Keo și Ioana Igant, duet de impact: dragostea așa cum e ea, în noua lor piesă

„Așa ne dă dragostea” este rezultatul spectaculos a colaborarii dintre Keo și Ioana Ignat. Single-ul este combinația perfectă între forță și sensibilitate și marchează un nou capitol, atât în carieră, cât și în viața personală a celor doi artiști.

Keo spune de ce a ales să colaboreze cu Ioana Ignat:

 

„Mi-a placut vocea Ioanei de cand s-a lansat si m-am gandit ca vocile noastre ar suna bine impreuna. Nu m-am inselat, imi place mult ce a iesit.”

MATERIALE EXCLUSIVE

Piesa a luat naștere în urmă cu exact un an, în aceeași perioadă în care tabloidele scriau despre despărțirea Ioanei de Sebastian Dobrincu. A fost momentul în care artista a ales să lase muzica să vorbească în locul cuvintelor.

 

„Uneori, dragostea nu rămâne, dar lasă în urmă inspirație. ‘Așa ne dă dragostea’ a venit fix la momentul potrivit pentru mine, acum un an. Keo m-a invitat să cântăm împreună și am acceptat imediat. E un artist talentat și mă bucur că am făcut echipă pentru piesa asta”, declară Ioana Ignat.

Single-ul “Așa ne dă dragostea”, este scris de Keo împreună cu Gabriel Maga, iar Ioana Ignat strălucește atât vocal, cât și vizual, într-un videoclip intens și artistic, realizat de Isabella Szanto și Nicu Drăgan.

 

“La filmarile videoclipului ne-am distrat de minune, si ma bucur ca Ioana a acceptat sa intre in universul meu, mai Rock.” , declară Keo.

 

“‘Asa ne da dragostea’ este o piesa in stilul primelor mele melodii, o piesa despre o dragoste care vine la pachet cu bucurii dar si cu suferinte… Cred ca toata lumea se va regasi in mesaj.”, continuă Keo.

Cu un stil pop-rock modern și colaborări de succes alături de artiști ca Andreea Bălan, Puya sau Skizzo Skillz, Keo și-a consolidat statutul în industria muzicală românească. Piesele lui au adunat milioane de streamuri, iar colaborarea cu Alexandra Ungureanu la „Cel mai frumos cadou” a devenit un adevărat fenomen online. Recent, Keo a revenit în atenția publicului și prin participarea la o emisiune de divertisment („Te cunosc de undeva!”), unde face echipă cu aceeași Alexandra Ungureanu.

 

În ciuda speculațiilor din presă, Ioana Ignat pare mai concentrată ca niciodată pe carieră, iar single-ul „Așa ne dă dragostea” anunță o perioadă creativă prolifică, cu proiecte și colaborări care se conturează deja la orizont.

Păreri?

749 Post Views

Purp Divine lansează clipul piesei „Lasa inima”

Astăzi, 22.05.2025 am lansat al doilea single de pe materialul “BLUR”.
„Lasă Inima” este un reminder sincer și direct să trăiești autentic, cu inima deschisă, în ciuda presiunilor sau mediului toxic din jur. Versurile sunt personale și pline de mesaj, balansând reflecția cu determinarea. Cu influențe din rap-ul clasic și un hook melodic memorabil, piesa îmbină vibe-ul chill cu o atitudine hotărâtă, livrând un manifest al spiritului liber și conștient.

 

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag să ascultați piesa și să urmăriți videoclipul, apoi vă aștept cu impresii!

359 Post Views

Mark Stam a lansat piesa „Problematic”

Mark Stam, artistul care ne-a cucerit cu hituri precum „Impar”, „Doar Noi”, „Poate într-o zi” sau „Pastila ta”, revine cu o piesă intensă și provocatoare – „Problematic”. Noua lansare aduce o perspectivă sinceră asupra iubirii care frământă și consumă. „Problematic” este o declarație despre vulnerabilitate și pasiune, despre contradicțiile care apar atunci când dragostea nu mai este doar dulce, ci și complicată.

„Cred că toți am fost, la un moment dat, în punctul în care simțim prea mult, iar celălalt pare că nu e pe aceeași lungime de undă. Pentru mine, ‘Problematic’ e exact despre acel moment – când iubirea te transformă, nu întotdeauna în bine, dar mereu în ceva real. E despre zbucium, confuzie, intensitate, despre dorința de a iubi fără limite, chiar dacă uneori doare. Despre ‘nu pot fără tine, dar nici cu tine nu e simplu.'”, declară artistul.

Cu un refren care-ți rămâne în minte, o voce recognoscibilă și o sinceritate greu de ignorat, Mark reușește și de această dată să transforme o emoție într-un single memorabil. Fie că transmite trăiri personale sau descrie emoțiile celor care iubesc și suferă, Mark o face întotdeauna din toată inima – cu naturalețea unui om sincer și cu pasiunea unui artist îndrăgostit de muzică, artă și oameni.

„Problematic” este încă o dovadă că artistul poate transforma și cele mai intense stări în melodii pe care vrei să le asculți iar și iar.

Păreri?

472 Post Views

Red Parlament lansează „Camera ta” – o piesă despre intimitate, atracție și momente reale

Red Parlament revine cu un nou single – „Camera ta”, o piesă cu un vibe urban și sincer, ce explorează latura intimă și autentică a unei povești de dragoste moderne. Lansarea oficială va avea loc astăzi, 22 mai, ora 12:00, pe YouTube și pe toate platformele de streaming.

Versurile spun povestea unei relații care trece dincolo de aparențe, într-un spațiu unde doi oameni se regăsesc fără filtre, fără măști. „Camera ta” este despre atracție, despre momentele în care ne permitem să fim noi înșine, cu toate emoțiile și dorințele noastre.

Videoclipul, regizat de Constantin Shinjikun (Osaka Pictures), o are ca protagonistă pe Tina Ulmeanu, modelul care completează vizual piesa printr-o interpretare expresivă și naturală. Regizorul a remarcat echilibrul perfect dintre imagine și muzică, descriind piesa drept „fluidă și captivantă”.

„Camera ta” combină sound-ul modern cu o lirică sinceră, adresându-se celor care știu că uneori cele mai intense trăiri nu au nevoie de cuvinte mari – doar de adevăr.

Trupa Parlament a debutat în 1998 cu unul dintre cele mai difuzate hituri pop-rock din România de la acea vreme, „Vine vara”. Așa cum vara aduce energie și lumină, trupa s-a impus rapid pe scena muzicală românească, urcând în topuri cu piese de pe albumul Trăiește-ți viața, precum „E frumoasă foc” și „Valul”. De-a lungul timpului, Parlament a continuat să livreze piese de calitate, remarcându-se prin balada „Suflet pierdut”, considerată una dintre cele mai apreciate balade din muzica românească.

În 2010, solistul trupei, Doru Isăroiu, a început o colaborare inedită cu trupa rezidentă a clubului True din București. Această colaborare a stabilit un nou standard în materie de energie și calitate scenică, prin susținerea a sute de concerte memorabile pe scenele cluburilor din toată țara, la evenimente private, corporate și în aer liber, lăsând mereu o impresie puternică prin pasiunea pentru muzică.

În prezent, trupa și-a schimbat numele în Red Parlament și a lansat o serie de single-uri, printre care și cel mai recent, „Camera ta”.

Păreri?

408 Post Views

Klaudia lanseaza o noua piesa „Cry Bye Bye”

Dupa mult timp Klaudia lanseaza o melodie in limba engleza. Melodia avand ritmuri dance se remarca printr-un sound nou si un text inspirat din viata reala.
Artista Klaudia da dovada de o creativitate remarcanta, scriindu-si singura atat textul cat si linia melodica a propriilor piese dar si pentru alti artisti precum : Mira, Codruta Filip, Rona Riva etc.

Acestea fiind spuse, va astept cu impresiile voastre!

502 Post Views

Topic și Sofiya Nzau colaborează pe piesa „Away”

Producătorul german Topic și artista kenyană Sofiya Nzau își unesc forțele într-o colaborare spectaculoasă: piesa „Away”, o fuziune magnetică între sunetul dance melancolic și vibrațiile afro-electronice care cuceresc scena internațională.

Topic este un nume de referință în muzica electronică globală. Hitul său “Breaking Me” a redefinit standardele genului, acumulând peste 5 miliarde de streamuri la nivel mondial, dintre care peste 1 miliard doar pe Spotify. Piesa a dominat topurile internaționale, ajungând pe primul loc în Mediabase U.S. dance radio, iTunes și Shazam Global Top 200, obținând certificări în 28 de țări.

Topic a colaborat cu nume sonore precum ATB, A7S, Lil Baby, Bebe Rexha, Becky Hill, Clean Bandit și Ally Brooke, iar reimaginarea hitului “9PM (Till I Come)” în “Your Love (9PM)” a fost nominalizată la BRIT Awards. Atunci când creează solo, explorează un sound mai brut și underground, dedicat seturilor sale de DJ.

De cealaltă parte, Sofiya Nzau este o artistă multi-platină din Kenya, recunoscută pentru vocea sa hipnotizantă și stilul unic care îmbină elemente africane tradiționale cu muzica modernă. A devenit cunoscută internațional datorită hitului viral “Mwaki”, ce a depășit 250 de milioane de streamuri pe Spotify și a câștigat certificări de platină în mai multe țări. Cu peste 9 milioane de ascultători lunari doar pe Spotify, Sofiya a colaborat cu artiști de top precum Diplo, Steve Aoki, Avaion și, acum, Topic.

Păreri?

603 Post Views

Rihanna revine cu o piesă nouă – „Friend of Mine”, pentru coloana sonoră a filmului „Ștrumfii”

După o lungă așteptare, Rihanna lansează „Friend of Mine”, primul său single din ultimii doi ani. Piesa face parte din coloana sonoră a viitorului film animat „Ștrumfii”, care va avea premiera pe 18 iulie și în care artista interpretează vocea îndrăgitei Ștrumfița.

„Friend of Mine” o surprinde pe Rihanna într-o zonă sonoră fresh, cu influențe Afrobeats, sintetizatoare calde și tobe ritmate, în stilul care a consacrat-o. Un fragment al piesei a putut fi auzit pentru prima dată în trailerul oficial lansat în urmă cu două zile, în care personajul animat al Rihannei dansează și cântă în Satul Ștrumfilor. În plus față de interpretare și dublaj, Rihanna semnează și ca producător executiv al proiectului.

„Friend of Mine” marchează revenirea Rihannei după piesa „Lift Me Up”, lansată în 2022 pentru coloana sonoră a filmului Black Panther: Wakanda Forever, cântec nominalizat la Oscar pentru „Cel mai bun cântec original”. Ultimul ei album de studio, Anti, a fost lansat în 2016 și a petrecut două săptămâni pe primul loc în Billboard 200.

Păreri?

425 Post Views

André Schnura, Timmy Trumpet și Alexandra Stan aduc sunetul verii cu noua versiune a piesei „Mr. Saxobeat”

André Schnura, cunoscut drept „tipul cu saxofonul”, revine în forță cu o reinterpretare fresh a hitului clasic „Mr. Saxobeat”, în colaborare cu DJ-ul australian Timmy Trumpet și artista Alexandra Stan. André a devenit rapid una dintre cele mai vibrante figuri ale Campionatului European de Fotbal 2024, cucerind milioane de fani și strângând o comunitate impresionantă de peste 1,2 milioane de urmăritori pe TikTok, unde a câștigat și prestigiosul TikTok Award 2024.

Acum, André se alătură legendarului DJ australian Timmy Trumpet și artistei originale Alexandra Stan pentru a lansa o versiune nouă, fresh și plină de energie a hitului internațional „Mr. Saxobeat”. Lansată în 2010, piesa Alexandrei Stan a fost prima producție românească care a ocupat primul loc în topul oficial al single-urilor din Germania și a strâns peste 706 milioane de stream-uri pe Spotify, continuând să fie un imn al distracției și al dansului.

Remake-ul păstrează farmecul clasicului, dar aduce un suflu proaspăt prin combinarea sunetului distinctiv al saxofonului lui André Schnura cu trompeta vibrantă a lui Timmy Trumpet, cunoscut pentru hitul „Freaks”, lansat în 2014, și poziția sa în Top 100 DJ Mag. Ritmurile moderne, beat-urile molipsitoare și energia trio-ului dau naștere unei versiuni unice, perfecte pentru zilele fierbinți și nopțile pline de voie bună.

Aceasta este reinterpretarea verii — un mix vibrant între nostalgia unui hit clasic și energia proaspătă a muzicii dance actuale.

Păreri?

671 Post Views

Holograf și Florin Ristei colaborează pentru o reinterpretare live a piesei „Vreau să te văd zâmbind”

Trupa Holograf revine în atenția publicului cu o reinterpretare a piesei „Vreau să te văd zâmbind”, alături de Florin Ristei, într-un format Live Session ce aduce un suflu nou unei piese clasice din discografia trupei. Melodia, lansată inițial în 1990 pe EP-ul „Patru”, a fost compusă de membrii trupei Holograf.

Colaborarea cu Florin Ristei, un artist cunoscut pentru timbrul său expresiv și prezența scenică, adaugă o notă proaspătă și creează un dialog între generații. Această relansare demonstrează încă o dată capacitatea trupei de a-și reinventa piesele emblematice fără a le pierde esența.

Holograf, trupă fondată în 1977 la București, este una dintre cele mai longevive și îndrăgite formații rock din România. De-a lungul carierei, și-au adaptat constant stilul, trecând în anii ’90 spre un rock mai modern și melodic, reușind să păstreze interesul publicului prin hituri constante și o prezență activă în concerte.

Printre cele mai cunoscute hituri realizate de Holograf se numără „Umbre pe cer”, „Singur pe drum”, „Ochii tăi”, „Banii vorbesc”, „Dincolo de nori”, „Ți-am dat un inel”, „Undeva departe”, „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, „Vine o zi…”, „Viața are gust”, „Dragostea mea” și „Cât de departe”.

Păreri?

549 Post Views

INNA colaborează din nou cu R3HAB pentru încă o piesă memorabilă “I’ll Be Waiting”

INNA dă tonul verii și revine cu o altă colaborare spectaculoasă cu R3HAB pentru “I’ll Be Waiting”.

Piesa a fost scrisă de Neneh Cherry, Cameron Andrew Mcvey, Youssou Ndour, Jonathan Peter Sharp, Kristian Moen Vik, Alida Garpestad Peck, produsă de R3HAB, Lewis Hughes, Flatmate, mixată și masterizată de R3HAB, care se află în prezent pe locul 18 în Top 100 DJ Mag.

“I’ll Be Waiting” este un remake din 2025 al memorabilului hit “7 Seconds”, lansat acum 31 de ani de Youssou N’Dour și Neneh Cherry.

Aceasta este a doua colaborare dintre INNA și R3HAB după “Rock My Body”, un hit răsunător care le-a adus discul de platină în Franța celor doi artiști datorită celor peste 30.000.000 de stream-uri.

INNA a încheiat prima parte a turneului său european “Echoes”, cu spectacole remarcabile la Viena, Praga, Barcelona, ​​Paris și Amsterdam. Alexandra Stan a fost invitata specială a INNEI la show-urile din Amsterdam și Paris, unde cele două superstaruri au interpretat împreună “Mr. Saxobeat” și “We Wanna”. Noile date din cea de-a doua parte a turneluiu vor fi anunțate în curând pentru spectacolele din Madrid, Budapesta, München și Frankfurt.

În fiecare oraș din turneul său, INNA a adus bucurie în afara sălilor de concerte și a cântat pe străzi alături de artiști locali.

Recunoscută la nivel internațional, INNA este una dintre cele mai de succes artiste EDM, cu peste 10 miliarde de stream-uri și vizualizări, mai mult de 8 milioane de abonați pe YouTube și peste 9 milioane de ascultători lunari pe Spotify. O prezență dominantă pe scena muzicii dance, INNA a cucerit topurile cu hituri precum “Hot” – care a ajuns în clasamentele Billboard – “Sun Is Up” și “Déjà Vu”, reușind să cucerească publicul din întreaga lume cu fiecare lansare.

O adevărată deschizătoare de drumuri, INNA este prima artistă din Europa Centrală și de Est care a colaborat cu Spotify Singles, alăturându-se unor nume mari precum Coldplay și Zara Larsson. De asemenea, a intrat în istorie ca fiind cea mai ascultată artistă în programul Spotify EQUAL, depășind legende precum Alicia Keys, Jessie Ware, Shania Twain, P!nk și Raye. Cea mai recentă lansare a artistei, colaborarea cu Sean Paul pentru “Let It Talk To Me”, se aude pe radiouri din Franța, Germania, Spania, Polonia, Maroc și Belgia. Piesa este în topuri internaționale, fiind inclusă în Top 100 în Croația, Polonia, Turcia, Bulgaria, iar pe YouTube a ajuns pe locul 1 în Austria și locul 8 în Elveția.

DJ-ul și producătorul premiat cu multi-platină Fadil El Ghoul, mai cunoscut sub numele de R3HAB, și-a deschis drumul în muzica dance în ultimii cincisprezece ani. De la remixurile sale inovatoare pentru Rihanna, Drake, Taylor Swift, Calvin Harris, Sia, Jason Derulo, Ed Sheeran, Tyga, Ellie Goulding, The Chainsmokers, P!nk, ca să numim doar câțiva, la imnuri precum “All Around The World (La La La)”, “Lullaby” cu Mike Williams, “Flames” cu ZAYN și Jungleboi sau “Creep” cu Gattüso, până la colaborările sale cu artiști precum Ava Max, Luis Fonsi, Sean Paul, Afrojack, Armin van Buuren, Lukas Graham, Icona Pop și alții, R3HAB s-a dovedit a fi unul dintre cei mai avangardiști artiști din domeniu. Opera sa a acumulat peste 9 miliarde de stream-uri până în prezent, inclusiv 1,1 miliarde numai în 2022. Și-a fondat casa de discuri CYB3RPVNK în 2016, care a transmis 4 miliarde de stream-uri pe toate platformele încă de la înființare. Este cel mai descoperit artist de pe Spotify, unul dintre cei mai ascultați 300 de artiști de pe Spotify, clasat pe locul 13 în prestigiosul top DJ’s Top 100 DJ’s al DJ Mag și a obținut peste 70 de certificate de aur și platină. Pe lângă acestea, a concertat la festivaluri de top din lume, precum EDC, Ultra Music Festival, Tomorrowland, Balaton Sound, Coachella, Summer Sonic Festival, DWP Jakarta și multe altele. Cu combinația sa de artă înnăscută și atitudine inovatoare, R3HAB și-a câștigat locul ca nume cunoscut în muzica dance.

Păreri?

775 Post Views