Shaz lanseaza Dragoste-n Mare

Shaz lansează primul single – „Dragoste-n Mare” – o piesă de vară, cu un sound actual și cu influențe blues, cu un vibe ce va face ascultătorii să-și prelungească vara și să dea play piesei iar și iar.

Shaz este acronimul membrilor proiectului, Ștefan. Horia, Alex și Zamir, doi ingineri, un student israelian la Conservator și un geograf/publicitar/pilot/voluntar pe ambulanță, fapt ce arată că ocupațiile celor patru explică de la sine eclectismul. Cu inspirații de la Muse la Porcupine Tree, Shaz se laudă cu un album de 19 piese în regim propriu, de la producție muzicală la filmare de videoclip.

„Ideea piesei Dragoste-n Mare a pornit pe drumul de întoarcere, inspirați de dorul locului de unde tocmai plecasem, adică din Vamă. Pe autostradă aveam ritmul în cap și kilometru cu kilometru, au început să apară și versurile. Mesajul piesei vorbește despre dorința generației noastre de a ne rupe de cotidian și a fugi în locul pe care îl îndrăgim atât de mult cu toții, cum încercăm să ajungem acolo cu orice preț și prin orice mijloace. E o chemare un pic mai altfel în cea mai cool rezervație culturală din România, așa cum i-ar fi plăcut lui Mircea Toma să spună. E o odă pentru Vamă, cu o chemare continuă mânată de dorința recurent sezonieră de a privi răsăritul.”, declară Ștefan Mureșeanu.

Filmările videoclipului piesei „Dragoste-n Mare” au avut loc într-un cadru absolut special din Vama Veche și au durat trei zile. Imaginile din clip surprind și redau întocmai atmosfera din Vamă. O întâmplare inedită din cadrul filmărilor o reprezintă vremea, videoclipul fiind filmat de 1 Mai, iar artiștii au trebuit să suporte frigul și temperatura scăzută de afară. Clipul poartă semnătura regizorului Cristina Munteanu.

„Mă bucur foarte mult de colaborarea pe care am avut-o cu Shaz, căci am reușit să concretizăm în imagini viziunea pe care alături de ei o aveam asupra videoclipului. Tot ce se poate observa în cadrele filmate, a venit natural pentru realizarea acestui videoclip. Piesa şi mesajul acesteia ne-au ajutat foarte mult. Energia și starea pe care o transmite piesa ne-au făcut să alegem cele mai bune cadre, iar asta se vede și în imagini. Atmosfera a fost una relaxată si ne-am simțit foarte bine, iar videoclipul transmite întocmai și această stare.”, a menționat regizorul Cristina Munteanu.

Single-ul „Dragoste-n Mare” este lansat sub egida Shaz, piesa fiind produsă în studioul Fast Track Studio de către Ștefan Mureșeanu, iar linia melodică şi versurile poarta semnătura artistului.

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=2taJTz7BaYo

189 Post Views

Filipineza Bella Santiago este „Pantera”

Dupa ce in urma cu putin timp a colaborat cu doua voci exotice pentru „Tu perdicion”, Bella Santiago lanseaza a doua piesa din cariera cu versuri in limba spaniola, cu ritmuri fierbinti, „Pantera”, insotita de un videoclip senzual in care artista arata super hot.

„#Pantera a aparut din ideea lui Wolf, compozitorul spaniol alaturi de care am lucrat la piesa, cand intr-o zi m-a intrebat ce animal cred ca ma reprezinta. Pentru ca de multe ori fanii mi-au spus ca sunt ca o pantera neagra, am zis sa merg pe mana lor. Single-ul a fost creat in Spania, alaturi de o echipa care a lucrat chiar si cu Enrique Iglesias. Sound-ul este unul fresh, m-a facut sa dansez de prima oara”, spune artista.

Bella Santiago s-a facut remarcata in 2016 in cadrul show-ului „Romanii au talent” prin interpretarile exceptionale ale unor piese precum “I Will Always Love You”, “Hello” si “Drunk In Love”. La inceputul anului 2017, artista a lansat primul single si videoclip din cariera sa solo, „Unpredictable”, piesa produsa in studiourile HaHaHa Production. Apoi, in septembrie, incepe colaborarea cu trupa Jukebox si lanseaza piese precum “Vocea ta” si “Auzi cum bate”, iar un an mai tarziu, impreuna cu trupa, participa la Selectia Nationala Eurovision 2018. La finalul lui 2018, frumoasa filipineza este desemnata marea castigatoare X Factor. Artista a reusit in finala sa cucereasca atat juratii „X Factor”, cat si publicul cu piesele „Fata verde” si „Cine m-a facut om mare”, dar si cu un mash-up format din hiturile celebrei Beyonce.

Pareri?

263 Post Views

Trupa Ana & The Changes prezintă noul videoclip „Differences”; album nou pe 6 septembrie!

Ana & The Changes au lansat noul lor videoclip „Differences”. După „Take My Hand”, lansată la finele anului trecut în colaborare cu Dan Byron, „Differences” este al doilea single de pe viitorul album de studio ce urmează a fi lansat pe 6 septembrie.

Piesa „Differences” este scrisă de solista și compozitoarea Ana Ćurčin care, căutând încontinuu sunete și acorduri noi, canalizând sentimente care să o conducă spre un cântec perfect, a ajuns de data aceasta la un cântec aproape pop. La început, după tempo și aranjamentul seducător bazat pe pian și chitară, poate părea un cântec vesel, de dragoste; după mai multe ascultări însă vei începe să îi descoperi noi și noi straturi care te vor absorbi.

Albumul omonim „Differences”, al doilea după debutul „Sketches of Belonging” din 2016 (lansat de Ana Ćurčin sub titulatură solo), va fi disponibil din 6 septembrie 2019 prin casa de discuri Pop Depression. Concertul de lansare va avea loc la Belgrad pe 4 octombrie la Dom Omladine și invitați în deschidere vor fi cei de la trupa byron.

Ana & The Changes este un grup indie/pop din Serbia creat în jurul solistei și compozitoarei Ana Ćurčin. Muzica lor amintește de artiști precum Damien Jurado sau Damien Rice, cu o energie particulară, amestecând influențe folk, Americana și dream pop într-un stil muzical cu totul nou. După albumul de debut din 2016, primit foarte bine de către public, trupa caută acum să-și prezinte muzica în lumea largă: până acum au concertat în locuri prestigioase din Europa, notabile fiind aparițiile de la Exit Festival (Serbia) și Eurosonic Noordeslag (Olanda).

Concerte viitoare în România:
11 septembrie, București – Mercato Comunale (Ana Ćurčin acoustic solo set)
5 octombrie, Timișoara

Păreri?

142 Post Views

Aza lanseaza un nou single – “Mai iubeste-ma o data” – in colaborare cu Mario Fresh

Aza lanseaza un nou single – “Mai iubeste-ma o data” – in colaborare cu Mario Fresh.

“«Mai iubeste-ma o data» este poate cel mai frumos refren pe care l-am auzit vreodata, o piesa plina de emotie pe care vocile noastre se imbina perfect” – Aza.

De pe scena festivalurilor de muzica din copilarie, unde erau concurenti, la posibil una dintre cele mai ascultate piese din aceasta toamna. Aza si Mario Fresh colaboreaza pentru prima data pentru o noua versiune a single-ului “Mai iubeste-ma o data”.

“Este o piesa care-mi este incredibil de draga si ma bucur ca am ocazia s-o cant din nou alaturi de un alt artist pe care-l apreciez foarte mult. Imi aduc aminte cu drag de festivalurile la care participam alaturi de Mario cand eram copii si imi pare fascinant ca am ajuns amandoi sa facem ce ne doream inca de pe atunci.” – Aza

Colaborarile de succes cu Adrian Sina, Directia 5 si lansarile ce au adunat milioane de vizualizari i-au adus Azei un fan-base devotat ce o urmareste la fiecare miscare. Totodata, artista a strans o comunitate impresionanta pe TikTok, unde filmuletele postate de aceasta depasesc 1 milion de vizualizari.

Mario Fresh este unul dintre cei mai urmariti artisti din noua generatie. Descoperit de publicul larg dupa participarea la Romanii Au Talent, artistul a fost luat “sub aripa” de Alex Velea. Recent, single-ul sau ” Solo” a ajuns in topurile radio, in timp ce “Caliente”, lansata in colaborare cu Dorian Popa, se apropie de 10 milioane de vizualizari dupa doar cateva saptamani de la lansare.

Pareri?

178 Post Views

Irina Rimes se transformă în extraterestru în cea mai jucăușă piesă de pe albumul „Cosmos”: „24:00″

Irina Rimes lansează piesa „24:00″ de pe albumul „Cosmos” – cu un videoclip alb-negru inedit, care îi prezintă latura suavă și jucăușă. Grație, nonconformism, feminitate și o linie melodică ce rămâne în cap pe repeat:

„Dacă mă-ntreabă vreunul unde mă-ndreaptă mersul
Eu le spun „Mă duc acasă, eu sunt extraterestru”.”

Irina povestește: „24:00 este piesa care mă definește. Ea vorbește despre mine și despre cum îmi trăiesc viața, despre lucrurile care mă bucură, lucrurile care mă inspiră si sentimentele pe care le trăiesc. E o poartă către universul albumului meu, „Cosmos”.”
Melodia prezintă universul Irinei care e dominat de stele, de plimbări nocturne, de fugit în lume, de o evadare într-o lume cu o coloană sonoră perfectă. Filmările au avut loc la Kuechen Treff Pipera.

Irina este o cântăreață sensibilă care aduce întotdeauna emoții profunde prin melodiile ei. Primul ei single, “Visele”, a fost numărul unu în toate Top Chart-urile din România timp de 3 luni și a obținut un premiu pentru cel mai bun debut al anului la Radio România Music Awards în 2017. Pe YouTube, videoclipul are peste 16 milioane vizionări.

Irina a compus melodii pentru diferiți artiști români, cum ar fi INNA, Raluka, Andra, Alina Eremia, Nicoleta Nucă și Antonia. Revista Cosmopolitan a numit-o „revelația din 2016″. În 2017, Irina a semnat un contract cu Universal Music France și a lansat primul său album, „Despre el”. Bazându-se pe poveștile și experiențele personale ale artistei, albumul conține 10 piese.

„Bandana” feat Killa Fonic, „Bolnavi Amandoi”, „Cosmos”, „Octombrie Roșu” și „Eroii Pieselor noastre” au avut rezultate spectaculoase pe platformele digitale și pe YouTube. „Bolnavi amândoi” a obținut prima poziție în topurile din România, precum # 1 România Radio Chart și # 1 România TV Chart.

2018 marchează debutul Irinei ca antrenor la „Vocea României” și lansarea celui de-al doilea album, „Cosmos”, o colecție de 12 cântece lansate sub forma unui album-carte. Acesta conține un set de poezii scrise chiar de Irina și o serie de fotografii exclusive. „Nu știi tu sa fii bărbat”, single-ul de pe album a fost extrem de apreciat atât de public, cât și de industria muzicală.

Păreri?

164 Post Views

5SOS lansează single-ul & videoclipul „Teeth”

Piesa „Teeth” este noul single semnat 5 Seconds of Summer (5SOS), un material exploziv, produs de către Andrew Watt și Louis Bell, care se aventurează pe teritorii sonice puțin mai întunecate decât hit-ul lor precedent, „Easier”.

Single-ul integrează un savuros solo de chitară al legendarului Tom Morello. „Teeth” se va regăsi pe următorul album al trupei, dar și pe coloana sonoră a serialului-fenomen „13 Reasons Why (Season 3)”, a cărui lansare este programată pentru 23 august.
In plus, „Teeth” vine însoțit și de material video halucinant, regizat de către francezul Thibaut Duverneix (Elton John, Tierra Whack), ce îi găsește pe membrii 5SOS în ipostaza de a fi deveni subiecți într-un experiment care alterează conștiința și declanșează iluzii chinuitoare.

a luat naștere după o lună sau două de încercări de a compune și de a ne depăși limitele în procesul de a crea ceva superior piesei *Youngblood*. A fost o perioadă învolburată a vieții mele, iar versurile piesei reflectă acest lucru. Vorbește despre o perioadă de încercări în relația mea curentă. *Teeth* surprinde spiritul 5SOS și este o piesă unică, ce nu sună ca nimic altceva. Este piesa mea preferată și abia aștept ca publicul să o poată asculta”, declară vocalistul Luke Hemmings.

Săptămâna trecută, 5 Second of Summer a lansat remix-ul lui Charlie Puth al piesei „Easier”; track-ul original se află pe poziția a 11-a în Top 40 radio, reușind să înregistreze peste 231 de milioane de ascultări. 5SOS este singura trupă din istoria clasamentului Billboard 200, ale cărei prime trei albume au ocupat prima poziție. 5SOS a vândut 8 milioane de albume, 2 milioane de bilete la concertele sale, iar piesele trupei au fost ascultate de peste 7 miliarde de ori.

Păreri?

126 Post Views

Paul Iorga continua povestea single-ului ”Lumea mea” cu noua piesa ”Ego”

Paul Iorga lanseaza “Ego”, o continuare a single-ului “Lumea mea” cu care artistul a debutat la sfarsitul lunii mai.

Plin de emotii si trairi, Paul transpune povestea trista a unei relatii unde iubirea este impartasita inegal de cei doi indragostiti.

“Iubirea e un lucru ce trebuie impartit in doi, iar din pacate, sub forma unei false relatii, multe persoane isi manifesta iubirea prin ego.” ne marturiseste tanarul artist si producator.

Paul Iorga este unul dintre cei mai prolifici producatori si compozitori din ultimii ani, semnand hit-uri precum “Semne” (Connect-R feat Andra), “Au gust zilele” (Criss Blaziny feat Alexandra Stan), “La piept” (Nane) sau “Domnisoare” (Maximilian, Zhao, Spike).

Titlul piesei devine si mesajul central in jurul careia aceasta este construita, egoul fiind principala cauza pentru care alegem sa ne iubim pe noi mai mult decat persoana de langa.

“Piesa este despre faptul ca, din nefericire, multe persoane se iubesc pe ele in loc sa iubeasca persoana de langa.”

Paul a copilarit inconjurat de muzica. Tatal sau, Leo Iorga, este una dintre cele mai faimoase voci din muzica rock romaneasca, ce a cunoscut succesul ca solist al trupei Compact, in perioada denumita de multi “formula de aur a Compactului”. Totodata, fratele lui Paul, Edi Iorga, este unul dintre membrii fondatori Amicii, trupa ce a facut senzatie la inceputul anilor 2000 cu piesa “Dana”.

Pareri?

182 Post Views

KALIF si Sonny Flame lanseaza single-ul si videoclipul „Otra Vez”

Piesa “ Otra Vez “ este o coproductie Voices Media & MOB Records și este primul single extras de pe albumul “ PHOENIX “ ce urmeaza a fi lansat in toamna acestui an, un material exclusiv in limba spaniola. Albumul contine 10 piese si din data de 3.09.2019 va fi disponibil in toate magazinele online.
Noul single, „Otra Vez”, este compus de catre Kalif și Sonny Flame, iar videoclipul este realizat de catre Calatorie Magica și a fost filmat in luna iulie a acestui an in mai multe locatii din Bucuresti și Constanța.

“Muzica latina urbana mi-a placut dintotdeauna si la un moment dat am realizat ca asta este muzica pe care vreau sa o promovez pentru ca ma defineste foarte bine. In majoritatea pieselor sunt trairi personale, fragmente din viata mea, experiente placute sau mai putin placute pe care vreau sa le impartasesc cu voi si nu numai, fiind compuse intr-o limba internationala sunt sigur ca vor trece peste foarte multe bariere ca si zona geografica. Vor mai fii cateva colaborari interesante dar prefer sa le pastrez in secret pana la data lansarii. Intreg materialul este un produs independent la care s-a lucrat timp de un an. Colaborarea cu Sonny Flame consider ca este una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am facut, deoarece se potriveste perfect pe film si subiect ca atitudine si stil.” Kalif

Pareri?

170 Post Views

Taylor Swift lansează piesa „Lover”

Cu puțin timp înainte de marea lansare a materialului „Lover”, Taylor Swift lansează piesa care dă titlul celui de-al șaptelea album al superstarului, ce poate fi pre-comandat aici: https://umusic.lnk.to/PreLover.

Taylor Swift a anunțat lansarea piesei în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Teen Choice, unde a câștigat un „Icon Award”.
O baladă sensibilă și molipsitoare, „Lover” este co-produsă de Jack Antonoff și redă sunetul fluid și jucăuș al stilului muzical retro, specific anilor ’60.
„Lover” este una dintre cele două piese menționate de Swift în articolul din revista Vogue de luna aceasta, alături de „The Man”, un material încă nelansat, ce ne prezintă modul în care viața lui Taylor ar fi evoluat dacă ea s-ar fi născut băiat.

„Lover” este cea de-a patra piesă lansată de pe albumul „Lover”, alături de „Me!” feat. Brendon Urie, „You Need To Calm Down” și „The Archer”.
Videoclipul piesei va fi lansat în exclusivitate, pe 22 august, printr-un livestream pe YouTube, cu o zi înainte ca albumul „Lover” să poată fi ascultat și descărcat de fanii de pretutindeni.
„Vom vorbi despre tot felul de lucruri, iubitule. Voi interpreta un cântec așa cum nu am mai făcut-o până acum”, declară Taylor într-un videoclip postat pe pagina sa de Instagram.

„Lover” este cel de-al șaptelea album semnat Taylor Swift, material ce va conține 18 piese, despre care artista declară: „Sunt foarte romantice. Nu se încadrează doar într-o temă, nu sunt doar piese de dragoste. Poți găsi romantism și în singurătate sau tristețe, în situații conflictuale sau în momentele în care încerci să îți pui viața în ordine”.

Păreri?

141 Post Views

Maryliss lansează noul single și videoclip, ,,Cafea arsă”

În peisajul muzical timișorean și nu numai, Maria-Eliza Avrămescu, cu numele de scenă Maryliss, nume ce este deja foarte cunoscut, s-a impus cu o forță creatoare deosebită, în special, după prestația de excepție de la ,,Vocea României”, ediția 2O16.

După cum ea însăși ne mărturisea într-un interviu anterior, Maryliss a ştiut dintotdeauna ce vrea și acest lucru s-a văzut din întreaga sa evoluție. Şi-a stabilit cu mare acurateţe obiectivele, iar dintre acestea muzica este în topul preferinţelor sale. Din acest univers muzical, pare să-și extragă seva vieții și să adune tot ce este mai frumos și mai prețios pentru existența cotidiană.

Maryliss are o tehnică vocală completă, capabilă să producă și să exprime armonice și acustice dintre cele mai complexe.

Până în prezent, a compus două single-uri: ,,Nu renunța” și ,,În urma ta”. Pentru a spori notorietatea compozitiilor, a realizat pentru fiecare dintre ele câte un videoclip.

Povestea din noul single, ,,Cafea arsă”, prin versurile sale pline de emoție, reprezintă fidel o experiență de viață a artistei.

,,Este o poveste reală pe care cu toții am trăit-o la un moment dat și din care am învățat multe, m-a ajutat să mă cunosc mai bine, să uit, să iert, să apreciez și să spun mulțumesc mai des”, declară Maryliss.

Cu o voce unic-identificabilă, și cu o timbralitatea prețioasă, întreaga compoziție este, mai degrabă, o formă de terapie pentru ascultătorul avizat.

Textul și linia melodică a piesei au fost realizate de Maryliss, iar producția acesteia exclusiv de către Ovidiu-Dodo Moldovan, producătorul de la ARTonic Productions Tm, în colaborare cu chitaristul Silviu Dan Iliescu.

Sonoritățile piesei aparțin genului pop cu influență funk și future bass.

Pentru videoclipul iendit al piesei, artista a continuat colaboarea cu cei de la Timișoara Film Society.

Atitudinea și vocea ei, împreună cu încrederea în propriul talent muzical și în propria forță de expresie, corelate armonios, reprezintă atuul esențial în transmiterea mesajului muzical.

Piesa se găseste online pe toate platformele de streaming.( Spotify, iTunes, Amazon, Deezer, TiDAL. etc).

Păreri?

174 Post Views