Vlad Corb îl aduce pe ,,Orfeu” în creația sa

„Orfeu” e o piesă care te prinde de la prima ascultare – un mix de rock alternativ, indie și punk care te energizează instant. Sunetul ei proaspăt și vibrant te duce direct în vibe-ul acelei întâlniri cu o persoană nouă care te fascinează și te face să îți dorești mai mult. Enjoy!

Piesa a fost scrisă și produsă de Vlad Corb.

,,<<Orfeu>> a început dintr-o joacă, într-o cameră de cămin. Niciodată nu m-am gândit că piesa o să fie atât de bine primită și aici nu pot decât să le mulțumesc ascultătorilor cu care parcă am construit melodia împreună. Mie îmi plac foarte tare poveștile, iar această poveste de dragoste imposibilă dintre Orfeu și Euridice îmi amintește de toate dățile când m-am îndrăgostit la prima vedere și nu voiam să accept faptul că lucrurile câteodată nu durează la infinit, așa că mai bine încerci să te bucuri din plin de fiecare secundă.” ne spune Vlad Corb.

Născut și crescut în inima Transilvaniei și acum stabilit în București, Vlad Corb a început să înregistreze și să producă muzică în 2018. După lansarea paginii sale pe Soundcloud în vara aceluiași an, stilul său indie alternative rock emo a reușit să răsune profund în inimile ascultătorilor din întreaga lume. Cunoscut de fanii săi pentru amestecurile inovatoare de genuri și apreciat pentru tonurile sale melodice și încărcate emoțional, și-a făcut debutul în scena locală cu albumul său de debut, intitulat “Teenage Requiem”. Învăluind publicul într-o călătorie nostalgică pe calea amintirilor, cu melodii care sunt atât de actuale cât și atemporale, aducând un omagiu iconurilor rock, folk și indie care l-au precedat. Influențat profund de trupe și artiști precum Radiohead, Muse și Nirvana, reușește să transmită o emoție ce depășește agonia obișnuită a acestei ere.

Păreri?

405 Post Views

Holy Molly transformă o provocare TikTok într-un super hit – “12345678”

Holy Molly a transformat o provocare TikTok într-un viitor hit – “12345678”. Piesa asta super catchy, care a plecat de la un trend viral, arată stilul unic și talentul incredibil al lui Holy Molly. Cu beat-uri care te prind și versuri de neuitat, “12345678” e genul de piesă care îți rămâne în minte mult timp după ce o asculți. Holy Molly a luat o idee simplă și a transformat-o într-o senzație muzicală care va cuceri playlist-urile și ringurile de dans. Pregătește-te să ai “12345678” pe repeat non-stop!

Piesa a fost scrisă de Holy Molly, Sebastian Tudor (Bastien) și Adi Istrate, iar producția a fost realizată de Alexandru Turcu.

„A fost o nebunie să lucrăm la un proiect atât de diferit și de fun. Ne-am dorit să investim multă energie, curaj și acțiune! Aceasta este era unei Holy puternice.” ne spune Holy Molly.

Holy Molly este o cântăreață, compozitoare și actriță cunoscută pentru vocea sa puternică și versurile captivante. Artista este considerată o stea în ascensiune în industria muzicală românească și nu numai. Single-ul său “Shot a Friend” i-a adus o nouă bază de fani și un disc de aur, deoarece piesa a ajuns pe primul loc în topul celor mai ascultate melodii în Polonia și în topurile CIS, continuând succesul internațional al pieselor precum “Menage a Trois”, de asemenea premiată cu discul de aur, “Back to Her” și “Twinkle Twinkle”. A urmat lansarea hitului “Plouă” în colaborare cu Tata Vlad, o piesă care a urcat pe prima poziție în topurile radio din România. Single-ul său “Watch Me” a reușit, de asemenea, să rămână în Top 10 Airplay Radio în România timp de mai multe săptămâni, devenind una dintre cele mai ascultate piese în acea perioadă, iar “Sunday Night” a ajuns pe locul trei în Radio Chart în Polonia. În 2023, artista a lansat alături de ADI piesa “Totul meu”, care a ajuns #1 în topul celor mai ascultate de la radio și #1 în România pe platforma TikTok, fiind cea mai utilizată piesă a anului. În plus, artista a dezvăluit EP-ul său de debut intitulat “Liliac”. Anul acesta, single-ul său, “Freaks in Town” a stârnit interes în Turcia, iar ultima sa colaborare alături de Randi pentru piesa ,,Somnambul” a ajuns rapid în trending-ul Youtube și încă face ravagii pe toate platformele.

Păreri?

279 Post Views

Universal Music România lansează melodia și videoclipul “Ole, e mare petrecere”, un proiect special alături de zece creatori de conținut de pe TikTok și Instagram

Universal Music România lansează astăzi piesa „Ole, e mare petrecere”, în colaborare cu zece creatori de conținut, într-un proiect intitulat Cloud10. Din acest proiect fac parte câțiva dintre cei mai populari creatori de conținut din România, și anume: Ana Nicolescu, Anne Marchidanu, Alexia Dogaru, Andu Ciofu, Bogdan Bulai, Cătălina Tomescu, Georgiana Negraia, Ionuț Mărăcine, Mario Simenn și Miky Militaru.

Participarea în cadrul unui proiect muzical a fost o premieră pentru majoritatea creatorilor de conținut implicați, inclusiv pentru Alexia Dogaru, care, pe lângă oportunitatea de a lua parte pentru prima dată la o astfel de experiență, a avut ocazia să-și sărbătorească ziua de naștere în timpul filmării videoclipului, adăugând astfel un motiv de sărbătoare suplimentar.

„Chiar de ziua mea, mi-am ieșit maxim din zona de confort și am fost pe set la filmările unui videoclip pentru o piesă muzicală, în care am și eu câteva versuri. Cu siguranță, asta nu era pe lista mea de TO DO în 2024. Să fiu sinceră, nu mă așteptam vreodată să fac asta, dar sunt foarte recunoscătoare pentru oportunitatea de a lucra la acest proiect alături de echipa Universal Music România”, declară Alexia Dogaru.

Muzica și versurile piesei au fost scrise de Vlad Cireșan, împreună cu Diana Rubinescu, iar de producția muzicală și mix-master s-a ocupat Gabriel Stănoiu.

Piesa este însoțită de un videoclip filmat de Silviu Mîndroc și îi surprinde pe aceștia la o petrecere la piscină, într-o zi călduroasă de vară. Videoclipul redă atmosfera vibrantă și plină de energie, aducând în prim-plan cele zece vedete ale proiectului, care creează un tablou dinamic de momente de distracție și voie bună, ce reflectă perfect spiritul piesei.

Universal Music România este parte a Universal Music Group, cea mai mare casă de discuri din lume. Universal Music România și-a câștigat poziția de lider de piață încă de la înființare, în 2006, datorită strategiei sale inovatoare. Pe lângă activitățile clasice de casă de discuri, producție, distribuție și promovare de conținut muzical, Universal Music România este și o companie de marketing, implicată constant în dezvoltarea de strategie de brand, bazată pe asocierea cu industria de entertainment, prin realizarea unor parteneriate strategice între label, artiști și brand-uri.

UMG este liderul mondial în divertismentul bazat pe muzică, cu o gamă largă de companii angajate în muzică înregistrată, editare muzicală, merchandising și conținut audiovizual. Dispunând de cel mai cuprinzător catalog de înregistrări și melodii din fiecare gen muzical, UMG identifică și dezvoltă artiști și produce și distribuie cea mai apreciată muzică din lume.

Păreri?

475 Post Views

Un nou videoclip de excepție de la Irina Rimes – ,,Pădure”

Irina Rimes și-a propus să ne ducă peste tot în lume cu noile sale piese, la capătul munților, în mijlocul pădurii și oriunde natura respiră în voie. De data aceasta, artista ne duce în umbra copacilor, într-o ploaie torențială, în videoclipul piesei – ,,Pădure”. Piesa este un dialog emoționant și o invocare, explorând legătura profundă dintre om și natură. Cu o atmosferă enigmatică și imagini puternice, piesa ne invită să ne conectăm cu frumusețea sălbatică și forțele naturii într-un mod unic.

Piesa ,,Pădure” face parte din EP-ul ,,Origini”, material care te va purta într-o călătorie muzicală plină de dor, iubire și mister. Cu versuri autentice din folclor, îmbogățite de scriitura poetică a Irinei, fiecare piesă combină influențele tradiționale cu un sound modern și inovator. EP-ul creează o punte între trecut și prezent, oferind o experiență auditivă unică.

Noul material vine alături de un nou concept live inovator numit “DESCÂNTATELE”. Irina Rimes va dezvălui acest proiect artistic pe 28 septembrie la Arenele Romane, promițând o experiență muzicală captivantă pentru toți fanii ei. Biletele sunt deja disponibile aici.

Irina Rimes face ravagii peste tot în lume cu “Dudadu”, piesă extrasă de pe EP-ul ,,Origini”. Artista a fost invitata specială a lui Steve Aoki pe scena festivalului UNTOLD, unde a interpretat live piesa remixată de legendarul DJ. De asemenea, ea fost și vedeta festivalului Tomorrowland, cel mai mare festival de muzică electronică din lume. Piesa sa “Dudadu” a răsunat pe main stage nu o dată, nici de două ori, ci de trei ori, în remixuri incendiare realizate de legendarii Steve Aoki, Tiesto și talentatul producătorul Goldcher, remix cu care au încântat publicul de la festival cei de la Keinemusik.

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului şi topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe Youtube. „Despre el”, „Cosmos”, „Pastila” și ,,ACASĂ” sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Iubirea noastră mută”, „Bandana”, „Bolnavi amândoi”, „Nu ştii tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa. În 2022, Irina a lansat și mini seria de documentare „Pe drumul meu”, ce s-a bucurat de un real suport atât în mediul online, în special din partea fanilor, cât și în offline. De asemenea, artista a redevenit unul dintre jurații show-ului Vocea României, difuzat pe PROTV și a avut, conform audiențelor Media Forest, cea mai ascultată piesă a verii lui 2022, „Ba ba ba – Inima mea bate”. În 2023, Irina și-a încântat audiența cu piese precum ,,Neiubita ta”, ,,Flori de mai”, <<Changer>>, ,,Gelos”, dar și cu colaborarea cu Theo Rose pentru ,,Stinge Luminile”, piesă de pe soundtrack-ul oficial Miami Bici 2. Anul 2024 a început cu succesul muzical adus de colaborarea cu Dan Bălan pentru piesa ,,Ultima noapte” și a continuat cu EP-ul ,,Origini”.

Păreri?

298 Post Views

DJ Snake colaborează cu Fridayy pe noua piesă „Complicated”

Astăzi, DJ-ul francez de renume mondial DJ Snake lansează noul single „Complicated”, în colaborare cu artistul R&B nominalizat la GRAMMY, Fridayy.

Piesa „Complicated” are o producție complexă, fiind marcată de unde de acorduri de chitară spaniolă, percuție fermecătoare și sintetizator. Tempo-ul crește pe măsură ce melodia se apropie de refrenul său hipnotic: „Don’t know why you’re driving me crazy, please don’t make it complicated”.

Colaborarea dintre cei doi artiști îmbină vocea captivantă a lui Fridayy cu abilitățile dinamice de producție ale lui Snake, rezultând într-un imn pulsant, cu o atmosferă seducătoare care captează atenția ascultătorilor.

„Complicated” succede lansării colaborării apreciate a lui DJ Snake cu hitmakerul internațional Peso Pluma pentru „Teka”, piesă care a fost pe rotație intensă toată vara.

Păreri?

276 Post Views

Hozier lansează cel de-al doilea EP din acest an, „Unaired”

După lansarea primului volum în luna martie, intitulat „Unheard”, a cărui single, „Too Sweet”, i-a adus primul loc în Marea Britanie, artistul de renume mondial Hozier lansează astăzi cel de-al doilea volum de piese, sub forma EP-ului „Unaired”. Acest proiect conține trei piese nelansate, înregistrate inițial în timpul sesiunilor pentru cel mai recent album de top, „Unreal Unearth”.

Single-ul EP-ului, „Nobody’s Soldier”, este o piesă care evidențiază problemele extrem de grave ale comerțului mondial cu arme. Pe lângă acest single, EP-ul include piesele „July” și „That You Are”, cu participarea artistului de folk sirian-american Bedouine.

Un fragment de câteva secunde din „Nobody’s Soldier” a fost postat inițial pe setlist.fm, stârnind curiozitatea fanilor, urmat de debutul său global în întregime pentru un public entuziast la Lollapalooza, în timpul setului de headliner al lui Hozier pe Bud Light Stage din Chicago, pe 1 august.

Cu privire la acest proiect, Hozier spune, într-o notă adresată fanilor: „Piesa „Nobody’s Soldier”, pe care unii dintre voi poate ați ascultat-o deja live, „July”, piesa soră a „Wildflower and Barley”, scrisă în timp ce așteptam trecerea pandemiei, și „That You Are”, o piesă pe care am fost binecuvântat să o scriu cu Bedouine în Los Angeles și să o înregistrăm împreună la scurt timp după aceea. Sper sincer că vă vor plăcea aceste piese suplimentare din acest capitol. Vă mulțumesc din nou pentru sprijin, sper să vă văd pe unii dintre voi la un concert în curând!”

Hozier va continua să-și desfășoare turneul în Statele Unite și Canada în august și septembrie, înainte de a merge în Australia și Noua Zeelandă în noiembrie, pe măsură ce dominația sa mondială continuă.

Păreri?

284 Post Views

Post Malone lansează primul său album country, „F-1 Trillion”

Astăzi, Post Malone își dezvăluie primul său album country, „F-1 Trillion”, lansat prin Mercury Records/Republic, în colaborare cu Big Loud, fiind al șaselea album din discografia sa.

Acest proiect îndrăzneț include o echipă de colaboratori de elită în genul country, cu nume legendare precum Dolly Parton, Hank Williams Jr. și Tim McGraw, precum și o nouă generație de staruri în ascensiune, precum Jelly Roll, Lainey Wilson, Chris Stapleton și alții.

Albumul a fost precedat de o serie de hituri, cel mai recent fiind „Guy for That” în colaborare cu Luke Combs. Între timp, primul single al albumului și mega-hitul record al lui Post Malone, „I Had Some Help” cu Morgan Wallen, continuă să domine topurile. La lansare, a ajuns pe locul 1 în Billboard Hot 100, devenind a șasea melodie a lui Post Malone care ocupă această poziție și a doua în cazul lui Morgan Wallen. Piesa a menținut această poziție în Hot 100 timp de cinci săptămâni consecutive, devenind astfel piesa cu cea mai lungă perioadă de timp în fruntea topului din anul 2024. De asemenea, a dominat topul Billboard Global 200, adunând deja peste un miliard de stream-uri.

Păreri?

284 Post Views

Lady Gaga și Bruno Mars colaborează pe noul single „Die With a Smile”

Lady Gaga și Bruno Mars și-au unit forțele pentru a lansa noul lor single, „Die With a Smile”, care marchează prima lor colaborare. „Die With a Smile” este o baladă de dragoste ce îmbină vocile dinamice și emoționante ale celor doi artiști cu versurile pline de profunzime și sensibilitate, creând o experiență muzicală captivantă.

Despre cum a luat naștere acest duet epic, Lady Gaga declară: „Bruno și cu mine avem mult respect reciproc și am discutat de-a lungul timpului despre o posibilă colaborare. Îmi finalizam propriul album în Malibu, iar într-o seară, după o zi lungă, el m-a invitat la studioul lui să ascult ceva la care lucra. Era în jur de miezul nopții când am ajuns acolo și am fost uluită când am auzit ce începuse să creeze. Am stat toată noaptea și am terminat de scris și înregistrat piesa. Talentul lui Bruno este de neexplicat. Măiestria și viziunea lui sunt la un alt nivel. Nu există nimeni ca el.”

Despre colaborarea lor, Bruno Mars adaugă: „Să lucrez cu Gaga a fost o onoare. Ea face ca această piesă să fie magică. Sunt extrem de încântat ca toată lumea să o asculte.”

Piesa a fost co-produsă de cei doi artiști, împreună cu D’Mile și Andrew Watt, iar videoclipul a fost regizat de Bruno Mars, alături de Daniel Ramos. Împreună, cei doi artiști legendari, care au definit cultura muzicală, au vândut un total de 300 de milioane de discuri la nivel mondial și au avut 13 piese pe locul 1 în topul Billboard Hot 100.

Păreri?

328 Post Views

Vacanță de vis cu ADI și rareș în ,,Mykonos”

Mi-ai luat mințile de tot…
Să fie asta cea mai hot colaborare a verii? ADI și rareș lansează „Mykonos”, piesa care surprinde perfect acea iubire intensă și efervescentă care se naște în timpul verii. Cu un beat vibrant și versuri care transpun ascultătorul într-o vacanță de vis pe insula grecească, melodia reflectă intensitatea emoțională și energia romantică tipică sezonului estival.

Creditele pentru ,,Mykonos” merg către ADI, rareș, Costel Dominteanu (DOMINO) – muzică, ADI – versuri și Costel Dominteanu (DOMINO) – producție.

La doar 23 de ani, Adi Istrate este un talentat artist și un songwriter de excepție, fost student al Irish Institute of Modern Music din Londra, secția de compoziție și voce. Pasiunea pentru muzică a descoperit-o la vârste fragede, învățând să cânte la tobe, pentru ca mai apoi să se ducă și spre chitară, chitară bas, pian și marimba. Fost membru în trupa Maxim, care a făcut ravagii în rândul adolescenților, Adi Istrate și-a început cariera solo recent, odată cu participarea în cadrul primului sezon al talent show-ului One True Singer. Cu un background artistic ce cuprinde peste 450 de concerte în toată țara, printre care și concerte pe scene mari alături de James Arthur și Willy William, Adi Istrate e pregătit să demonstreze că are toate calitățile necesare unui artist de succes. Primul său album, “11”, lansat alături de Erika Isac, s-a bucurat de o apreciere mare în rândul tinerilor, bucurându-se de sute de folosiri ale sound-urilor pe platforma TikTok. Cea mai de succes piesă a sa, ,,Totul meu” în colaborare cu Holy Molly, este de 19 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese de la radio, ajungând până pe locul #1 și are peste 400K de videoclipuri realizate pe sound-ul din platforma TikTok, fiind cea mai folosită piesă din aplicație în anul 2023. Anul acesta, artistul a colaborat cu Eva Timush pentru ,,Un pic” și a lansat single-urile ,,Anestezic” și ,,Vreau”.

Originar din Cluj, rareș, fost student la Drept, a renunțat la facultate pentru a concura și câștiga competiția One True Singer. La scurt timp, single-ul său “Nașpa” cu Arkanian era fredonat de milioane de oameni, rareș construindu-și comunitatea de fani și ajungând pe scenele celor mai mari festivaluri. A urmat succesul cu “Buchet de trandafiri”, alături de Olivia Addams, care a ocupat primele poziții în topurile de radio și a obținut locul #2 în Media Forest. Best New Artist la The Artist Awards 2022, rareș și-a surprins audiența și cu rolul principal din “Romina VTM”, film pentru care a contribuit și la coloana sonoră, ,,La tine și la bani”, colaborarea cu Bogdan DLP devenind cea mai ascultată piesă în platforma Spotify din România în 2023. Mai mult decât atât, colaborarea cu Theo Rose și DOMINO pentru “Sâmbătă seară” a atins #1 în topul căutărilor Shazam și a rămas în Top 10 Media Forest timp de 13 săptămâni, cu peak position #2. Versatil și fresh, rareș a colaborat anul acesta și cu MIRA pentru piesa ,,Să fii tu”, foarte bine primită de fanii artiștilor și a lansat ,,La tine și la bani 2″.

Păreri?

250 Post Views

Magia ritmurilor: Andrew Barabancea x AlbWho – “Patao (Pathos)”

Colaborarea dintre Andrew Barabancea și AlbWho pentru „Patao (Pathos)” este o piesă plină de vibrații captivante, care îmbină armonios melodii visătoare cu ritmuri molipsitoare. De îndată ce ritmul pornește, vei simți cum te lași purtat de groove-ul său încântător. Această colaborare creează un peisaj sonor unic, în care tonurile eterice se întâlnesc cu beat-urile dinamice, invitându-i pe ascultători să se piardă în muzică. Fie că vrei să te relaxezi și să visezi, fie că vrei să dansezi, „Patao (Pathos)” este coloana sonoră perfectă pentru ambele stări. Plonjează în valurile sale hipnotice și lasă-te purtat de muzică într-o călătorie unică.

Piesa a fost scrisă de Andrew Barabancea și AlbWho, iar partea de mix și master a fost realizată de Mihnea Parauan.

Andrew Barabancea este un producător muzical, compozitor și multi-instrumentist cu o vastă expertiză în producția și ingineria muzicală. Cu o pasiune profundă și o bogată experiență, Andrew aduce o perspectivă unică fiecărui proiect pe care-l abordează, combinând cu ușurință multiple genuri muzicale. Stați cu ochii pe artist, căci urmează multe proiecte spectaculoase din partea sa!

AlbWho este o prezență feminină în ascensiune în lumea producției muzicale, pregătită să revoluționeze industria muzicală românească. Remarcată la unele dintre cele mai mari festivaluri de muzică din țară, AlbWho aduce un beat proaspăt și o energie vibrantă în fiecare piesă. De-a lungul timpului, AlbWho a realizat remixuri pentru artiști români de seamă precum Alina Eremia, Irina Rimes, The Motans, Delia și Carla’s Dreams.

Păreri?

288 Post Views