Rusalka, cel mai nou film cu Maia Morgenstern, în programul Sunscreen Film & Arts Festival 2024
2024-08-21 16:57:46
Organizatorii Sunscreen Film & Arts Festival anunță programul celei de-a treia ediții, care va avea loc între 29 august și 1 septembrie la Constanța. Printre filmele prezentate se numără Rusalka (r. Claudia Mitcu, 2024, România), cel mai nou film în care joacă actrița Maia MorgensternDogman, cel mai recent film al legendarului regizor francez Luc Besson, sau una dintre cele mai succes comedii românești ale ultimilor ani: Tati Part Time, cu Alex Bogdan și Eva Măruță. Proiecțiile vor avea loc în Piața Ovidiu și pe Plaja Reyna, iar intrarea este gratuită.

Programul complet este disponibil pe https://sunscreenfestival.ro/program/

Tati Part Time
Astfel, joi, 29 august, de la ora 20:30, spectatorii din Piața Ovidiu vor avea ocazia să urmărească comedia Tati Part Time (r. Letiția Roșculeț), povestea unui tânăr avocat (Alex Bogdan) a cărui viață este dată peste cap când trebuie să aibă grijă de fina lui de 8 ani interpretată de Eva Măruță. Pe Plaja Reyna va fi proiectat filmul Horia (r. Ana-Maria Comănescu), un coming of age story despre un adolescent îndrăgostit care pleacă pe o Mobra ca să-și viziteze iubita din celălalt capăt al țării.

Vineri, 30 august, pe marele ecran din Piața Ovidiu va fi proiectat documentarul-fenomen Nasty (r. Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu, Tudor D. Popescu), despre viața și cariera primului tenismen superstar al lumii: Ilie Năstase. Pe Plaja Reyna va avea loc premiera filmuluiRusalka (r. Claudiu Mitcu). Cu o distribuție impresionantă – Maia Morgenstern, Rodica Lazar, Rodica Negrea, Diana Gheorghian, Nelu Serghei, Claudiu Istodor – filmul ne prezintă cinci vechi prieteni care petrec câteva zile împreună în stațiunea în care mergeau în tinerețe. Unul dintre ei le va da o veste care le va tulbura vacanța și viața.

Așteptându-l pe Dali
Sâmbătă, 31 august, programul include două filme străine. În Piața Ovidiu se vede Foștii soți (Ex-Husbands, r. Noah Pritzker, SUA), o comedie despre bărbații aflați în criza vârstei de mijloc, iar pe Plaja Reyna se vede Așteptându-l pe Dali (Waiting for Dali, r. David Pujol, Spania), o poveste care îmbină arta și bucătăria.

În ultima zi de festival, duminică, 1 septembrie, constănțenii și turiștii sunt așteptați în Piața Ovidiu ca să urmărească Dogman (r. Luc Besson, Franța), un thriller impresionant despre răzbunare, loialitate și căței, iar pe plaja Reyna va fi proiectat Băieții buni ajung în Rai (r. Radu Potcoavă), un film românesc înduioșător filmat la malul mării, cu Bogdan Dumitrache și Șerban Pavlu.

Păreri?

60 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *