MARIUS PREDA lansează albumul “MISSION CIMBALOM” in cadrul Festivalului de jazz de la Gărâna

În lumea jazz-ului internaţional şi a fenomenului „world music”, Marius Preda este unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai prezentului, calităţile sale de instrumentist virtuoz, de improvizator, compozitor, orchestrator şi aranjor, făcându-l cunoscut de mai bine de 20 de ani.

Cel mai recent produs discografic „Mssion Cimbalom”, se va lansa sâmbătă, 8 iulie, in cadrul „Gărâna Jazz Festival 2017”, unde Marius Preda va urca pe scena din Poiana Lupului. Albumul simbolizează cel mai bine, dintre toate materialele de studio publicate până acum, intenţia muzicianului Marius Preda de a transpune spiritualitatea autentică românească în forme specifice artei universale şi de a ridica instrumentul său muzical favorit – ţambalul – la condiţia unui instrument solistic.

Astfel, „misiunea” interpretului este aceea de a conferi unui instrument, în general asimilat acompaniamentului ritmic popular, valenţele unui veritabil instrument de concert, demonstrând că nu este cu nimic mai prejos decât oricare dintre „vedetele” podiumurilor solistice: pianul, vioara, chitara etc. Înnobilarea acestui instrument aduce astfel cu sine prelucrarea unui bogat material de inspiraţie folclorică şi ridicarea sa la rang de muzică universală prin asimilarea în cadrul unui limbaj modern de largă accesibilitate: jazz-ul.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu drag la eveniment, apoi să-mi spuneți impresiile voastre. Enjoy!

118 Post Views

Ecaterine & Dimitri lanseaza “LaLaLa”

Ecaterine & Dimitri lanseaza “LaLaLa”, o piesa fresh, de vara, cu o nota optimista, care nu are cum sa nu te “prinda”! Single-ul, interpretat in limba spaniola, este o coproductie Cat Music si Green Eye Music si este produs in studioul Young Spirit Records. Muzica este compusa de Dimitri si Ecaterine, iar versurile sunt scrise de Theea Miculescu si Ionut Bordianu.

“‘LaLaLa’ reprezinta o eliberare, o escapada din gandurile negative. Este o piesa anti-stres, care te calmeaza, te relaxeaza si te face sa vezi, de fapt, ca nimic nu e atat de grav precum pare. Am decis impreuna cu Theea sa nu fie cuvinte pe refren, ci doar sintagma “La la la”, tocmai pentru a canta toata lumea alaturi de noi. ‘LaLaLa’ este despre starea de spirit. Iti ridica moralul si te face sa te simti liber, in largul tau, fara limite”, declara cei doi artisti.

Ecaterine si Dimitri nu sunt la prima colaborare. Pana in prezent, cei doi au lansat impreuna single-uri precum “Zi cu soare”, “Chiky Lala” si “Adrenalina”. In februarie 2017, artista a lansat “Phoenix”, o frumoasa balada, cu note personale, compusa chiar de catre ea. De-a lungul timpului, Ecaterine a lansat piese precum “Flacari de rai”, “Zi cu Soare”.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa ascultam impreuna piesa “LaLaLa”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

81 Post Views

Alin Pascal lanseaza single-ul si videoclipul “Melodia ta”

Alin Pascal lanseaza single-ul si videoclipul “Melodia ta”, si de aceasta data a colaborat cu Randi si studioul Famous Production.

“Melodia ta este compusa de Randi si a fost un proces destul de lung, avand in vedere ca este prima piesa pe care o lansez, a trebuit sa gasim un stil care sa ma reprezinte cel mai bine.

Filmarea a fost o placere, am avut parte de o echipa super profesionista, careia ii multumesc si cu care sper sa realizez si urmatoarele videoclipuri”, declara Alin Pascal.

Videoclipul este regizat de catre San si a fost filmat in Sinaia, in luna aprilie a acestui an.

“Avand o trupa de coveruri de aproape 10 ani, m-am gandit ca este timpul sa-mi exprim trairile si energia prin piese proprii. Este o lume noua pentru mine, dar vreau sa investesc toata energia mea pentru a scoate piese de calitate! Deja lucram la urmatoarea piesa, asa ca stati aproape”, adauga Alin.

Alin Pascal a inceput sa cante inca de la varsta de ani ani, fiind indrumat de catre parintii lui, Matilda Pascal Cojocarita si Stefan Cigu. De pe atunci, a invatat sa cante la un instrument, si anume la vioara. Ulterior a studiat la Conservatorul din Cluj. Proiectele muzicale implica si trupa de coveruri Alin Pascal Band, dar si participarea in cadrul emisiunii concurs Vocea Romaniei.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Melodia ta”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

73 Post Views

White Lynx, un nou proiect Global Records, revine cu o nouă piesă în colaborare cu Emberlyon și Radu, “Let It Be”

White Lynx revine cu o nouă piesă care se numește “Let It Be” în colaborare cu Emberlyon și Radu. Piesa este compusă de Andrei Prodan (White Lynx), iar versurile sunt compuse de el cu Emberlyon și Radu.

Emberlyon este născută în România, dar locuiește în Statele Unite de mulți ani, iar aceasta este prima piesă pe care o lansează ca artist.

White Lynx au lansat deja un prim single care se numeşte “Feel My Love” împreună cu Radu și Ivana.

Piesa a fost compusă de Andrei Prodan împreună cu Daniel Eakins, Georgiana Eakins și Radu Fărcane, iar în ceea ce privește producția, Claudiu Ursache și Tomas Tonea.

White Lynx este un proiect din care face parte doar Andrei Prodan, care este și compozitor și va avea ca show live cu band.

Pentru a transmite mesajul acestei piese, White Lynx a ales două voci tinere și fresh Radu Fărcane (care deja a lansat două piese “Arde” și “Suflet tăcut”, artist Global Records) și Ivana (“Wanna Be One” si “Tomorrow”), ambii artiști Global Records.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa ascultam impreuna piesa “Let It Be”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

105 Post Views

De la 30 de grade, Ligia “inchide usa” si revine cu un nou single solo

Ligia Moldovan, frumoasa roscata care a adunat milioane de vizualizari pe YouTube la piesele lansate pana in prezent, are un single nou, “Inchide usa”, prin care incepe un alt capitol.

Single-ul “Inchide usa” este prima piesa solo pe care Ligia o lanseaza dupa colaborarile de succes cu Vescan (“Fraiero”), Puya, Mahia Beldo. Mai mult, “Inchide usa” este si prima piesa compusa integral de catre Ligia si care va fi inclusa pe albumul de debut, “Yin & Yang”, care urmeaza sa fie lansat in cateva luni.

“Noul single este produs impreuna cu trupa mea, o piesa care a luat nastere pe o plaja pustie in Filipine de la cateva acorduri simple de chitara si o linie de voce, de aceea am incercat sa pastram simplitatea initiala si in varianta finala a piesei. Este prima piesa de pe primul meu album, , ce va fi lansat in curand. Sper sa va placa!”, declara Ligia.

Proiectul video este realizat de catre Claudiu Stan si a fost filmat pe parcursul unei zile intr-un club din capitala, iar in prim plan este formula de live show a artistei.

Ligia a cucerit publicul si topurile cu piese ca “Fraiero” (ft Vescan), “30 de grade” (alaturi de F Charm), “Al tau impiedicat” etc. In plus, Ligia a participat in prima editie X Factor, iar timbrul inegalabil si interpretarile live exceptionale au adus-o in finala concursului.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Inchide usa”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

82 Post Views

Bruno Mars vs David Guetta – Versace on The Floor

Bruno Mars si David Guetta fac echipa pentru o noua versiune a single-ului “Versace On The Floor (Bruno Mars vs. David Guetta)”, remixul oficial al celei mai recente lansari, extrasa de pe albumul “24K Magic”. Desi anuntata ca al treilea single la inceputul acestei luni, piesa a fost deja premiata cu Discul de Aur de catre industria muzicala din SUA, depasind totodata 117 milioane de vizualizari pe Youtube.

Noua versiune prezinta un mix perfect intre influentele celor doi artisti, linia ritmata de bass si inserturile electronice combinandu-se perfect cu timbrul pasional al lui Mars.

“Sunt foarte mandru c-am avut oportunitatea sa lucrez cu Bruno Mars pe aceasta piesa. Rezultatul final este mai mult decat un remix, este o colaborare si o imbinare a doua lumi diferite. Scopul meu a fost sa o transform intr-o piesa mult mai dance si atractiva pentru DJ, dar, in acelasi timp, sa mentin frumusetea versiunii originale cat mai intacta. Am vrut sa creez ceva care rezoneaza cu o audienta mai larga, precum muzica lui Bruno, nu doar cu o comunitate.” – David Guetta

Recent, Guetta a deschis gala premiilor Billboard Music Awards, cantand alaturi de Nicki Minaj piesa “Light My Body Up”, show-ul fiind inchis de Mars cu debutul TV al piesei “Versace On The Floor”.

Totodata, Bruno Mars a cantat si in deschiderea premiilor BET Awards, in cadrul carora a castigat premiul pentru “Best R&B/Pop Male Artist”.

Cei doi artisti nu sunt straini hiturilor de vara, “That’s What I Like” dominand in continuare topurile din US. Acesta este al 7-lea single al lui Bruno Mars ce ajunge pe prima pozitie in Billboard Hot 100, reusind sa vanda peste 3 milioane de exemplare (cu tot cu stream-uri), fiind premiat cu 3 Discuri de Platina de catre RIAA.

Totodata, colaborarea lui Guetta cu Justin Bieber, lansata acum 2 saptamani, a intrat deja in topurile importante din SUA pe locul 20, adunand peste 48 de milioane de vizualizari pe Youtube.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa ascultam impreuna piesa “Versace on The Floor”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

111 Post Views

20 years of PLACEBO – Program și reguli de acces

20 years of Placebo, turneul așteptat îndelung de fani, se apropie cu pași repezi de țara noastră. Pe 28 iunie, la Arenele Romane, vom cânta la unison piese ca “Pure Morning”, “Every you, Every me”, “The Bitter End”, “Meds” și multe altele, alături de una dintre cele mai apreciate formații de rock alternativ din lume.

Au mai rămas foarte puține bilete în acest moment pe care le puteți găsi în continuare în reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro, la prețul de 190 de lei.

În limita stocului disponibil, veți mai putea achiziționa bilete și în ziua evenimentului de la casa de bilete situată la intrarea în spațiul de concert la pretul de 220 de lei.

Copiii, indiferent de vârstă, trebuie să aibă bilet de acces și trebuie însoțiți de un adult, de asemenea, posesor de bilet.

Totodată, recomandăm părinților să le asigure copiilor căști de protecție.

Accesul se va face pe baza biletului valabil, acesta permițând intrarea în zona de concert o singură dată, dacă spectatori doresc să părăsească incinta vor putea reintra doar achiziţionând alt bilet.

Accesul la concert pentru cei care au bilete “The Better Friend” va începe de la ora 18:30, iar posesorii de bilete “A Friend Indeed”, precum și cei care au bilete de acces general, vor putea intra în Arenă începand cu ora 19:00.

De asemenea, îi rugăm pe cei care au bilete “The Better Friend” și “A Friend Indeed” să folosească intrările dedicate.

ATENȚIE!

Voucher-ul pe baza căruia posesorii de bilete The Better Friend își vor putea lua o băutură gratuită este valabil în intervalul 18:30 și 19:15.

Insignele și brelocurile pe care le vor primi posesorii de bilete “The Better Friend” și “A Friend Indeed” vor putea fi ridicate numai în intervalul 18:30 – 20:00 din punctele special amenajate care vor fi marcate vizibil.

Vă reamintim să purtați la vedere insignele pentru ca ar putea să vă aducă surprize plăcute din partea trupei.

La ora 20:00 va urca pe scenă Greetings Sugar, urmând ca la ora 21:15 să înceapă mega-show-ul PLACEBO.

Pentru confortul și siguranța spectactorilor, organizatorii transmit următoarele informații și reguli de acces.

Managementul formației PLACEBO face un apel catre fani și îi roagă să nu utilizeze camerele de fotografiat neprofesionale de tip “săpuniere” sau camerele telefoanelor mobile pe durata concertului.

Totodată, este strict interzis accesul la eveniment cu orice fel de aparate de fotografiat profesionale (cele cu obiectiv detașabil), aparate de înregistrare audio-video, tablete de orice fel sau aparate GoPro, selfie stick-uri, sticlele de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), căști motociclist, bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve, artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, scaune, arme, băuturi sau mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanțuri, rucsacuri, genti si bagaje voluminoase, lasere, biciclete și trotinete.

În caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să utilizeze pelerine de ploaie.

Pentru propria lui siguranță, rugăm publicul să se supună controlului corporal al staff-ului de securitate de la intrare și să respecte cu strictețe regulile de acces menționate mai sus.

Mijloacele de transport în comun care pot fi utilizate pentru a ajunge la Arenele Romane sunt: metrou până la stația Tineretului sau Eroii Revoluției sau liniile RATB 47, 7 si 232 până la stația Autogara Filaret. Din cauza numărului limitat de locuri de parcare, spectatorilor le este recomandată utilizarea transportului public.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu drag la evenimentul prezentat de Phoenix Entertainment și susținut de Rock FM, Vice, Un site de muzica, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

85 Post Views

HOT! DJ Khaled a lansat “Wild Thoughts”, feat. Rihanna & Brison Tiller

In doar cateva zile de la lansare, “Wild Thoughts” a adunat peste 39 de milioane de vizualizari pe YouTube! Single-ul este un remake al piesei “Maria, Maria”, a lui Carlos Santana, iar Rihanna si DJ Khaled au pastrat linia melodica.

Clipul piesei, regizat de Colin Tilley si filmat in cartierul Little Haiti din Miami, ne transpune intr-o lume de carnaval, plina de culoare, iar Rihanna apare in mai multe ipostaze provocatoare si senzuale. “Wild Thoughts” ocupa prima pozitie in Franta si Portugalia pe iTunes, locul 2 in Marea Britanie, Noua Zeelanda, Polonia, Danemarca, Grecia si Africa de Sud si locul 11 in topul Global Spotify Top 50.

Piesa se regaseste pe cel mai nou album al lui DJ Khaled – “Grateful”, disponibil de astazi, si include colaborari cu Nicki Minaj, Alicia Keys, PARTYNEXTDOOR, Calvin Harris, T.I. si multi altii. Pana in prezent, artistul a lansat piese precum “I’m the One” (ft. Justin Bieber, Quavo, Chance the Rapper, Lil Wayne), “Do You Mind”, “I Got the Keys” (ft. Jay-Z, Future), hituri ce au generat sute de milioane de vizualizari pe YouTube.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul piesei “Wild Thoughts”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

79 Post Views

Iuliana Tudor, ambasador Crucea Roșie Română, experiență inedită la Solferino

Mii de volunari din toată lumea au participat la o ceremonie cu torţe, în nordul Italiei. Au refăcut un drum simbolic, pe care, în urmă cu peste 150 de ani, erau transportați răniţii. Şi care a inspirat înfiinţarea Crucii Roşii. De la evenimentul plin de emoţie nu au lipsit reprezentanţii României, însoţiţi de vedeta TVR Iuliana Tudor, ambasadorul Crucii Roşii de la noi.

Solferino în imagini!Am trăit unele dintre cele mai frumoase emoții alături de 8000 de voluntari din intreaga lume, într-un pelerinaj desfășurat în numele Umanității!
Crucea Roșie înseamnă o șansă pentru fiecare dintre noi de a fi un Om mai bun!, a scris vedeta TVR pe pagina sa de Facebook.

În Italia, la Solferino, sărbătoarea înfiinţării Crucii Roşii a adunat oameni din toate colţurile lumii. Şi vocea României s-a auzit. Peste 8 mii de oameni au mers cu torţe în mâini 15 kilometri. Au reconstituit, în mod simbolic, traseul urmat în 1859 de către salvatorii care au purtat răniţii de pe câmpul de luptă de la Solferino către cel mai apropiat post medical. Acele zile crunte l-au inspirat pe omul de afaceri elveţian Henry Dunant să înfiinţeze Crucea Roşie.

Ca în fiecare an, evenimentul a reunit mii de voluntari şi lucrători ai Crucii Roşii şi ai Semilunii Roşii din 53 de ţări. Delegaţia României a fost alcătuită din 19 persoane.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu drag să-mi spuneți impresiile voastre. Enjoy!

Foto: Nicolae Sevastre

87 Post Views

Greetings Sugar (DJ set) în deschiderea concertului aniversar Placebo

În doar câteva zile, Placebo, una dintre trupele de referință ale rock-ului alternativ, va sărbători alături de publicul din România 20 de ani de carieră printr-un show care promite a fi cel mai spectaculos dintre toate cele susținute până acum în țara noastră.

Înaintea show-ului celor de la PLACEBO, tonul distracției va fi dat de trio-ul bucureștean Greetings Sugar (DJ set).

Greetings Sugar oferă o muzică profundă, dar diversă, greu de încadrat într-un singur gen muzical, datorită influențelor muzicale multiple.
Având-o pe Lydia Lunch drept producătoare și Bill Gould (Faith No More) fiind implicat în mixajul anticipatului album de debut, Greetings Sugar cântă muzica pe care vrei s-o auzi în lounge-uri elegante, la festivaluri de vară, tare în căști când ești în metrou și bați ritmul din picior, in cluburi.

Mai multe informații despre Greetings Sugar găsiți aici:

Site oficial – http://greetingssugar.com/
Facebook – https://www.facebook.com/greetingssugar/
YouTube – https://www.youtube.com/channel/UC1hvl90OJaJRFnsOOqyAQCA

Mega show-ul 20 years of PLACEBO are loc miercuri, 28 iunie, la Arenele Romane.

În acest moment au mai rămas foarte puține bilete pe care le puteți găsi în continuare în reţeaua Eventim şi, online, pe www.eventim.ro, la prețul de 190 de lei.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu drag la un eveniment organizat de Phoenix Entertainment și recomandat de Rock FM, Vice și Un site de muzica, apoi vă aștept cu impresii. Enjoy!

71 Post Views