MINA lansează noul spectacol Pădurea Magică, o aventură imersivă despre natură și protejarea mediului

MINA, Museum of Immersive New Art, invită publicul să exploreze Pădurea Magică, un spectacol captivant ce va face parte timp de 6 luni din programul muzeului din București, începând cu 5 decembrie. Această experiență combină tehnologia de ultimă generație cu o poveste educativă. Spectacolul, prezentat de Kaufland România, folosește proiecții digitale 360°, pe o suprafață de 400 de metri, sunet ambiental și personaje memorabile pentru a crea o experiență unică, ce isi propune să sensibilizeze participanții cu privire la importanța pădurilor și a protejării naturii.

Pădurea Magică prezintă aventurile albinei curajoase Lia, care, împreună cu prietenii ei – Gruia, un asprete înțelept, și Zmeul, un uriaș sensibil – descoperă magia și fragilitatea pădurii. Povestea, plină de învățăminte, pune în lumină importanța colaborării și a respectului față de natură, în timp ce personajele ghidează publicul, printr-o serie de momente pline de emoție și frumusețe vizuală, către un univers unde animalele pe cale de dispariție și cele imaginare își găsesc refugiu într-o pădure fermecată.

Educație și conștientizare prin poveste și tehnologie

Pădurea Magică este mai mult decât o poveste – este o experiență care aduce în prim-plan lecții esențiale despre natură, echilibrul fragil al ecosistemelor și rolul omului în protejarea lor. Este creat pentru familii, grupuri școlare și toți cei care doresc să se bucure de o aventură imersivă și plină de învățăminte. Printre temele educative ale spectacolului se numără:

Specii pe cale de dispariție:

  • Aspretele, personajul Gruia, este o specie de pește cu o istorie de peste 65 de milioane de ani, supraviețuind încă din vremea dinozaurilor. Povestea sa subliniază importanța apelor curate și a protecției biodiversității, fiind un simbol al fragilității naturii.
  • Zăganul (vulturul cu barbă) și urșii de cavernă amintesc publicului de specii rare, dispărute sau aproape uitate, atrăgând atenția asupra impactului activităților umane asupra mediului.

Rolul vital al polenizatorilor
Albina Lia, personajul principal, dezvăluie importanța albinelor în polenizarea plantelor și menținerea echilibrului ecologic. Povestea subliniază cum fiecare gest uman, oricât de mic, poate influența viitorul acestor polenizatori esențiali.

Magia naturii și imaginației
Spectacolul îmbină realitatea și fantezia, ilustrând cum natura poate fi un loc magic. Pădurea Magică devine un spațiu al speranței, unde poveștile fantastice inspiră acțiuni reale de protecție a mediului.

Distributie:

Albinuta Lia – Iulia Samson

Aspretele Gruia – Ciprian Cojenel

Zmeul Povestitor – Robert Radoveneanu

Echipa creativă:

Text: Anca Manolache (VÂNĂ Studio)

Fir narativ și conținut video: MINA Studios

Coloană sonoră originală: George Popa

„Această producție reprezintă un alt pas important pentru noi în redefinirea artei imersive ca mijloc de educație și divertisment. Este o invitație de a explora nu doar o poveste captivantă, ci și de a reflecta asupra rolului nostru în conservarea mediului. Sperăm ca Pădurea Magică să inspire curiozitatea, empatia și dorința de a contribui la un viitor mai verde”, spune echipa de creatie MINA Studios.

Durata spectacolului este de 20 de minute, iar prețul unui bilet este de 30 de lei. Pentru mai multe informații și pentru achiziționarea biletelor, vă rugăm să vizitați site-ul oficial al muzeului minamuseum.com.

Despre MINA

MINA, Museum of Immersive New Art, este un concept inovator care combină arta și tehnologia pentru a crea experiențe captivante și interactive. Cu locații în București și Cluj-Napoca, MINA aduce publicului spectacole imersive și educative pentru toate vârstele, explorând frontierele artei și tehnologiei. În 2024, MINA ajunge și în Cluj, astfel devine cel mai mare centru de artă digitală din Europa, continuând să promoveze inovația și să ofere publicului experiențe senzoriale unice.

Păreri?

495 Post Views

Mira x Domino – „Bota” – Ritmuri de dans cu suflet tradițional

Că eu te iubesc, băiete, și eu, și alte 10 fete…

MIRA și Domino aduc pe ringul de dans o piesă plină de energie și voie bună! „Bota” este o combinație captivantă între vibe-urile moderne și influențele tradiționale, perfectă pentru a-ți ridica moralul și a te conecta cu ritmurile autentice. Cu un refren molipsitor și o atmosferă vibrantă, piesa te invită să te bucuri de moment și să lași muzica să te poarte într-o stare de bine.

Piesa a fost scrisă de Theo Rose și Alessandra și produsă de DOMINO.

MIRA este o artistă completă, cunoscută pentru versatilitatea sa și abilitățile vocale remarcabile. Cu o prezență puternică pe platformele online, își ține aproape urmăritorii prin experimentarea continuă a diverselor forme de conținut. De la debutul său în trupa Anonim și până la succesul său solo, colaborările sale cu artiști precum Uzzi, Theo Rose, Vescan și DJ Project au fost întotdeauna remarcabile. Hiturile sale, precum ,,Fete din Balcani”, ,,Inima nebună” și ,,Uit de tine”, au fost imediat adoptate de public și au strâns milioane de vizualizări pe YouTube. Însă MIRA nu se oprește aici – ea și-a extins influența și în afara granițelor țării. În 2024 a lansat prima piesă în limba spaniolă – “DURO”, continuând succesul pieselor “Come with me”, “Strawberry Heart” și “Bad Booty”. Mai mult decât atât, MIRA a colaborat cu rareș pentru piesa ,,Să fii tu” și cu JUNO pentru ,,E Româncă”. Prin intermediul unei prezențe active pe Instagram, Facebook și TikTok, MIRA rămâne în contact direct cu fanii săi, ceea ce îi întărește legăturile și le oferă o experiență autentică în fiecare zi. Mai mult decât atât, ultima sa colaborare alături de florianrus pentru piesa ,,Încă ne iubim” este deja în Top 10 cele mai difuzate piese de la radio.

Producător, compozitor și pianist, DOMINO este un adevărat cameleon atunci când vine vorba despre exprimarea personalității sale efervescente prin intermediul muzicii. De-a lungul timpului, a experimentat mai multe genuri, de la jazz și rock până la dance și reggaeton și a semnat hituri internaționale pentru foarte mulți artiști, piesele sale fiind ascultate la radiouri și cluburi din Europa, Asia sau Orientul Mijlociu. Pasiunea lui pentru muzică transpare prin fiecare beat și induce ascultătorilor o stare de bine, fără griji, o petrecere care nu se termină niciodată. În 2023, piesa sa alături de rareș și Theo Rose, “Sâmbătă seară”, a avut un succes enorm, atingând locul #1 în topul căutărilor Shazam, timp de câteva săptămâni la rând, și fiind #2 în Topul Media Forest, topul celor mai ascultate melodii de la radio. În plus, colaborarea sa cu Andrei Bănuță pentru ,,Afară plouă” a fost timp de 12 săptămâni în Top 10 Media Forest, atingând poziția #5. În 2024, colaborarea sa cu Theo Rose și Alessandra pentru ,,NU MĂ DUC LA CLUB” este de 17 săptămâni în Top 10 cele mai difuzate piese de la radio.

Păreri?

463 Post Views

RAZI X DARA – ,,Casa mea” – vibe-ul viselor și iubirii

Mă uit la tine, iubirea mea…sper să spui da…

,,Casa mea” este o piesă care te poartă într-o călătorie de vis, unde iubirea și liniștea se împletesc perfect. Cu un vibe calm și plin de emoție, melodia îți evocă acele momente în care te simți cu adevărat acasă – un loc de siguranță și confort. RAZI și DARA reînvie sentimentul de apartenență, iar prin ritmurile relaxante și versurile sincere, piesa devine un refugiu sonor perfect pentru a te pierde în gânduri și în iubire.

Piesa a fost scrisă de RAZI, DARA și Mario D, care s-a ocupat și de partea de producție.

Drumul lui RAZI nu a început cu muzica, s-a apucat târziu, a muncit, a auzit zeci și sute de „nu ești făcut pentru asta”, dar acum, mai mult ca sigur, știe că în muzică se va împlini. RAZI ne cântă un stil familiar, un pop-rock ancorat în chitară, sensibil, plin de energie care vrea să-ți bage refrenele în cap și să te țină în picioare. Vrem să sari, să dai din mâini și… poate să-ți curgă o lacrimă acolo unde te regăsești, dar asta pentru acasă, nu pe la concerte. Anul acesta, artistul a colaborat cu Arkanian pentru piesa ,,10 ani lumină”, iar ultimul său single se intitulează ,,LOZ ÎN PLIC”.

DARA și-a început călătoria muzicală în 2012 în Republica Moldova, captivând instantaneu inima audienței prin participarea la Selecția Națională Eurovision. Având o voce unică și puternică, DARA a devenit una dintre cele mai difuzate artiste din Moldova.

În 2014, a colaborat cu artiști de top din România, inclusiv INNA, Antonia și Carla’s Dreams, pe piesa “Fie ce-o fi”. Ulterior, a decis să se stabilească în București, continuând să-și construiască cariera muzicală. Cu multiple single-uri lansate și un album intitulat “Ruleta”, DARA a demonstrat versatilitatea și complexitatea sa ca artistă . Dara este un autor apreciat de industria muzicală din România având la activ colaborări cu artiști ca Puya, Irina Rimes, Sasha Lopez, Theo Rosé, Satoshi, Holy Molly, Alina Eremia, Misha Miller.

Păreri?

375 Post Views

„Cântă Dorul” – O explozie de pasiune și energie de la Holy Molly

Te simt în picături de rouă…
Holy Molly îți aduce „Cântă Dorul”, o piesă care te va cuceri instantaneu cu energia ei vibrantă și plină de pasiune. De la primele acorduri, vei simți cum versurile intense și interpretarea plină de emoție te prind într-o spirală a sentimentelor. Este acea melodie care te face să te simți viu, să trăiești în ritm și să dansezi fără oprire. Fiecare vers este încărcat de dor și dorință, iar muzica îți dă acea libertate de a te exprima fără restricții. E o piesă care îți va rămâne în cap și în suflet mult timp după ce se termină.💃🔥

Piesa a fost scrisă de Marius Dia, Diana Șerban, Cristian Prăjescu și Holy Molly. Producția a fost realizată de Cristian Prăjescu și Marius Dia.

Holy Molly este o cântăreață, compozitoare și actriță cunoscută pentru vocea sa puternică și versurile captivante. Este considerată o stea în ascensiune în industria muzicală românească și nu numai. Single-ul său „Shot a Friend” i-a adus un nou public și un disc de aur, deoarece piesa a ajuns pe prima poziție în clasamentele celor mai ascultate melodii din Polonia și CSI, continuând succesul internațional al hiturilor precum „Menage a Trois”, „Back to Her” și „Twinkle Twinkle”. Aceasta a fost urmată de lansarea hitului „Plouă” în colaborare cu Tata Vlad, care a urcat pe prima poziție în clasamentele de radio din România. Single-ul său „Watch Me” a rămas de asemenea în Top 10 Airplay Radio din România timp de câteva săptămâni, devenind una dintre cele mai ascultate melodii în acea perioadă, în timp ce „Sunday Night” a ajuns pe locul trei în clasamentul Radio din Polonia. În 2023, a lansat piesa „Totul meu” alături de ADI, care a ajuns pe locul 1 în clasamentele de radio cele mai ascultate și pe locul 1 pe TikTok în România, devenind melodia cea mai utilizată a anului. În plus, și-a lansat EP-ul de debut intitulat „Liliac”. În acest an, single-ul său „Freaks in Town” a stârnit interes în Turcia, a colaborat cu Randi pentru „Somnambul”, a lansat piesa „12345678″, dar și “No plan (Yo)”, care a ajuns până în Top 10 Media Forest.

Păreri?

383 Post Views

Andrei Ciocîrlan debutează cu „BUCOVINA” – O celebrare a rădăcinilor și tradițiilor

La noi oamenii sunt inima…
Cu „BUCOVINA”, Andrei Ciocîrlan debutează în industria muzicală, celebrând cu mândrie rădăcinile și tradițiile care l-au format. Prima sa lansare oficială este o piesă emoționantă despre legătura cu pământul natal, care îmbină armonios elementele tradiționale cu influențe moderne. Compusă împreună cu nimeni alta decât Theo Rose, alături de Adi Istrate și Alexandru Turcu, care semnează și producția, „BUCOVINA” te invită într-o călătorie muzicală plină de emoție, în care trecutul și prezentul se întâlnesc, povestind despre identitate, ereditate și dragostea pentru origini. Un început promițător pentru un artist care își poartă rădăcinile cu mândrie.

Andrei Ciocîrlan – BUCOVINA
Andrei Ciocîrlan – un artist cu rădăcini adânc înfipte în folclor și tradiție, născut și crescut în Suceava, într-o familie unde muzica era parte din viața de zi cu zi. Tatăl său, conducător al unui ansamblu folcloric, i-a insuflat de mic dragostea pentru cântecele și obiceiurile românești.

Cariera sa a luat avânt odată cu participarea la Vocea României, unde a făcut senzație în echipa lui Theo Rose și a lui Horia Brenciu. Vocea sa inconfundabilă și abilitatea de a transmite emoție autentică au cucerit atât antrenorii, cât și publicul.

Acum, Andrei își începe oficial drumul în industria muzicală, aducând cu el autenticitatea, talentul și pasiunea pentru rădăcinile sale. Pregătiți-vă să fiți surprinși de proiectele sale viitoare, care promit să îmbine tradiția cu modernitatea într-un mod unic.

Păreri?

386 Post Views

Colaborare în premieră: DJ SAVA și LORA s-au hotărât că „De mâine” este piesa lor

DJ SAVA și LORA, două dintre cele mai iubite nume din industria muzicală din România, colaborează pentru prima oară și lansează piesa „De mâine”, o combinație captivantă de beat-uri moderne și versuri pline de emoție. Lansarea marchează o nouă etapă în cariera lor, aducând o poveste despre regăsire, promisiuni și începuturi noi.

„Colaborarea cu LORA a fost o experiență minunată. Energia ei unică și versatilitatea vocală au dat acestei piese sufletul pe care îl merită. Sper să ajungă la inimile tuturor ascultătorilor,” declară DJ SAVA.

„De mâine” este o piesă despre curajul de a o lua de la capăt, mai ales că fiecare dintre noi are nevoie, la un moment dat, de această încurajare. Cu o producție semnată de DJ SAVA și o interpretare care atinge sufletul, oferită de LORA, piesa promite să devină hitul acestei toamne. „De mâine” este mai mult decât un single – este o invitație la reflecție, la speranță și la puterea de a schimba totul chiar de mâine.

Păreri?

367 Post Views

Alina Eremia – „Antifragil” – De la vulnerabilitate la putere

Cât să mai amânăm iubirea?

Un EP despre emoții rare și puterea de a te reinventa. Alina Eremia ne poartă printr-o călătorie care începe cu frici și angoasă, dar se transformă treptat într-o explozie de energie și optimism. „Antifragil” vorbește despre a înfrunta viața cu toate problemele ei, despre a găsi fericirea și a deveni mai puternic.

Pe parcursul celor 6 piese, Alina ne îndeamnă să nu mai punem iubirea pe pauză, să alegem mereu un „da” curajos și să trăim viața frumos, exact așa cum o merităm. O combinație perfectă de vulnerabilitate și forță.

Versurile pieselor au fost scrise de Alina Eremia, alături de Adi Istrate pentru piesa ,,Tricoul”, Florian Rus, Paul Iorga, Ștefan Ioniță pentru piesa ,,În amintirea noastră”, EMAA pentru ,,Ține-mi secretele” și Florian Rus pentru piesa ,,Dacă vrei să trăiești frumos”. Partea de producție a fost realizată de NOUA UNSPE (,,Tricoul”), Alexandru Turcu (,,Să mai încercăm o dată”, ,,Ține-mi secretele”, ,,De ce” și Dacă vrei să trăiești frumos”), Ștefan Ioniță și Paul Iorga (,,În amintirea noastră”).

Artista lansează odată cu noul EP și o serie de visuals speciale. Primul, pentru piesa „În amintirea ta”, realizat de Dimitri Caceaune și David Gal, este doar începutul, urmând ca în fiecare săptămână să fie dezvăluit câte un nou capitol vizual din povestea sa.

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală. Piesele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei includem: ,,Cum se face”, ,,A fost o nebunie”, ,,În dreapta ta”, colaborarea cu Vescan, ,,Tatuaj” și ,,Noi”. În 2021, Alina a lansat cel de-al doilea album al său, “Déjà Vu”, care a primit titlul de Best Album la The Artist Awards 2021. În 2022, Alina Eremia s-a bucurat de foarte mult succes cu single-uri care au ajuns rapid pe locul #1, cum ar fi ,,Supertare”, cu Connect-R, care le-a adus și premiul pentru cea mai bună colaborare a anului la The Artist Awards 2022, și ,,Cerul roșu”. În 2023, ea a adăugat un alt #1 cu ,,Ai fost”, colaborare cu Mario Fresh, care s-a clasat pe prima poziție în tendinte pe YouTube și a intrat în topurile radio la doar două săptămâni de la lansare, fiind declarată și cea mai ascultată piesă a anului. De asemenea, artista a lansat două EP-uri speciale, “Metamorphosis” și ,,OH, NO!”. 2024 a venit cu succesul piesei ,,Nu te mai aștept”, scrisă de artistă și lansată inițial doar ca un piano session. Piesa a fost atât de bine primită, încât radiourile au preluat piesa și au adus-o până pe locul #2 în Top Media Forest. Anul acesta artista a colaborat pentru un joined EP cu NOUA UNSPE “Radical din noi”, iar una dintre ultimele sale lansări, ,,Gura ta”, a stat timp de 12 săptămâni în Top 10 Media Forest. Ultima sa lansare, ,,Dacă ar fi pentru o zi”, are deja peste 2M de vizualizări și este în continuă creștere.

Păreri?

339 Post Views

„Mâna lui” – Kaya: O poveste despre iubire, dependență și trădare

Mi-ai luat și ultimul fum…
„Mâna lui” este o piesă care explorează cu sinceritate și vulnerabilitate complexitatea relațiilor de iubire marcate de dependență emoțională și prezența unei a treia persoane. Versurile pline de emoție dezvăluie o poveste intimă despre dilema sufletească, suferință și întrebările fără răspuns care apar atunci când o relație este pusă la încercare.

Piesa a fost scrisă de Ștefan Alexandra-Maria și Andreea Lungeanu, cu ajutor din partea lui Mircea Mitescu pentru partea de muzică și producție.

,,Mesajul piesei s-a scris atât de repede, încât am înțeles că are nevoie să-și găsească locul și în alte suflete ce au trecut sau trec prin situația asta și se luptă cu ea. După ce am postat primul TikTok din seria <<Piesă la minut>>, nu a mai trebuit să stăm pe gânduri. Oamenii au decis ca piesa să se lanseze cât mai repede posibil. Le mulțumim tuturor pentru toate mesajele de susținere și le mulțumim că au făcut ca piesa să se finalizeze!!” ne spune Kaya.

Kaya este o cântăreață și compozitoare care dezvăluie emoțiile ascunse și luptă să transforme vulnerabilitatea în artă. Cu o voce care pare o șoaptă din adâncul gândurilor, cântă despre durerea care nu dispare, îndoiala de sine și haosul regăsirii sinelui. Muzica ei este un refugiu pentru introspecție, o punte între fragilitate și vindecare, inspirând ascultătorii să-și accepte imperfecțiunile și să descopere frumusețea transformării personale. Stați cu ochii pe ea pentru noi proiecte!

Păreri?

798 Post Views

COSTI, Bogdan DLP, Georgiana Lobonț, Baboiash, Maria Dragomiroiu, Vali Vijelie și Paul Stânga, împreună pentru un proiect muzical inedit: „TOATĂ ROMÂNIA”

Chiar înainte de Ziua Națională a României, Costi alături de Bogdan DLP, Georgiana Lobonț, Baboiash, Maria Dragomiroiu, Vali Vijelie și Paul Stânga se unesc pentru o piesă dedicată românilor de pretutindeni: „TOATĂ ROMÂNIA”. Melodia care celebrează unitatea și mândria națională, este disponibilă pe toate platformele de streaming începând de astăzi.

„TOATĂ ROMÂNIA” este o colaborare unică între nume mari ale muzicii românești din diverse genuri, de la folclor și muzică populară până la urban și muzică de petrecere. COSTI, Bogdan DLP, Georgiana Lobonț, Baboiash, Maria Dragomiroiu, Vali Vijelie și Paul Stânga au reunit într-o singură melodie stiluri diferite, dar care reflectă bogăția culturală a țării noastre. Cu un refren ce-ți rămâne întipărit în minte și un ritm care îmbină influențele moderne cu cele tradiționale, „TOATĂ ROMÂNIA” promite să fie coloana sonoră a Zilei Naționale, dar și a tuturor momentelor în care românii își celebrează cultura și istoria.

Cu versuri pline de energie și un mesaj puternic de unitate, piesa aduce un omagiu diversității și tradițiilor care definesc România, dar și spiritului de echipă și mândrie națională. Fiecare artist adaugă o notă personală piesei, care, prin combinația stilurilor muzicale, devine un imn al zilelor noastre.

„«TOATĂ ROMÂNIA» este o piesă care ne unește pe toți, indiferent de unde ne aflăm. Este despre fiecare român care își poartă cu mândrie rădăcinile și identitatea, despre tradițiile care ne definesc și despre viitorul pe care îl construim împreună. Am vrut să aducem o melodie care să fie un simbol al unității și al iubirii pentru țara noastră, un cântec care să fie cântat cu mândrie de fiecare român, de la mic la mare”, a declarat COSTI.

Păreri?

734 Post Views

Mihail revine cu un nou single “Dincolo de noi” – “Marea provocare este sa exprimi emotii complexe”

După o perioadă de reflecție și creație, Mihail lansează astăzi „Dincolo de noi”, o piesă indie-pop cu tonalități melancolice, perfectă pentru sezonul de iarnă.

“Lecția pe care am învațat-o pâna acum, din toată experiența de artist, este comunicarea. Marea provocare este sa exprimi emoții complexe, în cuvinte simple și curate. Doar așa cred că oamenii pot fi aproape de tine, de arta ta.”, spune Mihail despre inspirația din spatele piesei.

„Dincolo de noi” este o compoziție care te invită să te reconectezi cu tine însuți, cu natura și cu cei dragi. Este un refugiu sonor pentru momentele cozy și intime, un spațiu sigur în care să te redescoperi.

 

„Pentru mine, este o piesă care te îndeamnă să îți deschizi inima, să dai garda jos, să-ți amintești, să retrăiești anumite senzații, să plângi dacă simți că ai nevoie. Viața este în valuri, iar tot ce vine sau pleacă se transformă. Nimic nu se pierde, e în noi și acolo va rămâne”, adaugă artistul.

Videoclipul piesei este regizat de Alex Alexoiu, prieten apropiat și colaborator constant al lui Mihail. „Alex a fost alături de mine la fiecare pas al carierei mele, iar acest videoclip nu face excepție – este despre vulnerabilitate și frumusețea momentelor simple.”

 

„Mi-a fost dor să scriu piese în română. A trecut ceva timp de când nu am mai făcut asta și, sincer, am simțit o oarecare presiune. Totuși, după aproape o lună de căutări, am regăsit drumul. Inspirat, am scris mai multe piese noi pe care abia aștept să le împărtășesc cu lumea”, povestește Mihail despre procesul creativ.

 

„Dincolo de noi” este disponibilă acum pe toate platformele de streaming: YouTube, Spotify, Apple Music și Tidal.

Păreri?

490 Post Views