SAGA Festival prezintă Headliner Days, o serie de experiențe unice prin care câștigătorii pot fi mai aproape de artiștii lor preferați
2021-07-19 13:32:22

SAGA Festival dă startul unei serii de experiențe unice, Headliner Days, prin care participanții pot ajunge mai aproape de artiștii lor preferați. Allan Walker, Tiesto, Masked Wolf, Timmy Trumpet, Salvatore Ganacci, Don Diablo, Amelie Lens, Carl Cox, Nervo, Clean Bandit, Mike Williams, Deborah De Luca, Sigala, Maceo Plex și Reinier Zonneveld sunt alături de fanii lor din România, cărora le-au pregătit o serie de surprize atât înainte de festival, cât și în timpul acestuia – https://fb.watch/6Q-2uA_ROH/.

Timp de o lună, cei care își doresc să intre în posesia unor amintiri de neuitat se pot înscrie în concurs pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/SAGAFestivalOfficial.

Acces în backstage în timpul show-ului lui Masked Wolf, un loc în DJ  booth în timpul setului lui Salvatore Ganacci, o petrecere privată cu muzica lui Tiesto, 15 secunde de faimă în timpul setului lui Alan Walker, o pereche de sneakerși personalizați cu Timmy Trumpet, hospitality rider pentru tine și prietenii tăi în timpul setului Deborah De Luca sunt doar câteva dintre experiențele care pot fi câștigate în această lună. În plus, câștigătorii vor primi și câte două abonamente la SAGA Festival, unde se vor bucura de muzică și de show-uri fantastice, direct din inima orașului.

Mecanismul concursului

Participanții trebuie să comenteze într-un mod original și cât mai creativ la postările de pe pagina de Facebook SAGA referitoare la concurs, iar apoi să distribuie postările la care au comentat.
Prin comentariu, își asigură înscrierea, iar prin distribuire va avea loc validarea participării. Este necesar ca cei care se înscriu în concurs să aibă profilul de Facebook public, pentru ca informațiile să poată fi ulterior verificate.

Câștigătorul va fi desemnat în funcție de creativitatea comentariului înscris în concurs.

Regulamentul Oficial este disponibil pe site-ul https://sagafestival.com/.

Fii pe fază, urmărește pagina de Facebook SAGA Festival și nu rata ocazia de a fi mai aproape de artistul tău preferat!

SAGA Festival va avea loc pe 10, 11 și 12 septembrie, în Parcul Izvor din București. Line-up-ul include nume sonore, peste 100 de artiști din muzica electronică și nu numai. Pe scena principală vor urca Alan Walker, Clean Bandit (DJ Set), Don Diablo, John Newman, Masked Wolf, Mike Williams, Morten, Nervo, Regard, Salvatore Ganacci, Sigala, Tiësto, Timmy Trumpet, Topic, Vini Vici, W&W, iar alți artiști urmează să fie anunțați în curând.

Abonamentele pentru SAGA Festival pot fi achiziționate de pe site-ul sagafestival.com. În această perioadă, prețul abonamentelor este de 399 RON (Regular) și 899 RON (VIP).

Despre ALDA

ALDA este producător global, unul dintre jucătorii de pe piață mondială, care a organizat peste 350 de evenimente pentru mai mult de 30 de branduri. În portofoliul companiei sunt unele dintre cele mai cunoscute evenimente ale industriei muzicale internaționale, precum: Armin Only, A State of Trance, Electronic Family, AMF, We Are Connected, New Horizons și The Flying Dutch. La ADE 2018, ALDA a pornit un parteneriat cu Insomniac pentru ca, împreună, cele două companii să producă unele dintre cele mai impresionante evenimente muzicale, contribuind la aducerea scenei de electronic dance music mai aproape de public în cât mai multe țări.

Păreri?

24 Post Views
0 Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *