COJO lansează „Astă seară mâncăm în familie”, un manifest muzical despre relațiile de familie

Andrei-Ovidiu Cojocaru, cunoscut sub pseudonimul COJO, aduce în fața publicului „Astă seară mâncăm în familie”, cel de-al treilea single de pe viitorul său album, „ERUPT”, ce urmează să fie lansat anul viitor, prin intermediul Universal Music Romania. Această piesă emoționantă și sinceră este o explorare profundă a dinamicii complexe dintre generații, în special a conflictelor, frustrărilor și iubirii care definesc relațiile de familie. „ERUPT” promite să redefinească scena muzicală românească prin sinceritatea și intensitatea emoțională care caracterizează fiecare piesă.

Interpretată de COJO alături de nume mari precum Adrian Titieni, Carmen Tănase, Connect-R, KEED, DARA și iRonic Distors (Alin Iulian Sterian, care semnează și producția), piesa este un dialog deschis, brut și tranșant despre dificultățile comunicării în familie. Prezența unor figuri legendare precum Adrian Titieni și Carmen Tănase adaugă profunzime și autenticitate acestui proiect, care tinde să fie mai mult decât o piesă.

„Frustrări, probleme, atacuri, reproșuri, urlete și obiecte aruncate – toate fac parte din încercarea oamenilor de a comunica, urmată de eșec și distrugerea căilor de comunicare. Prin această piesă îmi propun să expun problemele copiilor din toate generațiile în raport cu familia. Fiecare membru al familiei își spune of-ul în mod brutal, tranșant, sincer, încercând să găsească o cale de rezolvare prin refrenul care îi reunește. „Astă seară mâncăm în familie” deschide un dialog, fără a pune pe nimeni la zid, oferind tuturor dreptul de a fi ascultați și iertați.”, a declarat COJO.

Refrenul, care subliniază speranța și reconcilierea, contrastează cu versurile încărcate de tensiune, cum sunt cele interpretate de KEED: „Degeaba-i cald în casă de Crăciun și e belșug / Degeaba suntem împreună, eu mă simt singur de mult”.

După absolvirea studiilor de regie de film, COJO și-a început cariera în industria marketingului, însă o întâlnire revelatoare cu producătorul iRonic Distors în 2021 a schimbat complet traiectoria sa artistică. Fascinat de versurile și energia brută a lui COJO, iRonic a recunoscut potențialul său și a devenit producătorul său muzical și director creativ. Împreună, au fondat Raspaparakis Studios, casa de discuri care a co-produs albumul „ERUPT” alături de Universal Music Romania, marcând o etapă definitorie în ascensiunea artistică a lui COJO.

Păreri?

704 Post Views

Gran Error – “Miss You”: sunetul dorului

Do you miss me too?
“Miss You” surprinde perfect acea senzație de dor, capturând în fiecare bătaie de inimă un sentiment intens și neliniștitor, care te cuprinde atunci când nu poți să lași trecutul în urmă. Este o piesă care rezonează cu oricine care a trăit durerea dorului, îmbinând emoțiile autentice cu un groove irezistibil.

Scrisă de Minelli și Gran Error, care a conturat și producția sa dinamică, „Miss You” nu este doar o melodie, ci un imn pentru inimile care pendulează între amintiri și prezent. Lasă muzica să vorbească acolo unde cuvintele nu reușesc.

Marcel Botezan și Sebastian Barac sunt cei doi producători din spatele duoului de succes românesc, Gran Error. Ei sunt, de asemenea, mințile creatoare din spatele Play & Win, unul dintre cele mai prolifice proiecte dance care a produs hituri internaționale pentru artiști precum INNA, Antonia, Flo Rida și mulți alții. Au lucrat, de asemenea, cu Akon, Nicki Minaj și Nick Jonas și au fost recompensați de-a lungul carierei cu peste 30 de premii. În plus, single-ul lor din 2022, “Clap Clap”, o colaborare cu Elvana Gjata și Antonia, a dominat topurile din România, atingând locul #3 în Lituania.

Păreri?

674 Post Views

ANTONIA lansează “Nu mai am pentru tine”, prima colaborare cu OSCAR

ANTONIA încheie anul cu o nouă lansare – “Nu mai am pentru tine”, care marchează prima colaborare a artistei cu OSCAR.

Piesa, un statement intens despre o iubire mistuitoare, a fost compusă de Alina Eremia, Darabană Nicoleta (Dara), Florian Rus, OSCAR (Ștefan Căpraru), Costel Dominteanu, Alexandru Turcu, versuri de Alina Eremia, Darabană Nicoleta (Dara), Florian Rus, OSCAR (Ștefan Căpraru), producția Alexandru Turcu, Costel Dominteanu.

Videoclipul pentru “Nu mai am pentru tine” a fost regizat de Acidu și Gosh, filmat, editat și colorizat de Gosh, producție video Loops Production.

După succesul piesei “Trika Trika”, Faydee și ANTONIA au lansat “Bahebek”, o colaborare electrizantă și catchy, o piesă care surprinde bucuria și fiorul iubirii.

Vara aceasta, ANTONIA a lansat piesa “Prieteni”, o ironie fină despre oamenii care nu mai știu să aprecieze valori esențiale precum loialitate, prietenie, sinceritate în relațiile interumane. Este un statement care marchează dezamăgirile din viața artistei, dar și din experiențele fiecăruia dintre noi. Anul acesta, ANTONIA a lansat “Hasta Luego” și “Cum se împarte dragostea” cu Puya, a doua lor colaborare după “Hurricane”.

OSCAR este unul dintre cei mai relevanți artiști din cultura urbană din România, cu show-uri sold out și piese virale care l-au propulsat în topurile locale în doar câțiva ani de la lansare.

Păreri?

648 Post Views

ADI – ,,Același oraș”: iubire pierdută în același loc

A fost o iubire mare…

ADI lansează în sfârșit ,,Același oraș”, piesa care a cucerit TikTok-ul cu refrenul său puternic și emoționant. O melodie despre o iubire intensă, pe care ai trăit-o cu pasiune, dar care, din păcate, s-a stins. De la cunoscuți la iubiți și apoi la necunoscuți, piesa surprinde perfect sentimentul de pierdere și schimbare într-o relație care s-a încheiat. Cu un vibe sincer și plin de melancolie, ,,Același oraș” este un imn al iubirilor trecute și al lecțiilor învățate.

Piesa a fost scrisă de ADI și Alessandra, iar producția a fost realizată de Alexandru Turcu și Costel Dominteanu (DOMINO).

La doar 23 de ani, Adi Istrate este un talentat artist și un songwriter de excepție, fost student al Irish Institute of Modern Music din Londra, secția de compoziție și voce. Pasiunea pentru muzică a descoperit-o la vârste fragede, învățând să cânte la tobe, pentru ca mai apoi să se ducă și spre chitară, chitară bas, pian și marimba. Fost membru în trupa Maxim, care a făcut ravagii în rândul adolescenților, Adi Istrate și-a început cariera solo recent, odată cu participarea în cadrul primului sezon al talent show-ului One True Singer. Cu un background artistic ce cuprinde peste 450 de concerte în toată țara, printre care și concerte pe scene mari alături de James Arthur și Willy William, Adi Istrate e pregătit să demonstreze că are toate calitățile necesare unui artist de succes. Primul său album, “11”, lansat alături de Erika Isac, s-a bucurat de o apreciere mare în rândul tinerilor, bucurându-se de sute de folosiri ale sound-urilor pe platforma TikTok. Cea mai de succes piesă a sa, ,,Totul meu” în colaborare cu Holy Molly, este de 19 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese de la radio, ajungând până pe locul #1 și are peste 400K de videoclipuri realizate pe sound-ul din platforma TikTok, fiind cea mai folosită piesă din aplicație în anul 2023. Anul acesta, artistul a colaborat cu Eva Timush pentru ,,Un pic”, a lansat single-urile ,,Anestezic” și ,,Vreau”, a colaborat cu rareș pentru o super piesă de vară, “Mykonos”, dar și cu Bianca Dragomir pentru ,,Tatuaj”.

Păreri?

723 Post Views

Andrei Ursu x Eva Timush – “Să mă iubești” – un vals al iubirii care te face să înflorești

Tu mă faci să fiu un om mai bun…

“Să mă iubești” este un vals plin de căldură despre o iubire care te face să înflorești. Cu un vibe delicat și versuri sincere, piesa surprinde frumusețea unei relații care te transformă și te face să te simți viu. Andrei Ursu și Eva Timush se completează perfect, aducând un aer de intimitate și emoție în fiecare vers, creând o melodie care te atinge la suflet. “Sa mă iubești” face parte, alături de “O nouă viață”, dintr-un nou material mai amplu, pe care Andrei Ursu îl va lansa în curând, “Cântece de inimă” volumul 2.

Piesa a fost scrisă de Andrei Ursu și Eva Timush și produsă de Ștefan Ioniță și Mario Morar.

Andrei Ursu (aka wrs), unul dintre cei mai cameleonici artiști din industria muzicală din România, a reușit să depășească granițele muzicale, lansările sale fiind ascultate peste tot în lume odată cu participarea sa la Eurovision cu piesa “Llamame”. Spania, Germania, Turcia, Italia sau Statele Unite sunt doar câteva dintre teritoriile unde piesele sale sunt zilnic ascultate de zeci de mii de oameni. În 2022, artistul a lansat și primul său EP, “Mandala”, ce conține cinci piese, printre care și “Llamame”, piesă ce a fost două săptămâni No. 1 pe radio, fiind al doilea single ce se bucură de susținerea radiourilor din țară, după succesul avut cu “Amore”. În 2023, artistul a lansat primul său album: “Fiesta’23 “, o combinație excepțională între sunete latino clasice și noi. ,,Cântece de Inimă” promite să fie un capitol memorabil în cariera sa, continuând să câștige inimile ascultătorilor cu melodiile sale sincere și autentice. Ultima sa colaborare alături de Theo Rose, pentru piesa ,,Noaptea ne fură iubiri”, a stat timp de 21 săptămâni în top 10 cele mai difuzate piese de la radio, atingând poziția #1. De asemenea, a lansat recent EP-ul „VANILLA BOY”, consolidându-și astfel statutul de artist de succes pe scena muzicală românească.

Eva Timush, un superstar în ascensiune din Moldova, a cucerit lumea online-ului, dar și industria muzicală românească. Prezența sa pe rețelele sociale a explodat după aparițiile în emisiuni precum “Vocea României” și “Romania’s Got Talent,” unde prestațiile ei au impresionat telespectatorii pe YouTube. Eva Timush, un spirit liber înarmat cu o voce uimitoare și o înfățișare pe măsură, a colaborat la hit-uri precum “Tattoo” și “Too Deep” cu SICKOTOY. Colaborarea ei cu Vescan pentru “Colegi de apartament” a atins poziția #1 în trending-ul YouTube-ului și a rămas în Top 10 Media Forest timp de 12 săptămâni, atingând poziția maximă #2. În 2023, artista a mai avut parte de două colaborări de excepție pentru piesa “Bad Girls”, alături de SICKOTOY, INNA și ANTONIA și pentru ,,Te-am sunat”, alături de rareș. De asemenea, artista a lansat și primele sale single-uri în limba română, ,,Unde ești acum” și ,,Prea așa”. Colaborarea sa alături de JUNO pentru ,,Imuni la bine” a fost timp de 23 de săptămâni în Top 10 cele mai difuzate piese de la radio, ajungând până pe locul #2.

Păreri?

651 Post Views

Prinde fericirea alături de Alina Eremia și piesa „De ce” – un nou visual din EP-ul „Antifragil”

De ce așteptăm atât să ne găsească fericirea?

Alina Eremia continuă să inspire prin „De ce”, un capitol vizual puternic și emoționant din EP-ul ,,Antifragil”.

EP-ul explorează curajul de a înfrunta viața cu toate provocările ei, transformând vulnerabilitatea în forță și durerea în evoluție. Cele șase piese, inclusiv „De ce”, sunt o invitație sinceră de a nu mai pune iubirea pe pauză, de a alege mereu cu inima și de a trăi intens, așa cum merităm cu toții.

Acest nou visual este regizat de DCDG, stilizat cu măiestrie de Miruna Miu, cu hairstyling semnat de Adonis Enache și machiaj realizat de Ana Cucuta. Împreună, aduc la viață un univers în care forța interioară și delicatețea se împletesc într-un mesaj de speranță și autenticitate.

Fiecare piesă de pe EP-ul ,,Antifragil” va fi însoțită de un visual captivant, așa că rămâneți aproape de Alina Eremia pentru a descoperi întreaga poveste. Până atunci, vă puteți bucura de emoția vizualului creat pentru piesa „În amintirea noastră”.

Concertul ,,Antifragil”. Alina Eremia vă așteaptă pe 21 februarie 2025, la Sala Luceafărul, pentru a celebra noul său EP. Concertul va fi o adevărată călătorie muzicală, pornind de la cele mai recente piese ale artistei din EP-ul ,,Antifragil” și culminând cu interpretarea hiturilor care au cucerit inimile fanilor de-a lungul timpului. Biletele pot fi deja achiziționate aici.

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală. Piesele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei includem: ,,Cum se face”, ,,A fost o nebunie”, ,,În dreapta ta”, colaborarea cu Vescan, ,,Tatuaj” și ,,Noi”. În 2021, Alina a lansat cel de-al doilea album al său, “Déjà Vu”, care a primit titlul de Best Album la The Artist Awards 2021. În 2022, Alina Eremia s-a bucurat de foarte mult succes cu single-uri care au ajuns rapid pe locul #1, cum ar fi ,,Supertare”, cu Connect-R, care le-a adus și premiul pentru cea mai bună colaborare a anului la The Artist Awards 2022, și ,,Cerul roșu”. În 2023, ea a adăugat un alt #1 cu ,,Ai fost”, colaborare cu Mario Fresh, care s-a clasat pe prima poziție în tendinte pe YouTube și a intrat în topurile radio la doar două săptămâni de la lansare, fiind declarată și cea mai ascultată piesă a anului. De asemenea, artista a lansat două EP-uri speciale, “Metamorphosis” și ,,OH, NO!”. 2024 a venit cu succesul piesei ,,Nu te mai aștept”, scrisă de artistă și lansată inițial doar ca un piano session. Piesa a fost atât de bine primită, încât radiourile au preluat piesa și au adus-o până pe locul #2 în Top Media Forest. Anul acesta artista a colaborat pentru un joined EP cu NOUA UNSPE, “Radical din noi”, iar una dintre ultimele sale lansări, ,,Gura ta”, a stat timp de 12 săptămâni în Top 10 Media Forest. Ultimul său single, ,,Dacă ar fi pentru o zi”, are deja peste 2M de vizualizări și este în continuă creștere.

Păreri?

667 Post Views

„Cazane” – folclor pe ritmuri moderne cu Irina Rimes

„Cazane” de Irina Rimes este o piesă care îmbină perfect tradiția folclorică cu sunetele moderne, creând un mix inovator ce captează esența muzicii populare din Moldova și Transilvania. Textul și muzica piesei sunt inspirate din culegeri autentice de folclor, dar și din teme folclorice reinterpretate cu sensibilitate de Irina Rimes, care adaugă o notă personală și contemporană. Producția, semnată Andrei Comaroni, aduce un vibe fresh și dinamic, combinând instrumentele tradiționale cu elemente sonore moderne, creând o atmosferă unică. „Cazane” este o celebrare a rădăcinilor culturale, dar și o fereastră spre viitor, printr-o fuziune de stiluri care atrage atât iubitorii de folclor, cât și fanii muzicii actuale.

Irina Rimes este una dintre cele mai influente artiste ale industriei muzicale din România, cu o carieră marcată de succesuri internaționale și o conexiune puternică cu publicul. Cu un stil distinctiv și o voce inconfundabilă, ea a reușit să cucerească atât topurile radio și TV, cât și inimile a milioane de fani. Albumele sale „Despre el”, „Cosmos”, „Pastila”, „ACASĂ” și “Origini” sunt pline de hituri care au devenit imnuri ale muzicii românești, precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi” și „Iubirea noastră mută”. Irina și-a demonstrat versatilitatea nu doar prin cariere solo, dar și prin colaborările sale de succes cu artiști precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA și Grasu XXL, dar și prin piesele compuse pentru Andra, Antonia și Nicole Cherry.

În 2022, Irina a lansat mini-seria „Pe drumul meu”, care a avut un impact puternic asupra fanilor săi, iar piesa „Ba ba ba – Inima mea bate” a fost desemnată cea mai ascultată piesă a verii, conform Media Forest. De asemenea, Irina a revenit în calitate de jurat la „Vocea României” pe PROTV, continuând să își impresioneze publicul cu autenticitatea și talentul său. În 2023, Irina a lansat noi hituri, inclusiv „Neiubita ta”, „Flori de mai” și „Gelos”, iar colaborarea sa cu Theo Rose, „Stinge Luminile”, a fost inclusă pe soundtrack-ul oficial Miami Bici 2. 2024 a început cu succesul colaborării sale cu Dan Bălan pe piesa „Ultima noapte” și a continuat cu “Dudadu”, un hit care a dominat playlist-urile DJ-ilor și care a beneficiat de remixuri de la nume precum Tiesto și Steve Aoki.

Păreri?

538 Post Views

Majii va fi ,,Aici” cu cele mai cool sound-uri, un nou EP alături de Theo Rose, Elena Hasna, GYA, Iijam și DJ Deny

Universul lui Majii e o explozie de sunete, stiluri și artiști talentați care sfidează granițele muzicale! Astăzi, el revine cu un nou material spectaculos, ce explorează teme profunde precum încrederea, conexiunea sinceră și acea senzație incredibilă că vei fi mereu lângă persoana potrivită – ,,Aici”.

Piesa se reinventează în mai multe forme: pop, balcanic, rock și un remix afro-house captivant, realizate în colaborare cu nume sonore precum Theo Rose, Elena Hasna, GYA, Iijam și DJ Deny. O adevărată călătorie muzicală ce te va surprinde și te va face să te miști la fiecare beat!

Piesele au fost create de Majii și Elena Hasna. Producția este o realizare integrală semnată Majii, iar remixul Afro House a fost adus la viață de DJ Deny.

Majii este un proiect fondat în anul 2018, care încurajează entertainmentul și arta în toate formele și culorile lor. Majii nu se limitează la o singură cale de exprimare artistică și nici la un stil muzical, întrucât scopul final este dizolvarea etichetelor de orice fel – alături de o experiență audio-vizuală completă. De-a lungul anilor, Majii a experimentat și deprins expertiză în songwriting, producție, alături de scenaristică și regie. Nucleul proiectului constă în subiectele abordate în piese și în natura metamorfică a interpretării acestora. Formele de artă folosite drept căi de comunicare ale conceptului sunt variate, de la versuri, muzică și interpretare la pictura, design vestimentar și, nu în ultimul rând, transpunerea “filmului” în videoclipuri. Majii a căpătat notorietate pe platforma Tiktok, unde a și pus bazele conceptului Majiivers – MajiiMultivers, prin clipuri video în care a speculat varii stiluri muzicale, de la pop și trap la metal și manele. EP-ul ,,Vineri 13″ a marcat începutul lansărilor muzicale integrate în acest concept în care artistul reinventează piesa sa în diverse stiluri. Pe acest material s-au auzit vocile unor artiști precum Alina Eremia, Vescan, Iuly Neamțu și Iijam. Acesta a lansat și ,,Să te întorci”, un colaj muzical cu interpretări în zona pop, trap, operă și balcanic, alături de AMI, Erika Isac, Laura Brumă (Vass) și Iijam, dar și EP-ul ,,Amintirea ta”, alături de Nicole Cherry, YNY Sebi, Bogdan DLP și Iijam.

Păreri?

440 Post Views

„Pielea mea” – Luana Genevieve – chimie pură în ritmuri R&B

„Pielea mea” este despre acel moment când realizezi cât de mult te atrage cineva și cum între voi există o conexiune greu de ignorat. Cu un vibe R&B senzual și versuri care te prind imediat, Luana Genevieve transformă chimia dintre două persoane într-o piesă care îți intră direct în suflet. Melodia emană emoție, dar și o doză de mister, fiind perfectă pentru serile în care vrei să te pierzi în gânduri și ritmuri.

Piesa a fost scrisă de Luana Genevieve și Rian Culetu, cu mix & master realizat de Paul Iorga și producție de Adrian Culetu.

Luana Genevieve aduce un sunet autentic de R&B și pop pe scena muzicală românească, captivând publicul cu versurile sincere și feeling-ul inconfundabil al pieselor sale. Ca o prezență nouă și dinamică, se evidențiază prin talentul său și prin activitatea susținută în mediul online. Cu un stil fresh și o voce puternică, Luana promite să vă cucerească cu noile sale proiecte!

Păreri?

708 Post Views

Anastasia Casian – ,,Mama mea”: o odă pentru iubirea necondiționată

Ți-aș pune în palmă inima…

,,Mama mea”, prima lansare oficială a Anastasiei Casian, este o piesă sensibilă și emoționantă, o adevărată odă dedicată mamei. Cu versuri pline de iubire și recunoștință, melodia exprimă profunzimea legăturii dintre un copil și mama sa. Linia melodică delicată și interpretarea sinceră adâncesc mesajul piesei, oferind ascultătorului o experiență plină de căldură și apreciere. ,,Mama mea” este un omagiu adus sacrificiilor și iubirii necondiționate ale mamei, o piesă care atinge inimile tuturor celor care simt legătura specială cu cea care le-a dat viață.

Piesa a fost scrisă de Drăgan Răzvan – Cristian, Anastasia Casian și Mario Dorian, care s-a ocupat și de partea de producție.

Anastasia Casian este o artistă pasionată care și-a descoperit încă din copilărie dragostea pentru muzică, transformând-o în principala sa pasiune. Fascinată de diversitatea artistică, Anastasia a învățat să cânte la pian, chitară și voce, dezvoltându-și continuu abilitățile și explorând mai multe genuri muzicale.
Tatăl său a fost mentorul care i-a insuflat atât cunoștințele tehnice, de la modul corect de a ține microfonul, până la arta de a performa pe scenă, în timp ce mama i-a fost cea mai devotată susținătoare, sprijinind-o din culise. Determinarea și dorința de a excela i-au permis Anastasiei să își perfecționeze talentul muzical și să transforme pasiunea într-un mod de viață. Stați cu ochii pe ea pentru viitoare proiecte!

Păreri?

1,278 Post Views