Proconsul feat Cabron – Omul din Oglindă, o colaborare între profesioniști

Profesioniștii de la Proconsul revin și nu oricum ci cu o piesă și o colaborare care va surprinde. Pentru că de această dată Bodo și colegii lui au ales să colaboreze cu Cabron pentru piesa “Omul din Oglindă”, lansată împreună cu Sprint Music. Iar gașca muzicală a lucrat cu un alt profesionist, și anume Niculae Robert (Any1).

Se spune că cei mai buni lucrează cu cei la fel ca ei. Astfel că trupa Proconsul a revenit cu o nouă colaborare de excepție, mai precis cu Cabron. Împreună au lucrat la piesă, adică muzică și text: Niculae Robert (Any1), Bogdan Marin Bodo, Dragoș Dincă, Robert Anghelescu, Cabron, de mix master s-a ocupat Any1 iar de videoclip Claudiu Stan (MVPEntertainment).

“ “Omul din Oglindă” este piesa care se potrivește și cu vârsta noastră, este vorba de noi toți cei care la o anumită vârstă ne uităm în oglindă și fiecare vede lucruri bune și lucruri rele, cred. Și timpul care a trecut peste noi. Cred că este momentul să cercetăm și să facem lucrurile bune, să scoatem lucrurile rele din ecuație. Am lucrat cu Cabron și am descoperit un om care și-a început cariera cam în același timp cu noi, sau, mă rog, în perioada anilor 90 și, 95-96 a început să cocheteze cu fenomenul și să lucreze. Este un companion desăvârșit și un prieten pe cinste. Am rămas prieten cu el și mă bucur să vorbesc din timp în timp cu el și să împărtășim diferite subiecte de viață”, ne-a spus Bodo sau Bogdan Marin despre noua lor piesă și colaborare. Cât despre colaborarea cu Niculae Robert (Any1), ei au mai lucrat împreună, chiar au un album întreg împreună.

“ “No Matter What” s-a numit albumul la care am lucrat împreună. Am avut o perioadă în care nu am lucrat dar ne-am reunit și am reluat treaba și am redecoperit un băiat și un om cu o conduită extraordinară, cu un cuvânt pe care și-l respectă întotdeauna și cu foarte mult talent. El e cel mai confortabil producător cu care am tras voci în toată cariera mea. Mă simt foarte confortabil cu el când trag voci, e foarte OK și e un proces foarte plăcut. Chiar dacă durează câteva ore pe zi par să fie câteva minute. Este o plăcere să lucrezi cu el”, spune Bodo.

Păreri?

187 Post Views

HOLOGRAF lansează proiectul World Full Of Lies

Holograf readuce în atenția publicului melodia “World Full Of Lies” (versiunea în limba engleză a hit-ului ˝Umbre pe cer˝), care a apărut pentru prima data în 1993 pe albumul omonim și pentru care a fost făcută o reeditare pentru materialul de colecție lansat in 2013. 

World Full Of Lies este o melodie actuală, cu versuri care ne aduc aminte de vremuri dureroase pentru omenire, care au revenit in vieţile noastre prin alte exemple negative.  Prin intermediul acestui nou videoclip, Holograf face un apel la pace care, mai ales în contextul actual, nu mai este doar un concept ci o necesitate stringentă, și invită publicul să se alăture cauzei de a susține Ucraina. 

Abordarea războiului din Ucraina și a impactului acestuia asupra crizei globale a refugiaților necesită voința noastră, a tuturor, de a ne lua angajamente financiare de impact, dar avem nevoie și de personalități care să își facă auzită vocea şi să susţină cauzele sociale. 

În vremuri de conflict și criză, oamenii și familiile lor se luptă să găsească surse de adăpost, hrană, îngrijire medicală și alte necesități de bază. Refugiații din Ucraina s-au revărsat în țări vecine, cum ar fi Polonia, România și Ungaria, pentru a avea acces la cele esențiale, însă și aceste națiuni se luptă să răspundă cererii.

Membrii trupei Holograf au filmat acest videoclip in care putem vedea trupa cântând live pe un fundal de imagini triste și șocante care ilustrează războiului de peste granițe. Proiectul este semnat de către George Petroșel (Jurjak), având ca DOP pe Dorel Gnatiuc și colorist pe Ruxandra Staicu. 

După 40 de ani de succes continuu, Holograf este una dintre cele mai longevive și mai valoroase trupe românești. Formația a reușit să țină mereu pasul cu schimbarea, dar în același timp să își păstreze intact ADN-ul rock, ce o definește. Trupa Holograf mizează pe conținut de valoare și surse de inspirație autentice, care au câștigat inimile fanilor de-a lungul timpului. Trupa a lansat piesă „Cum bate inima ta” în 2021, după ce în anul 2020 trupa Holograf a lansat la sfârșitul lui septembrie, alături de rapper-ul K-Gulă, o nouă variantă a piesei lansată inițial în 2005, „Grijile s-au dus”. În luna mai a anului trecut, Holograf a lansat single-ul produs și filmat în timpul lockdown-ului, „N-ai de ce să pleci”, iar începutul acestui an a colaborat cu Ioana Ignat pentru melodia “Am ales cu sufletul”.

Păreri?

300 Post Views

De ce cheamă Luis Gabriel doctorul? Artistul a scos o piesă pentru inimi rănite! Nu există o pastilă de iubire!

E celebru și nu mai are nevoie de nicio prezentare! Luis Gabriel e “as’ în diamante, căci el interpretează mega hitul “Toate diamantele” și s-a specializat în melodii de dragoste! După “Inima ta”, “Lalele”, “Ochii tăi”, “Nevasta mea” și multe alte piese de succes, Luis Gabriel…cheamă doctorul! De ce? Ne spune chiar el!
“Piesa “Doctore” e făcută pentru oamenii care suferă, au iubit, bineînțeles, și iubesc în continuare, pentru că atunci când iubești, este normal să și suferi, trăiești astfel de momente! Iar atunci când suferi din iubire, întotdeauna te va durea ceva dar nu știi ce! Și asta este pe dinăuntrul tău și cauți tratamentul ăla să te vindeci dar cred că tratamentul potrivit este fericirea și iubirea pe care ti-o poartă partenerul. De aceea am făcut piesa cu doctorul, adică “Doctore, da-mi ceva de iubire! Dar nu există o pastilă de iubire! Asta am simțit eu când am cântat piesa realizată în colaborare cu Balkanika Records! Dacă nu este suferință, nu este iubire! Este frumos și să suferi!”, a mărturisit Luis Gabriel despre noua lui piesă, “Doctore”.
Cea mai nouă melodie a artistului Luis Gabriel, “Doctore”, este lansată în colaborare cu Balkanika Records. De muzică și text s-au ocupat Ovidiu Junghiatu (Park Place) și Andy Robert (Any1), iar de Mix/Master: Andy Robert (Any1). Iar atunci când ești rănit în iubire, dacă asculți “Doctore” by Luis Gabriel, nu mai ai nevoie de nimic!
Pe 28 iunie devine tătic
Luis Gabriel și frumoasa lui soție, Haziran, urmează să devină părinți la sfârșitul lunii iunie. Artistul este din cale afară de fericit și abia așteaptă să își cunoască bebelușul și să îl strângă în brațe! “Cu sarcina este totul OK! Soția mea va naște pe 28 iunie, suntem aici, împreună, și suntem nerăbdători să savurăm acest moment unic din viața noastră!”, a mărturisit Luis Gabriel.

Păreri?

173 Post Views

Geo Da Silva revine cu un “remake” la  piesa hit a lui Nikos Vertis

După multe colaborări mari pe scena italo disco, dance și edm prin care a acumulat peste 100 de milioane de stream-uri, Geo Da Silva împreună cu cântăreața Andreea Morariu, revine cu o reinterpretare în limba română a clasicului “Thelo na me nioseis”, al artistului Nikos Vertis din Grecia.

Geo Da Silva a schimbat total beat-ul și stilul piesei originale aducand-o la standardul cluburilor actuale pentru ringurile de dans ale verii 2022, o vară plină de emoție pentru noi toți.

Geo Da Silva ne declară cum a început să lucreze la această piesă și cum s-a desfășurat pas cu pas producția:

“Într-o dimineață, în luna martie a acestui an, am primit un mesaj de la un prieten de-al meu, Ionuț Nasleu, din Timișoara, care îmi recomanda să ascult o piesă lentă, de dragoste, dar pe care să o refac ca să fie potrivită pentru scena dance. Sincer, nu știam piesa, dar am dat un search și am văzut originalul lui Nikos Vertis în limba greacă, dar și cover-ul superb al Minodorei.
În aceea perioada am abandonat ideea, până când am auzit-o cântată live de solista Andreea Morariu, la petrecerea unui prieten drag, Florin Moldovan, din Reghin.

Am fost încântat de interpretarea Andreei Morariu și am invitat-o să apară în remake-ul meu. Ea a oferit o performanță puternică, care se îmbină perfect cu producția creată la mine în studio.
Cred că a ieșit ceva potrivit pentru cluburile verii 2022, pe muzica lui Dimtris Dekos și Eirini Kamari și, bineînțeles, textul în limba română al Minodorei, această superbă doamnă a muzicii românești care ne-a încântat atâția ani cu muzică de calitate. Voi ce ziceți?”

La prima ascultare putem declara cu toții că elementele vocale netede ca mătasea și pline de suflet ale Andreei Morariu sunt îmbibate în tonuri de bas susținute de un arpegiu de chitară “muted” împreună cu un sintetizator amețitor care se dezvăluie încet.
Piesa se construiește puternic și imperceptibil în crescendoul său, în timp ce un riff bâlbâit de viori orientale continuă linia vocală. Sunetul trece printr-un mix în trend și nou pentru Geo Da Silva, creionând un  “banger” clasic balcanic.
Dropul se întinde pe un ritm clar, plin de percutii punctând perfect basul încordat și un aranjament ce ne împinge spre groove-ul și vocea ce se unesc la finalul piesei.
Acesta piesă are toate semnele distinctive ale unui alt succes Geo Da Silva cu adăugarea solistei Andreea Morariu, vocea unei noi generații, dar și cu un videoclip online oficial realizat de către Milos Florin, prietenul lui Geo.

Zecile de comentarii pozitive pe fluxul YouTube au arătat că el continuă să câștige fani noi, dar cel mai important, îi încântă pe cei vechi. 
Geo Da Silva este unul dintre cei mai cunoscuți DJ și producători din România și rămâne unul dintre artiștii celebri ai muzicii noastre, cu un istoric impresionant în stațiunea Costinești a anilor 2000.
Anul acesta, Geo Da Silva aniversează 25 ani de carieră ca DJ și artist pe scenă națională și internațională și o va ține într-o sărbătoare continuă la toate petrecerile, unde artistul va mulțumi publicului său pentru toți acești ani împreună, printr-un show unic, dar și prin mesaje și remixuri live personalizate.
Vino la petrecerile lui Geo Da Silva de anul acesta și vei avea parte de multele surprize așteptate de tot publicul care gustă muzica anilor 80′, 90′ și 2000′.

Păreri?

147 Post Views

Cristina Vasiu își cântă povestea de dragoste în Iubirea noastră

Artista revine în atenția fanilor săi după o perioadă aglomerată cu o nouă surpriză muzicală. Cristina Vasiu a revenit și a lansat împreună cu Sprint Music videoclipul piesei “Iubirea noastră” într-o perioadă în care îi merge foarte bine în plan sentimental.

După ce a participat la “X Factor” și la “Te cunosc de undeva” Cristina Vasiu s-a întors cu o piesă specială “Iubirea noastră” lansată împreună cu Sprint Music & Bulls Records. La această piesă a colaborat cu Achim și Izabela Radu pentru muzică și text.

“M-am întors la prietenii de la Sprint Music pentru că am mai avut o colaborare frumoasă cu Marius Chină pentru o piesă. Nu m-am așteptat ca lucrurile să funcționeze așa repede și într-o zi m-a sunat să-mi spună că mi-a găsit o piesă tare. Mi-a trimis-o și mi-a plăcut, zic eu că este prima mea piesă dansabilă de până acum pe care o lansez, pentru că până acum toate au fost balade triste de dragoste. Asta este o piesă optimistă și pozitivă, adică nu există o iubire mai frumoasă ca cea din piesă și ca cea povestită acolo de artist. Mi-a plăcut piesa, am intrat în studio și la o săptămână-două am și filmat videoclip. Atunci când lucrurile au chimie frumoasă să știi că totul funcționează rapid. Nu cred în coincidențe ci doar că lucrurile se întâmplă la momentul în care trebuie să se întâmple, la momentul potrivit. Eu îndrăgostită am fost întotdeauna ba de muzică, de oameni sau situații de viață”, a povestit Cristina Vasiu, care are și un videoclip în care a schimbat mai multe ținute sexy.

“Am filmat într-o hală de dimineață până seara, Shinijikun s-a ocupat de videoclip pentru care am schimbat 4 ținute spectaculoase. Pentru că au fost create de unul dintre cei mai tari designeri de la noi, Antonia Nae din Buzău, care a îmbrăcat-o și pe Rihanna. Am fost machiată de Andreea Popeanu și am purtat pantofii lui Mihai Albu pentru că îmi este foarte bun prieten și colaborăm din 2015. În videoclip am dansat cu Bodo, dansatorul lui Connect-R. Povestea de iubire și fericire nu putea fi mai bine descrisă decât cum o face Bodo, pentru că el este cel mai fericit, are și o piesă care se numește “Fericit”. El transmite bucuria și fericirea mai bine ca oricine, transmite o stare de bine”, a povestit Cristina Vasiu care are multe proiecte online, vacanțe și evenimente muzicale.

Păreri?

127 Post Views

Kayma lanseaza Learn To Say No, un protest personal impotriva temerilor 

Noul single al lui Kayma, „Learn To Say No”, este un protest personal împotriva dubiilor, rușinii și a temerilor. Piesa a fost scrisă într-o seară, inspirat fiind de un vinil cu London Symphony Orchestra, găsit într-un hotel.

 

Dintr-o dorință intrinsecă de a trece de barierele pe care tocmai el și le impunea, Kayma a început să compună ce urma să devină piesa „Learn To Say No”.

 

Într-o primă fază, chitara a fost înregistrată cu microfonul de la laptop, în timp ce Kayma stătea sub o pătură, pentru acustică. Până dimineața, acesta a reușit să finalizeze beatul și versurile. A doua zi, Kayma a ascultat rezultatul muncii sale, iar dorința de a-și împinge limitele a devenit din ce în ce mai pregnantă.

 

După mai mulți ani în care a învățat să se accepte, Kayma a făcut cu „Learn To Say No” primul pas important spre a face muzica ce îl definește.

 

Kayma, pe numele real Ori Toledano, este un producător muzical și multi-instrumentist din Tel Aviv. Acesta are un stil muzical versatil, combinând influențe din muzica anilor ’60 cu cele din muzica anilor ’70.

Păreri?

332 Post Views

Havana și Ioana Ignat, împreună pentru o nouă colaborare muzicală: Crazy Love

Havana + Ioana Ignat = Crazy Love! La patru ani de la hitul „Vivere”, lansat alături de Ioana Ignat, Havana și frumoasa artistă pregătesc a doua lor colaborare muzicală. Single-ul se numește „Crazy Love” și este deja disponibil pe toate platformele specializate. Cu versuri în limba engleză ce dezvăluie o poveste de iubire puternică, pasională, nebunească, „Crazy Love” are muzica și textul compus de către Sorin Seniuc, Ion Chirinciuc și Alexandra Miron.

Cu o producție fresh și un sound perfect pentru vară, „Crazy Love” are un vibe special și un refren ce poate rămâne cu ușurință întipărit în minte, iar vocea Ioanei Ignat subliniază și conturează într-un mod inedit noul single. Recent, cei doi artiști Havana, Sorin Seniuc și Raul Eregep, au făcut echipă cu Ioana Ignat și pe platoul de filmare. Videoclipul celei mai noi piese ce va completa prin imagini povestea romantică pusă pe note muzicale, urmează să fie disponibil pe YouTube începând cu 24 mai.

De-a lungul timpului, hiturile lansate de Havana au cucerit topurile muzicale și publicul din toată lumea. Printre single-urile de succes care au cucerit publicul de peste hotare și au adunat împreună peste 330 de milioane de vizualizări pe YouTube se numără „Vita Bella”, „Que Sera, Sera”, „Mon Amour”, „I Lost You”, „Big Love” (alături de Yaar și Kaiia), „Broken Heart” (feat. Yaar), Perfect Kiss” (alături de Yaar și Kaiia) și „Last Night”. Anul trecut, Sorin și Raul au lansat „Serenata Mexicana”, o piesă cu un sound cool, despre acea poveste de dragoste pe care o auzim încă din băncile școlii.

În anul 2017, Ioana Ignat a lansat „Doar pe a ta”, piesă ce a devenit foarte repede no.1 în topurile radio și a adunat peste 63 milioane vizualizări pe YouTube. „Nu mă uita”, a doua sa piesă din carieră, a fost una dintre cele mai populare piese românești din 2017, care are peste 94 de milioane de vizualizări pe YouTube, urmată de „În palma ta” (alături de Edward Sanda). Anul 2020 o aduce pe Ioana Ignat din nou pe primele poziții în Trending pe YouTube cu piesele „Tu nu meriți”, „Azi”, „O lume întreagă” și „Singura greșeală” (împreună cu Florian Rus). În 2021, Ioana și-a unit forțele cu VUNK pentru „Ultimul anunț”, dar și cu Edward Sanda pentru single-ul „Dacă tu nu ai fi”. La începutul lui 2022, artista a colaborat cu Holograf pentru „Am ales cu sufletul”.

Păreri?

426 Post Views

Vechiul si noul intr-o simbioza perfecta. Lee Cabrera a lansat o reinterpretare a piesei Self Control a Laurei Branigan

Celebra piesă „Self Control” a Laurei Branigan, din anii ’80, revine în actualitate printr-o reinterpretare semnată de producătorul Lee Cabrera. Vechiul se combină cu noul, nostalgia se combină cu dorința de altceva. Noutate și o plimbare în trecut, totul într-o singură piesă.

Remixul lui Lee Cabrera complimentează vocea de neconfundat a Laurei Branigan și ritmicitatea specifică hitului din 1984, totul în timp ce îi conferă o nouă aură dance, care va încinge orice ring de dans.

Piesa, relansată acum de Lee Cabrera, este despre a renunța la control atunci când noaptea se lasă sau atunci când acea persoană specială apare. Semnificația a rămas aceeași, însă apare semnătura producătorului din SUA, ceea ce aduce piesa „Self Control” din nou în actualitate.

Lee Cabrera este un producător din SUA care a devenit cunoscut la vârsta de 19 ani, când a lansat hitul dance „Shake It”. O altă piesă care a propulsat cariera lui Lee Cabrera este „Gimmie Gimmie”, un remake care a ajuns la aproape 20M de streamuri. „Gimmie Gimmie” s-a bucurat de apreciere din parte unor nume importante ale scenei dance, precum Fisher, Diplo, Chris Lake, Seth Troxler, Nic Fanciulli și mulți alții.

Păreri?

213 Post Views

ARTY lanseaza So Good To Me, o piesa ca o constelatie

ARTY vine cu o reinterpretare care combină emoția cu entuziasmul, dorința cu ezitarea. Piesa „So Good To Me”, semnată de ARTY, complimentează melodia originală a lui Chris Malinchak, lansată în 2013. Artistul a reușit să păstreze esența piesei originale, care s-a dovedit a fi un adevărat hit la momentul lansării, adăugându-i o semnătură stilistică proprie.

Piesa lui ARTY este dedicată acelei persoane speciale căreia i-ai promis luna, soarele și toate stelele. Constelații întregi într-o singură dedicație de dragoste, pe muzică. Plină de pasiune, emoție, dorință și dragoste dusă la extrem, „So Good To Me” este asemeni unui imn al iubirii, menit să răsune pe toate ringurile de dans.

„Piesa <<So Good To Me>> a lui Chris Malinchak, care este creată plecând de la <<If This World Were Mine>> de Marvin Gaye și Timmy Terrell, a fost piesa mea preferată când s-a lansat. Melodia mi-a rămas în minte, așa că am decis să fac un cover. Aspirația mea era să creez o piesă euforică pentru festivaluri, care să ofere o stare nostalgică din <<perioada de aur>> a house-ului progresiv”, a povestit ARTY.

ARTY este un DJ, muzician și producător care nu e strain de scena mainstream a muzicii internaționale, având colaborări cu artiști precum Armin van Buuren, Above & Beyond, Matisse & Sadko. Album său de debut, „Glorious” (2015), a fost pe locul #14 în topul Billboard Dance/ Electronic Albums.

Păreri?

189 Post Views

Yasmine lansează clipul piesei Lasă-mă cu tine 

Yasmine lansează videoclipul piesei „Lasă-mă cu tine”, un statement muzical care evidențiază cât de important este să ne reamintim să ne bucurăm de tot ce trăim pentru că fericirea vine de fapt din lucruri simple.

Compusă de către The Master of The Sound alături de El Radu, interpretul și producătorul muzical din Republica Moldova care i-a remarcat talentul tinerei artiste, „Lasă-mă cu tine” este o piesă de dragoste pentru cei care aleg să iubească necondiționat și dau importanță momentelor petrecute împreună.

                    
 
„Sunt fericită să lansez și clipul piesei. Din clipa în care am auzit demo-ul am simțit că e a mea. Fericirea este și mai mare acum că vă pot prezenta și clipul piesei”, povestește Yasmine.

„Videoclipul o prezintă pe Yasmine în ipostaza de iubită a unui șofer de curse care, orbit de succesul de moment, pierde controlul situației. Dacă v-a plăcut piesa, sperăm să vă placă și videoclipul, unde puteți urmări povestea celor doi, în spoturile colorate ale nopții, în orașul curselor”, povestește El Radu.

                       

La vârsta de 11 ani, Yasmin a început să urmeze ore de canto, iar după doar o lună, artista a început să participe la numeroase concursuri și festivaluri unde a interpretat atât piese populare cât și pop.

Păreri?

115 Post Views