VIDEO. Drama cântărețului-stomatolog Octavian Riu! Cum a aflat că a fost mințit de cel pe care îl credea tatăl său: Nu mi-a păsat că a murit

Octavian Riu, un cântăreț de la noi, a trecut printr-o adevărată dramă acum patru ani, atunci când a aflat că cel pe care îl considera tată nu avea, de fapt, nicio legătură de sânge cu el.

Octavian Riu, un cântăreț care s-a lansat de curând în showbiz-ul românesc, a dezvăluit  drama prin care a trecut acum patru ani, atunci când a aflat că bărbatul care l-a crescut nu îi era tată. La acea vreme, recunoaște artistul care, de profesie, este stomatolog, și-a explicat și comportamentul dur al bărbatului față de el.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cum a aflat Octavian Riu că a fost mințit o viață de bărbatul pe care îl considera tată

“Am aflat adevărul într-o parcare. Aveam 32 de ani, se întâmpla acum 4 ani. Mi-a spus sora mea că nu sunt copilul lui. Chiar el îi spusese, eram certați la acea vreme, nu vorbeam deloc cu el. Începuse să devină foarte invidios pe faptul că am realizat în doar câțiva ani cât nu a reușit el într-o viață întreagă”, povestește cântărețul Octavian Riu.

La acea vreme, șocul a fost uriaș, recunoaște cântărețul, și a refuzat să mai aibă de-a face cu bărbatul care i-a ascuns atât amar de vreme adevărul cu privire la faptul că nu îi este, cu adevărat, tată. În plus, scandalurile dintre ei, deveniseră din ce în ce mai mari.

 

 

 

 

 

 

“A ajuns până în faza în care să mă amenințe că îmi da foc la mașini și mizerii de-astea. Nu am mai vorbit cu el, i-am jurat că atât cât va trăi nu am să mai vorbesc cu el. După un an a s-a stins din viață, dar nu mi-a păsat că a murit, atât eram de supărat pe el”, a mai spus Octavian Riu.

Evident, după ce a aflat că bărbatul acela nu îi este tată, cântărețul a început să investigheze situația. A aflat că, atunci când era doar un bebeluș, mama lui s-a despărțit de tatăl biologic pe care îl avea și s-a recăsătorit cu cel care i-a marcat copilăria și care era invidios pe cariera lui.

Octavian Riu, medicul pasionat de muzică

Octavian Riu este stomatolog, dar marea sa pasiune este, de fapt, muzica, el lansând de curând și o piesă de dragoste, “Dacă pariam pe noi”. De altfel, recunoaște că asta era marea lui dorință: să reușească să ajungă cântăreț. “Lansarea în muzică a fost mereu un gând ascuns și o dorința care ardea mereu acolo, în sufletul meu. Iubesc scena, oamenii, publicul, am avut nenumărate experiențe de genul ăsta încă din copilărie. Nici nu știu dacă am un motiv pentru care nu am făcut pasul acesta mai devreme. Acum îmi doresc mai mult că niciodată să le arăt tuturor că eu am o voce diferită, că pot să le bucur inimile cu melodiile mele ce vor urma să apară și că am și eu ceva de spus în muzică românească cel puțin”, a declarat Octavian Riu.

De altfel, piesa pe care a lansat-o de curând este una care, spune cântărețul, este făcută pentru cei care au suferit în dragoste. “Piesa este una cu un mesaj foarte profund care cred că ne caracterizează multora relațiile din trecut. Și poate chiar și din prezent. Clipul a ieșit neașteptat de frumos, am vrut să fac un videoclip care să fie complex, care să explice versurile. Îmi doresc să fiu și eu un nume mare pe tabelul cu artiști din România, așa că fac eforturi serioase pentru asta”, a mai spus cântărețul Octavian Riu.

 

 

 

 

 

 

Cine este Octavian Riu

Ajuns stomatolog din întâmplare, Octavian Riu este din Tulcea și recunoaște că a ajuns medic din întâmplare. “Eu nu am crezut niciodată că o să mă fac dentist”, recunoaște Octavian Riu. Și, chiar dacă a ajuns din întâmplare să profeseze în acest domeniu, are totuși o satisfacție: a câștigat suficienți bani pentru a-și permite investițiile pe care le are de făcut în piese și videoclipuri.

 

 

 

 

 

 

În altă ordine de idei, Octavian Riu se declară a fi un bărbat fericit în plan sentimental. Chiar dacă, pentru a-și cuceri soția, a făcut un gest care, la acea vreme, a fost discutabil. “Ne-am cunoscut pe yahoo messenger în 2006… Suntem de aproape 16 ani împreună. I-am furat-o fratelui meu din listă, la acea vreme, el voia să se întâlnească cu ea, dar am fost mai rapid și am rămas împreună”, a spus, râzând, Octavian Riu.

 

 

 

 

 

 

 

Păreri?

242 Post Views

TeddyBear si Milan te transpun in universul nebuniei. Cei doi lanseaza Madness, o pastila de energie pentru zilele triste

De câte ori ai văzut nebunia din ochii ei sau din ochii lui? De câte ori ai încercat să înțelegi tainele poveștii de dragoste pe care o trăiești? TeddyBear și Milan au găsit răspunsul întrebărilor tale. Cei doi artiști a lansat vineri, 18 februarie, Madness”, o piesă ca o pastilă de energie pentru zilele în care sufletul ți-e mohorât.

 

Inspirată de una dintre poveștile nebunești de dragoste trăite de Milan,  „ Madness” este o piesă dance, care te va trece prin toate stările, de la agonie la extaz, iar de la extaz la… „nebunie”.

 

Un personaj pe scena muzicii electronice, producător și DJ de origine poloneză, TeddyBear este un proiect nou, care își dorește să aducă un vibe fresh în industrie. Misterios și gata să pună punctul pe I, artistul ne pregătește multe surprize pentru anul 2022, dar mai ales, evenimente mult așteptate de publicul larg.

 

La rândul său, Milan este o artistă cu un touch personal complet nou, caracterizată prin stilul unic pe care-l afișează. Muzica ei combină influențele de dark pop cu genuri muzicale diverse și diferite.

Păreri?

169 Post Views

Metronomy a lansat albumul Small World

Metronomy a lansat al șaptelea album studio. “Small World” conține 9 piese și single-urile “It’s good to be back” și “Things will be fine”. Noul material discografic a fost lăudat de publicații importante precum, Sunday Times Culture, Rolling Stone UK, The Guardian, NME și Loud and Quiet.  Ultimul proiect al trupei a fost EP-ul “Posse EP Volume 1”, care a apărut anul trecut. 
“Small World” prezintă întoarcerea la plăcerile simple si natură, în timp ce întrebările existențiale despre viață își fac apariția prin intermediul versurilor. Proiectul este realizat în 2021, fiind foarte influențat de starea societății. Chiar dacă totul s-a simțit accelerat și accentuat în acești ani, găsirea aprecierii în natură și reevaluarea lucrurilor pe care le prețuim pe măsură ce îmbătrânim sunt toate lucruri care fac parte din experiența umană,. 
Metronomy va porni într-un turneu European, concertând în 47 de locații. Spectacolele vor începe pe 1 martie în Porto, Portugalia și se va termina pe 7 mai în Londra, Regatul Unit. 
 
Metronomy – Small World 
Life and Death 
Things will be fine 
It’s good to be back 
Loneliness on the run 
Love Factory 
I lost my mind 
Right on time 
Hold me tonight 
I have seen enough

Păreri?

199 Post Views

Nigo face echipă cu Kid Cudi pentru single-ul Want It Bad

Nigo face echipă cu Kid Cudi pentru single-ul “Want It Bad”. Această nouă piesă este al doilea cântec de pe viitorul album al producătorului și designer-ului japonez. Melodie a fost redată la prezentarea colecției Kenzo pentru Toamna/Iarna 2022 în Paris pe 23 ianuarie 2022.
Proiectul “I Know Nigo” a fost anunțat la sfârșitul anului trecut și va fi lansat luna viitoare. Este primul album din ultimii 20 de ani. Până acum, fanii au mai ascultat piesa “Ayra” împreună cu A$AP Rocky.
Piesa are un vibe încețoșat, dar care se îmbină perfect cu vocea lui Cudi. Melodia devine din ce în ce mai energică și haotică odată ce ea progresează.

Păreri?

164 Post Views

Sabrina Carpenter a lansat single-ul Fast Times

Sabrina Carpenter a lansat single-ul “Fast Times”. Piesa este scrisă de Sabrina, John Ryan, Julia  Michaels și J.P. Sax, expunând o altă latură a artistei. Pianul sclipitor și linia de bass completează perfect vocea Sabrinei.

Abia am trecut de vârsta de 20 de ani și totul se simte ca și cum trebuie să treci peste tot ce se întâmplă înainte de a realiza tot ce s-a întâmplat. Îmi aduce aminte de momentele din viață în care acționăm din impuls, știind că riscăm anumite consecințe, dar merită pentru ceea ce ar putea să se întâmple“, a spus Sabrina despre noul single.

Artista a apărut în filmul EMERGENCY, care a avut premiera la 2022 Sundance Film Festival. Totodată, aceasta a fost invitată la emisiunea Tonight Show Starring Jimmy Fallon pentru a discuta despre film și muzică.
“Skinny Dipping”, cel mai recent single al Sabrinei, a fost lăudat de Billboard. Acesta a fost lansat după piesa “Skin” care a acumlat peste 123 milioane de ascultari pe Spotify și peste 26 milioane de vizualizări pe YouTube.

Sabrina Carpenter este o cântăreață, compozitoare, actriță, designer de modă și producătoare. Aceasta a apărut în Girl Meets World, The Hate U Give, The Short History of the Long Road, Work It, Mean Girls și Clouds. Din punct de vedere muzical, artista are mai multe piese certificate cu discul de aur, cântând la multe festivaluri. În 2020, aceasta a fost inclusă pe lista “30 Under 30” a celor de la Forbes. În urmatoarea perioada, Sabrina va juca in Alice, o reimaginare muzicală a filmului Alice In Wonderland. Tot pentru acest an, artista a pregătit albumul de debut.

Păreri?

180 Post Views

Yeat a lansat albumul 2 ALIVË

Yeat a lansat albumul “2 ALIVË”. Materialul discografic are 20 de piese și conține colaborări cu Young Thug, Gunna, Yung Kayo, Ken Carson, și SeptembersRich. Materialul discografic apare după o săptămână de la lansarea single-ului “Still Countin”. Susținut de sintetizatoare electronice pentru jocuri video și tobe inspirate din trap.
Vizionarul artist underground a devenit celebru recent datorita melodiilor cu o producție futuristă, care se bazează pe trap, drill clasic și hyperpop. Focusul lui este unul singur: să urce în vârf.

Noul proiect este un nou început pentru Yeat, dar servește și ca punct culminant în prim-planul sunetului mereu în schimbare al rap-ului. Artistul a început să fie cunoscut după lansarea mixtape-ului “4L” din 2021, care l-a stabilit pe tânărul MC ca unul de urmărit. Complex l-a inclus pe Yeat în seria lor „Artists to Watch in 2022″.
Toți ochii sunt ațintiți asupra lui Yeat, în timp ce el iși începe drumul spre succes și prezintă sunetul său radical și unic unui public în continuă creștere. Nu există nicio indoială că Yeat este pe cale sa devină una dintre noile vedete ale rap-ului.

2 Alivë Album Tracklist:
1.Poppin
2.Outsidë (feat. Young Thug)
3.Rëal six
4.Nvr again
5.Luh gëek
6.Rackz got më (feat. Gunna)
7.Doublë
8.On tha linë
9.Jus bëtter
10.Jump
11.Dnt lië
12.Rollin
13.Taliban
14.Narcoticz (feat. Yung Kayo)
15.Call më
16.Kant dië
17.Gëek high(feat. Ken Carson)
18.Luh m (feat. SeptembersRich)
19.Smooktobër
20.Still Countin

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=mHVEl0e_jdI&list=OLAK5uy_kZCZou_Dht8-F6Bgwpkt8AFKtSMWCO940

202 Post Views

SCORPIONS lansează piesa Shining Of Your Soul

„Shining Of Your Soul” vorbește despre despre acel moment special din viața unei persoane, care este probabil unul dintre cele mai abordate subiecte în piesele de pretutindeni, indiferent de stilul muzical, mai precis despre momentul pe care francezii îl numesc amour fou (semnificația acestei emoții subite și intensitatea acesteia fiind considerate aproape de obsesie).
Dar ceea ce trupa SCORPIONS a vrut să evidențieze prin cântecul „Shining Of Your Soul” este acel sentiment care îți taie respirația, evidentiate si prin versurile scrise de catre solistul trupei, Klaus Meine, care a declarat: „atunci când cineva pășește într-o încăpere și ai impresia că orice altceva, în afară de persoana respectivă, se pierde în decor. Atunci când atmosfera se schimbă într-un mod inexplicabil și te simți învăluit într-o aura caldă. Aceea este strălucirea sufletului.”

Acel moment, pe care trupa îl descrie în noul single, extras de pe cel mai recent album al său, „Rock Believer” („I can’t stop believing, it’s more than a feeling, and when you come through the door, I see the shining of your soul), ilustrează, de asemenea, unul dintre misterele nerezolvate ale sufletului uman – acele momente mitice când întâlnim anumite persoane.
În același timp, „Shining Of Your Soul” este una dintre puținele piese de dragoste de pe albumul „Rock Believer”.

Păreri?

167 Post Views

JP COOPER lansează albumul SHE

Apreciatul cântăreț și compozitor britanic, JP Cooper, a lansat ieri, 18 februarie 2022, albumul intitulat „SHE”, via Island Records.
„SHE” este o colecție eclectică de piese, care scoate în relief abilitățile extraordinare ale lui JP Cooper atât la compus, cât și la abordarea stilurilor diferite de muzică (de la solemnul single „Pretender”, până la cântecul retro „Signs”). Acest album promite să fie pe placul tuturor.

Materialul discografic, alcătuit din 13 piese, include multe track-uri inspirate din experiențele pe care artistul le-a avut cu femeile de-a lungul vieții sale și, din care, acesta a avut de învățat o multitudine de lucruri care l-au ajutat să devină persoana care este astăzi.

Referitor la album, JP a spus:
„Nu pot să cred că deja au trecut patru ani de la albumul meu de debut… Încă sunt șocat de cum a fost primit de public și de faptul că așa de mulți oameni au rezonat cu el. Se spune că al doilea album este cel mai greu de scris și, probabil de aceea a durat așa de mult să îl termin, dar procesul în sine nu a fost așa de dificil. După ce primul material discografic a avut așa de mult succes, m-aș fi putut aștepta să fiu presat să lansez din nou, dar am primit atâta suport din partea oamenilor care îmi ascultă muzica, întrucât nu am simțit această presiune… Cu siguranță am crescut ca artist și ca persoană în decursul acestor ani și cred că lucrul acesta poate fi observat și în mesajul transpus de noile piese.

Am decis să numesc albumul “SHE” pentru a aduce un omagiu tuturor femeilor din viața mea, care m-au provocat și care m-au ajutat să devin persoana care sunt astăzi…începând cu mama mea, pe care am pierdut-o când eram copil, până la cele patru surori ale mele, mama primului meu copil, și soția mea, Lauren… Sunt recunoscător pentru toate lecțiile, indiferent de cât de dificile au fost… Sunt norocos că am avut și că am aceste femei în viața mea.

Aș putea să vorbesc foarte mult despre cum sună piesele, dar sper că dacă citești acest paragraf, îți vei face niște timp să asculți și albumul.

Sper să rezoneze cu cel puțin la fel de multe persoane ca primul și abia aștept să am șansa să îl interpretez live pentru voi. Până atunci, albumul “SHE” este disponibil acum.

Albumul include cel mai recent single al lui JP Cooper, „Need You Tonight”, în colaborare cu nimeni altul decât Ray BLK, care a acumulat peste 4.5 milioane de stream-uri până în prezent și care, de curând, a fost adăugat în playlist-ul radioului BBC Radio 2. De asemenea, pe acest material discografic sunt incluse si piesele „Call My Name” și „Holy Water”. Toate single-urile au fost însoțite de videoclipuri, care urmăresc povestea relației dintre un tată și o fiică. Lista completă de piese poate fi găsită mai jos.

În plus față de această lansare mult așteptată, fanii îl vor putea asculta live pe JP, după 3 ani. Acesta va susține niște concerte restrânse în primăvara acestui an, începând din Irlanda, pe 23 aprilie, iar, ultimul spectacol va avea loc în orașul natal al artistului, Manchester, pe 29 mai.

JP Cooper a lansat două dintre cele mai mari și de durată hit-uri din ultimii câțiva ani; memorabila piesă a lui Jonas Blue, „Perfect Strangers”, pe care Cooper a co-scris-o, și hit-ul său care încă se aude la toate stațiile de radio „September Song” (care a acumulat până în prezent peste 750 de milioane de stream-uri la nivel global). De asemenea, Cooper a făcut echipă și cu Sigala pentru single-ul lui R3HAB, „Runaway”, și cu Emily Burns pentru noua versiune a cântecului său, „Is It Just Me?”, care a ajuns în Top 10 în iTunes chart. Trubadurul născut în Manchester a strâns 1.2 milioane în vânzări de album și 4.5 miliarde de stream-uri la nivel global, și are 11 milioane de ascultători lunar pe Spotify, în plus față de cele 120,000 difuzări la radio la 250 de stații de radio si spectacole sold out în U.K. și Europa.

Lista de piese:

1 – Holy Water
2 – Call My Name
3 – Pretender
4 – Table For Two
5 – Radio
6 – Bits and Pieces
7 – Need You Tonight
8 – Signs
9 – Too Close
10 – We Cry
11 – If The World Should Ever Stop
12 – Kids
13 – She
14 – Need You Tonight Ft. Ray BLK (Digital Only Editions)

Păreri?

158 Post Views

Troye Sivan a făcut echipă cu Jay Som pentru piesa emoționantă Trouble

Troye Sivan și-a unit forțele cu Jay Som pentru single-ul impresionant, intitulat „Trouble”. Piesa va fi inclusă pe coloana sonoră a filmului „Three Months”, în care joacă și Troye.

Track-ul debuteză cu o linie melodică îmbietoare, care pune bazele unei piese pop sentimentale, ce se mulează ca o mănușă pe subiectul filmului, care urmărește povestea unui adolescent ce se apropie de vârsta majoratului.
Versurile cântecului au fost scrise de Troye și Jay Som, împreună cu Brett McLaughlin și Kaelyn Behr, iar de producție s-a ocupat Stylaz Fuego.
Troye Sivan a anunțat recent pe rețelele sale de socializare că va apărea în filmul „Three Months”, unde va juca rolui lui Caleb Kahn, un adolescent din Florida, care trebuie să se testeze de HIV, după ce a aflat că una dintre persoanele cu care întreținuse relații a fost depistată pozitiv. Filmul urmărește povestea personajului interpretat de Troye, pe parcursul celor trei luni în care trebuie să aștepte rezultatele. „Three Months” a fost produs de echipele care s-au aflat în spatele filmelor de succes „Juno” și „Up In The Air”, și a fost regizat de Jared Frieder. Pelicula va fi disponibilă pe Paramount+, începând cu data de 23 februarie 2022.

Albumul lui Troye Sivan, „Bloom”, din 2018, a fost desemnat de către presa de specialitate ca fiind unul dintre cele mai bune proiecte muzicale din anul 2018. EP-ul din 2020, “In A Dream”, a fost plasat de către USA Today în top 10 cele mai bune proiecte din luna august. Acesta a conținut hit-urile „Easy” si „Take Yourself Home”.
Pe lângă cele 10 miliarde de stream-uri la nivel mondial, Troye Sivan a câștigat și numeroase premii, Billboard Music Awards, MTV Europe Music sau GLAAD Media. Piesa „Revelation”, împreună cu Jónsi, realizată pentru filmul Boy Erased, a fost nominalizată pentru Best Original Song la Golden Globes. Melina Mae Duterte, cunoscută sub numele de scenă Jay Som, este o cântăreață, compozitoare, producătoare și instrumentistă din America, recunoscută pentru piesele sale, care pot fi încadrate în genul bedroom-pop. Albmul său de debut, „Everybody Works” a fost lansat în martie 2017, și a fost urmat de „Turn Into”, o colecție de piese care a reușit să capteze atenția publicului.

Păreri?

158 Post Views

Mandinga lansează Creo en Amor

În luna iubirii, Mandinga lansează „Creo en Amor”, o piesă fresh despre iubire, dăruire și împlinire, totul pe ritmuri de salsa. Compusă de către Barbara Isasi alături de Răzvan Matache, Omar Secada și Alexander Himely, „Creo en Amor” este o declarație de dragoste pusă pe note muzicale, despre cel mai de preț sentiment din lume.

„Sunt foarte emoționată că lansăm «Creo en Amor», abia așteptam să o împărtășim cu voi! Este o salsa urbană romantică, un proiect în care ne-am implicat mult și pentru care am alocat mai mult timp. Toți am pus suflet acolo, iar colegii mei au reușit ca de obicei să facă lucruri extraordinare. Eu sunt mega fericită pentru că este prima piesă salsa pe care am compus-o alături de echipă și a fost o mare provocare pentru mine. Am vrut să transmit prin versurile sale o parte din povestea mea de dragoste, cred că este important pentru noi toți să transmitem mesaje de iubire, de «Amor»! Să dăm speranță și să încercăm să trăim cât mai fericiți. Mulțumesc din suflet echipei, este o piesă de «corazón» cu energie și sper ca lumea să se distreze pe ea la fel ca noi”, povestește Barbara.

Renumită pentru concertele latino pline de energie și pentru hiturile sale, Mandinga a lansat de-a lungul timpului single-uri precum „Aventura” (ft. Erik), „Bling” (Ft. Muneer), „Hello” (Ft. Fly Project), „La vita e bella”, „Când va fi mai rău (așa să ne fie)” (Ft. Shift),  care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube și au cucerit publicul. De mai bine de patru ani, trupa o are ca solistă pe frumoasa artistă Barbara Isasi, iar de atunci au lansat împreună numeroase piese de succes precum „Provocador”, „Soy de Cuba”, „Arquitectura”, „Nina Sincera”, „Besame”, „No tengo dinero” „Celosa” (feat. Connect-R) și „Macho Man” (alături de Nosfe).

Păreri?

163 Post Views