PETRA a cucerit juriul format din Ozana Barabancea, Alexandra Ungureanu, Randi, Cristi Faur şi Adrian Romcescu cu piesa „Ireligios” și a fost selectată pentru a merge mai departe în finala Selecției Naționale Eurovision 2022 din 5 martie. Jurații au apreciat „Ireligios”, single compus de către PETRA și Gabriel Huiban, ce vine cu un mesaj puternic despre putere, iubire, durere și uitare și au decis ca artista să se califice mai departe în ultima etapă a competiţiei.
„Ziua de sâmbătă a fost una cu adevărat memorabilă pentru mine. Deși am trăit de mai multe ori experiența concursurilor, Eurovision este cu totul special pentru mine, sunt foarte entuziasmată. Mă bucur foarte mult că am cunoscut interpreți buni care m-au motivat mult pe parcursul acestei etape din viața mea. Sunt recunoscătoare și mândră totodată pentru că am lucrat alături de muzicieni incredibil de talentați la piesa «Ireligios». Am scris împreună cu Gabriel Huiban muzica și versurile, iar pentru partea de aranjamente am decis să colaborăm cu unul dintre cei mai buni aranjori de viori și brasi din lume, Mattias Bylund, artist renumit ce a lucrat de-a lungul timpului cu The Weekend, Elton John, Justin Timberlake și mulți alții. În această formulă am lucrat și la primul meu single din carieră, «Sunt bine», și am decis să continuăm în aceeași echipă creația primului meu album. Cu această ocazie, vreau să vă mulțumesc în primul rând vouă, celor care mă urmăriți și mă susțineți în cursa Eurovision, dar și juriului pentru că a apreciat piesa și prestația noastră”, povestește artista.
PETRA poate fi susținuță de către public prin televot în finala competiției din 5 martie.
Cei care i-au descoperit talentul au fost părinții ei, iar de atunci au început și primele ei ore de canto, solfegiu, pian și, respectiv, primele concursuri. PETRA își scrie singură textele, pentru că viața sa o inspiră și a pregătit deja o mulțime de piese împreună cu producătorul ei muzical, Gabriel Huiban, care îi este și manager. Toamna trecută, PETRA și-a deschis sufletul prin muzică și a lansat prima sa piesă din cariera muzicală: „Sunt bine”.
Păreri?