A fost ediția cu cele mai multe proiecții sold out de până acum
La cea de-a 6-a ediție a TIFF Oradea, cele mai așteptate filme ale toamnei au fost primite cu mare bucurie de către publicul orădean. Evenimentul s-a încheiat duminică seara, pe 1 octombrie, și a atras o mulțime impresionantă de spectatori. Filmul Libertate (r. Tudor Giurgiu), Gala de deschidere cu proiecția filmului Crima este a mea (r. Francois Ozon), Încă două lozuri (r. Paul Negoescu), dar și cele trei cine-concerte, alături de lungmetrajul David (r. Radu Muntean) și documentarele De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin (r. Carla Teaha) și Playback (r. Iulia Rugină) au fost printre proiecțiile sold out. Peste 6.000 de persoane de toate vârstele au acceptat invitația de a urmări o selecție impresionantă de peste 30 de filme, cine-concerte și activități propuse de organizatori la această ediție, demonstrând încă o dată puterea extraordinară a cinematografiei de a ne uni mereu.
A fost ediția cu cele mai multe proiecții sold out de până acum. În topul celor mai populare evenimente din programul TIFF Oradea 2023 s-a aflat proiecția filmului Libertate (r. Tudor Giurgiu), la finalul căreia întreaga sală de la Teatrul de Stat a aplaudat minute întregi. Proiecția a fost urmată de o sesiune de Q&A și discuții cu publicul orădean, în prezența echipei extinse a filmului, printre care, regizorul Tudor Giurgiu, actorii Cătălin Herlo, Ionuț Caras, Alexandru Papadopol, Ștefan Iancu, alături de actorii orădeni Răzvan Vicoveanu, Elvira Rîmbu și directorul de imagine Alex Sterian. În aceeași sală și cu un public la fel de numeros, Crima este a mea/ Mon Crime (r. François Ozon), filmul din Gala de Deschidere TIFF 2023, a fost primit cu mare entuziasm de către orădeni. Filmul a fost precedat de un moment artistic realizat de Cvartetul Espressione, care au făcut o introducere muzicală în Parisul Interbelic.
Proiecțiile din Piața Unirii au reunit în fiecare seară a festivalului un număr impresionant de spectatori. Zilnic, 500 de persoane s-au bucurat să urmărească pe marele ecran filme emblematice precum E pericoloso sporgersi (r. Nae Caranfil), celebrul Casablanca (r. Michael Curtiz), care a putut fi văzut duminică seară, la peste 90 de ani de la lansare, într-o splendidă copie restaurată sau premiera filmului românesc Visul (r. Cătălin Saizescu), urmat de o întâlnire cu regizorul și actorii Serghei Mizil, Georgiana Saizescu și Gloria Găitan.
Pentru iubitorii de muzică și film, experiențele cine muzicale de la Sinagoga Sion au avut loc pentru prima dată cu casa închisă. Cine-concertul Ultima Noapte (r. Jenő Janovics), un clasic al cinema-ului mut, filmat în oraşul Cluj-Napoca la început de secol XX a fost acompaniat live de Wingman Jazz Trio, care au a creat o coloană sonoră originală special pentru publicul TIFF din Oradea. Cine-concert Aventurile prințului Achmed (r. Lotte Reiniger), primul lungmetraj de animație din istoria cinematografică, inspirat din universul de basm al celor O mie și una de nopți, cu coloana sonoră interpretată la sintetizator analog și baglama de artistul Danaga, au transpus spectatorii într-un univers de poveste în seara de sâmbătă. Iar în ultima seară de festival, Sinagoga Sion a fost arhiplină la cine-concertul Manasse (r. Jean Mihail), un clasic al filmului mut românesc. FIlmul a fost acompaniat de Cvartetul Volekh, un ansamblu acustic klezmer din București.
În topul filmelor românești cu cei mai mulți spectatori la Oradea se numără și avanpremierele Încă două lozuri (r. Paul Negoescu), film proiectat în prezența actorilor Dorian Boguță și Alexandru Papadopol, urmat de documentarul Playback (r. Iulia Rugină), în prezența regizoarei și a protagonistului, Sorin Lupașcu, cel mai îndrăgit DJ din Epoca de Aur a României. Filmul a fost urmat de o petrecere memorabilă care a avut loc într-o locație emblemă a seratelor orădene, la Butoiul de Aur, redeschis de către organizatori doar pentru această ocazie. La acestea se adaugă documentarul De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin, proiectat în prezența regizoarea Carlei Teaha.
Atelierele și filmele din cadrul programului EducaTIFF – au fost de asemenea printre evenimentele la care a participat un public numeros, atelierele de animație oferite de către Beanbag animation studio numărându-se printre preferatele copiilor de toate vârstele Proiecția filmului David (r. Radu Muntean), în prezența unuia dintre protagoniști, a fost de asemenea sold out.
Festivalul Internațional de Film Transilvania va reveni la Oradea în octombrie anul viitor, iar organizatorii promit ca ediția cu numărul 7 o să aducă noi surprize pentru publicul din oraș.
Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!