Alexandra Uşurelu a lansat videoclipul oficial al piesei “Suflet, rămâi pur”

După ce aseară şi-a prezentat videoclipul în cadrul unui concert sold-out susţinut în Bucureşti, Alexandra Uşurelu lansează acum clipul cântecului “Suflet, rămâi pur”.

Această melodie este prima de pe cel de-al doilea album la care Alexandra Uşurelu lucrează în prezent şi pe care îşi doreşte să îl lanseze în toamna acestui an.

”Prin oricâte greutăţi am trece de-a lungul vieţii, să rămânem împreună este întotdeauna o alegere. Acesta este cântecul despre cei care aleg să rămână. Sunt fericită să vă prezint astăzi primul cântec de pe viitorul meu album, ”Suflet, rămâi pur”, mărturiseşte Alexandra Uşurelu.

Videoclipul a fost filmat în diferite locaţii greu accesibile, la vulcanii Sinabung şi Sibayak, dar şi pe insula Samosir, sub regia lui Florin Botea. Consilierul de imagine a fost stilistul Alin Gălăţescu, care s-a declarat în nenumărate rânduri fanul Alexandrei Uşurelu, iar vestimentaţia Alexandrei a fost creată de designerul Simona Semen.

“La capătul lumii”, primul album al Alexandrei Usurelu, este unul dintre cele mai bine vândute albume lansate în mod independent din România. Cu peste 300 de concerte susținute în ultimii trei ani jumătate în cea mai mare parte pe bilete și peste 10.000 de albume vândute, Alexandra Ușurelu devine, astfel, cea mai bine vândută artistă indie a ultimilor ani.

Vă invit cu mare drag să urmărim împreună videoclipul noului single al îndrăgitei Alexandra Uşurelu, “Suflet, rămâi pur”, apoi vă aştept cu impresii. Enjoy!

191 Post Views

Geo Da Silva si Sean Norvis lanseaza single-ul si videoclipul “I wanna feel love”

Geo Da Silva & Sean Norvis lanseaza single-ul “I Wanna Feel Love”, varianta in limba engleza a piesei “Noaptea-i nebuna”.

Ambele single-uri, “I Wanna Feel Love” si “Noaptea-i nebuna” sunt compuse de catre Geo Da Silva si Oana Vincu, iar videoclipul este regizat de catre Calatorie magica si surprinde imagini din cadrul mai multor evenimente la care a fost prezent Geo Da Silva.

“Este o piesa de dragoste, pe care initial am gandit-o doar in limba engleza. Clipul este filmat in turneu, cu momente de la evenimentele la care am fost prezenti si a fost filmat in 3 locatii: Ibiza, Barcelona si Salou”, declara Geo Da Silva.

Recent, Geo Da Silva a lansat piesa cu versuri in limba romana, “Noaptea-i nebuna”, la peste 7 ani de cand a lansat hiturile “Stai”, “Doar tu si eu”, “Romania danseaza”. Prezent in spatele pupitrului de mix pe scenele muzicale de aproape > un deceniu, artistul originar din Timisoara a surprins de multe ori si prin energia pe care o transmite in calitate de MC. Geo Da Silva a deschis portile entertainmentul european odata cu lansarea single-ului “I’ll Do You Like A Truck”, pe care l-a transformat treptat intr-un brand de entertainment international.

Sean Norvis este un producator de deep-house, tech si balearic house, originar din Timisoara. A lansat numeroase proiecte si colaborari, dintre care mentionam “Ibiza Feelings”, “Beautiful love (feat Seepryan & Justine Berg) si “The Way I Feel” (albumul de debut), pe care exista track-uri in colaborare cu Geo Da Silva, Irina Florea, Madelin Zero si multi altii.

Acestea fiind spuse, va invit sa urmarim impreuna videoclipul noului single semnat Geo Da Silva & Sean Norvis, “I Wanna Feel Love”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

167 Post Views

Maria Andria lanseaza single-ul si videoclipul “Love in Dubai”

Maria Andria lanseaza primul single & videoclip din cariera – Love in Dubai.

“Imi doream de multa vreme un cantec despre dragoste, soare si Dubai. Eu si echipa mea speram sa se numere printre hiturile din aceasta vara. Deja am inceput promovarea piesei in cluburile din Grecia si Cipru. Eu gandesc foarte pozitiv si sunt absolut convinsa ca se va auzi pe radiourile din toata Europa”, declara Maria Andria.

Tanara artista, originara din Grecia, a filmat videoclipul in Cipru, iar regizorul este Evgenios Zosimov, cel care a colaborat la mai multe proiecte cu Helena Paparizou.

“Ma bucur nespus ca pot lansa aceasta piesa si in Romania, prin intermediul Cat Music. Romania este pentru mine o tara plina de producatori si artisti talentati si am auzit foarte multe piese, de-a lungul timpului, pe radiourile si in cluburile din Grecia si Cipru”, adauga artista.

Asadar, ii uram bun venit in industria muzicala frumoasei Maria Andria si va invit sa urmarim impreuna clipul primului ei single, “Love in Dubai”, dupa care va astept cu impresii. Enjoy!

187 Post Views

Dan Spasov si Anastasya lanseaza single-ul si videoclipul “Balada de ramas-bun”

Cei doi tineri originari din Republica Moldova, Dan Spasov si Anastasya, lanseaza o piesa despre povestile de dragoste ce se infiripa la 17 ani – “Balada de ramas-bun”.

este piesa in care eu si Anastasya am pus foarte mult suflet, ba chiar supradoza de sentimente. Fiecaruia i s-a intamplat sa simta pe pielea lui, cel putin o data, sentimentele pe care le transmite piesa. Suntem nespus de fericiti ca noi doi, un pusti si-o pustoaica de 17 ani din Chisinau, am avut norocul sa ne facem mesajul auzit si in Romania. Multumim din toata inima echipei Baladda Records care a fost alaturi de noi, ne-a primit cu bratele deschise si ne-a ajutat enorm! Multumim echipei Cat Music pentru sustinere!”, declara Dan Spasov.

Ambii artisti au inceput carierile de la o varsta frageda, atat pe partea de compozitie si interpretare, cat si de studiu muzical. Prima lor colaborare, single-ul “Balada de ramas-bun” este compus chiar de catre cei doi artisti, care s-au cunoscut in cadrul unui eveniment muzical. Videoclipul este regizat de catre Nick BK si a fost filmat pe parcursul a trei zile in Chisinau, in mai multe locatii, printre care o padure.

Atat Dan, cat si Anastasya sunt elevi in doua licee din Chisinau, iar pe langa orele de la scoala, cei doi sunt implicati si in muzica, si au inceput compuna melodii pe care urmeaza sa le lanseze tot in aceasta formula.

Acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul noului single al lui Dan Spasov si Anastasya, “Balada de ramas-bun”, dupa care va astept cu pareri. Enjoy!

150 Post Views

Cargo a lansat un videoclip extras de pe DVD-ul ‘Live la Arenele Romane’

Cargo se pregatesc de concert la Arenele Romane pe 18 Martie. Formatia va lansa DVD-ul live, filmat tot la Arenele Romane cu ocazia show-ului ‘Noaptea vrajitoarelor’.

Lansarea va fi in acelasi loc unde a fost filmat, pe 30 octombrie 2014, showul “Noaptea Vrajitoarelor”. DVD-ul contine o selectie de 8 piese reprezentative din concert. Materialul va include ca bonus videoclipurile de la “A 5a dimensiune” si “Nu ma lasa sa-mi fie dor”, piese care nu se regasesc pe niciun album.

“Dupa concertul aniversar “Cargo 30 de Ani” din cadrul Metalhead Meeting 2015, care a fost votat “Best Metal Show 2015″, este momentul sa scriem o noua fila de istorie a rockului romanesc!” ne transmit membrii trupei.

Cargo este: Adi Barar – chitara, Adrian Baciu Igrisan – voce si chitara, Tavi Pilan- tobe, Ionut Carja – clape si Florin Barbu – bass.

Mai multe informatii despre artisti puteti gasi pe pagina oficiala de Facebook a formatiei: http://www.facebook.com/cargorock

Biletele sunt deja in vanzare in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea – Magazinul Muzica, Metrou Unirii 1, Perfect Tour, Magazinele Uman si IQ BOX, reteaua de magazine Say – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toata tara, Hard Rock Cafe la urmatorele preturi:

– 40 de lei Acces General pana pe 8 martie inclusiv

– 45 de lei Acces General pana pe 18 martie

– 50 de lei Acces General ziua concertului la intrare.

– 70 de lei VIP (in fata scenei) – doar 200 de bilete

Toate biletele sunt in picioare (fara loc), cortul Arenelor Romane are o capacitate de 1600 de persoane, este incalzit si are toate avizele necesare pentru a functiona in cele mai optime conditii!

Va invit cu mare drag la acest eveniment marca METALHEAD, powered by ROCK FM, BestMusic Live Concerts si sustinut de TIMISOREANA, dar si sa urmarim impreuna clipul piesei ‘Nu pot trai fara tine’, dupa care va astept cu pareri. Enjoy!

157 Post Views

De Ziua Internationala a Femeii, Bravissimo Music ne-a pregatit o noua surpriza, cel de-al doilea videoclip al artistei Navya Agarwal!

Navya Agarwal, frumoasa tanara de doar 16 ani, originara din India, si-a propus sa cucereasca inimile publicul din Romania, asa ca isi lanseaza in aceasta zi speciala, cu sprijinul Bravissimo Music, un nou videoclip emotionant.

Eleva in clasa a 11-a la scoala International British School of Bucharest, talentata artista ne ofera un cadou muzical, interpretand in maniera personala cunoscuta melodie „All in my head“, lansata in 2012 de catre Tory Kelly.

Iubind muzica inca din copilarie, Navya a ales sa studieze canto la Bravissimo ArtSchool de peste 1 an de zile, sub indrumarea profesoarei Elena Radu, care i-a conferit multa incredere in propriile forte, ajuntand-o sa isi descopere vocea.

In ultimii ani, Navya a inregistrat nenumarate succese muzicale participand la diverse concursuri si festivaluri de profil. Astfel, la inceputul lunii februarie, Navya a castigat Locul II, la grupa 15 ani – Sectiunea Pop International, in cadrul Galei Star Melody – Festival de muzica pentru copii si adolescenti.

„Muzica are un impact imens asupra vietii mele… ma invata cum sa am incredere in mine si sa imi accept greselile” marturiseste aceasta talentata domnisoara, care studiaza zilnic cu mare placere, fiind constienta ca fara multa munca nu poti obtine rezultatele dorite.

Filmand cel de-al doilea videoclip din cariera muzicala, dupa succesul inregistrat cu coverul melodiei „Titanium”, Navya considera ca muzica reprezinta un proces fara sfarsit, fiecare melodie generand noi sentimente si trairi minunate.

Cea mai mare satisfactie i-o da scena. „Este uimitor sa vezi toate zambetele de pe fetele celor din public atunci cand interpretez o melodie, iar ceea ce imi incalzeste inima sunt lacrimile de bucurie din ochii celor dragi!”, adauga artista.

Visul Navyei este de a performa in muzica, prin urmare s-a decis sa urmeze pe viitor si cursurile de pian oferite de Scoala de Muzica si Teatru „Bravissimo ArtSchool”, dorind ca in cativa ani sa isi creeze propriile melodii, sub indrumarea profesionistilor de la Bravissimo Music.

Mai multe informatii despre Navya puteti gasi pe www.bravissimoartschool.ro si pe paginile de facebook: www.facebook.com/BravissimoArtSchool si www.facebook.com/LoveBravissimoMusic.

Scoala de Muzica si Teatru “Bravissimo ArtSchool” se mandreste cu asemenea elevi talentati si cu succesul pe care il inregistreaza!

Despre Bravissimo Music

Existand atat de multi tineri talentati carora nu li se acorda sansa de afirmare, Scoala de Muzica Bravissimo ArtSchool a creat pentru ei Bravissimo Music! Este locul in care visele se pot transforma in realitate, vocea prinde viata, incanta auzul si sensibilizeaza pana si inimile impietrite.

Bravissimo Music este intruchiparea unui ideal! O echipa tanara de profesionisti care si-a propus sa prezinte muzica intr-o maniera sincera si nealterata, optand pentru promovarea talentului si a potentialului muzical al tinerilor care doresc sa obtina cele mai inalte performante muzicale!

Bravissimo Music, alaturi de Bravissimo Art School sustin performanta, descopera, formeaza si promoveaza adevaratii artisti!

Pentru mai multe informatii vizitati www.bravissimoartschool.ro si paginile oficiale de Facebook www.facebook.com/LoveBravissimoMusic si www.facebook.com/BravissimoArtSchool.

Acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim cum interpreteaza Navya piesa „All in my head“, a lui Tory Kelly, dupa care va astept cu impresii. Enjoy!

231 Post Views

Alexandra Usurelu isi prezinta noul videoclip chiar de Ziua Femeii, printr-un concert special

Chiar daca de curand a incheiat cu succes cele doua turnee din tara, “#PUR” si “Povestesti si Calatoresti la Carturesti”, Alexandra Usurelu continua seria spectacolelor deosebite, printr-un concert la Biutiful by Fratelli, pe 8 martie.

Frumoasa cantareata va sustine un concert alaturi de band-ul sau, Muse Quartet si Cristina Raducan la flaut, unde va prezenta publicului videoclipul celui mai nou cantec al ei, “Suflet, ramai pur”, prima melodie de pe cel de-al doilea album la care Alexandra Usurelu lucreaza in prezent.

“Am avut aproape 300 de concerte in ultimii 3 ani jumatate. Astept concertul de pe 8 martie ca si cum ar fi primul. “Suflet, ramai pur si te-mprastie imprejur” este acea “reteta” pe care eu n-am uitat-o si o aplic inca de la primul meu concert, si este totodata numele cantecului pe care il voi lansa pe 8”, marturiseste artista.

Pana la aparitia oficiala a clipului “Suflet, ramai pur”, Alexandra Usurelu ne prezinta o frantura din materialul video, filmat ”pe sub praf si nori de fum”, dupa cum completeaza cantareata.

“La capatul lumii” este unul dintre cele mai bine vandute albume lansate in mod independent din Romania. Cu peste 300 de concerte sustinute in ultimii trei ani jumatate in cea mai mare parte pe bilete si peste 10.000 de albume vandute, Alexandra Usurelu devine, astfel, cea mai bine vanduta artista indie a ultimilor ani. 

Cum Alexandra isi doreste sa se concentreze acum pe realizarea unui nou album, aceasta sustine ca va lua o mica pauza de la concerte pana in toamna, cand este programat a fi lansat cel de-al doilea album al sau.

Pana atunci insa, haideti s-o vedem impreuna pe 8 martie, ora 21, la Biutiful by Fratelli, dar si sa urmarim teaserul noului clip “Suflet, ramai pur”, dupa care va astept cu pareri. Enjoy!

169 Post Views

Yamira lanseaza un nou single – “Tortura”, produs de “Regina youtube-ului”!

Dupa succesul international care l-a avut cu piesa “Waterfalls” in colaborarea cu Mattyas, Yamira revine cu un nou single – “Tortura”, produs de Mellina si echipa Mango Records.

Despre noul single “Tortura”, Yamira a declarat: “Versurile piesei spun: No es una aventura Estas una fortuna… Tu eres mi tortura. Este de fapt o aventura si faptul ca ma atrage tipul este ca o “tortura”, o tentatie ce nu pot sa ii pot rezista.”

Videoclipul a fost filmat de Flavius State si Nicu Nita, iar montajul a fost facut de Anthony Icuagu. Filmarile au avut loc in Queen Casino de pe Calea Dorobanti Bucuresti, iar povestea clipului este despre tradare si iubire. Scenariul a fost idea artistei. De stylingul artistei s-au ocupat cei de la Concept a Trois si Lia Aram impreuna cu Ema Banita, iar de machiaj Irina Petrescu si Anca Buldur.

“Merg in cazino cu iubitul meu si in momentul cand intru in camera VIP pune ochii pe mine un tip. Il observ si eu, iar cand sa ies din camera se ridica de la masa si vine dupa mine.. Este si o parte in care ne “iubim”. La sfarsit plec cu iubitul meu, dar ii dau un biletel celui care m-a agatat, ispitei. Prietenul meu din clip este modelul George Daniel Croitoru si cel care ma “agata” este Mihai Colesnicov”. In clip apare si prietena si profa mea de canto, Maria Simion de la Tralala School”, spune artista despre povestea clipului “Tortura”.

Despre colaborarea cu Yamira, Mellina ne-a declarat: “Dupa prima piesa pe care i-am facut-o Yamirei am devenit bune prietene. Este un artist care promite multe si pentru care compun de fiecare data cu drag. Speram sa va placa piesa!”

Yamira – Ispas Andreea Florentina este în lumea showbiz-ului încă de la vârstă de 7 ani. A studiat canto, dânsul modern și cel clasic iar în prezent deține o agenție de modele si hostess. Si-a facut debutul in muzica, in 2015, alaturi de Mattyas, cu piesa “Waterfalls”.

Peste 20 de milioane de view-uri pe Youtube, premiul pentru cel mai puternic mesaj in 2014, ocuparea pozitiilor fruntase in topurile posturilor de radio mainstream, sunt doar cateva dintre performantele atinse de Mellina cu hit-ul “Poza de album”. Ea a mai compus pentru artisti ca Alina Eremia, Mira, Mircea Eremia, Adrian Eftimie, Yamira, Fatman Scoop, Tuna si multi altii.

Va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipul noului single al frumoasei Yamira, “Tortura”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

237 Post Views

Uddi si Randi ne spun cum e viata de vagabond

Odata cu single-ul “Vagabondul vietii mele”, Uddi continua seria de remake-uri inceputa anul trecut cu ‘Aseara ti-am luat basma’, piesa care a fost primita foarte bine de public si difuzata pe toate posturile de radio si TV.

Uddi: “”Vagabondul vietii mele” este un cantec care face parte din cultura noastra muzicala si toti am cantat la un moment dat pe ritmurile ei. Aceasta piesa mi-a placut dintotdeauna si ma bucur ca am ajuns sa v-o cant. Bless!”

Lui Randi i-a venit ideea unui remake la aceasta piesa ascultand-o la o petrecere. Artistul a dat un aer urban piesei, iar interpretarea lui UDDI a adus energie si culoare. Daca piesa originala este usor nostalgica, noua versiune debordeaza de voie-buna si ne cheama la dans si distractie.

Randi: “Mi-a placut mereu cantecul original si am vrut sa il reinventam si sa il readucem in atentia publicului. Imi doresc ca piesa aceasta sa va aduca zambetul pe buze si sa va transmita si voua energia si bucuria cu care noi o cantam”.

Videoclipul este regizat de Dan Petcan si este o poveste despre o mare si continua petrecere. La filmari baietii si-au invitat prietenii si colegii si au organizat o petrecere la propriu.

Asa ca va invit cu mare drag sa urmarim clipul noului single al lui Uddi, “Vagabondul vietii mele”, un featuring cu Randi, apoi va astept cu pareri. Enjoy!

180 Post Views

Nicole Cherry lanseaza videoclipul piesei “Cine Iubeste”

Nicole Cherry este cel mai tanar artist de succes, de la noi, cu o evolutie fenomenala pe piata muzicala. Talentata “ciresica” a pregatit fanilor o noua surpriza, lansarea videoclipului, pentru piesa “Cine Iubeste”, o coproductie cu MediaPro Music.

Single-ul a fost compus si produs de baietii de la Fly Project, iar videoclipul a fost realizat la malul Marii Negre, in regia lui Alex Ceausu. 

In materialul video prezentat, simpatica artista joaca, apoteotic chiar, rolul unei tinere indragostite, ce traieste si exprima, prin versuri, durerea unei dezamagiri in dragoste. 

Finalul povestii este unul neasteptat, pe care-l puteti afla doar urmarind clipul demn de filmele cinematografice. 

“Ma bucur ca am colaborat cu echipa Fly Project, pentru ‘Cine Iubeste’, piesa care mi-a placut de la primele acorduri muzicale. Sper ca fanilor sa le placa videoclipul realizat de Alex Ceausu, si sa asculte pe repeat single-ul meu. Multumesc, MediaPro Music, Creative District, LaClique Music, Livia Berceanu – hair si Ana Cucuta – makeup, pentru toata munca depusa la filmari.”, spune Nicole Cherry.

Haideti sa urmarim impreuna videoclipul noului single al indragitei Nicole Cherry, “Cine iubeste”, dupa care v-astept cu drag sa-mi spuneti parerile voastre. Enjoy!

152 Post Views