THE BEATLES a revenit cu “LET IT BE”, lansarea unei editii speciale

Toamna aceasta, The Beatles a invitat pe toată lumea de pretutindeni să se reîntoarcă la albumul lor care a fost pe locul întâi în multe top-uri în 1970, Let It Be, cu o multitudine de pachete excepționale care au fost lansate la nivel global pe 15 octombrie. Trei piese de pe noua ediție remixată și extinsă au fost lansate: „Let It Be” (2021 Stereo Mix), „Don’t Let Me Down” (prima interpretare pe un rooftop), și „For You Blue” (Get Back LP Mix).

Albumul Let It Be a fost remixat de producătorul Giles Martin și inginerul de sunet Sam Okell. Ediția specială a acestui album vine în urma edițiilor anterioare aniversare, aclamate la nivel global: Sgt. Pepper‘s Lonely Hearts Club Band (2017), The BEATLES (‘White Album’) (2018), and Abbey Road (2019). Toate piesele de pe noul album “Let It Be” au fost remixate în versiunea stereo, ghidate de versiunea originală de pe „discul reprodus” de Phil Spector și care au avut ca sursă sesiunea originală și casetele de 8 piese înregistrate pe rooftop. Colecțiile fizice și digitale Super Deluxe conțin sesiunea de înregistrări cu 27 de piese nelansate până acum, un EP cu patru piese Let It Be EP, și LP-ul nelansat până acum în stereo cu 14 piese Get Back compilate de inginerul de sunet Glyn Johns în mai 1969.

Sesiunile care au adus albumul “Let It Be” și filmul reprezintă singura dată din cariera celor de la The Beatles în care au fost observați așa de atent în timp ce au creat muzică în studio. Peste 60 de ore de montaj de film nelansat, peste 150 de ore de înregistrări audio nelansate, și sute de fotografii nepublicate au fost explorate și restataurate meticulos pentru trei lansări Beatles complementare și definitive toamna aceasta.

Noul album Let It Be Special Edition vine împreună cu „The Beatles: Get Back”, mult anitcipatul serial documentar regizat de producătorul de film, câștigător al trei premii Oscar®, Peter Jackson, și o nouă carte în versiune fizică, intitulată The Beatles: Get Back. Sursele brute ale acestui nou proiect au dezvăluit că o atmosferă mult mai veselă și benevolentă a domnit asupra sesiunilor comparativ cu cea ilustrată în fimul de 80 de minute Let It Be din 1970.

“Întotdeauna am crezut că filmul original Let It Be a fost destul de trist având în vedere că aborda despărțirea trupei noastre, dar noul film film arată camaraderia și iubirea pe care ne-o purtam reciproc” scrie Paul McCartney în cuvintele lui de început pentru cartea care însoțește albumul Let It Be Special Edition. “Acesta arată, de asemenea, și momentele minunate pe care le-am petrecut împreună, și combinate cu noul album remasterizat Let It Be, reprezintă un memento puternic ale acelor vremuri. Este exact cum vreau să-mi aduc aminte de The Beatles“.

Frumoasa carte a colecțiilor Super Deluxe CD și Vinil include cuvântul de început a lui Paul McCartney, o introducere făcută de Giles Martin, și o amintire de Glyn Johns, capitole profunde și notițe detaliate ale pieselor de către istoricul Beatles, autorul și producătorul de radio Kevin Howlett, și un eseu scris de jurnalistul și autorul John Harris, care exploră miturile sesiunii versus realitatea acestora. Cartea este ilustrată, în stil de album, cu poze rare și nepublicate, realizate de Ethan A. Russell și Linda McCartney, precum și imagini nepublicate ale versurilor scrise de mână, notițe de la sesiuni, schițe, corespondență Beatles și multe altele.

Regizat de Peter Jackson (Trilogia „The Lord of the Rings”, „They Shall Not Grow Old”), „The Beatles: Get Back” transportă publicul înapoi în trecut la sesiunile de înregistrări intime ale trupei într-un moment cheie în istoria muzicii. Din cauza dimensiunii foarte mari a footage-ului pe care Jacksong l-a revizuit, pentru care a petrecut ultimii trei ani restaurând și editând, „The Beatles: Get Back” va fi prezentat sub forma a trei episode separate. Fiecare episode durează aproximativ două ore, și vor fi difuzate pe parcusul a trei zile distincte, pe 25, 26 și 27 noiembrie 2021, exlcusiv pe Disney+.

Seria documentară surprinde căldura, camaraderia și geniul creativ care definește moștenirea acestei trupe legendare, compilată din peste 60 de ore de filmari nemaivăzute, din ianuarie 1969 (de Michael Lindsay-Hogg) și din peste 150 de ore de audio nemaiauzit, toate fiind restaurate într-un mod briliant. Jackson este prima persoană din ultimii 50 de ani care a avut acces la această arhivă privată de filme. „The Beatles: Get Back” este povestea lui John Lennon, Paul McCartney, George Harrison și Ringo Starr în timp ce își fac planul primul show live după doi ani de zile, capturând compunerea și repetiția a 14 noi piese, original planificate să fie lansate împreună pe un album live.

Înainte de lansarea seriei documentare, Apple Corps Ltd./Callaway Arts & Entertainment au lansat cartea The Beatles: Get Back în toată lumea pe 12 octombrie. Disponibilă în limba engleză și în nouă limbi internaționale, The Beatles: Get Back este prima carte de sine stătătoare care este publicata de The Beatles de la lansarea bestseller-ului internațional The Beatles Anthology.

LET IT BE SPECIAL EDITION
Listă de piese

SUPER DELUXE [5CD+1Blu-ray + carte de 105 pagini | colecție audio digitală]
CD1: Let It Be(noua versiune stereo albumului original)
1: Two Of Us
2: Dig A Pony
3: Across The Universe
4: I Me Mine
5: Dig It
6: Let It Be
7: Maggie Mae
8: I’ve Got A Feeling
9: One After 909
10: The Long And Winding Road
11: For You Blue
12: Get Back
CD2: Get Back–  Sessiunile Apple
1: Morning Camera (Speech – mono) / Two Of Us (Take 4)
2: Maggie Mae / Fancy My Chances With You (Mono)
3: Can You Dig It?
4: I Don’t Know Why I’m Moaning (Speech – mono)
5: For You Blue (Take 4)
6: Let It Be / Please Please Me / Let It Be (Take 10)
7: I’ve Got A Feeling (Take 10)
8: Dig A Pony (Take 14)
9: Get Back (Take 19)
10: Like Making An Album? (Speech)
11: One After 909 (Take 3)
12: Don’t Let Me Down (First rooftop performance)
13: The Long And Winding Road (Take 19)
14: Wake Up Little Susie / I Me Mine (Take 11)
CD3: Get Back – Repetiții și Apple Jams
1: On The Day Shift Now (Speech – mono) / All Things Must Pass (Rehearsals – mono)
2: Concentrate On The Sound (mono)
3: Gimme Some Truth (Rehearsal – mono)
4: I Me Mine (Rehearsal – mono)
5: She Came In Through The Bathroom Window (Rehearsal)
6: Polythene Pam (Rehearsal – mono)
7: Octopus’s Garden (Rehearsal – mono)
8: Oh! Darling (Jam)
9: Get Back (Take 8)
10: The Walk (Jam)
11: Without A Song (Jam) – Billy Preston with John and Ringo
12: Something (Rehearsal – mono)
13: Let It Be (Take 28)
CD4: Get Back LP– 1969 Glyn Johns Mix
1: One After 909
2: I’m Ready (aka Rocker) / Save The Last Dance For Me / Don’t Let Me Down
3: Don’t Let Me Down
4: Dig A Pony
5: I’ve Got A Feeling
6: Get Back
7: For You Blue
8: Teddy Boy
9: Two Of Us
10: Maggie Mae
11: Dig It
12: Let It Be
13: The Long And Winding Road
14: Get Back (Reprise)
CD5: Let It Be EP
1: Across The Universe (unreleased Glyn Johns 1970 mix)
2: I Me Mine (unreleased Glyn Johns 1970 mix)
3: Don’t Let Me Down (new mix of original single version)
4: Let It Be (new mix of original single version)
Blu-ray: Let It Be Special Edition mix-uri audio
Dolby Atmos
96kHz/24-bit DTS-HD Master Audio 5.1
96kHz/24-bit High Res Stereo (2019 Stereo Mix)

SUPER DELUXE VINYL [ediție limitată 4LP+12-inch EP + carte de 105 pagini]
LP One: Let It Be(noua versiune stereo a albumului original)
Side 1
1: Two Of Us
2: Dig A Pony
3: Across The Universe
4: I Me Mine
5: Dig It
6: Let It Be
7: Maggie Mae
Side 2
1: I’ve Got A Feeling
2: One After 909
3: The Long And Winding Road
4: For You Blue
5: Get Back
LP Two: Get Back– Sesiunile Apple
Side 1
1: Morning Camera (Speech – mono) / Two Of Us (Take 4)
2: Maggie Mae / Fancy My Chances With You (Mono)
3: Can You Dig It?
4: Don’t Know Why I’m Moaning (Speech – mono)
5: For You Blue (Take 4)
6: Let It Be / Please Please Me / Let It Be (Take 10)
7: I’ve Got A Feeling (Take 10)
Side 2
1: Dig A Pony (Take 14)
2: Get Back (Take 19)
3: Like Making An Album? (Speech)
4: One After 909 (Take 3)
5: Don’t Let Me Down (First rooftop performance)
6: The Long And Winding Road (Take 19)
7: Wake Up Little Susie / I Me Mine (Take 11)
LP Three: Get Back – Repetiții și Apple Jams
Side 1
1: On The Day Shift Now (Speech – mono) / All Things Must Pass (Rehearsals – mono)
2: Concentrate On The Sound (mono)
3: Gimme Some Truth (Rehearsal – mono)
4: I Me Mine (Rehearsal – mono)
5: She Came In Through The Bathroom Window (Rehearsal)
6: Polythene Pam (Rehearsal – mono)
7: Octopus’s Garden (Rehearsal – mono)
Side 2
1: Oh! Darling (Jam)
2: Get Back (Take 8)
3: The Walk (Jam)
4: Without A Song (Jam) – Billy Preston with John and Ringo
5: Something (Rehearsal – mono)
6: Let It Be (Take 28)
LP Four: Get Back LP– 1969 Glyn Johns Mix
Side 1
1: One After 909
2: I’m Ready (aka Rocker) / Save The Last Dance For Me / Don’t Let Me Down
3: Don’t Let Me Down
4: Dig A Pony
5: I’ve Got A Feeling
6: Get Back
Side 2
1: For You Blue
2: Teddy Boy
3: Two Of Us
4: Maggie Mae
5: Dig It
6: Let It Be
7: The Long And Winding Road
8: Get Back (Reprise)
12-Inch Let It Be EP
Side 1
1: Across The Universe (unreleased Glyn Johns 1970 mix)
2: I Me Mine (unreleased Glyn Johns 1970 mix)
Side 2
1: Don’t Let Me Down (new mix of original single version)
2: Let It Be (new mix of original single version)

DELUXE [2CD cu o broșură de 40 de pagini]
CD 1: Let It Be(noua versiune stereo a albumului)
CD 2: Outtake Highlights
1: Morning Camera (Speech – mono) / Two Of Us (Take 4)
2: Maggie Mae / Fancy My Chances With You (Mono)
3: For You Blue (Take 4)
4: Let It Be / Please Please Me / Let It Be (Take 10)
5: The Walk (Jam)
6: I’ve Got A Feeling (Take 10)
7: Dig A Pony (Take 14)
8: Get Back (Take 8)
9: Like Making An Album? (Speech)
10: One After 909 (Take 3)
11: Don’t Let Me Down (First rooftop performance)
12: The Long And Winding Road (Take 19)
13: Wake Up Little Susie / I Me Mine (Take 11)
14: Across The Universe (unreleased Glyn Johns 1970 mix)

STANDARD [1CD | digital | 1LP vinyl | ediție limitată a pozei de pe vinil 1LP]
Let It Be (new stereo mix of original album)

Păreri?

47 Post Views

Sam Fender a lansat albumul “Seventeen Going Under”

Sam Fender a revenit cu al doilea album din cariera – “Seventeen Going Under”, care contine 11 piese si include single-urile “Spit Of You”, “Seventeen Going Under”, “Get You Down” si “Aye”.

Materialul discografic a fost scris si inregistrat in timpul pandemiei, iar pentru prima in cariera sa, Sam a fost nevoit sa isi gaseasca inspiratia in alta parte, fiind obisnuit sa scrie despre intamplarile oamenilor. Proiectul exploreaza tema nihilismului, dar si auto-cunoasterea. Acesta vorbeste si despre zona politica, care a devenit din ce in ce mai polarizata din cauza internetului, care a devenit din ce in mai toxic.

„Intregul album vorbeste despre crestere si probleme cu increderea de sine pe care le porti dupa tine in viata de adult“, declara Sam Fender.

Chiar daca „Seventeen Going Under” este un album mult mai personal fata de „Hypersonic Missiles”, noul material nu a pierdut nimic din spiritul acut de observatie a lui Sam. Este un album curajos, care sfideaza normele si care inspira pe toti cei care il asculta. Sam isi transforma experientele proprii in arta. Aceste piese uimitoare sunt scrise din inima și pentru inimile oamenilor.

Tracklist:
1. Seventeen Going Under
2. Getting Started
3. Aye
4. Get You Dow
5. Long Way Off
6. Spit of You
7. Last to Make It Home
8. The Leveller
9. Mantra
10. Paradigms
11. The Dying Light

Păreri?

59 Post Views

Justin Bieber a lansat videoclipul single-ului “Ghost”, albumul “Justice: The Complete Edition” si documentarul “Justin Bieber: Our World”

Superstar-ul global a lansat videoclipul oficial pentru al saselea single de pe albumul “Justice”. Video-ul este regizat de Colin Tilley si ii are in prim plan pe Justin si Diane Keaton.

Asculta “Justice: The Complete Edition”: https://umusic.lnk.to/JusticeTheCompleteEditionPR 
 
Totodata, Bieber a facut disponibile pe platformele de streaming si piesele “Red Eye” “Angels Speak” si “Hailey”, care puteau fi redate doar prin varianta fizica a albumului. Astfel, Justin a lansat varianta deluxe a “Justice”, care a acumulat peste 9 miliarde de stream-uri.
 
Justin continua experienta “Justice” prin lansarea documentarului “Justin Bieber: Our World”, realizat in colaborare cu OBB Films, SB Films si Amazon Studios, fiind disponibil pe Amazon Prime Video. Filmul prezinta culisele pregatirii concertului de Anul Nou din 2020, cand artistul a concertat pentru 240 de invitati. Documentarul are 94 de minute si este regizat Michael D. Ratner. In afara de viata artistica a lui Justin, filmul expune si viata sa personala, dar si cea a sotiei sale, Hailey.
 
Justin isi continua drumul in a deveni unul dintre cei mai mari artisti din istorie, acumuland in timpul carierei peste 75 milioane de stream-uri, peste 70 milioane de albume vandute, fiind si artistul cu cei mai multi abonati pe YouTube (peste 65 milioane), dar si artistul cu cei mai multi ascultatori lunar pe Spotify (peste 85 milioane).

Păreri?

43 Post Views

James Blake a lansat albumul “Friends That Break Your Heart”

Dupa trei ani, James Blake a lansat un album nou – “Friends That Break Your Heart”; considerat de artist a fi cel mai bun proiect al sau. Acesta contine single-urile “Say That You Will”, “Famous Last Words” si “Life Is Not The Same”. 
 
James a anuntat un turneu in Europa si Marea Britanie pentru primavara anului 2022. Artistul va concerta in noua locatii diferite.
In 2020, Blake a lansat EP-ul “Covers”, iar reinterpretarea piesei “Godspeed” a lui Frank Ocean a acumulat peste 5 milioane de vizualizari pe TikTok.
 
James Blake este un cantaret, compozitor si producator britanic, castigator al premiului Grammy. Acesta a contribuit pentru albume faimoase, precum “Blonde” al lui Frank Ocean, “DAMN” al lui Kendrick Lamar, “4:44” al lui Jay-Z, “Lemonade” al lui Beyonce, “ASTROWORLD” al lui Travi Scott si “Black Panther: The Album”, pentru care a si castigat Grammy-ul “Best Rap Performance”. In 2013, James a castigat Mercury Prize si a fost nominalizat la Grammy pentru “Best New Artist”.
 
FRIENDS THAT BREAK YOUR HEART Tracklist:
1. Famous Last Words
2. Life Is Not The Same
3. Coming Back (feat. SZA)
4. Funeral
5. Frozen (feat. JID & SwaVay)
6. I’m So Blessed You’re Mine
7. Foot Forward
8. Show Me (feat. Monica Martin)
9. Say What You Will
10. Lost Angel Nights
11. Friends That Break Your Heart
12. If I’m Insecure

Păreri?

62 Post Views

Jeremy Zucker a lansat albumul “CRUSHER”

Materialul “CRUSHER” este raspunsul lui Jeremy la tot ceea ce a realizat in timpul pandemiei, fiind si o continuare a albumului de debut, “love is not dying”, lansat in timpul lockdown-ului. Mesajul nu a fost perceput de persoana pentru care a fost scris primul proiect muzical, iar “CRUSHER” exprima exact sentimentul, pe care il ai in momentul in care realizezi ca ai fost strivit de persoana iubita.

Albumul contine piesele “18”, printre care “HONEST” si “cry with you”, melodii care au primit recenzii pozitive din partea Billboard, Consequence, Entertainment Tonight, Ones To Watch, Variance Magazine, dar si alte publicatii.

Pe 19 octombrie, Zucker va incepe turneul “MORE NOISE !!!!” si va concerta in 20 de orase din America de Nord.

Artistul din New Jersey a debutat in 2015 si de atunci a acumulat peste 5,3 miliarde stream-uri la nivel global si a vandut peste 3 milioane de albume. Cele mai cunoscute piese ale lui Jeremy sunt “talk is overrated”, feat. Blackbear, “all the kids are depressed”, “you were good to me” impreuna cu Chelsea Cutler si “comethru”. Albumul de debut a ajuns in Top 25 din Billboard Hot 200. In 2021, Jeremy a colaborat cu Chelsea Cutler pentru EP-ul “brent ii”.

CRUSHER TRACKLIST
1.           “i-70”
2.           “Deep end”
3.           “Cry with you”
4.           “I can’t look at you”
5.           “When i’m around”
6.           “Therapist”
7.           “Sex & cigarettes”
8.           “HONEST”
9.           “18”
10.         “Sociopath”
11.         “Don’t come over, i’m an asshole”
12.         “No one hates you (like i do)”

Păreri?

54 Post Views

Lady Gaga si Tony Bennett au lansat albumul “Love For Sale”

Dupa lansarea single-urilor “I Get A Kick Out Of You” si “Love For Sale”, albumul lansat in colaborare de Lady Gaga si Tony Bennett a fost lansat, fiind ultimul proiect muzical al lui Tony Bennett inregistrat intr-un studio. Totodata, albumul este punctul culminant al colaborarilor dintre cei doi artisti, acestia lucrand impreuna de zece ani. Cei doi au mai realizat impreuna proiectul “Cheek to Cheek”, din 2014, care a debutat pe primul loc in Statele Unite ale Americii.

Cu peste 34 de milioane de albume si 170 de milioane de single-uri vandute, Lady Gaga este unul dintre cei mai bine vanduti artisti din istorie. Realizarile cantaretei includ numeroase performante in Cartea Recordurilor, trei premii Brit Awards, unsprezece premii Grammy, un premiu Oscar precum si premii din partea Songwriters Hall of Fame și Council of Fashion Designers of America.

Tony Bennett a lansat peste 70 de albume in cariera sa, cel mai important fiind “I Left My Heart in San Francisco”. Trei proiecte muzicale au fost certificate cu discul de platina in Statele Unite ale Americii, iar opt albume au primit discul de aur. Tony a castigat 20 de Grammy-uri, 2 premii Primetime Emmy, a fost numit un maestru de NEA Jazz Master si a fost onorat cu un premiu de la Kennedy Center. Bennett a vandut peste 50 de milioane de piese la nivel global.

LOVE FOR SALE Tracklist:

01. It’s De-Lovely
02. Night and Day
03. Love For Sale
04. Do I Love You
05. I Concentrate On You
06. I Get a Kick Out of You
07. So In Love
08. Let’s Do It
09. Just One of Those Things
10. Dream Dancing
11. I’ve Got You Under My Skin (DELUXE ONLY)
12. You’re The Top (DELUXE ONLY)

Păreri?

52 Post Views

„Soare după nori” este numele celui mai nou album lansat de Andreea Bălan, un material discografic motivațional ce conține 13 piese

Are peste 1,5 milioane de fani pe Instagram, multe colaborări de succes și zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, iar în urmă cu o săptămână a lansat „Stele Căzătoare”, o piesă sensibilă despre dorința de a mai crede în ceva ce poate schimba lumea, ce poate alunga tristețea și neajunsurile. Andreea Bălan are o mulțime de proiecte fresh, printre care și un material discografic motivațional ce conține 13 piese de suflet inspirate din experiențele personale ale artistei. Albumul „Soare după nori” este disponibil atât online, cât și în rețeaua de magazine Muzica și librăriile Cărturești.

„Sunt foarte fericită să vă anunț că noul meu album «Soare după nori» s-a lansat și poate fi găsit în Cărturești, pe Emag, dar și în magazinele digitale. Are 13 piese, pe unele dintre ele le știti, dar pe altele nu. De abia aștept să le ascultați pentru că sunt piese de suflet despre mine, dar mai ales despre voi, mai ales că este un album motivațional”, povestește Andreea.

Printre single-urile ce se regăsesc pe albumul „Soare după nori” se numără și „Inimă de fier”, „Am crezut în basme”, „Nu mai doare” și „Iubește-mă, nu”.

Pentru artistă această perioadă este una aglomerată. Andreea se bucură să-și revadă fanii la concertele sale și să împărtășească cu ei muzica să și buna dispoziție. Cunoscută pentru show-urile sale inedite precum „Lecția de dans”, „Bunny Show” și „Fantezia Show”, Andreea Bălan oferă publicului o experiență vizuală coregrafică că un maraton de emoții, pasiune și distracție, prezentate în diferite povești conceptuale. Spectacolele susținute de Andreea Bălan transpun publicul într-o lume plină de visare, cu majorete, îngeri, iepurași sexy și balerine grațioase. De-a lungul timpului, artista a lansat zeci de piese, printre care „Uită-mă”, single care a adunat peste 57.000.000 de vizualizări pe YouTube.

Păreri?

61 Post Views

Elton John & Charlie Puth lansează piesa „After All”

O nouă piesă extrasă de pe materialul lui Elton John ce urmează să fie lansat, „The Lockdown Sessions”: o colecție de 16 piese, toate colaborările lui Elton John cu câțiva dintre cei mai captivanți artiști din lume, în prezent, precum Brandi Carlile, Charlie Puth, Dua Lipa, Eddie Vedder, Gorillaz, Lil Nas X, Miley Cyrus, Nicki Minaj, Rina Sawayama, SG Lewis, Stevie Nicks, Stevie Wonder, Surfaces, Years & Years, Young Thug și mulți alții

Single-ul cu Dua Lipa „Cold Heart (PNAU Remix)” devine prima piesă a lui Elton John care a intrat în Top 5 în U.K. din 2003 

“The Lockdown Sessions” este o colecție de colaborări înregistrate la distanță, în ultimele 18 luni, o combinație încântătoare de 16 piese care sărbătoresc apropierea de alte persoane și care îl surprinde pe Elton colaborând cu o gamă largă de artiști pe care doar el ar fi putut să-i reunească. Albumul va fi lansat pe 22 octombrie si este disponibil pentru pre-comandă aici.

În timp ce primul single extras de pe „The Lockdown Sessions” – piesa ideală pentru ringul de dans, „Cold Heart”, cu Dua Lipa (PNAU Remix)” continuă să crească, îndreptându-se cu pași repezi către un hit internațional, „After All” surprinde o latură diferită a acestui album multilateral. Construit în jurul notelor îmbietoare de pian electric și chitară, vocile lui Elton și Charlie se combină cu o subtilitate și putere, ce creează o baladă soul clasică demnă de adăugat la discografia bogată a lui Elton.

Elton și Charlie s-au întâlnit din întâmplare la un restaurant din Las Vegas, la începutul lui martie 2020. Având în vedere că Elton a lăudat piesele lui Charlie în timpul show-ului Apple Music Rocket Hour, cei doi au început să discute și au descoperit că locuiesc unul aproape de celălalt. În timp ce pandemia a început să pună stăpânire pe mapamond, Charlie l-a invitat pe Elton în studioul său și rezultatul acelei sesiuni este minunata piesă „After All”, primul proiect pe care aceștia l-au completat în timpul carantinei.

Discutând despre această colaborare, Elton a spus: „Charlie este un muzician minunat; ne-am înțeles bine din prima. El a devenit un prieten al meu si al familiei. Copiii noștri îl iubesc și el îi iubește pe ei. Am devenit apropiat de toate persoanele cu care am lucrat pentru <<The Lockdown Session>>, e minunat. Pentru <<After All>>, Charlie și cu mine am fost în studio, doar noi doi. El și-a făcut un aranjament acasă cu tastaturi, sintetizatoare și Pro Tools. Am cântat la pianul electric și am compus piesa până la capăt, apoi Charlie a scris versurile destul de repede. Este incredibil de rapid si am avut o chimie fantastică în studio.”

Charlie Puth a spus: „Fiind la rândul meu compozitor, l-am admirat și urmat drept exemplu pe Elton John dintotdeauna. Este cu adevărat incredibil cum acordurile și melodiile par să îi vină instant oricând se așază la pian. Am avut ocaza să fiu martorul principal când am compus această piesă împreună. El este adevarata definiție a geniului muzical. Să fiu parte din călătoria lui muzicală este un vis devenit realitate.”

Elton și Charlie vor apărea împreună pe scenă în cadrul evenimentului Global Citizen în Paris, sâmbătă, 25 septembrie. Acest eveniment de caritate, ce se desfășoară pe parcursul a 24 de ore, reunește unii dintre cei mai mari artiști și lideri mondiali cu scopul de a proteja planeta și combate sărăcia. Acest eveniment face parte din campania Global Citizens – Recovery Plan for the World, care se focusează pe COVID-19, încetarea foametei, protejarea planetei și multe altele.

Păreri?

63 Post Views

Alessia Cara a lansat albumul “In The Meantime”

Alessia Cara a lansat al treilea material discografic din cariera, “In The Meantime”, un amestec inspirat de adevăruri dure și sunete tropicale.

Alessia a colaborat cu producatori precum Salaam Remi, un colaborator frecvent al eroului muzical al Alessiei, Amy Winehouse, şi a adunat un set variat care cuprinde totul, de la breezy bossa nova („Bluebird”) la discoteca mid-tempo („Somebody Else”) ‘) și funky breakbeats (“Fishbowl”)

În vârstă de 25 de ani, al treilea album de studio al muzicianului canadian-italian, “In The Meantime”, oferă 18 piese pop. Albumul, care este lansat dupa “The Pains of Growing”, din 2018, include şi single-urile recent lansate „Sweet Dream” și „Shapeshifter”.

“Tema dualității este recurentă pe album, așa că a avut sens să lansez două piese pentru a introduce ambele capete ale firului”, a explicat Cara. „Prima parte este “Sweet Dream “, care reprezintă greutățile și neputința din jurul ultimilor mei ani. Este vorba de insomnie și de cercurile prin care creierul meu sare peste noapte, în timp ce ar trebui să dorm. Nu e niciodată distractiv!”

„Apoi, pe de altă parte, există „Shapeshifter”, care are un mesaj înțelept și sofisticat, într-un mod în care simt că reprezintă părțile mai mature și mai ușoare ale albumului. A trebuit să trec prin multă durere pentru a-mi recâștiga piciorul și acest cântec se simte neclintit, deși nu este cel mai fericit dintre lucruri”, a adaugat Alessia.

Cara a început să construiască o lume narativă pentru “In The Meantime” prin cele două single-uri. Imaginile proiectului au fost conduse de personaje și atenție la detalii, ca mijloc de a descrie cu exactitate povestea prezentată prin versurile cântăreței.

Păreri?

119 Post Views

LILHUDDY lanseaza albumul de debut – „TEENAGE HEARTBREAK”

LILHUDDY (aka Chase Hudson) lansează mult anticipatul album de debut – „Teenage Heartbreak”. Materialul include single-urile lansate anterior „21st Century Vampire”, „The Eulogy Of You and Me”, „America’s Sweetheart” și „Don’t Freak Out” featuring iann dior, solistul trupei All-American, Tyson Ritter si Travis Barker, precum și opt piese noi.

Teenage Heartbreak” conține piese punk încrezătoare și este apogeul stilului caracteristic al lui LILHUDDY, ce reliefează epoca crudă si angoasantă post-internet adolescentină.

LILHUDDY a spus referitor la album: „Nu puteam să fiu mai entuziasmat de atât să lansez primul meu album, „Teenage Heartbreak’! Am muncit din greu să pun pe picioare un proiect care simt că mă reprezintă perfect ca artist și sper că voi reuși să ma conectez cu fanii mei din ce în ce mai mult cu fiecare cântec. Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut în această călătorie până acum. Acesta este doar începutul!”

În plus, LILHUDDY a lansat și videoclipul noului său single „Partycrasher,” care este inclus și pe album. Videoclipul este o reprezentare perfectă a titlului piese, ilustrând cum ar fi să „spargi” o petrecere din punctul lui Chase de vedere.

LILHUDDY a cucerit publicul prin lansarea primului să single, “21st Century Vampire”, care a acumulat peste 35 de milioane de stream-uri la nivel global și peste 10 milioane de vizualizări ale videoclipului până în prezent. “21st Century Vampire” a marcat introducerea muzicală a lui LILHUDDY, cu un sunet ce poate fi descris ca un hibrid perfect de pop, punk și alternative, cu un mesaj care încurajează autenticitatea și acceptarea de sine. Cel de-al doilea single al său, “The Eulogy Of You and Me” a fost co-scris de Chase, împreună cu Nick Long, Jake Torrey, precum și Andrew Goldstein și Travis Barker, care au și produs piesa.

La scurt timp după, Chase a lansat cel de-al treilea single al său, “America’s Sweetheart”, împreună cu videoclipul oficial, care a fost regizat de Sophie Muller și în care apare și Charli D’Amelio. În ziua lansării, videoclipul a ajung pe primul loc, pe YouTube, cu peste 3 milioane de vizualizări în primele 24 de ore și peste 5 milioane de vizualizări în prima săptămână. În prezent, videoclipul are peste 12.7 milioane de vizualizări și peste 35.2 milioane de stream-uri la nivel global. Cel mai recent, LILHUDDY a lansat cel de-al patrulea single al său, „Don’t Freak Out”, featuring iann dior, Tyson Ritter si Travis Barker, o combinație de pop, punk și hip-hop și este prima colaborare a lui LILHUDDY.

Teenage Heartbreak Lista de piese:
1. Teenage Heartbreak
2. America’s Sweetheart
3. IDC
4. Partycrasher
5. Don’t Freak Out (ft. iann dior, Tyson Ritter & Travis Barker)
6. No More (interlude)
7. Headlock
8. Lost Without You
9. The Eulogy Of You and Me
10. 21st Century Vampire
11. How It Ends

Păreri?

59 Post Views