20 septembrie 2025 a marcat o ediție istorică a Zilei de Curățenie Națională, organizată de Let’s Do It, Romania!, cea mai mare mișcare socială din țară. Pentru prima dată, acțiunea s-a desfășurat în baza Legii nr. 266/2024, prin care cea de-a treia sâmbătă din septembrie a fost declarată Ziua de Curățenie Națională în România. A fost a treisprezecea ediție și, în același timp, un an aniversar în care Let’s Do It, Romania! a sărbătorit 15 ani de activitate.
Rezultatele acestui an confirmă forța comunităților: 270.542 de voluntari au participat la acțiunea națională și au colectat 427.101 saci de deșeuri, echivalentul a aproximativ 2.383.787 kilograme, din 41 de județe și București.
„Acest moment este o dovadă că atunci când societatea civilă, autoritățile și cetățenii trag în aceeași direcție, se pot schimba mentalități și se pot crea tradiții naționale. Ziua de Curățenie Națională este acum parte din lege, iar acest lucru ne responsabilizează pe toți să continuăm să protejăm mediul. Suntem recunoscători pentru implicarea celor peste 270.000 de voluntari care ne arată că România are resursele și energia de a se transforma.” — Ștefan Buciuc, Președintele Asociației „Let’s Do It, România!”.
Sprijin din partea companiilor, persoanelor publice și artiștilor
La ediția din 2025, Mira și Alexia s-au alăturat acțiunilor de curățenie participând activ la evenimentele din teren și inspirând comunitățile să se implice.
În mediul online, numeroși artiști și persoane publice au susținut evenimentul, promovând mesajul Zilei de Curățenie Națională, mobilizând mii de persoane să participe. Printre aceștia se numără: Smiley, The Motans, Andreea Raicu, Delia, Irina Rimes, Iuliana Beregoi, Ana Ularu, Babasha, Cornel Ilie, Alexandru Ștefănescu, Ana Beregoi, Flavia Hojda, Florian Rus, Gojira, Mădălina Pavăl.
Parte dintr-o mișcare globală, România s-a alăturat și în 2025 inițiativei globale World Clean Up Day, desfășurată în 198 de țări, zi recunoscută ca sărbătoare oficială internațională în calendarul Națiunilor Unite.
Aplicația Let’s Do It, Romania!
Efortul de curățenie continuă tot timpul anului cu ajutorul aplicației Let’s Do It, Romania! (iOS & Android), unde pot fi raportate gratuit zone cu deșeuri sau ambrozie, informațiile fiind transmise direct autorităților – https://qr.link/8dPRWK
Despre Let’s Do It, Romania!
Let’s Do It, Romania! este cea mai mare mișcare socială din România, care de cincisprezece ani se dedică promovării curățeniei și protejării mediului prin organizarea de evenimente de amploare, campanii educaționale și proiecte de reciclare. Asociația mobilizează comunități din întreaga țară pentru a combate problema deșeurilor și pentru a promova un stil de viață sustenabil.
Printre inițiativele sale se numără organizarea Zilei de Curățenie Națională, ateliere educaționale în școli și colaborări cu alte organizații și companii pentru a spori conștientizarea și participarea în proiecte ecologice. Din 2010 până în prezent, peste 2.8 milioane de voluntari au participat la acțiunile și proiectele Let’s Do It, Romania!.
Păreri?