Reality show-ul The Bridge Ungaria a fost filmat la Lacul Beliș, cu sprijinul echipei Paprika Studios România, în decoruri construite de la zero din materiale ecologice
2023-08-16 11:11:49

·       Echipa de producție românească a fost formată din aproximativ 50 de specialiști cu o vastă experiență în industria filmului.

·       Pe durata filmărilor de la Lacul Beliș s-au consumat nu mai puțin de 10.000 de litri de apă potabilă, 10.000 de căni de cafea, iar cele peste 5.000 de eugenii au fost răsfățul echipelor pe platourile de filmare.

România a găzduit integral producția și filmările formatului unguresc al renumitului serial de tip reality show de televiziune, „The Bridge“, a cărui premieră va avea loc pe 11 august, doar la HBO Max UngariaPaprika Studios România a oferit servicii complete pentru HBO Max și Free Monkeys pentru a crea acest show nou și captivant de televiziune, fiind responsabilă nu doar pentru prospecțiile locațiilor, ci și organizarea filmărilor și proiectarea și construcția decorurilor, cu materiale ecologice. Echipa de producție românească a fost formată din aproximativ 50 de specialiști în industria filmului, cu experiență vastă în producții din întreaga lume, difuzate de companii celebre ca Disney+, Netflix, MGM sau festivaluri internaționale.

Formatul „The Bridge” aduce împreună 14 străini, provenind din medii variate, cu experiențe de viață, abilități și obiective diferite, care se întâlnesc într-un loc necunoscut și sălbatic. Ei au un singur lucru în comun: dorința de a câștiga marele premiu în valoare de 30 de milioane de HUF (aproximativ 80.000 de euro). Pentru a reuși, ei trebuie să construiască împreună un pod de 250 m lungime, fără unelte moderne și fără niciun fel de ajutor din exterior. Pe parcursul acestui proces, ei vor avea nevoie să conceapă strategii și să dezvolte atât încrederea în sine și în ceilalți, cât și capacitatea de a munci în echipă. Însă cum vor gestiona concurenții provocările de ordin moral, dacă va exista un singur câștigător? Interesul personal va învinge echipa? Va putea fi rezolvată această sarcină în aceste condiții?

În ceea ce privește provocările, de această dată în realizarea producției, acestea nu au lipsit, în special în a îmbina perfect toate elementele care asigură succesul oricărui serial de televiziune. Pe lângă personajele complexe și convingătoare care trebuie să se adapteze poveștii și să se dezvolte pe măsură ce se desfășoară intriga, conflictele și situațiile neprăvăzute, un element esențial l-a constituit locația de filmare. Mai precis un mediu care să capteze încă de la început imaginația telespectatorilor și să le mențină atenția pentru o perioadă lungă de timp. Locația aleasă, care să ofere atât peisaje de o frumusețe uluitoare, cât și să îndeplinească toate cerințele tehnice pentru ca producția să fie fezabilă, nu a fost deloc o misiune ușoară. Mai ales pentru că cele mai multe zone turistice de acest fel sunt aglomerate, iar vizitele turiștilor în timpul filmărilor ar fi perturbat activitățile echipei.

Pe lângă întregul proces de desfășurare a producției care se întâmplă în spatele camerei de filmat, de la înregistrare până la difuzare, echipa Paprika Studios România a reușit săgăsească, după 5 luni de căutare în care s-au parcurs nu mai puțin de 10.000 de kilometri pentru documentarea a 50 de lacuri, unul dintre cele mai pitorești, și totodată mai retrase locuri turistice din România: Lacul Beliș.„Găsirea locului ideal este ca și cum ai încerca să cauți un ac în carul cu fân. Necesită mult efort, prospecții și documentare, precum și mult noroc, bineînțeles. Cred că am descoperit un loc pe care îl adăugăm acum pe harta lumii, pentru ca milioane de telespectatori să se bucure de el în cadrul acestui reality show, la televizor. Și pe care, de ce nu, poate îl vor vizita și în realitate”, a declarat Anca Iurea, Operations Officer al Paprika Studios România.

Paprika România a avut sprijinul tuturor autorităților implicate, atât locale, cât și naționale. Logistica a fost, de asemenea, una provocatoare, de la angajarea tuturor unităților de cazare din zonă (13 pensiuni), și până la respectarea restricțiilor din perioada pandemiei Covid. Siguranța participanților și a membrilor echipei a fost esențială, prin urmare o echipă de experți scafandri a supervizat siguranța pe apă, în timp ce paza forestieră a fost prezentă 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână. Pe durata filmărilor s-au consumat nu mai puțin de 10.000 de litri de apă potabilă, 10.000 de căni de cafea și peste 5.000 de eugenii au fost deliciul echipelor de filmare de toate naționalitățile. Iar pentru a putea construi podul, s-au folosit 20.000 de metri de frânghie și peste 70.000 kg de lemn. Toatematerialele utilizate pe platoul de filmare au fost ecologice, pentru a respecta cerințele, standardele și protocoalele de mediu. Inclusiv pentru a construi decorul în care au locuit concurenții. „În primul rând, am fost impresionat de frumusețea regiunii în care am filmat – lacurile transilvănene, pădurile, munții… Apoi, am fost și mai surprins când am văzut cum a arătat la final casa de lemn <veche de secole> a concurenților, construită de echipele noastre în doar câteva săptămâni…”, a declarat la rândul său Christophe Brackx, director general al Paprika Studios România.

Informații de background despre producție:

În cadrul parteneriatului de producție, Paprika Studios România a oferit servicii complete pentru Free Monkeys Production, cunoscutul furnizor de conținut de pe piața maghiară. „The Bridge” este un format original Banijay, creat de Zeppelin (Banijay Iberia), și a fost lansat în Australia, Brazilia și Marea Britanie. Țări în care a revenit cu un al doilea sezon în 2022 și a fost numărul unu în intervalul orar destinat publicului tânăr, crescând semnificativ audiențele obișnuite ale acestui slot de vizionare. Noua iterație sud-africană urmează după cele patru noi adaptări ale „The Bridge” care au fost difuzate pe Prime Video în Danemarca, Suedia, Norvegia și Finlanda anul trecut, cu o versiune pentru HBO Max în Ungaria, lansată anul acesta în această țară.

Despre Paprika Studios Group:

Paprika Studios Group este o companie de producție lider în Europa Centrală și de Est și în Țările Baltice, care funcționează sub conducerea lui Ákos Erdős (CEO), având sediul central la Budapesta. Paprika Studios Group aparține grupului Viaplay (cunoscut anterior sub numele de NENT Group) și este prezent în 8 țări. Ca răspuns la cererea tot mai mare de conținut în Europa Centrală și de Est, a deschis recent o filială și în Polonia. Compania, aflată de multă vreme în fruntea clasamentului, produce și dezvoltă emisiuni de divertisment, reality show-uri și seriale de ficțiune pentru peste 30 de operatori de difuzare în 16 limbi diferite, cu peste 600 de ore de materiale produse în fiecare an. Varietatea conținuturilor de divertisment diferă de la reality-show-uri, emisiuni de televiziune, la producții de ficțiune și dramă, pe lângă formate dezvoltate parțial sau integral în cadrul companiei, vândute în prezent în mai multe țări.

Titluri precum „Survivor”, „Dancing with the Stars”, „The Voice” se află printre numeroasele producții internaționale cunoscute, care au fost realizate în ultima vreme de Paprika Studios. De asemenea, compania nu produce și dezvoltă materiale de divertisment doar pentru canalele TV, ci și pentru platformele de streaming.

Photo credit: HBO Max / The Orbital Strangers Project

Păreri?

11 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *