În acest an, la Cannes, zbuciumul și durerea de pe ecran au adus glorie cinematografiei spaniole: Dolor y Gloria, filmul lui Pedro Almodóvar, a primit trofeul pentru cel mai bun actor graţie interpretării magistrale a lui Antonio Banderas, Fire Will Come (O Que Arde) al lui Olivier Laxe, Premiul juriului Un Certain Regard și provocatorul Liberté, regizat de Albert Serra, a luat Premiul Special al Juriului în aceeași secțiune.
Aceste trei filme, printre cele mai comentate şi mai apreciate de pe croazetă, fac parte din Focusul Spania pe care Les Films de Cannes à Bucarest îl organizează, în acest an, cu sprijinul Instituto Cervantes de Bucarest, Ambasada Spaniei în România, Point și Institutul Ramon Llull. Albert Serra, noul rebel al cinematografiei spaniole (un titlu aprig disputat), va fi invitat de onoare al festivalului şi va introduce publicului un triptic cu operele sale: pe lângă Liberté, veţi putea vedea La mort de Louis XIV și Story of My Death.
Mai mult, focusul omagiază, într-un program oferit de Instituto Cervantes, cu sprijinul Filmotecii Ministerului Afacerilor Externe, Uniunii Europene și Cooperării din Spania, nu doar talentele de astăzi, ci şi maeştrii de ieri, printr-o serie proiecţii ale unor capodopere clasice spaniole prezentate la Cannes de-a lungul anilor: Viridiana, de Luis Buñuel, Cría cuervos, de Carlos Saura, Bienvenido Mr. Marshall de Luis Garcia Berlanga și Los Santos Inocentes de Mario Camus.
În comparație cu alte mari cinematografii cum ar fi cea franceză, italiană sau germană, cea spaniolă a fost multă vreme subevaluată. Cu siguranţă că şi dictatura lui Franco (1939-1975) a contribuit mult la această situație, pentru că a cenzurat și oprimat timp de aproape patru decenii cele mai mari talente ale ţării. Dar, paradoxal, regimul a hrănit creativitatea, forţându-i pe cineaşti să fie imaginativi şi subtili în maniera în care îşi comunicau ideile ca să deruteze cenzura. Moartea lui Franco a deschis drumul pentru o nouă generaţie de provocatori, condusă de tânărul taur când furios, când exuberant, Pedro Almodóvar. Războiul civil, dictatura, izolaţionismul cultural impus de un regim autoritar au dat naştere puternicei tradiţii a cineaştilor subversivi ce contestă „realitatea” oficială şi status quo-ul. Hotărâţi să înfrunte fără menajamente ipocrizia și falsele aparențe, regizori ca Bunuel, Saura, Erice și, mai nou, Almodóvar sau Serra creează opere unice şi distinctive, o lume unde valorile burgheze colapsează, iar faţada bunelor maniere, a manevrelor politice şi a curtoaziei sociale este aruncată în aer. Cinema-ul spaniol de autor a refuzat modelul hollywoodian şi goana după clişee vechi şi reciclabile ca să devină una dintre cele mai vibrante şi mai iconoclaste contribuţii la cultura modernă. Filme îndârjite, dar și sarcastice: „folosesc mereu umorul, chiar şi în producțiile mele cele mai dramatice”, spunea Almodóvar într-un interviu pentru New York Times. „E foarte tipic pentru Spania să ai umor negru chiar şi în momentele cele mai grele. Aș putea spune că face parte din caracterul naţional.” Aşa cum acești artiști vechi şi noi ne arată, Spania nu duce niciodată lipsă de ţinte instituţionale care să fie supuse satirei: armata, familia, biserica catolică, aristocraţia.
Un alt filon este cel suprarealist. Despre Fire Will Come, publicația Variety a scris la Cannes „Știi exact ce climax urmează în superba parabolă rustică a lui Oliver Laxe, dar puterea sa feerică, hipnotică, rezidă în așteptare. Cu un ritm lent, înainte să devină foarte rapid, al treilea film al cineastului franco-spaniol confirmă promisiunea formală a lui Mimosas (Marele Premiu al secțiunii Semaine de la Critique), dar în această abundentă recoltă atmosferică, observația umană are mai multă profunzime și generozitate. Reprezintă un pas major spre statutul de autor al unui cineast talentat.”
Albert Serra – invitatul de onoare al secțiunii Focus Spania din cadrul Les Films de Cannes a Bucarest
“Nu mă interesează să impun un sens unei poveşti cinematografice. De fapt, aş prefera ca publicul să ştie mai multe decât mine despre înţelesul filmelor mele.”, spune Albert Serra, un artist şi un cineast ale cărui pelicule vii şi provocatoare se inspiră din istoria artei şi a literaturii și sunt, spun criticii, o continuă violentare a retinei. Cineastul vrea, în acest fel, să ne facă să ne întrebăm ce putem accepta sau nu într-o operă de artă. Născut în Spania, în 1975, Serra a studiat literatura şi istoria de artei la Universitatea din Barcelona. Liberté a facut mare vâlvă, reușind să stârnească scandal la Cannes, un festival ce părea deja impermeabil la provocări și a fost comparat cu Salo al lui Passolini. Însă site-uri ca Mubi l-au apreciat ca făcând parte din categoria acelor rare pelicule aventuroase, excitante și transgresive care ne fac să căutăm termeni cu care să le descriem și ne pun la încercare standardele. Acest „minimalist transcedental” e o rara avis care face filme ca să frizeze granițele acceptabilului și nu ca să alinieze premii (și, uneori, tocmai de aceea le câștigă).
Cele trei filme care vor compune un portret al autorului și la finalul cărora vor avea loc discuții cu regizorul sunt:
Story of My Death / Història de la meva mort – va fi proiectat pe 21 octombrie, la Instituto Cervantes.
Casanova se întâlneşte cu un nouă servitoare care va fi martora ultimelor sale zile din viaţă, într-un castel din Transilvania. Peliculă filmată în România şi recompensată cu Leopardul de Aur în 2013, la festivalul de la Locarno. „Tragedia şi nenorocului unuia sunt sursă de comedie pentru altul, în această peliculă cerebrală, de anti-epocă ce închipuie un şir de compoziţii digitale captivante într-o lumină naturală pâlpâietoare care se întunecă treptat, ca şi cum am fi învăluiţi în pelerina contelui Dracula”. Fernando F. Croce, Mubi
La mort de Louis XIV, va fi proiectat pe 22 octombrie, la Cinema Elvire Popesco.
Întors de la vânătoare, Ludovic al XVI-lea simte o durere fulgerătoare în picior care-l forţează să stea la pat în Versailles. E începutul morţii lente a celui mai grandios suveran francez. „Un adevărat obiect cinematografic. Nu te antrenează într-o călătorie. Nu e o fereastră către lume. Nu-i pasă de ce crezi tu, mai mult decât de ce-ar crede o piatră. Istoria cinematografului se împleteşte cu istoria reală în aceste memento mori al lui Albert Serra.”, citim în Film Comment.
Liberté – va fi proiectat pe 23 octombrie, la Cinema Elvire Popesco.
Chiar înainte de Revoluţia Franceză, un grup de libertini condus de ducesa de Valselay fuge de guvernul conservator al lui Ludovic al XVI-lea în Germania. Scopul lor? Să exporte libertinajul, o filozofie bazată pe respingerea moralităţii şi a autorităţii. E începutul unor întâlniri aventuroase. „Un indecent şi neruşinat film de artă. Serios, cine sunt eu să spun că nu e o capodoperă?”, citim reacția lui Blake Williams, în revista Filmaker
Viridiana, regia Luis Buñuel, Palme d’Or, Cannes 1961
Fantoma lui Franco bântuie întregul cinema spaniol și, în cazul lui Luis Buñuel, îl face pe faimosul răzvrătit și mai dornic să șocheze, să incendieze și să scandalizeze. După anii petrecuți în exil din cauza regimului fascist, se întoarce în Spania, în 1960, ca să facă Viridiana, un film presărat cu deviații, ménage a trois și reconstituiri blasfemice la Cina cea de taină, care a fost interzis în Spania până la moartea dictatorului. Astăzi, suntem imunizați la asemenea tabuuri, însă perspectiva voios de cinică a autorului rămîne reconfortantă.
Bienvenido Mr Marshall, regia Luis Garcia Berlanga, Premiul internațional și mențiune specială a juriului la Cannes 1953
Această comedie se folosește de o implementare fictivă a planului Marshall în Spania ca să satirizeze spumos felul simplist, stereotipic, în care cetățenii din diferite țări – în cazul de față spaniolii și americanii – se percep unii pe alții. Filmul reușește să fie atât pe gustul publicului, cât și subversiv și, așa cum se întâmplă des în cinema-ul spaniol, se aventurează pe un teritoriu suprarealist, cu câteva secvențe onirice memorabile.
Cría cuervos, regia Carlos Saura, Marele Premiu al Juriului, Cannes 1976.
Puțini copii actori au avut șansa să joace nu în una, ci în două dintre capodoperele naționale înainte să împlinească 11 ani. Ana Torrent a reușit acest lucru, atunci când regizorul Carlos Saura a distribuit-o în filmul de față, alături de Geraldine Chaplin, după ce-a văzut-o în The Spirit of the Beehive. Ca și acea peliculă, Cría cuervos e o dramă enigmatică ce amplasează copiii într-un decor domestic ca să comenteze alegoric despre cum tineretul a fost abandonat de regimul lui Franco.
Los Santos Inocentes, regia Mario Camus (Premiul pentru cel mai bun actor ex aequo acordat lui Francisco Rabal și Alfredo Landa și Premiul ecumenic la Cannes, 1984)
Pelicula a stârnit admirația criticii prin felul extrem de realist în care a descris existența de zi cu zi a clasei de jos, extrem de sărace, din regiunea Extremadura, în timpul regimului franchist. Bazat pe un roman de Miguel Delibes, este acum considerat unul dintre cele mai bune filme făcute despre dictatură.
Biletele vor fi disponibile începând cu 1 octombrie pe Eventbook.ro.
