Raffa FL si Ritmo, fenomen pe TikTok. Piesa latino se lanseaza, oficial, pentru publicul din Romania
2023-01-17 14:32:57

Prin intermediul unor ritmuri latino vibrante și al unei linii melodice care poate să-ți rămână întipărită în minte, Raffa FL intră în scenă și lansează pentru publicul din România „Ritmo”, o piesă care invită la dans.

 

„Ritmo” și-a făcut deja simțită prezența în topurile internaționale, iar pe YouTube piesa a generat peste 7,2 milioane de vizualizări. Acum, Raffa FL face cunoștință cu un alt public cu sânge latin – publicul din România, sperând ca mii de oameni să se lase purtați de ritmurile suave – fără a uita să fie energice – specifice artistului originar din Italia.

 

Oficial, piesa „Ritmo” a fost lansată în 2021, iar de atunci aceasta s-a bucurat de mai multe victorii, printre care o certificare de platină în Italia. Mai mult, pentru a discuta și despre modul în care generația tânără simte această melodie, este important de menționat că „Ritmo” este o adevărată senzație în TikTok.

 

Vibrațiile transmise de piesă au inspirat și alți DJ, motiv pentru care, în prezent, piesa are în palmares trei remixuri, fiecare cu propriile valențe și propriile semnături distinctive care pun accentul pe câte un sentiment predominant. De altfel „Ritmo” este o piesă care poate fi privită în multe feluri și din multe unghiuri, iar aceste trei remixuri sunt dovada clară a acestui lucru.

 

Trei reinterpertări de succes pentru „Ritmo”

 

Remixul semnat de Jax Jones Midnight Snacks invită inițial la salsa, urmând ca, în doar câteva secunde, să transpună ascultătorii în mijlocul unui festival, sărind și dansând de parcă nimeni nu s-ar uita. De-a lungul celor puțin peste 2 minute, Jax Jones Midnight Snacks reușește performanța de a alterna cu ușurință între ritmurile de salsa și cele tech.

 

Al doilea remix care schimbă vibe-ul piesei originale este cel propus de Document One. Cu ritmuri energice și o stare de agitație intrinsecă, remixul semnat de Document One reușește să combine ritmurile latino cu ritmurile specifice drum and bass.

 

Și Skeleton Keys a acceptat provocarea de a-și pune amprenta asupra piesei „Ritmo”, astfel că, în prezent, există și o versiune profund house a acestei incursiuni într-o lume care simte și trăiește latino.

 

Despre Raffa FL

 

Raffa FL este un artist care a ales să înceapă o carieră ca DJ încă de la vârsta de 14 ani. Momentul în care Raffa FL a început să fie cunoscut la nivel internațional s-a produs în 2016, odată cu lansarea piesei „How We Do”, care a fost lansată prin intermediul unei mici case de discuri, Criminal Hype, și care s-a bucurat de un succes neașteptat. În prezent, piesa are peste 6,6 milioane de streamuri pe Spotify.

 

Raffa FL a reușit, prin intermediul pieselor sale, să atragă atenția unor nume mari din industria muzicală, printre care Marco Carola, Paco Osuna și Loco Dice. DJ-ul are pe Spotify peste 2,1 milioane de ascultători, lunar, și obișnuiește să aibă frecvent turnee în Europa și America de Sud.

Păreri?

0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *