Explorând profunzimile unei relații prin muzică – ,,Mi-erai rai” – Andrei Ursu

Andrei Ursu lansează ,,Mi-erai rai”, o piesă cu o adâncime emoțională remarcabilă, ce explorează subtilitățile unei relații între doi oameni. Cu un sound încărcat de sentimente, piesa emană o atmosferă de intimitate și sinceritate.

Versurile sunt pline de sensibilitate și reflectă complexitatea emoțiilor trăite într-o relație, momentele de vulnerabilitate, de înțelegere profundă și de comunicare tacită. Andrei Ursu reușește să surprindă nuanțele subtile ale iubirii și ale conexiunii umane într-un mod delicat și profund.

Piesa a fost scrisă de Andrei Ursu, Randi și Emanuel Masson, care s-a ocupat și de partea de producție.

Andrei Ursu (aka wrs), unul dintre cei mai cameleonici artiști din industria muzicală din România, a reușit să depășească granițele muzicale, lansările sale fiind ascultate peste tot în lume odată cu participarea sa la Eurovision cu piesa “Llamame”. Spania, Germania, Turcia, Italia sau Statele Unite sunt doar câteva dintre teritoriile unde piesele sale sunt zilnic ascultate de zeci de mii de oameni. În 2022, artistul a lansat și primul său EP, “Mandala”, ce conține cinci piese, printre care și “Llamame”, piesă ce a fost două săptămâni No. 1 pe radio, fiind al doilea single ce se bucură de susținerea radiourilor din țară, după succesul avut cu “Amore”. În 2023, artistul a lansat primul său album: “Fiesta’23 “, o combinație excepțională între sunete latino clasice și noi. ,,Cântece de Inimă” promite să fie un capitol memorabil în cariera sa, continuând să câștige inimile ascultătorilor cu melodiile sale sincere și autentice.

Păreri?

334 Post Views

Ana Baniciu își încântă fanii cu un single fresh: „Norocul tău”

Ana Baniciu, una dintre cele mai apreciate voci din industria muzicală românească, își surprinde din nou fanii odată cu lansarea single-ului „Norocul tău”. Cu o carieră impresionantă plină de reușite, Ana Baniciu continuă să se reinventeze de la o piesă la alta și își surprinde în continuare fanii, de data aceasta cu „Norocul tău”.

Artista se bucură de cea mai frumoasă perioadă, urmând să devină mama unui băiețel, iar alături de echipa de producție și compoziție, Ana și-a pus sentimentele pe tavă și a lucrat intens pentru a crea un single care să se ridice la înălțimea așteptărilor fanilor săi și să aducă un suflu fresh în peisajul muzical românesc.

Cu muzica și versurile compuse de către artistă alături de Andrei Tostogan și Ștefan Ana-Maria, „Norocul tău” este o piesă fresh ce îmbină versuri profunde cu vibe-uri retro și elemente disco. Cu o voce puternică și emoționantă, Ana Baniciu transmite prin această piesă un mesaj universal despre iubire și destin, care va rezona cu ascultătorii de toate vârstele.

„Piesa «Norocul tău» este un mesaj pentru cei care se joacă cu dragostea și își dau seama de ce au pierdut abia atunci când totul s-a încheiat. Este o piesă care mă reprezintă atât ca sound, cât și ca mesaj și mă bucur din inima să v-o prezint și sper să se regăsească cât mai mulți dintre voi în ea”, spune artista.

Ana Baniciu este una dintre cele mai distinse voci feminine din peisajul muzical românesc. Dincolo de talentul său vocal, Ana este apreciată și pentru carisma și autenticitatea sa, devenind una dintre cele mai iubite artiste din România. În 2022 Ana Baniciu a revenit în industria muzicală alături de Cat Music și a marcat astfel o nouă etapă în cariera sa, odată cu lansarea single-ului „Narcotic”, ce dezvăluie o altă latură a artistei, mai matură, mai puternică și mai implicată ca niciodată. La scurt timp după, a urmat colaborarea cu DJ Project pentru piese de succes precum „Iubirea Mea”, „Nu vreau să plâng”, „Inima și suflet” și „Copilul”, alături de Mircea Baniciu.

Păreri?

338 Post Views

Majii cântă alături de Nicole Cherry, YNY Sebi, Bogdan DLP și Iijam în ,,Amintirea ta”

Amintirea ta, pe retina mea…

Fiecare artist are propriul scop, iar cel al lui Majii este cu siguranță să dizolve orice etichetă prestabilită. Fie că vorbim de pop, trap, muzică balcanică sau rock, artistul le îmbrățișează pe toate și mai mult decât atât, adună oameni extrem de talentați în jurul lui, pentru colaborări de excepție. Alături de Nicole Cherry, YNY Sebi, Bogdan DLP și Iijam, Majii a reușit să lanseze 5 variante ale piesei ,,Amintirea ta”. Iubiri pierdute rememorate în versuri care îți vor rămâne pe buze și sound-uri diverse, într-un cuvânt, un nou EP semnat Majii, enjoy!

EP-ul ,,Amintirea ta” este scris de Majii, alături de Elena Hasna (Pop version) și YNY Sebi (Trap version). Producția a fost realizată, de asemenea, de Majii.

Majii este un proiect fondat în anul 2018, care încurajează entertainmentul și arta în toate formele și culorile lor. Majii nu se limitează la o singură cale de exprimare artistică și nici la un stil muzical, întrucât scopul final este dizolvarea etichetelor de orice fel – alături de o experiență audio-vizuală completă. De-a lungul anilor, Majii a experimentat și deprins expertiză în songwriting, producție, alături de scenaristică și regie. Nucleul proiectului constă în subiectele abordate în piese și în natura metamorfică a interpretării acestora. Formele de artă folosite drept căi de comunicare ale conceptului sunt variate, de la versuri, muzică și interpretare la pictura, design vestimentar și, nu în ultimul rând, transpunerea “filmului” în videoclipuri. Majii a căpătat notorietate pe platforma Tiktok, unde a și pus bazele conceptului Majiivers – MajiiMultivers, prin clipuri video în care a speculat varii stiluri muzicale, de la pop și trap la metal și manele. EP-ul ,,Vineri 13″ a marcat începutul lansărilor muzicale integrate în acest concept în care artistul reinventează piesa sa în diverse stiluri. Pe acest material s-au auzit vocile unor artiști precum Alina Eremia, Vescan, Iuly Neamțu și Iijam. Recent, Majii a lansat și ,,Să te întorci”, un colaj muzical cu interpretări în zona pop, trap, operă și balcanic, alături de AMI, Erika Isac, Laura Brumă (Vass) și Iijam.

Păreri?

251 Post Views

Fanii au ales! Adriana Onci lansează „Noi 2 incognito”

Au fost cinci piese, iar oamenii au ales-o pe cea pe care au plăcut-o cel mai mult și i-au dat și numele: „Noi 2 Incognito”. Așa că, frumoasa și talentata artistă Adriana Onci aduce în playlisturi un single catchy, numai bun pentru vară, însoțit de un videoclip plin de culoare ce promite să cucerească inimile ascultătorilor prin versurile jucăușe și ritmurile incitante.

„Dragilor, am ales numele câștigător al piesei: «Noi 2 incognito» și nu doar din visele mele, ci chiar de la voi. Vă mulțumesc că ați fost alături de mine și că-mi sunteți în continuare alături. Abia așteptam să ascultați piesa integrală și să continuăm această poveste muzicală împreună”, spune Adriana Onci.

„Noi 2 incognito” este o călătorie muzicală ce îmbină subtil elemente pop și beat-uri dance, cu un mesaj universal despre dragoste și pasiune, ce îi invită pe ascultători să se lase purtați de sentimente și să trăiască fiecare moment și fiecare clipă.

„«Noi 2 incognito» este despre acea dragoste rară pe care o trăiești în cele mai frumoase culori şi cu cele mai puternice trăiri pentru că este una secretă. O relație în care doi oameni se iubesc necondiționat, ascunși de ochii lumii, pot fi cu adevărat fericiți. Piesa descrie o iubire deosebită, așa că mă bucur că am ocazia să o împărtășesc cu publicul. Pentru mine, «Noi 2 incognito» reprezintă un imn al dragostei pe care o trăiești de obicei o dată în viață și rămâne în amintire pentru totdeauna. Sper că oamenii care ascultă această piesă, să își aducă aminte de acel moment al vieții în care au trăit această dragoste secretă” , adaugă artista.

Cu o voce puternică și o pasiune foarte mare pentru creație, Adriana Onci reușește să își încânte fanii cu fiecare piesă lansată. Prin originalitatea sa și abilitatea de a transmite emoție în interpretare, Adriana Onci se impune ca una dintre cele mai promițătoare voci feminine ale muzicii pop din România. Până în prezent, a lansat piese precum „Ploaia” (alături de DJ Sava și UDDI), „Număr zilele” (alături de DJ Sava și Connect-R), „Mi Ritmo” (alături de DJ Sava) și „No Lie” (alături DJ Sava și Adrian Sasu).

Păreri?

299 Post Views

Istoria fenomenală a succesului piesei “Dragostea din tei”, reînviată recent de celebrul DJ David Guetta

Dan Bălan, autorul hitului “Dragostea din tei”, nu a fost inițial de acord să permită utilizarea melodiei sale de către David Guetta. Artistul a avut anumite rezerve, dorind ca piesa să fie ajustată conform viziunii sale artistice. “Am permis acordul după ce s-au făcut câteva modificări în producție care, după părerea mea, trebuiau făcute pentru ca piesa să capete mai multă energie”, a declarat Dan Bălan.

Recent, DJ-ul David Guetta, în colaborare cu trupa One Republic, a lansat melodia “I Don’t Wanna Wait”, care include refrenul piesei “Dragostea din tei”.

Între anii 2004-2005 “Dragostea din tei” a devenit un fenomen fiind inclusă de revista Rolling Stone în top 50 cele mai vândute piese din toate timpurile, alături de nume legendare precum The Beatles, Queen, Michael Jackson și Nirvana. Melodia a ocupat locul întâi în clasamentele din 32 de țări timp de 16 săptămâni, un succes rar întâlnit în istoria muzicii pop.

În Franța, de exemplu, chart-ul Billboard a listat simultan cinci versiuni ale piesei “Dragostea din tei” în top 20, evidențiind un fenomen fără precedent în industria muzicală mondială. Versiunea originală a trupei O-Zone s-a clasat pe primul loc, urmată de cover-ul trupei Haiducii pe locul doi, iar alte trei cover-uri ale aceleiași piese, interpretate în limba franceză, au ocupat, de asemenea, poziții în același top 20. Pentru autorul original al piesei, acest lucru ar fi însemnat că a scris simultan 5 hituri.

Au urmat numeroase versiuni în diverse limbi care au atins prima poziție în clasamentele țărilor de origine. De exemplu, varianta braziliană “Festa no Ape”, interpretată în portugheză, a ajuns numărul unu în Brazilia, fiind urmată de sute de adaptări în peste 35 de limbi străine.

Melodia a fost selectată pentru coloana sonoră a mai multor producții de la Hollywood, inclusiv în filme precum “Happy Feet” și “Chicken Little”.

Melodia a fost inclusă și în coloana sonoră a unor filme dramatice remarcabile, precum “It’s Only the End of the World” al lui Xavier Dolan, distins cu Grand Prix la Festivalul de Film de la Cannes în anul 2016.

Succesul continuă cu piesa “Live Your Life”, unde Rihanna și T.I. au preluat refrenul “Dragostea din tei”. Această colaborare i-a adus lui Dan Bălan o nominalizare la premiile Grammy, marcând o premieră pentru un artist din țara sa. “Live Your Life” a ocupat, de asemenea, prima poziție în Billboard-ul american, menținându-se în top timp de 6 săptămâni. Această versiune a fost inclusă și în numeroase filme de la Hollywood, cum ar fi “Hangover” sau “The Mitchells vs. The Machines”.

Este remarcabil faptul că piesa recent lansată de David Guetta în colaborare cu One Republic marchează celebrarea a 20 de ani de la triumful internațional al piesei originale “Dragostea din tei” din 2004. În același an, Dan Bălan își anunță revenirea pe scena muzicală din România, după o lungă perioadă de absență, printr-un duet cu apreciata artistă Irina Rimes. Piesa lor “Ultima Noapte” a cunoscut un succes instantaneu, adunând 3 milioane de vizualizări pe YouTube în numai o săptămână de la lansare, demonstrând astfel popularitatea sa în creștere.

Păreri?

285 Post Views

Ioana Ignat și DJ Project dau o nouă viață piesei ,,Am vrut să te sun”

Voiam să te aud…

Ioana Ignat aduce din nou în atenția publicului piesa ,,Am vrut să te sun”, de această dată alături de touch-ul magic al duoului DJ Project. În centrul piesei se află nevoia acută de a auzi vocea persoanei dragi, de a simți prezența sa chiar și la distanță. Piesa exprimă în mod vibrant dorința de a comunica și de a menține o conexiune emoțională puternică cu cel iubit, indiferent de obstacolele sau de distanța fizică. Colaborarea dintre Ioana Ignat și DJ Project dă viață acestui sentiment prin sunetul și versurile lor, oferind ascultătorilor o experiență muzicală profundă și emoționantă. Piesa face parte dintr-un viitor album semnat Ioana Ignat.

Piesa a fost scrisă de Ioana Ignat și Iordan Adrian, iar producția a fost realizată de Gino Manzotti.

Ioana Ignat este o cântăreață și compozitoare româncă de top, care a cucerit lumea muzicală cu melodiile ei fermecătoare și versurile captivante. Ca o cântăreață și compozitoare prolifică, Ioana și-a croit propriul drum în muzică, lăsându-și amprenta cu sunetul ei unic. Compozițiile sale etere îi transportă pe ascultători în lumi uluitoare, creând o experiență imersivă care depășește granițele. Single-urile sale de succes, cum ar fi “Doar pe a ta”, “Nu mă uita”, “În palma ta” sau “Vivere”, au ajuns pe primul loc în topurile radio și Shazam. Melodiile sale au adunat peste 400 de milioane de vizualizări pe YouTube și peste 28 de milioane de stream-uri pe Spotify, iar Ioana Ignat a primit numeroase premii și trofee, printre care “Best Debut”, “Best Shazam” sau “Best Pop Song” în România. Dincolo de priceperea sa artistică, prezența sa magnetică pe scenă și conexiunea sa sinceră cu publicul, creează o performanță live de neuitat care lasă o impresie durabilă. Călătoria Ioanei este una plină de pasiune, creativitate și angajament în a depăși limitele artistice. Pe măsură ce steaua ei strălucește, rămâne o sursă de inspirație pentru muzicienii aspiranți și un simbol al posibilităților nelimitate în sfera muzicii pop.

DJ Project este una dintre primele trupe dance din România, ce la momentul actual reprezintă o marcă înregistrată a acestui stil de muzică. Grupul este compus din Gino Manzotti (Handke Giuseppe) și DJ Maxx (Ovidiu Florea), ambii purtând titulatura de DJ și producători, iar primul lor single, “Experience”, a fost lansat în 2001. De la debutul lor, cu o activitate înfloritoare de peste 22 de ani pe scenă, la radio și în inimile a milioane de oameni, au lansat 9 albume de studio. În plus, cei doi au trecut granițele și au avut parte de hituri internaționale. În catalogul lor muzical se află numeroase colaborări cu artiști recunoscuți, printre care Roxen, MIRA, Andia, EMAA, Adela Popescu, AMI și Lidia Buble. Printre piesele cu succes răsunător se numără și ,,La timpul lor”, în colaborare cu EMAA, pentru care au câștigat premiul pentru cea mai bună colaborare la The Artist Awards 2022, ,,Parte din tine”, în colaborare cu Roxen, ,,Inimă nebună”, cu MIRA, ,,Retrograd” și ,,Slăbiciuni”, cu Andia.

Păreri?

322 Post Views

Alex Velea și Ilinca Vandici sunt personajele principale în videoclipul piesei ,,Nu mai țipa”

După ce Alex Velea a scos pe toată lumea la dans cu piesa ,,Monali”, artistul lansează ,,Nu mai țipa”, o piesă profundă ce explorează durerea și conflictele dintr-un cuplu care se află în pragul despărțirii. Această piesă aduce în prim-plan povestea tulburătoare a unei relații dezechilibrate, în care tensiunile și reproșurile sunt la ordinea zilei.

Videoclipul piesei îi aduce în prim-plan pe Alex Velea și pe frumoasa Ilinca Vandici, care interpretează rolurile principale în acest scenariu emoționant. Cei doi formează un cuplu care se confruntă cu propriile lor greșeli și cu dificultățile inerente ale unei relații care s-a răcit treptat.

Piesa a fost scrisă de Alex Velea și Arkanian, iar producția a fost realizată de Andy Horjea, Ștefan Ioniță și Mario Morar. Videoclipul a fost regizat de Ciolpan și produs de Field Media.

,,<<Nu mai țipa>> e un omagiu adus iubirii. Chiar dacă personajele din videoclip se ceartă, cumva, și asta face parte din viața amoroasă. Dacă nu am avea parte de aceste dezamăgiri, nu am putea să ne dezvoltăm pe plan personal și n-am putea fi pregătiți pentru un nou capitol. Mă bucur foarte mult că am putut prezenta această piesă așa cum mi-am dorit și îi mulțumesc Ilincăi Vandici pentru că a acceptat să ia parte la acest proiect. De aici, tot ce mai are nevoie această piesă este ca oamenii să găsească momentul potrivit pentru a o asculta și să se îndrăgostească de ea.

Pe această cale vreau să mulțumesc întregii echipe pentru suport și răbdare!” ne spune Alex Velea.

Alex Velea este unul din cei mai de succes artiști din România, cu peste 20 de ani de carieră, în care a dominat topurile radio și TV, dar și inimile iubitorilor de muzică. Piese precum “Din vina ta”, “Minim doi” sau “Dragoste la prima vedere” sunt în continuare fredonate de o țară întreagă, precum și piese mai recente precum ,,Fake-urile”, ,,Arde-mă baby” și cel mai recent succes al său, ,,Monali”, care este în trending-ul YouTube încă de la lansare și are deja peste 3M de vizualizări. Alex Velea este fondatorul proiectului Golden Boy Society unde au fost lansate proiecte de succes precum Golden Gang, Miruna Diaconescu, Arkanian, Omar Arnaout și lista poate continua. Începând cu anul 2009, Alex a compus piese pentru majoritatea artiștilor români de succes, unde amintim de Smiley, Antonia, Sore, Ruby, Corina, doar pentru a enumera o mică parte din ei. Cuvântul care îl descrie cel mai bine pe artist este versatilitatea, întrucât acesta a experimentat foarte multe sound-uri și genuri muzicale de-a lungul timpului, fapt ce i-a adus succes pe vaste scene muzicale.

Păreri?

263 Post Views

Holy Molly face magie pe ringul de dans cu piesa “Favorite Song”

Tonight is about me, not about you…
Fii gata să dai volumul la maxim și să intri pe ringul de dans, pentru că Holy Molly lansează noul său single electrizant, “Favorite Song”! Această piesă plină de energie este garantată să dea startul petrecerii cu ritmurile sale molipsitoare și melodiile captivante. De la început până la sfârșit, sound-ul puternic al lui Holy Molly te va face să cânți și să dansezi pe ritm. “Favorite Song” este imnul suprem pentru iubitorii de muzică din toată lumea, celebrând bucuria găsirii acelei piese care te face să vrei să dansezi ca și cum nimeni nu ar privi. Așa că mărește volumul boxelor, lasă-te purtat și pregătește-te să faci din “Favorite Song” noul tău imn de petrecere!

Piesa a fost scrisă de Holy Molly, Marius Dia, Alex Parker, Maxim Fadeev și Bastien. Producția a fost realizată, de asemenea, de Alex Parker.

,,E o onoare pentru mine să creez un remake după o piesă care mi-a rămas în minte încă din copilărie. <<My Marmalade>> a fost un hit în întreaga lume și la noi în țară, așa că a venit natural pentru mine să o includ în muzica mea. <<Favorite Song>> este creată pentru a te face să te simți bine, să te simți liber, să te simți sălbatic și pasional. Numai bună pentru dans, este o gură de aer proaspăt, este piesa pe care o poți asculta în timp ce te machiezi pentru o ieșire în oraș sau în timp ce ai propria petrecere acasă. Mulțumesc că îmi ascultați muzica, înseamnă totul pentru mine!❤️”, spune Holy Molly.

Holy Molly este o cântăreață, compozitoare și actriță cunoscută pentru vocea sa puternică și versurile captivante. Artista este considerată o stea în ascensiune în industria muzicală românească. Pe parcursul carierei sale, a colaborat cu nume importante din industrie, cum ar fi LIZOT, Cosmo & Skoro și Shanguy, ceea ce a propulsat-o în cele mai importante liste de redare de pe Spotify. Single-ul său “Shot a Friend” i-a adus o nouă bază de fani, deoarece piesa a ajuns pe primul loc în topul celor mai ascultate melodii în Polonia și în topurile CIS. Urmând succesul său internațional cu piese precum “Menage a Trois,” “Back to Her,” “Twinkle Twinkle,” și “Shot a Friend,” artista a lansat hitul “Plouă” în colaborare cu Tata Vlad, o piesă care a urcat pe prima poziție în topurile muzicale specializate ale stațiilor de radio din România. Single-ul său “Watch Me” a reușit, de asemenea, să rămână în Top 10 Airplay Radio în România timp de mai multe săptămâni, devenind una dintre cele mai ascultate piese în acea perioadă. “Sunday Night” a ajuns pe locul trei în Radio Chart în Polonia. Una dintre colaborările sale recente, alături de ADI pentru “Totul meu,” a urcat pe primul loc ca una dintre cele mai ascultate piese la radio în România, și a captat, de asemenea, atenția utilizatorilor de TikTok, unde au fost create peste 400K de videoclipuri. În plus, artista a dezvăluit EP-ul său de debut intitulat “Liliac,” iar single-ul său recent “Freaks in Town” a stârnit interes în Turcia.

Păreri?

364 Post Views

O colaborare de excepție – Alina Eremia x Irina Rimes – ,,Surprize pe fundal”

Când viața e o joacă, nu e nicio miză…

,,Surprize pe fundal” e piesa care te prinde în jocul vieții fără să-ți dai seama. Alina Eremia și Irina Rimes se unesc într-o colaborare de senzație, în care versurile lor te fac să te gândești că, uneori, viața e ca un joc în care miza nu contează. Dacă nu te uiți mereu după momentele spectaculoase și surprizele uriașe, ci te bucuri de lucrurile simple și de apusuri, totul e mai relaxant. Și ghici ce? Viața știe să-ți pregătească câteva surprize foarte mișto pe fundalul ei colorat, chiar dacă tu stai relaxat și fără griji.

Piesa a fost scrisă de Irina Rimes și Alina Eremia, alături de Sebastian Barac și Marcel Botezan, care s-au ocupat și de producție.

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală. Cântecele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei includem: ,,Cum se face”, ,,A fost o nebunie”, ,,În dreapta ta”, colaborarea cu Vescan, ,,Tatuaj” și ,,Noi”. În 2021, Alina a lansat cel de-al doilea album al său, “Déjà Vu”, care a primit titlul de Best Album la The Artist Awards 2021. În 2022, Alina Eremia s-a bucurat de foarte mult succes cu single-uri care au ajuns rapid pe locul #1, cum ar fi ,,Supertare”, cu Connect-R, care le-a adus și premiul pentru cea mai bună colaborare a anului la The Artist Awards 2022, și ,,Cerul roșu”. În 2023, ea a adăugat un alt #1 cu ,,Ai fost”, colaborare cu Mario Fresh, care a fost #1 pe YouTube în tendințe și a intrat în topurile radio la doar două săptămâni de la lansare, fiind declarată și cea mai ascultată piesă a anului. De asemenea, artista a lansat două EP-uri speciale, “Metamorphosis” și ,,OH, NO!”. 2024 a venit cu succesul piesei ,,Nu te mai aștept”, scrisă de artistă și lansată inițial doar ca un piano session. Piesa a fost atât de bine primită, încât radiourile au preluat piesa și au adus-o până pe locul #2 în Top Media Forest.

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului şi topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe Youtube. „Despre el”, „Cosmos”, „Pastila” și ,,ACASĂ” sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum „Visele”, „Ce s-a întâmplat cu noi”, „Iubirea noastră mută”, „Bandana”, „Bolnavi amândoi”, „Nu ştii tu să fii bărbat”, iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla’s Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa. În 2022, Irina a lansat și mini seria de documentare „Pe drumul meu”, ce s-a bucurat de un real suport atât în mediul online, în special din partea fanilor, cât și în offline. De asemenea, artista a redevenit unul dintre jurații show-ului Vocea României, difuzat pe PROTV și a avut, conform audiențelor Media Forest, cea mai ascultată piesă a verii lui 2022, „Ba ba ba – Inima mea bate”. În 2023, Irina și-a încântat audiența cu piese precum ,,Neiubita ta”, ,,Flori de mai”, <<Changer>>, ,,Gelos”, dar și cu colaborarea cu Theo Rose pentru ,,Stinge Luminile”, piesă de pe soundtrack-ul oficial Miami Bici 2. Anul 2024 a început cu succesul muzical adus de colaborarea cu Dan Bălan pentru piesa ,,Ultima noapte”.

Piesa ,,Surprize pe fundal” face parte din campania LIDL România, ,,Să nu ai nicio surpriză e cea mai mare surpriză”.

Păreri?

277 Post Views

INNA prezintă “El Pasado”, cel de-al doilea album în limba spaniolă compus integral de artistă

INNA își bucură fanii cu un nou album în limba spaniolă care se numește “El Pasado”.

 

Cele unsprezece piese de pe “El Pasado” au fost compuse integral de INNA cu Andres Alcaraz, producție David Ciente, mix și master Sergiu Musteață. Tracklistul include piesele “Primera Vez”, “Como Tu”, “Enferma”, “Hechizo”, “En la Cama”, “LaLaLa”, “El Tiempo”, “Dame la Mano”, “Que Importa”, “Cora”, “Yo Sigo Aqui”.

 

“El Pasado” se lansează cu un mini-film care spune povestea lui Dolores, personajul principal care este o artistă seducătoare care se îndrăgostește adesea de spectatorii pentru care performează. Practic, albumul vorbește despre idilele, poveștile și situațiile care i-au frânt inima lui Dolores, iar mini filmul este creat de Bogdan Daragiu cu INNA și filmat la Marmorosch, producție Loops Production, styling Domnica Mărgescu, make-up Anca Buldur, hair Adonis Enache.

 

“El Pasado” este un album de suflet la care a lucrat 5 ani, o continuare a lui “YO”, primul album scris în spaniolă de INNA, care a fost lansat cu Roc Nation, casa de discuri a lui Jay-Z.

 

,,<<El Pasado>> este cel de-al doilea album din cariera mea, scris în limba spaniolă. Procesul a durat aproximativ 5 ani. Albumul vorbește despre o poveste de dragoste petrecută în trecut, de aici și numele <<El Pasado>>. Fiecare piesă reprezintă trăiri și emoții de-a lungul întregii perioade.

<<El Pasado>> este, în opinia mea, cel mai complex album pe care l-am scris vreodată! Sper să vă stârnească emoție!”, a spus INNA.

 

INNA este în Mexic în turneul de promo, unde a participat la festivalul Tecate Pa’l Norte, In Monterrey, unde a cântat pe aceeași scenă cu artiști precum Imagine Dragons, Kendrick Lamar, Thirty Seconds to Mars, Placebo, Anitta, Sum 41, Lost Frequencies, dar și Alok și R3hab cu care artista a colaborat.

 

Albumul “El Pasado” a fost prezentat în premieră în cadrul unui eveniment privat în Mexic, la care au fost invitați fani de-ai artistei care au ascultat în exclusivitate cele 11 piese.

 

INNA a lansat la începutul lunii martie prima parte a albumului “Everything or Nothing”, 6 piese compuse în Dance Queen’s House, deja o tradiție pentru fanii artistei care sunt obișnuiți cu piese noi compuse și produse în cadrul acestui proiect, ajuns deja la cel de-al patrulea sezon. Dance Queen’s House înseamnă o sesiune de 16 zile într-o casă unde INNA, alături de songwriteri și producători, compune muzică, iar procesul creativ este prezentat pe canalul de YouTube al artistei în 8 episoade.

 

Prima parte a albumului “Everything or Nothing” include 6 piese, printre care “Cheeky”, care are peste 3 milioane de vizualizări pe YouTube, “Love Me”, “I Follow”, “Everything or Nothing”, “Imagination” și “Be My Lover”, cu un sound electrizant.

 

INNA, una dintre cele mai de succes artiste din România, cu o impresionantă carieră internațională, are peste 10 miliarde de vizualizări și stream-uri, peste 7 milioane de abonați pe YouTube și peste 11 milioane de ascultători lunari pe Spotify. Acesta este și un record pentru un artist român și confirmarea unui repertoriu cu zeci de hituri cunoscute și apreciate la nivel mondial, peste 1000 de concerte, cu colaborări cu artiști relevanți români și internaționali precum J Balvin, Pitbull, Daddy Yankee, Flo-Rida, Yandel, Alok, Timmy Trumpet, Sofi Tukker și alții.

Păreri?

447 Post Views