșeurilor Electrice prin ateliere eco-educative și prin amplasarea Caravanei ECOTIC
2025-10-06 19:03:47

În perioada 9–12 octombrie 2025, ParkLake Shopping Center găzduiește, alături de ECOTIC, o serie de acțiuni dedicate conștientizării importanței colectării separate a deșeurilor electrice și electronice, cu ocazia Zilei Internaționale a Deșeurilor Electrice, 14 octombrie (International E-Waste Day).

Pe parcursul celor patru zile, vizitatorii sunt invitați să descopere Caravana ECOTIC – o expoziție mobilă interactivă despre deșeurile electrice și soluțiile corecte de colectare spre reciclare ale acestora. De asemenea, în weekendul 11–12 octombrie, copiii și familiile pot participa la ateliere eco-educative sub conceptul „Devino Ambasadorul Mediului cu ajutorul provocărilor lansate de Ecoterrian”.

Activitățile propuse îi vor implica pe cei mici într-o serie de experiențe interactive și creative: de la jocuri de colectare separată și exerciții de asociere, la desene și mesaje dedicate planetei, pictură și creații inspirate de personajul Ecoterrian, dar și un colț special de povești eco ascultate la căști.

Fiecare copil va primi un pașaport al mediului, adunând ștampile pentru activitățile desfășurate. La final, aceștia devin Ambasadori ai Mediului, fiind răsplătiți cu o diplomă, o carte de povești și un mini-recipient pentru colectarea bateriilor acasă.

Ne bucurăm să aducem din nou Caravana ECOTIC în mijlocul publicului bucureștean, de această dată la ParkLake, într-un context global important. Credem cu tărie că educația ecologică a celor mici este cheia către un viitor sustenabil. Ziua Internațională a Deșeurilor Electrice ne oferă șansa să implicăm întreaga comunitate într-o experiență interactivă și prietenoasă cu mediul,” declară reprezentanții ECOTIC.

La eveniment va fi prezent și Ecoterrianul, eroul verde invizibil care prinde viață prin faptele bune pentru planetă, inspirând copiii și familiile să devină mai atenți la gesturile lor zilnice.

Păreri?

27 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *