Procesul de documentare a reprezentat una dintre etapele esențiale ale proiectului, în multe cazuri referințele vizuale fiind limitate la imagini de arhivă sau fotografii alb-negru. Pre-producția a avut un rol crucial în dezvoltarea soluțiilor vizuale: o parte dintre locații au fost modelate 3D înainte de filmare, pentru a permite echipei să răspundă în timp real cerințelor regizorale și de imagine într-un mediu de filmare de tip chroma 360°. Prin contribuția lor, Sebastian Cosor și Ștefan Popescu au susținut construcția universului vizual al filmului, demonstrând rolul esențial pe care efectele vizuale îl au în producția cinematografică. Cu o experiență de peste două decenii în industriile creative, Sebastian Cosor este unul dintre profesioniștii care au contribuit la dezvoltarea domeniului efectelor vizuale în România. A fost implicat în numeroase proiecte cinematografice, atât locale, cât și internaționale, contribuind la producții precum The Zero Theorem (2013), The Flowers of War (2011), Argylle (2024) și semnând lucrări de animație premiate în festivaluri precum Anim’est, Filmul de Piatra, Anonimul, Corti da Sogni, Rio de Janeiro Horror Animation Festival, Balkanima sau Future Shorts. Alături de el, Ștefan Popescu a avut un rol esențial în dezvoltarea studioului Safe Frame. A contribuit la coordonarea producției și implementarea proceselor tehnice necesare realizării efectelor vizuale, cât și la livrarea unor proiecte complexe în zona de post-producție. Prin combinarea expertizei tehnice cu viziunea artistică, Safe Frame s-a poziționat ca un studio pionier în Europa de Est, oferind soluții complete pentru producții vizuale moderne. Activitatea studioului contribuie la consolidarea industriei VFX din România și la promovarea creativității locale pe scena internațională. |