Alina Eremia lansează 3 piese noi: „Printre cuvinte”, „Anotimpuri” și „Dragoste nu-i”

Alina Eremia are o putere uimitoare de a se reinventa și lansează simultan 3 piese, pline de sensibilitate: „Anotimpuri”, „Printre cuvinte” și „Dragoste nu-i”.

„Printre cuvinte” este o melodie a paradoxurilor universului romantic:„Uite unde ne-a adus dragostea / Nu ne putem repara / E vina mea că-i vina ta / Mă faci să simt ce nu aș vrea. Refrenul creaza dependenta, iar linia melodică este coloana sonora perfecta pentru inceputul toamnei: „Ce ne spunem atunci când nu ne vorbim? Putem să ne mințim, dar liniștea nu minte.”

„Anotimpuri” aduce o senzatie de singurătate în doi: „Amândoi ne-am folosit / Ne-am agatat de sentimente /Ne-am mințit că ne iubim/ Când noi căutam defecte.” Pentru versurile acestei piese, Alina a colaborat cu artistul The Motans, iar povestea construită pune accentul pe dependența de cel iubit și ruperea legăturii cu realitatea.

„Dragoste nu-i” încheie capitolul celor 3 piese, aducând în discuție resemnarea despărțirii: „Dragoste nu-i / În bătaia vântului m-ai lăsat tu / Cui m-ai lăsat acum.” Deși cele 3 piese sunt entități separate, de sine-stătătoare, ele capata mai multă forță împreună, asemena unor capitole ale aceluiasi roman.

Alina Eremia a declarat: „ Vă prezint 3 etape care reprezintă parcursul unei relații deteriorate în timp. Cu siguranță ne-am întrebat de multe ori dacă iubirea este rezolvarea tuturor problemelor. Este? Gândurile așternute pe hârtie te pot face uneori să-ți dai seama că nu mai ai aripi să zbori. Ai simțit vreodată că vrei să pleci, dar nu ai avut curaj să accepți realitatea? “Printre cuvinte” vorbește despre lucrurile care nu se rostesc dar care plutesc în aer, se simt, nu le poți nega și cu cât rămân nespuse, cu atât îndepărtează. Și ajungem la “Anotimpuri”, care povestește despre etapa care a urmat, când deja sunt multe resentimente la mijloc(“am ajuns să ne urâm în secret”) dragostea s-a stricat, și nu se mai poate repara.( N-am știut să ne iubim perfect). Dar ce mai rămâne când “dragoste nu-i”?”

Alina Eremia este o cântăreață care reușește să ajungă mereu în vârful topurilor, are o putere uimitoare de a se reinventa. Artista este cântăreață, actriță și fost membră a trupei LaLa Band și a reprezentat România în concursul de juniori Eurovision 2005 cu piesa „Țurai”. Alina a jucat în serialul „Pariu cu viața”, a participat la emisiunea „Dansez printre stele” de pe Antena 1 și a fost în juriul Next Star.

Alina a studiat pian la Școala de Muzică și Arte Plastice. De asemenea, a dublat pentru Disney România fiind vocea lui Pocahontas în „Pocahontas I” și „Pocahontas II: Călătorie spre o nouă lume” și vocea lui Belle în „Frumoasa și Bestia”, „Frumoasa și Bestia: Crăciunul fermecat” și „Lumea Magica a lui Belle”.

Printre cele mai îndrăgite și apreciate piese ale artistei, se numără: „Doar noi” feat. Mark Stam cu peste 15 milioane de vizualizări pe Youtube, „Tatuaj” cu peste 13 milioane de vizualizări, „De sticlă” cu peste 10 milioane de vizualizări, „69″ cu peste 6 milioane de vizualizări.

Păreri?

97 Post Views

MARLEN x ANDREIAS și WENDELL lanseaza single-ul si videoclipul „Myra Como Baile”

Party-ul si dansul este la el acasa, toamna asta, ia cu tine in bagaj noul single lansat de catre Marlen, alaturi de M&A Music (Andreias, Vally V) si Wendell! Marlen x Andreias & Wendell te invita sa dansezi pe ritmurile “caliente” ale piesei “Myra como baile ”.

Single-ul “Myra como baile ”, cu versuri in limba spaniola, este compus de catre Andreias impreuna cu Wendell, in propriul studio, unde produce piese atat pentru proiectele personale, cat si pentru alti artisti. Piesa muzicala vine la pachet cu un videoclip incendiar, o productie video ce poarta semnatura celor de la ”Calatorie Magica” (Director: Alex Marica- Magyc, Asistent Director: Ovidiu Nae), iar artwork-ul este realizat de Catalin Cristea (Massy).

“Imi doresc ca piesa sa fie prezenta in playlist-urile DJ-ilor si sa devina o referinta la toate petrecerile, iar oamenii sa danseze pe ritmurile compuse de catre echipa noastra special pentru ei. Multumesc casei de discuri ”Voices Media” pentru increderea in talentul nostru si promit sa nu dezamagesc pe nimeni. Nu uitati, dragii mei, povestea merge mai departe! Piesa este produsa in studiourile M&A Music (Productie muzicala, recording si writting: Valentin Tulica (Wendell), Marlen, Vally V ).” Andreias

Pareri?

https://youtu.be/F5fXH4-DZgE

119 Post Views

AMNA lanseaza „In ochii lui”

AMNA lanseaza „In ochii lui”, al treilea episod muzical din seria de patru piese inspirate din viata artistei. Pentru single-ul „In ochii lui”, AMNA a colaborat cu Edward Sanda, alaturi de care a lansat si „Milioanele de suflete”.

„Cand iubesti, indiferent in ce loc te afli sau prin ochii cui te uiti, vezi persoana iubita sau, cel putin, acesta este gandul care te guverneaza. O cauti pretutindeni si-ti doresti s-o intalnesti. Pacat ca oamenii se pierd. Neasumarea sau lipsa curajului pot fi obstacole decisive in calea fericirii unui cuplu, dese fiind situatiile in care cei doi se trezesc straini… Nici macar prieteni. Piesa mea este un indemn la adevar, sa ai curajul de a-l recunoaste si de a-l exprima, pentru ca adevarul este cel care te potenteaza si iti aduce solutii reale atat pentru propriul bine, cat si pentru cel din cuplu”, povesteste AMNA.

Dupa ce a cucerit publicul cu piese precum „Tell Me Why”, „In oglinda” (feat. Robert Toma) si „Arme” (feat. What’s UP), care au reusit sa stranga milioane de vizualizari pe YouTube si sa ajunga in topurile radiourilor din Romania, AMNA a lansat „De Cate X Vrei Tu” si a colaborat cu Robert Toma pentru „Aproape cel mai departe”. A umat „Ce ramane de facut”, feat. KEED de la Satra B.E.N.Z., iar la finalul lui martie piesa „Banii”, alaturi de Dorian Popa. La inceputul verii, artista a colaborat cu Edward Sanda pentru single-ul si clipul „Milioanele de suflete”, iar de sase luni posteaza saptamanal pe canalul sau de YouTube cover-uri precum „Un actor grabit”, „Tu n-ai avut curaj”, „A fost iubire”, „Mai frumoasa”, dar si creatii proprii precum „Mama” si „14 Februarie”.

Pareri?

115 Post Views

Piesa INNEI, „Sin Ti” apare în serialul original Netflix, „Elite”

Un nou motiv de bucurie pentru INNA: piesa „Sin Ti” de pe albumul „YO” semnat de INNA, apare în episodul 6 din cel de-al doilea sezon al serialului original Netflix, „Elite”.

INNA – Sin Ti | Official Music Video
“Este o surpriză frumoasă și mă bucur de fiecare dată atunci când muzica îmi este apreciată”, a spus INNA.

Tot anul acesta, o altă piesă compusă de INNA, “Tu Manera”, de pe albumul “YO” a fost inclusă pe coloana sonoră a serialului “Grand Hotel” de la ABC, produs de Eva Longoria.

Link

De curând, INNA a lansat INNAMag, propria revistă online, un vis devenit realitate pentru artistă, unde aceasta scrie despre oameni dragi pe care îi respectă, despre lucruri pe care le apreciază și pe care le recomandă, împărtășește multe fotografii realizate de-a lungul timpului, povestește despre experiențele sale în jurul lumii, dar și multe alte surprize!

INNA Mag este disponibilă pe site-ul www.innaofficial.com

Anul acesta, INNA a lansat albumul „YO”, un album sincer, intens, scris cu multă iubire și sinceritate, din suflet, chiar de artistă și produs de David Ciente, alături de care a mai colaborat pentru „Ruleta”, „Gimme Gimme” și „Nirvana”. Albumul a fost lansat de Global Records în colaborare cu ROC Nation, labelul lui Jay-Z, care reprezintă artiști de top precum Rihanna, Shakira, Mariah Carey, Damien Marley, Miguel, Willow Smith.

“YO” include 11 piese, fiecare spune povestea unui alt personaj, unei alte stări pe care INNA simte că le-a trait în altă viață.

Piesele se numesc “RA”, “Contigo”, “Iguana”, “Si, Mama”, “Sin Ti”, “Locura”, “Fuego”, “Tu Manera”, “La Vida”, “Gitana”, “Te Vas”. Pentru fiecare dintre ele, artista a filmat câte un videoclip cu NGM Creative (Bogdan Păun – regizor și Alex Mureșan – DoP), producție video Loops Production.

INNA a performat în peste 800 de concerte, are peste 11 milioane de fani pe Facebook, 1.5 milioane de fani pe Twitter și 2.7 milioane de fani pe Instagram.

De curând, INNA a atins un nou record pe YouTube: are 3 miliarde de vizualizări pe propriul canal de YouTube și peste 5 milioane de abonați.

De asemenea, pe YouTube în general, are peste 4 miliarde de vizualizări, poziționându-se pe locul 91. Artista devansează nume mari precum Justin Timberlake, Thalia, Jessie J, Avril Lavigne, Lana del Rey, Red Hot Chili Peppers, Kygo, Sean Paul sau Kanye West.

Albumul “YO” este disponibil pe www.innaofficial.com, pe magazinele digitale și în rețeaua Cărturești. Fanii pot fi aproape de INNA și pe platforma www.yosoyinna.com unde vor primi content exclusiv despre albumul “YO” și despre cele mai recente lansări ale artistei.

Păreri?

92 Post Views

DJ Project lansează piesa și videoclipul „Retrograd”, primul în noua formulă

DJ Project, duoul românesc alcătuit din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea) lansează videoclipul piesei „Retrograd”, primul alături de noua solistă a proiectului, Andia, o prezență fresh, cu un timbru vocal emoționant.

Gino este extrem de încântat de această piesă: „De foarte mult timp nu am mai simțit că o piesă este atât de bună precum „Retrograd”. Am un feeling special legat de ea.”

Filmările pentru videoclip au fost extrem de solicitante, cei la de DJ Project au filmat nu mai puțin de 12 ore: „Nu am mai făcut asta niciodată, a fost extrem de greu, dar a meritat. Am avut o echipa fresh, profesionistă, care a reușit să creeze un clip de imagine impecabil. Totul se potrivește cu energia piesei. A fost obositor și plăcut în același timp. Dacă mă gândesc mai bine, aș putea să spun că acesta este cel mai solicitant clip din toată cariera mea – dar și videoclipul arată pe măsură.”
Mesajul piesei este unul extrem de puternic, dupa cum povestește și Alex Pelin, cel care le-a compus: „Retrograd este despre alegerile pe care le facem în viață. Alegeri privite din cealaltă parte a relației, a celui care rămâne în urma ta. A celui care te-a înțeles și te-a așteptat până în ultimul moment încercând, chiar călcând pe propriul orgoliu, să te facă să vezi realitatea umbrită de pasiunea unei idile care arde doar prin noutate! Retrograd este despre mersul înapoi, despre regres și despre ultima licărire a speranței!”
Andia este noul membru al proiectului DJ Project, o prezență fresh cu o voce specială, care oferă o energie aparte piesei „Retrograd”. Andia este extrem de încântată să colaboreze cu un brand muzical atât de longeviv precum DJ Project, care se află în topuri de peste 18 ani.

Dj Project este un duet românesc format din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea), ambii având rol de producători și DJ. Grupul s-a format în 2000 în orașul Timișoara, iar primul lor album, „Experience”, a fost lansat în 2001. În cei 18 ani de activitate cei de la DJ Project au produs 9 albume de studio și nu au încetat să își surprindă fanii pe parcurs. Având în spate sute de ore în studio, 21 de piese lansate dintre care 6 pe locul 1, 8 colaborări cu 4 artiști diferiți, concerte în 8 țări și milioane de kilometrii traversați pentru concerte, trupa a devenit un simbol pentru muzica dance din România.

DJ Project s-a impus și în afara granițelor țării, iar piesa “Lumea ta” a fost relansată în limba engleză de către Ministry of Sound, în urmă menținerii melodiei pe prima poziție timp de 40 de săptămâni consecutive.

Melodia „4 camere” feat. Ami a fost în scurt timp difuzată la toate radiourile din țară și îndrăgită de fani, ajungând la peste 14 milioane de vizualizări pe Youtube. Piesa a ajuns în top 10 la radio și TV încă din primele zile după lansare.

Păreri?

106 Post Views

VUNK lansează single-ul „Deja VU”, extras de pe următorul album

“Este un fel de déjà vu, îl am şi eu, îl ai şi tu”

VUNK lansează single-ul “Déjà vu”, titlu omonim cu mega-concertul de pe 16 octombrie de la Sala Polivalentă din Bucuresti. Piesa va fi inclusă pe următorul album al formaţiei, “Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului”, care va fi lansat tot atunci, în seara evenimentului.

“Déjà vu-ul nostru este despre fiecare dintre noi toţi. De câte ori nu am zis într-o relație, *Gata, mă învăț minte, data viitoare nu mă mai las așa păcălit sau așa îndrăgostit, pentru a rămâne cu capul pe umeri?*. De fiecare dată, ne întoarcem în același punct sau moment, când iar ne “tâmpește” dragostea.
Piesa este cea care deschide următorul nostru album, “Domnul Portocaliu și Mașina Timpului” și este unul dintre cântecele care are sound-ul primelor noastre piese, atunci când ne-am lansat la sfârșitul anilor ’90. De aici vine și ideea clipului, a cărui acțiune se întâmplă în 1994 și în care noi suntem niște mecanici care reparăm mașina unei domnișoare, transformând-o în mașina timpului, pentru a o trimite în 2019. Același titlu cu piesa lansată azi are și concertul nostru aniversar de 25 de ani, de la Sala Polivalentă, din 16 octombrie, unde vom lansa și albumul”, declară Cornel Ilie.

Povestea videoclipului este una atipică, aşa cum îi stă bine trupei VUNK, iar filmarea a avut loc într-un atelier auto din Bucureşti, cu elemente retro ce se regăsesc şi pe ritmurile piesei. Întregul concept a fost realizat de Cornel Ilie, alături de membrii trupei care s-au lăsat purtaţi de valul dragostei, în haine de mecanici, cu cheia franceză în mână şi plini de ulei.

“Déjà vu” este cel de-al doilea single de pe albumul “Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului” (după “Mi-e dor de tine” – feat. Anastasia Sandu) ce se va lansa în toamna aceasta, pe data de 16 octombrie, cu ocazia concertului aniversar de 25 de ani al trupei. Pentru a contura cât mai bine noul material, VUNK a realizat de curând “recensământul” celor mai tari poveşti VUNKtastice, cu amintirile celor mai înfocaţi fani, poveşti şi personaje care se vor regăsi pe coperta albumului.

De 25 de ani pe scena din România, VUNK este trupa inovației în rock-ul românesc. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum “Pleacă”, “Vreau o țară ca afară”, “Așa și” sau “Numai la doi” au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni. În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român – “Jur să spun adevărul”. Folosind tehnologia, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, VUNK își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță.

Păreri?

89 Post Views

AMI lansează piesa și videoclipul „Tramvai” – o călătorie care vindecă durerea despărțirii

AMI lansează videoclipul piesei „Tramvai” – o piesă care vorbește despre durerea care rămâne în inimă după o despărțire. Videoclipul piesei are un aer nostalgic, iar AMI este o prezență diafană cu o voce care exprimă emoție, încă de la primele versuri: „Mi se rupe tare inima / Nu știam că doare chiar așa.”

Artista spune despre noul ei single: “ este piesa care ma aduce in statia cu amintiri ale unei povesti reale inspirate din viata mea, demult stinsa, dar niciodata uitata. Stiu ca toti avem acel loc spre care ne intoarcem, acea statie unde gasim emotii, stari, amintiri, povesti de dragoste de mult apuse, dar care inca ne fac sa zambim. Pentru mine de aceasta data, acel “loc”, a fost intr-un tramvai, care m-a si inspirat sa compun aceasta piesa si sa scriu despre trairile mele!”
Piesa compusa de catre AMI si Adi Colceru (David Deejay) o aduce pe artista mai aproape de fanii ei si ne dau acces la o parte din viata ei.

Filmările au avut loc la Timișoara, iar AMI se plimbă cu tramvaiul prin oraș și prin amintirile ei. Tema care revine obsesiv în piesă încheie refrenul și oferă o profunzime tăioasă: „Ești singura stație la care tot vreau să mă-ntorc.”

Dupa cum declara chiar AMI pentru ea calatoria cu tramvaiul: “Este ca si drumul meu prin viata: cu statii si opriri, cu bucurii, dezamagiri, oameni alaturi sau departe…Fiecare noua statie, este o noua poveste, o speranta catre viitor, catre ceva mai bun. Doar ca, unele statii nu ne sunt mereu destinate, iar atunci alegem sa ne indreptam spre o alta, luandu-ne bilet spre fericire… Eu mi l-am luat deja;) Mi-as dori sa va luati si voi!:”
Plină de energie dar misterioasă, AMI este artista care a cucerit publicul încă de la primele piese lansate. Pasiunea ei pentru muzică a început la o vârstă fragedă când AMI nici nu se gândea că piese precum „Playa en Costa Rica” sau „Te-aștept diseară” o vor propulsa în topul preferințelor publicului. Artista a studiat la scoala de muzica din Baia Mare si a terminat conservatorul in Bucuresti.

AMI a intrat în atenția publicului cu piesei ei de debut „Trumpet Lights”, și s-a facut remarcata datorita timbrului ei cu adevărat special. Artista s-a bucurat de un real succes în urma colaborărilor cu unul dintre cei mai îndrăgiți rapperi din România, Grasu XXL, „Deja Vu” și „3 Lucruri”, piese care au fost foarte bine primite de public și au crescut considerabil numărul ei de fani. S-a alăturat familiei Global Records în anul 2019 și a lansat piesa „4 camere” în colaborare cu DJ Project care a fost în scurt timp difuzată la toate radiourile din țara și îndrăgită de fanii ei și a ajuns la peste 14 milioane de vizualizări pe Youtube.

Păreri?

103 Post Views

Musicalul Secretul Pălăriei Fermecate revine pe 29 septembrie, la Palatul Copiilor

Cele mai simpatice personaje din celebrele cântecele Cutiuța Muzicală prind viață: șoricei, broscuțe, cocoșul, găina – toți cântă și dansează pentru tine într-un spectacol plin de culoare, costume senzaționale și muzică antrenantă!
Spectacolul pentru copii Secretul Pălăriei Fermecate, o coproducţie Cutiuţa Muzicală – MediaPro Music, revine cu primul spectacol din stagiunea de toamnă 2019.

Pe 29 septembrie, de la ora 11:00, copiii de toate vârstele pot fi eroii poveştii alături de magicianul cel bun şi de pălăria lui fermecată.

Spectacolul Secretul Pălăriei Fermecate a reuşit să aducă în faţa celor mici şi mari o poveste de tip teatru muzical, în care personajele s-au confruntat cu situaţii, uneori comice, alteori incitante, unde spectatorii au făcut parte din poveste alături de personajele de pe scenă datorită modului interactiv în care s-a desfăşurat acţiunea. Scenariul 100% românesc se împleteşte armonios cu o selecţie de 14 melodii din seria Cutiuţa Muzicală, precum şi cu momente coregrafice moderne. Mai mult, toate personajele poartă costume spectaculoase, gândite şi create la standarde internaţionale, special pentru acest spectacol.

Scenariul musicalului pentru copii include 11 personaje efervescente, printre care Graţiela – o morăriţă graţioasă, Tomi – un băieţel inocent şi curios, Cocuţa – o găinuşă cochetă sau Rufus – un cocos impunător, care se află sub protecţia marelui magician Albertino, doi şoricei, două broscuţe. Copiii vor fi din nou în centrul atenţiei pentru că sunt invitaţi să cânte, să danseze şi să salveze veselia alături de personajele preferate.

Cutiuţa Muzicală este unul dintre cele mai de succes proiecte muzicale pentru copii, din România, cu o notorietate de peste 15 ani pe piaţa muzicală şi vânzări de peste un milion de unităţi. Povestea Cutiuţa Muzicală a început în anul 2001, când Liliana Ştefan a lansat, alături de MediaPro Music, primul album de cântecele pentru copii. De-a lungul timpului, Cutiuţa Muzicală a devenit un brand recunoscut în lumea mămicilor şi a copiilor, dar şi în industria muzicală românească şi, nu de puţine ori, a reprezentat un instrument de educaţie prin care copiii au învăţat cele mai iubite cântecele.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro şi în magazinele Flanco, Diverta, Cărtureşti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay, dar şi la casa de bilete a Palatului Copiilor din Bucureşti.

Vă invit cu drag!

78 Post Views

„Haimana”, noul single lansat de Cortes feat. What’s UP

Cortes colaborează cu What’s UP și lansează single-ul „Haimana”, o piesă despre libertate, idealuri și visuri împlinite. Videoclipul piesei este realizat de Shinijikun. Versurile sunt scrise de Cortes, iar compoziția muzicală este semnată de Ciprian Blaga.

„Este o piesă pozitivă, optimistă, o ilustrare a momentului acela de libertate prin care trecem cu toții, vrând-nevrând”, declară Cortes. What’s UP adaugă : “Mă bucur din suflet pentru colaborarea cu fratele Cortes. Piesa mă reprezintă 100% și sper să ajungă la inima ascultătorilor noștri”.

Artistul hip-hop Cortes, pe numele lui real Cosmin Dobrescu, a intrat pe piața muzicală mainstream prin colaborarea cu Connect-R, prietenul său din copilărie, pentru piesa „Vedeta mea”. Acest single este urmat de „La Cafea “feat. Aurelian Temișan, „Pot să zbor” și “Comod”. În 2015, lansează împreună cu Andreea Bălan hitul „Uită-mă”. Pentru Cortes urmează numeroase colaborări de succes cu Lora, Adi Cristescu, Ela Rose și Mellina. În 2019 artistul lansează piesele „Jack și Amnesia” și „ADN”, iar în prezent lucrează intens la primul lui album, „Înger și demon”, ce va apărea în primăvara anului 2020.

De-a lungul timpului, What’s UP a cucerit topurile cu hituri precum „Bine”, „Taxi” și „La tine”, care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. Anul trecut a fost pentru What’s UP unul plin de lansări: „Ora 2″, „Hana”, lansată de Ziua Îndrăgostiților, apoi „Iartă-mă, mama”, urmat de „Doare” și „Cu tine pe mine”. Anul acesta, de ziua sa, What’s UP a lansat alături de JO „CuBANii”, o piesă manifest despre puterea banilor și indiferența pe care oamenii o au față de lucrurile cu adevărat importante.

Păreri?

105 Post Views

Killa Fonic lansează videoclipul piesei „Richie Rich”: personajele se întâlnesc după un jaf pe ritm de dirty south

Killa Fonic lansează videoclipul piesei „Richie Rich”, o melodie cu influențe trap ale anilor 90 și un omagiu adus legendarei trupe de hip-hop UGK.

Lucrurile au mers de la sine, din punct de vedere creativ, Killa a povestit: „Am avut cel mai mare vibe într-o zi cu Quick, producătorul. El mi-a arătat instrumentalul și am început să scriu direct o strofă extrem de lungă care începe cu: „Bonsoir, bagaboanto! Te-am zărit la balcon.” Inițial, refrenul era parte din strofă. Quick mi-a sugerat să devină refren și mi s-a părut o idee foarte bună. Așa s-a născut:
„Două, trei coliere am la gât când stau deasupra,
Perpetual pe puls zici că e un monument UNESCO.
Am un singur fetiș,
Mignonă, picioare mici,
Și când mă îmbrac brici,
În cartier sunt Richie Rich.”
Videoclipul pare reprezentarea unui joc pe calculator care a prins viață: „E ca un moment din GTA în care personajele se întâlnesc după un jaf”, spune Killa.
Piesa reprezintă totodată un omagiu și o întoarcere în trecut: „Instrumentalul m-a purtat către muzica dirty south / trap a anilor 90, mai exact mood-ul UGK. Tata avea albume cu ei, i-am ascultat de mic și m-au influențat foarte mult. Flow-ul de pe strofa a doua aduce și un omagiu artistului membru UGK – Pimp C. El a fost unul dintre primii artiști care au introdus muzică soul și funk în lumea hip-hop. De aceea, m-a inspirat foarte mult.” povestește artistul.
În prezent, Killa Fonic lucrează la cele 3 albume ale sale. Primul album, „Homo Nocturnus”, este dominat de influențe dark, hip-hop, trap și street. „Diablo” este bestia interioară care iubește rockul, cea care ține în mână balanța, iar „Homo Luminis” este un album experimental cu influențe house, electro și latino.

Killa Fonic este un artist cu un stil unic, cu versuri brutal de sincere și clipuri de o expresivitate aparte cu influențe noir. Primele melodii lansate de Killa Fonic sunt „Sesiune pe Vinil”, „Drink și Blunt” și „24″.

Primul mixtape al lui Killa Fonic este „Lord de cartier”, apărut în anul 2013 – a fost produs și masterizat de artist.

Primul album în calitate de artist solo se numește „Ramses 1989″ și a fost lansat în 2016.

În iulie 2017 a lansat „Lamă Crimă”, al doilea album în calitate de artist solo. În decembrie 2018 a lansat primul EP – „Emotiv Munteana”, care conține 7 povesti despre 7 Pământence.

Killa Fonic a activat în Șatra B.E.N.Z., alături de care a lansat în 2015 albumul „O.$.O.D.” (O șatră, o dragoste) și „O.$.O.D. II” în 2017. Albumele au înregistrat un mare succes în mediul online. În 2019, Killa Fonic a părăsit „Șatra B.E.N.Z”. În prezent lucrează la cele 3 albume ale sale: „Homo Nocturnus”, „Diablo” și „Homo Luminis”.

Până acum a lansat piesele: „KHK”, „Oameni în negru”, „Chimie organică”, „Sălbatic până mor”, „Toc”, „Mambo”.

Păreri?

164 Post Views