Pentru că ne aflăm în luna celor mai frumoase sărbatori din an, am pregătit o nouă serie de interviuri, așa cum v-am obișnuit.
1. Hei, bună! Sunt elful Carmen Vasilescu, trimisul lui Moș Crăciun, pentru a afla părerea ta despre sărbătorile de iarnă. Începem?
Da, sunt entuziasmată!
2. Eu am aflat la vârsta de opt ani, de la sora mea, că cei care îmi recompensau cumințenia erau tatăl meu sau vecinul, deghizați, dar am refuzat încă doi ani să cred că nu era Moșul. Tu când și cum ai făcut descoperirea?
Eu am aflat că, de fapt, Moș Crăciun era chiar bunicul meu. Mereu de sărbători se costuma, însă într-o zi și-a uitat costumul la vedere și nu a găsit un motiv să-mi explice de ce “moșul” nu mai avea nevoie de haine… A cedat și mi-a spus că el a fost moșul în tot acest timp.
3. Când eram copil, credeam că mulțumirea acestei perioade o reprezentau cadourile, însă, mai târziu, am înțeles că altfel stau lucrurile. Ție ce-ți umple inima de bucurie în luna decembrie?
Pentru mine, Crăciunul e despre familie. Mă bucur de fiecare dată când îmi revăd familia adunată la gura sobei în casa bunicii. E un sentiment cu adevărat special.
4. Acum, că ne-am cunoscut puțin, pe mine mă las deoparte, ca să aflăm mai multe despre tine. Care a fost cel mai frumos Crăciun din viața ta? De ce?
Îmi aduc aminte cu drag de perioada în care eram mică și stratul de omăt era aproape cât mine. Am o amintire tare dragă de sărbători când mă înfofoleam cu toate hainele de iarnă din dulap și mă aruncam în zăpadă ca în cel mai mare pat de pe planetă. Stăteam așa ore în șir și nimic nu mai conta. Era frumos.
5. Se spune că amintirile sunt cele care contează cel mai mult. Povestește-mi care e cea mai crazy întâmplare din perioada sărbătorilor de iarnă, te rog!
Nu voi putea uita niciodată colindătorii care veneau de Revelion. Îmi amintesc cum, o dată, eram în drum spre cabană și ne-am trezit înconjurați de zeci de colindători mascați care aproape că ne luau pe sus. Cu siguranță au alungat toate spiritele rele…
6. Târgurile de Crăciun sunt un nou trend în România. Ce părere ai despre ele?
Pentru mine, târgurile de Crăciun fac parte din micile bucurii ale vieții. E frumos cum, indiferent de vârstă, te simți ca un copil atunci când privești orașul luminat.
7. Ești de acord cu „De Crăciun fii mai bun!”?
Aș schimba puțin: De Crăciun, fii și mai bun!
8. Când împodobești bradul? Ai răbdare până-n Ajun?
Nu am răbdare până în Ajun, îmi place să mă bucur cât mai mult de frumusețea bradului.
9. Crezi în magie?
Cred că magia e în multe lucruri, dar mai ales în oameni.
10. Cum a fost Crăciunul de anul trecut și cum speri să fie cel de acum?
Anul trecut am fost acasă, ca aproape în fiecare an. Anul ăsta tot acolo mă întorc, pentru mine e perfect.
11. Crăciunul, o sărbătoare religioasă sau comercială?
Este clar, Crăciunul a devenit ceva comercial, dar, în final, niciun cadou nu va putea înlocui vreodată iubirea de aproape.
12. Iarnă, munte, zăpadă, sanie, reni sau vară, plajă, soare, skijet, delfini. Cum îți place să petreci Crăciunul?
Zăpadă și o cabană, un șemineu și oameni dragi, cam așa ar suna Crăciunul ideal.
13. Dacă ar fi să alegi între Crăciunul trecut, cel prezent și cel viitor, pe care ai vrea să-l (re)trăiești?
Fiecare Crăciun e special în felul lui și vreau să mă bucur cât de tare pot de cel de anul ăsta.
14. Dacă ai putea fi Moș Crăciun pentru o zi, ce ai face?
Chiar dacă o zi e prea puțin, aș citi toate scrisorile din lume și aș împlini dorințele tuturor.
15. Ce planuri ai pentru trecerea dintre ani?
Sincer, habar nu am, probabil ceva spontan.
16. Mulțumesc pentru că, în 2024,… (completează, te rog!)
Mulțumesc pentru că, în 2024, visele mele au început să prindă contur.
17. Sper ca, în 2025, să…
Sper ca, în 2025, să ne vedem la concerte și sper ca muzica mea să ajungă la cât mai multe inimi.
18. Radio Crazy este…
Radio Crazy este fresh.