LOLA YOUNG LANSEAZĂ NOUL SINGLE „D£ALER” ȘI ANUNȚĂ ALBUMUL „I’M ONLY FKING MYSELF”, DISPONIBIL DIN 19 SEPTEMBRIE

Lola Young revine în forță cu noul ei single intitulat „D£ALER”. Piesa este extrasă de pe mult așteptatul album „I’m Only Fking Myself**”, care va fi lansat oficial pe 19 septembrie.

Deși „D£ALER” explorează teme sensibile precum autosabotajul, Lola reușește să livreze sensibilitatea mesajului pe un beat vibrant de tobe, sintetizatoare și chitare accentuate. Această piesă fiind una dintre cele mai personale de pe viitorul album, reflectând autenticitatea călătoriei interioare a artistei.

Albumul „I’m Only F**king Myself” marchează o etapă matură în cariera Lolei Young prin balanța vulnerabilității și atitudinii rebele, exprimată și cu ajutorul colaboratorilor săi, Manuka și SOLOMONOPHONIC, cunoscuți pentru lucrările lor alături de Doja Cat și SZA.  Printre piesele incluse se află și „One Thing”, un hit care a strâns milioane de stream-uri și a urcat rapid în Top 20 UK Singles Chart.

După debutul la Coachella, Lola a urcat pe scena din Paris alături de Billie Eilish, în cadrul turneului „Hit Me Hard and Soft”. Vara aceasta, este prezentă la cele mai mari festivaluri din Europa, printre care Glastonbury, Lollapalooza Paris, Way Out West și Lowlands.

În octombrie, artista va susține cele mai mari concerte de până acum în Marea Britanie, inclusiv două seri consecutive la O2 Academy Brixton din Londra și două show-uri sold out în Manchester și Birmingham. Turneul va continua în America de Nord în noiembrie și decembrie, cu opriri în orașe importante precum New York, Toronto, Los Angeles, Chicago și Seattle.

Lola Young are un an de excepție, marcat de succes critic și comercial: a câștigat premiul „Rising Star” la Ivor Novello, a fost nominalizată la BRIT Awards și a urcat pentru prima dată pe scena festivalului Coachella, deschizând totodată concertul lui Billie Eilish la Paris. Cu peste 1 miliard de stream-uri globale și un single #1 certificat platinum – „Messy”, de pe albumul This Wasn’t Meant For You Anyway – Lola se remarcă și prin colaborări recente cu Tyler, The Creator („Like Him”) și Lil Yachty („Charlie”).

Păreri?

734 Post Views

GET READY TO GRRR PENTRU REMIXUL „DAME UN GRRR” CU JASON DERULO

 Jason derulo și Fantomel & Kate Linn lansează noua versiune a piesei virale „Dame Un Grrr”, semnată de Fantomel și Kate Linn, într-un remix incendiar cu superstarul internațional Jason Derulo. Trackul promite să devină sound-ul verii 2025.

Remixul impresionează printr-un sound seducător și plin de energie, îmbinând ritmurile latino cu vibe-ul urban inconfundabil al lui Derulo. Expresia „grrrr”, derivată din „mrrr” și recunoscută internațional pentru atitudinea sa jucăușă și senzuală, prinde o dimensiune nouă datorită interpretării vocale distincte și prezenței carismatice a lui Jason Derulo, care aduce un extra balans perfect între forță și seducție.

Piesa originală „Dame Un Grrr” a cunoscut un succes remarcabil pe rețelele de socializare, devenind un fenomen global. Pe Instagram, a generat peste 20 de milioane de creații și a acumulat 6 miliarde de vizualizări, în timp ce pe TikTok s-a impus și mai puternic, cu 39 de milioane de creații și 38.7 miliarde de vizualizări. Pe YouTube Shorts, melodia a fost folosită în peste 3 milioane de clipuri oficiale, totalizând 2.8 miliarde de vizualizări. Streamingul pe Spotify a atins 600.000 de redări zilnice și peste 16 milioane în total, iar pe YouTube, videoclipul oficial a strâns 24 de milioane de vizualizări, cu un ritm de creștere de 600.000 pe zi. Această popularitate masivă s-a răspândit în peste 30 de țări, transformând „Dame Un Grrr” într-un adevărat hit internațional.

Jason Derulo, superstar internațional și hitmaker cu miliarde de streamuri, aduce remixului „Dame Un Grrr” un plus de energie, carismă și vibe global. Fascinat de succesul viral al piesei, Derulo s-a implicat direct, adăugând un refren nou și aportul său inconfundabil, transformând track-ul într-un potențial hit mondial.

Fantomel, artistul misterios ce își ascunde identitatea în spatele unei măști intrigante, continuă să surprindă printr-un stil ce îmbină influențe electronice, pop și world music, creând o experiență muzicală captivantă și originală. De cealaltă parte, Kate Linn, cunoscută pentru succesul său constant în Europa de Sud-Est și Orientul Mijlociu, aduce o notă distinctă balcanică, susținută de milioane de ascultări și multiple premii importante.

Păreri?

709 Post Views

Cristian Porcari și Mark Stam au lansat piesa „Mărie”

După ce au câștigat inimile publicului și marele trofeu la „Te cunosc de undeva”, Cristian Porcari și Mark Stam transformă entuziasmul acestui moment într-o piesă care aduce bucurie pură: „Mărie”.

Piesa este o adevărată gură de aer proaspăt: un amestec de folclor moldovenesc cu un sound modern, ritm dansant și o doză sănătoasă de umor. „Mărie” este o celebrare a tinereții, a prieteniei și a acelui spirit moldovenesc autentic, pus în lumină de un duo carismatic și plin de energie.

Cristian și Mark își iau publicul într-o aventură prin sat, în căutarea muzei lor ,Maria, într-un clip savuros în care nici Smiley nu lipsește. Rolul lui? Îi alungă, cu blândețe și haz, pe băieți din studio înapoi în satul de unde au venit, spunându-le că „gata cu piesele triste!”. E momentul să se bucure de tinerețea lor și de fiecare moment de inspirație, pentru a deveni cele mai bune versiuni ale lor.

Videoclipul, plin de culoare, dans și scene comice, aduce o nouă imagine a celor doi artiști: două voci mari, doi performeri talentați care arată că știu să se distreze și să-și celebreze originile cu stil.

„După atâtea emoții și momente intense, am simțit că avem nevoie de
o piesă care să aducă zâmbete. «Mărie» e exact despre asta – despre bucuria de a fi tânăr, liber și inspirat.”, spune Cristian Porcari.

„E o poveste cu umor. «Mărie» e muza noastră, și ne dorim ca piesa să fie
muza voastră pentru o stare de bine!”, spune și Mark Stam.

„Sunt doi artiști extraordinari, cu voci și personalități care se completează perfect. Cred mult în potențialul lor și mă bucur să-i văd într-o lumină atât de fresh și autentică. «Mărie» e doar începutul!”, declară Smiley.

O coproducție semnată HaHaHa Production, Cat Music, Universal Music și Versus, piesa „Mărie” este disponibilă pe toate platformele de streaming începând de astăzi, iar videoclipul oficial poate fi vizionat pe canalul de YouTube al lui Cristian Porcari.

Păreri?

930 Post Views

Gamuel Sori aduce o explozie fresh de energie pop-dance cu “Out Of My Head”

Imaginează-ți un oraș scăldat în lumini de neon, unde noaptea pare că nu se mai termină, iar fiecare bătaie de inimă e în același ritm cu muzica. Acolo începe “Out Of My Head” – noua piesă pop-dance semnată de Gamuel Sori, un track care se simte ca un vis din care nu vrei să te mai trezești.

Piesa spune povestea unei iubiri care nu îți dă pace. Versurile vin ca niște flashback-uri: priviri furate, râsete pe străzi goale, promisiuni care dispar odată cu luminile orașului. Nu e vorba de suferință, ci de o fugă – o cursă prin nopți aprinse, în care încerci să scapi de gânduri care nu te mai lasă în pace.

Când intră refrenul, totul explodează. Simți synth-urile, basul și dintr-odată nu mai dansezi – te eliberezi. “Out Of My Head” devine coloana sonoră a acelui moment în care nostalgia se ciocnește cu libertatea.

„E genul acela de piesă căreia îi dai play atunci când vrei să te rupi complet de cineva sau de ceva, ca să-ți aduci aminte ce contează cu adevărat pentru tine.”, spune Gamuel Sori.

Piesa a fost scrisă de Gamuel Sori, Kali McLoughlin, Kiris Houston și James Reynolds. Producția e semnată de Kiris Houston, iar mixul și masterul de James Reynolds.

DJ-ul și producătorul italian Gamuel Sori, cunoscut pentru “grooves made in Italy”, îmbină influențele disco, house și electronice pentru a crea piese captivante de EDM. Lansându-și cariera în 2020, a câștigat recunoaștere cu piesa sa de debut “Money’s Gone” pe BBC Radio 1. Curând a devenit o prezență constantă în cluburile din Italia, obținând rezidențe în locații de top precum Number One Disco, cel mai mare club din Italia. Gamuel Sori a co-produs piesa certificată cu platină “FASHION” alături de rapperii italieni ANNA, Lazza și Tony Effe. Colaborând cu vedete internaționale precum INNA, Gromee și Mr. Belt & Wezol, muzica sa a ajuns la publicul din peste 10 țări și a dus la performance-uri la Amsterdam Dance Event. În 2024, a creat Mixmarathons pentru SLAM! (NL) și a cântat live pe un acoperiș din Berlin. De asemenea, tot în 2024 a colaborat și cu faimosul DJ și producător Tujamo pentru piesa “Sometimes”, care a ajuns pe locul 20 în German Dance Charts, dar și cu Molella și Minelli pentru “Let’s Dance (Volare)”, care a urcat în topurile radio din Lituania și Bulgaria. 2025 a venit cu piesa “No Excuse”, o nouă colaborare cu Tujamo, dar și cu piesa “Not Enough”, lansată alături de Marco Generani și Moelogo. Mai mult decât atât, piesa sa “Slippin’ Back”, o colaborare cu Stealth, a câștigat popularitate semnificativă în Serbia, urcând în topuri și ajungând până pe poziția 17.

Păreri?

708 Post Views

Theo Rose x Leo de la Izvoare – „Dacă dragostea era pe bani” – o piesă ca o petrecere de altădată

Cum povestește Theo Rose, nu o mai face nimeni, pentru că artista are puterea să se pună în pielea oricărui personaj și să îi dea culoare. De data aceasta, Theo Rose își activează alter egoul – Leo de la Izvoare – și cântă despre ale vieții și despre dragoste, într-un stil care vă va transporta în timp, la petrecerile originale, petrecerile unde distracția nu avea nevoie să fie postată pe Instagram. Acolo unde oamenii cântau din suflet, fără scenarii, iar bucuria era reală.

„Dacă dragostea era pe bani” e o piesă care te face să zâmbești, dar și să îți amintești că viața, cu bune și rele, merită trăită fără prea multe complicații. Theo Rose, prin Leo de la Izvoare, aduce povești simple, dar cu parfum de altădată, spuse cu talent și sinceritate. O piesă despre oameni, despre iubiri trecătoare sau nu, și despre serile acelea în care muzica și râsetele țineau până dimineața.

Piesa a fost scrisă de Theo Rose și Florian Rus și produsă de Andrew Barabancea și Mario Morar.

Theo Rose este una dintre cele mai apreciate și versatile artiste din România, cucerind publicul prin vocea sa puternică, talentul remarcabil și prezența carismatică. Stăpânește cu ușurință diferite stiluri muzicale, de la lăutărească și balcanică până la jazz și pop, aducând mereu un plus de originalitate în muzica sa.

Piese precum „Nu mă duc la club”, „Noaptea ne fură iubiri” și „A venit poliția”, s-au bucurat de un succes răsunător, dominând topurile muzicale și strângând milioane de vizualizări. Theo Rose s-a remarcat și prin colaborări de impact, lansând hituri alături de Irina Rimes, MIRA și IAN, demonstrând astfel o versatilitate muzicală de excepție. De asemenea, colaborarea sa alături de Smiley pentru „Ultimul dans” este un succes remarcabil, ajungând până pe locul întâi în topul celor mai difuzate piese de la radio. Mai mult, cele mai recente lansări ale sale, colaborarea cu Andrei Bănuță pentru „Cine, cine”, piesa ,,Dragoste nouă”, dar și ,,M-au răpit extratereștrii” (From Buzz House The Movie 2) au intrat rapid în trending-ul YouTube, ocupând primele poziții.

Dincolo de muzică, Theo Rose s-a impus și în televiziune și actorie. Artista a fost de trei ori antrenor la Vocea României, alături de Horia Brenciu, și a jucat în serialul Clanul, unde și-a dovedit talentul actoricesc.

Sfârșitul anului 2024 a marcat începutul turneului „Pe Vechi”, un proiect special dedicat muzicii interbelice, care a avut un succes impresionant. Turneul a continuat și în 2025, fanii artistei având parte de două seri consecutive spectaculoase la Sala Palatului, dar și de concerte în toată țara. Mai mult decât atât, artista a lansat și primul său documentar: Theo Rose: Pe vechi. O călătorie în timp., o incursiune emoționantă în lumea muzicii interbelice și în culisele spectacolului său live, care poate fi vizionat pe VOYO.

Păreri?

820 Post Views

Artista venezueleană Paola Lo lansează piesa „Dream Team” – o explozie de energie latino cu vibe caliente

Vara devine și mai fierbinte cu o nouă piesă Cat Music –  „Dream Team”, semnată de Paola Lo, artistă originară din Venezuela, cu sangre caliente. În limba spaniolă, plin de ritm, pasiune și good vibes, „Dream Team” e mai mult decât un single – este o stare de spirit. Paola Lo cântă cu o naturalețe seducătoare și un flow magnetic.

Muzica a fost compusă de Radu Bolfea și Inaki Calvo Medel, iar versurile, scrise de artistă, adaugă un plus de autenticitate și creează un mix sonor care aduce în prim-plan imagini cu apusuri pe plajă, petreceri și dans până dimineața.

Single-ul este disponibil pe canalul de Youtube al label-ului Cat Music și poate fi ascultat pe toate platformele de streaming.

Cunoscută pentru mixul de reggaetón, cumbia și pop ce se regăsește în muzica sa, dar și pentru versurile sincere și refrenele care rămân în minte, Paola își spune poveștile prin intermediul rețelelor sociale. A colaborat cu artiști precum trupa argentiniană Migrantes și își continuă parcursul muzical cu autenticitate, pasiune și o voce latino curajoasă, plină de forță.

Păreri?

841 Post Views

Fanii au blocat mașina artiștilor la filmări! Akcent, SERA și Misha Miller lansează azi piesa “Don’t Leave (Kylie)” ❤️

O colaborare internațională inedită marchează aniversarea unui hit legendar. “Dragoste de închiriat” împlinește 20 de ani, iar astăzi, Akcent, SERA și Misha Miller lansează oficial piesa “Don’t Leave (Kylie)”, un tribut adus hitului care a marcat generații întregi.

Momentul lansării a fost așteptat, iar dovada entuziamului vine chiar de la filmările videoclipului, când artiștii au fost înconjurați de un grup de fani înfocați care au blocat mașina în care se aflau.

În 2005, Akcent lansa „Dragoste de închiriat“, piesa care a cucerit întreaga țară și a fost distinsă cu Discul de Platină. Tot atunci a apărut și versiune în limba engleză, „Kylie”, care a dominat topurile în Danemarca, Finlanda, Suedia și Olanda.

Povestea interesantă din spatele colaborării vine de la SERA. În urmă cu 20 de ani, când era adolescentă în Olanda, SERA asculta “Kylie” la căști:

„Era piesa mea preferată. M-a însoțit în fiecare moment important din copilărie.”, povestește artista.

Visul SEREI de a-l cunoaște pe Akcent s-a împlinit în urmă cu o săptămână, când artista a venit în România special pentru acest moment.

La studiourile Roton, Akcent și Misha Miller au întâmpinat-o pe SERA, iar între cei trei artiști s-a creat imediat o conexiune naturală. De altfel, ideea unui remake pentru “Kylie” era discutată de câțiva ani între Akcent și Misha Miller, însă lansarea fusese amânată din cauza programului încărcat.

Totul s-a concretizat în momentul în care SERA a ajuns în România. Discuțiile despre muzică, pasiunea comună și chimia artistică au dus firesc la decizia de a lucra împreună la o nouă versiune a piesei, care poartă acum numele “Don’t Leave (Kylie)”.

Chiar dacă timpul a fost limitat, cei trei artiști au reușit să colaboreze extrem de bine și eficient. În mai puțin de o săptămână, piesa “Don’t Leave (Kylie)” a fost finalizată, inclusiv cu videoclip filmat în regia lui Moza în colaborare cu D.O.P Qwba.

Videoclipul reinterpretează momentele și energia petrecerilor surprinse în celebra piesă “Kylie”. Inspirat din universul modei de lux, Akcent, SERA și Misha Miller sunt protagoniștii unei nopți glamuroase în oraș, care surprinde mai degrabă o stare de spirit: încredere, atitudine și prezență magnetică.

Și, vorbind despre prezență magnetică, Misha Miller se remarcă în mod special printr-un look spectaculos și o atitudine ce îmbină încrederea cu prezența scenică. Cu ținute sofisticate și sexy, Misha Miller completează perfect piesa.

În ultimul an, numele Misha Miller este tot mai prezenta, atât datorită hiturilor consecutive “Un Minut”, “Mamma Mia” și “BAM BAM”, cât și pentru faptul că, anul acesta, artista a fost prezentă pe covorul roșu de la Cannes, unde a câștigat premiului “Singer of the Year” în cadrul WIBA Awards.

Akcent rămâne un nume important pe scena internațională, cu hituri care au depășit granițele României și concerte în întreaga lume, nu mai are nevoie de prea multe prezentări. Cele mai recente piese semnate de Akcent, „She Cries”, „Hearts In Stereo”, sunt difuzate international în Polonia, Franța, Grecia, Cehia, Bulgaria, Albania, Brazilia, Belgia și Spania.

SERA, artista olandeză cu un succes internațional confirmat, și-a început cariera cu coveruri muzicale postate pe Instagram, devenite virale. Milioane de oameni i-au descoperit vocea, inclusiv vedete precum Justin Biber, Katy Perry, Billie Elish sau Cristiano Ronaldo.

Piesa “Don’t Leave (Kylie)” este disponibilă oficial pe toate platformele digitale, gata să reînvie nostalgia pentru o nouă generație de ascultători.

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag, apoi vă aștept cu impresii!

787 Post Views

RUBY revine cu „Iluzie” – un comeback intens și personal

RUBY sparge liniștea cu „Iluzie” – o piesă care combină beat-uri catchy cu un mesaj sincer și matur. E despre fantezii care se destramă, adevăruri care dor și puterea de a merge mai departe. Și, da, sună a vară, a despărțire și a libertate.

„Iluzie” nu este doar o piesă, e o stare. Cu influențe pop și vibrații balcanice recognoscibile, single-ul vorbește despre iluziile în care ne pierdem – fie că e vorba de iubire, faimă sau imaginea de sine. Videoclipul, regizat de Gosha și lansat pe 23 iulie, e un trip vizual plin de simboluri, look-uri edgy și o RUBY care joacă mai multe versiuni ale ei – vulnerabilă, senzuală, puternică.

După hituri ca „Stinge lumina” sau „Tu”, RUBY intră într-o nouă etapă: mai asumată, mai artistică, mai deep. Cu peste două millioane de urmăritori pe rețelele de socializare și cu o mulțime de piese de succes printre care „Nu caut iubiri” (alături de Uzzi), „Nu pune la suflet” (alături de What’s UP), „Bună, ce mai zici?” (alături de Dorian Popa), „Condimente” (alături de Nosfe), care au consacrat-o ca artistă și au generat sute de milioane de vizualizări pe canalul de YouTube al label-ului Cat Music, RUBY este o apariție unică pe scena românească.

Păreri?

952 Post Views

INNA revine cu o nouă colaborare spectaculoasă și lansează “Mayana” cu MoBlack, unul dintre cei mai relevanți DJ-i Afro House din lume

Vara continuă pentru INNA cu o nouă lansare care marchează prima colaborare cu MoBlack, unul dintre pionierii genului Afro House la nivel internațional.

“Mayana” se poate transforma ușor în imnul acestei veri, datorită sound-ului afro house tech al producției semnate de MoBlack cu Marcel Botezan și Sebastian Barac și vocii inconfundabile a INNEI. Piesa a fost scrisă de MoBlack, Darla Jade, Adrian Culetu, cu versuri de Darla Jade, Adrian Culetu, INNA.

MoBlack este unul dintre cei mai relevanți DJ-i din lume, un deschizător de drumuri și forța enigmatică din spatele celei mai importante case de discuri muzicale afro-house din lume, MoBlack Records.

MoBlack a lansat o serie incredibilă de producții, ajungând în mod regulat în topurile internaționale. Sound-ul său unic și inconfundabil a influențat scena muzicii electronice dance underground, este susținut și apreciat de cei mai mari DJ-i internaționali și este prezent în mod regulat în playlist-urile lor.

Ideea din spatele proiectului MoBlack a fost de a da voce talentelor fabuloase care se concentrau pe muzica house din Africa. Prima lansare MoBlack Records din decembrie 2013 a deschis calea către un catalog incredibil, cu piese care au intrat constant în topuri și au fost recunoscute de comunitatea house în ansamblu, prin îndeplinirea obiectivului său: susținerea artiștilor locali în drumul lor spre industria internațională.

INNA a lansat de curând “I’ll Be Waiting”, cea de-a doua colaborare cu R3HAB, un remake îndrăzneț și emoționant al hitului legendar din 1994, “7 Seconds”, semnat de Youssou N’Dour și Neneh Cherry, după superhitul “Rock My Body”. “I’ll Be Waiting” a avut premiera pe unele dintre cele mai importante posturi de radio din Polonia, Croația, Ungaria, Cehia, Lituania, Slovenia, Bulgaria, Turcia și Ucraina, marcând un debut puternic în Europa Centrală și de Est, și este deja inclusă în playlisturile unor radiouri din: Franța, Lituania, Ucraina, Turcia și Bulgaria. Aceasta este a doua colaborare dintre INNA și R3HAB, după succesul fulminant al piesei “Rock My Body”, certificată cu platină în Franța, cu peste 30 de milioane de stream-uri.

INNA a susținut un super show la Beach, Please!, dar și la Electric Castle, unde concertul a emanat bucurie și entuziasm, astfel că artista a simțit multă susținere din partea publicului prezent la Bonțida, dar și a oamenilor care au văzut imagini online. În ciuda ploii abundente, INNA a cântat și s-a distrat alături de fanii care s-au bucurat de primul show al artistei la Bonțida. În următoarea perioadă, fanii o pot vedea pe INNA în România la UNTOLD, dar și în Franța, Turcia, Bulgaria, Slovacia, Polonia.

Artista a decis ca 100% din vânzarea merchandise-ului său de la Electric Castle să fie donat către Youth Cancer Europe, pentru a susține tinerii care suferă de cancer și pentru a beneficia de tratament corespunzător.

Păreri?

1,096 Post Views

The Motáns – ,,Regele Lumii” – piesa care transformă emoția în artă

Păreai din altă lume, iar eu am îndrăznit…

The Motáns deschide o lume a sa, un spațiu în care prezența iubirii îl înalță și îi dă puterea să fie „Regele Lumii” — un om gata să cucerească totul doar pentru a-și păstra aproape acea ființă specială. „Regele Lumii” surprinde cu măiestrie această atmosferă, prin versuri pline de sensibilitate, imagini vii și un refren care se impregnează adânc în suflet, unde „totul sau nimic” devine un crez al iubirii absolute.

Cu o eleganță aparte, The Motáns îmbină vulnerabilitatea cu forța mesajului, iar vocea sa caldă și expresivă construiește un univers plin de metafore, sinceritate și emoție pură, nefiltrată.

Un videoclip pe măsură

Videoclipul „Regele Lumii” ne introduce într-o poveste vizuală unde două lumi total diferite se întâlnesc și învață să comunice prin emoții și contraste. În producția lui Radu Șarbei și sub regia și viziunea artistică a lui Gosh, personajele interpretate de Corina Rotaru și The Motáns ne poartă într-o călătorie în care diferențele devin punți, iar conexiunea devine nucleul acestei povești. Styling-ul Lidiei Litvinova și efectele vizuale semnate de Bogdan Chetrari adaugă un farmec aparte, făcând ca fiecare scenă să surprindă un univers în care realitatea și imaginația se împletesc armonios. Detaliile scenografiei create de Nicoleta Sandu și machiajul Marianei Golovca completează atmosfera, dând viață unei lumi pline de emoție și sinceritate.

Piesa a fost scrisă de The Motáns și produsă de Alexandru Turcu.

The Motáns este unul dintre cei mai de succes artiști din industria muzicală românească și nu numai. Debutând în 2016 cu piesa ,,Tu”, artistul a ajuns repede la inima publicului, prin hituri precum ,,Versus”, „Weekend”, „Poem”, „Jackpot”, „August” sau „Înainte să ne fi născut”. Toate aceste piese, precum și alte lansări de succes se regăsesc pe cele trei albume ale sale, “My Gorgeous Drama Queen (2018)”, “My Rhythm & Soul (2020)” și “Great Expectations”, care s-au vândut în mii de exemplare fizice. De notat sunt și colaborările realizate de-a lungul carierei sale cu artiști de top, printre care INNA, Irina Rimes, Delia, Killa Fonic, EMAA și Deliric, contribuind la diversitatea și complexitatea repertoriului său muzical. Recent, colaborarea sa alături de Andra, pentru piesa ,,Înapoi în viitor”, a făcut senzație în rândul fanilor și a ajuns în Top 10 cele mai difuzate piese de la radio, unde a stat timp de 9 săptămâni.

Păreri?

850 Post Views