Jax Jones, Martin Solveig & Madison Beer lansează piesa „All Day & Night”, integrată pe materialul „Europa”

„Europa” este expresia pură a muzicii de club cu influențe pop; „Europa” este o explozie de combinații neașteptate, un spectacol al libertății absolute, al prieteniei și pretextul ce aduce oamenii împreună.

„Europa” este despre Jax Jones și Martin Solveig: doi prieteni vechi care se întâmplă să fie și doi artiști de succes (cu peste 4 miliarde de ascultări împreună), ce se motivează unul pe celălalt să exploreze noi tărâmuri muzicale.

În acest fel, a luat naștere proiectul „Europa”, și, odată cu el, și piesa „All Day & Night” feat. Madison Beer, care este disponibilă acum pe toate platformele digitale.

„Am avut această idee – că există posibilitatea de a face ceva stilat, folosind elemente care nu sunt considerate stilate”, declară Solveig.

„Pentru prima sesiune de înregistrări, Martin a venit și a cântat o piesă, care conținea un sunet obraznic de saxofon. S-a uitat apoi la mine și a zis: , iar eu i-am zis că, dacă tot vom folosi asta, de ce să nu încercăm și ceva trance? Cum sesiunea de înregistrări continua, deveneam din ce în ce mai dedicați și ne simțeam liberi. Lucrând la un proiect precum , simți nevoia ca cineva să îți țină spatele, dar cel mai important este că noi am ajuns să experimentăm lucruri pe care nu am fi fost capabili să le facem de unii singuri. Când suntem împreună, inhibițiile se risipesc”, declară Jax Jones.

Legătura celor doi s-a consolidat în timp. După ce au vorbit o lungă perioadă, Martin și Jax s-au întrebat dacă ar trebui să transforme admirația pe care o simt unul față de munca celuilalt într-o colaborare, iar „Europa” a luat naștere la scurt timp după.

Într-o eră în care arta pare din ce în ce mai lipsită de diversitate, făcându-i pe unii artiști să își îngrădească spiritul creativ, „Europa” este în mod cert o muzică pentru toată lumea, care inovează prin asumarea unor riscuri și crearea de sunete noi.

Păreri?

150 Post Views

Carla’s Dreams continuă seria “Nocturn” cu piesa “ITSOVA”

Carla’s Dreams lansează piesa “ITSOVA”, un nou episod din “Nocturn”, o serie începută în urmă cu câteva luni.

Piesa a fost compusă de Carla’s Dreams și produsă de Costin Bodea, iar videoclipul filmat și regizat de echipa BRFilms (Roman Burlaca și George Secrieru), cei care semnează toate videoclipurile artiștilor.

Încă un episod din noaptea noastră!
Încă un pas spre final!
Finalul? 18 mai RomExpo!
Dar până atunci…
ITSOVA!
V-am cuprins! ,)

Carla’s Dreams se pregătește de primul mare concert de anvergură care va avea loc pe 18 mai la Romexpo.

Cel mai recent invitat special care se alătură acestui eveniment este ANTONIA, care a colaborat cu Carla’s Dreams pentru piesa “Sună-mă” și va urca pe scena de la Romexpo pentru un super moment.

ANTONIA este cunoscută publicului din România pentru super piese care au devenit hituri precum “Jameia”, “Wild Horses”, “Hurricane”, “Iubirea mea”, dar și single-ul “Matame”, în topuri acum pe radio și TV.

În cadrul show-ului “Nocturn”, un alt invitat este Mark Stam, artist, dansator, coregraf și compozitor din Republica Moldova care s-a făcut deja remarcat pe piața muzicală din România prin piesele “Doar noi” în colaborare cu Alina Eremia, superhit-ul “Vina mea” și “Impar”, un single care a fost locul 1 pe TV, locul 2 pe radio și #1 pe Shazam..

Primul invitat al show-ului “Nocturn” este Vanotek, DJ și producător român, cunoscut în Europa de Est, cu show-uri și piese în topurile radio și TV din Rusia, Ucraina, CIS. Cele mai de succes piese ale lui Vanotek “Tell Me Who”, “Back to Me” și “Love is Gone” au atras atenția Ultra Music, renumita casă de discuri din Statele Unite ale Americii.

Cel mai recent single “Luna” a depășit 21 milioane de vizualizări pe YouTube și este pe locul 1 în topul radio din România.

Carla’s Dreams – Luna

După o noapte care a durat 200 de zile.
Din istorii create din umbre pe străzi.
A apărut NORCTURN.
Cel mai mare concert CSD din România!
18 mai. Romexpo, au spus Carla’s Dreams.

Single-ul “Luna” este a sasea piesă din proiect, precedată de “Karma”, “Benzina”, “Praf de stele”, “CRV” și “Regina goală”.

Carla’s Dreams a susținut 3 concerte sold out la Arenele Romane, în ultimii 3 ani, “NGOC”, “Monomaniac” și “Antiexemplu”.

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Berăria H, Târgul Cărții (Pasajul Latin), Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, Casa de Balet și în Stațiile de Plată SelfPay din toată țara.

Biletele au următoarele prețuri:

– presale: 300 lei Cat A, 159 lei Cat B, 79 lei Cat C, 59 lei Cat D + 5 lei taxe de ticketing
– la intrare: 320 lei cat A, 170 lei Cat B, 100 lei Cat C, 70 lei Cat D

Oferta earlybird este valabilă pentru primele 500 de bilete.

Categoria A – cu loc pe scaun în tribuna VIP. (doar 200 de bilete)
Categoria B – fără loc, în fața scenei
Categoriile C si D – în spatele categoriei B, fără loc

Biletele oferă participanților acces doar în categoriile în care și-au cumpărat bilet.
La prețul tuturor biletelor comandate în earlybird și presale se adaugă comisionul de ticketing de 5 lei.

* Copiii cu vârsta sub 7 ani au acces gratuit doar în categoriile B, C si D și trebuie să fie însoțiți de un adult posesor de bilet valid.
* Locurile pe scaune în categoria A se ocupă în ordinea sosirii la locație, acestea neavând numere alocate
* Concertul are loc în aer liber pe Platformele 12 si 13 de la Romexpo. Consultați programul final al evenimentului pe Facebook sau pebestmusic.ro cu 3 zile înainte de concert.
* Accesul este permis persoanelor sub 12 ani doar însoțite de un adult posesor de bilet valabil.

Vă invit cu drag!

133 Post Views

Emeli Sandé lansează videoclipul piesei „Sparrow”

Emeli Sandé lansează un material video puternic, potrivit piesei „Sparrow”, filmat în New York, regizat de Sarah McColgan (H.E.R, Charli XCX, Miguel, Sean Paul) și editat de Ernie Gilber.

Videoclipul piesei „Sparrow” redă o frumoasă călătorie metaforică, ce exploatează teme precum puterea, mișcarea și libertatea. Elementele cheie din videoclip sunt încadrate de o perspectivă schematizată asupra metropolei, un decor elegant, ce le oferă prilejul lui Emeli și dansatorilor ei să transmită, prin coregrafie, motivul libertății și să comunice ideea solidarității între femei.

„A fost o reală plăcere să lucrez împreună cu Sarah McColgan și echipa ei. M-am îndrăgostit instant de ideea ei și mă simt mândră că am putut să o aducem la viață împreună. Fiecare femeie din videoclip are forța ei unică și un real sentiment de solidaritate, ce străbate ecranul. Mi-a plăcut mereu să filmez în New York. Locul acesta aduce cu sine o energie specială, care ne-a alimentat o zi întreagă, chiar și în zăpadă!”, declară Emeli.

„Sparrow” ne dă curajul și speranța de care avem nevoie. Single-ul lui Emeli Sandé este un îndemn, un imn al forței interioare, susținut de un ritm puternic și de un cor de gospel, care conferă măreție și profunzime mesajului piesei.

În momentul în care a scris „Sparrow”, Sandé a reușit să se detașeze de tot și să se descurce singură – fără producători, fără colaboratori, reușind să aducă la viață o piesă pe care o avea de multă vreme în cap. Procesul creator a fost un moment eliberator și spiritual, o călătorie plină de revelații, de care Emeli Sandé s-a bucurat din plin.

Cu peste 340 de milioane de vizualizări, 19 milioane de single-uri (inclusiv 3 single-uri #1 în UK) și mai mult de 6 milioane de albume vândute, Emeli a dominat industria muzicală și a cucerit inimile tuturor.

Păreri?

116 Post Views

Alina Eremia lansează piesa „De sticlă”, al cărei videoclip a fost filmat în Palatul Cesianu – Racoviţă

„De sticlă”, cea mai recentă piesă pe care Alina Eremia o lansează astăzi, spune povestea unei iubiri intense în care vulnerabilitatea este o armă cu două tăișuri. Artista declară că a muncit foarte mult pentru acest single, pe care îl anunță a fi primul dintr-o serie pregătită pentru acest an.

Videoclipul întregește povestea cu imagini foarte frumoase, începând cu cele filmate în Palatul Cesianu – Racoviţă din București și continuând cu alte două locații în stil modern, realizând un contrast puternic între atmosfera de secol al XIX-lea și timpurile prezente. De asemenea, la filmarea videoclipului s-au realizat și efecte speciale pentru secvențele cu sticla spartă.

„În ultimul timp am reușit să petrec foarte mult timp în studio așa cum mi-am propus, am scris multe piese și mă bucur că, în sfârșit, puteți asculta primul single dintr-un calup de piese ce vor fi lansate anul acesta. este o melodie la care am lucrat cu Denis (The Motans), cu Marco și Seba și este ca un closure, în urma unei relații care te-a consumat, în care unul a iubit mai intens ca celălalt, a fost mai vulnerabil (inima de sticlă), iar celălalt a subapreciat-o, nu a știut să o protejeze. Videoclipul regizat de NGM Creative amplifică mesajul și surprinde metafora din spatele versurilor. Să nu vă fie frică să aveți o inimă de sticlă, pentru că iubirea sinceră repară orice! Enjoy!”, dezvăluie Alina câteva idei transpuse în emoția piesei și a conceperii scenariului pentru videoclip.

Alina Eremia a devenit cunoscută publicului prin intermediul serialului „Pariu cu viața”, iar aventura ei în lumea muzicii a început împreună cu Lala Band. În 2012, a lansat primul single din cariera solo, „With or Without You”, urmat de piesa „Tu ești vara mea”, care s-a auzit la radiourile din toata țara. De asemenea, piesele „Cum se face”, „Când luminile se sting” și „Dulce amar” au rămas de referință. În anul 2017, Alina Eremia a atins fruntea clasamentelor muzicale cu hit-ul „Poartă-mă”. Cântăreață, compozitoare și actriță, Alina Eremia este combinația perfectă de artist. Mereu în fruntea clasamentelor și cu o dorință de a se reinventa ieșită din comun, artista a reușit să aibă în jurul ei o comunitate de fani care o susțin și o iubesc neîncetat.

Păreri?

151 Post Views

DJ anonim, single-vedetă! Shadow, piesa lui Triplo Max, no. 1 în 4 țări: Rusia, Belarus, Polonia și Turcia

Triplo Max preferă anonimatul, dar prima lui piesă, Shadow, a explodat în peste 20 de țări din Europa, unde este difuzată pe radio. În plus, Shadow este pe locul 1 în Rusia, Belarus, Polonia și Turcia.

Triplo Max este primul proiect deep trap care are parte de un succes uriaș odată cu lansarea primei piese. Cu toate că producătorul care se află în spatele numelui de scenă Triplo Max are o experiență de 14 ani în domeniul muzical, el își dorește să rămână anonim. „Producția muzicală a fost terenul meu de joacă timp de multă vreme și sunt foarte bucuros că am început acest proiect. Am produs muzică de toate genurile, dar deep trapul a fost cel care mi-a trezit mereu sentimente speciale. Am lansat acest proiect pentru a depăși granițele și pentru a-mi face cunoscută muzica la nivel internațional”, a declarat Triplo Max.

Păreri?

156 Post Views

Post Malone lansează videoclipul piesei „Wow”

Superstarul Post Malone curmă așteptarea fanilor și lansează videoclipul hit-ului „Wow”, material care întrece orice speranţă și prezintă radiografia vieții de succes a rockstar-ului, prin alăturarea câtorva secvențe ce compun o poveste din evenimentele la care artistul a luat parte de curând.
Videoclipul îl surprinde pe Malone în timpul turneului și reunește cadre cu acesta din culise, alături de artiști precum Khaled, J Balvin, dar și momente speciale, extrase din timpul repetițiilor cu legendara trupa Red Hot Chilli Pepper, filmate înainte de prestația din cadrul galei Premiilor Grammy. De asemenea, materialul video integrează si dansul, care a devenit viral, interpretat de Mike Alancourt (43 de ani) și mediatizat în cadrul emisiunii The Ellen DeGeneres Show.

Păreri?

138 Post Views

Gorgon City lansează piesa “Delicious”

Duo-ul Gorgon City se află în plin turneu însă chiar și așa a găsit timp pentru a mai lansa încă un single de excepție, “Delicious”. Piesa va fi lansată și pe platforma lor, REALM, care este dedicată pieselor semnate Gorgon City, însă cu un sound underground.
Până în prezent, REALM a primit susținerea unor artiști precum Adam Beyer, Richy Ahmed, John Digweed, Claptone, The Black Madonna, CamelPhat și Nicole Moudaber.
În timp ce Gorgon City cucerește publicul internațional cu o serie de concerte memorabile, sold-out, noul single “Delicious” ridică premisele unui succes de ordinul celui înregistrat de piesele lansate înainte, precum “Lickshot”, “Grooves on the Vinyl”, “Motorola” și “Primal Call”.

Păreri?

120 Post Views

Mario Fresh: locul 1 in Trending pe Youtube cu piesa “Solo”

La mai putin de 48 de ore de la lansare, Mario Fresh ocupa primul loc in Trending cu piesa „Solo”.

Single-ul, compus de Mario Fresh impreuna cu Alex Velea, pe versurile realizate de Alex Velea si Rashid, a adunat aproape jumatate de milion de vizualizari si mii de comentarii pe YouTube in mai putin de doua zile. Videoclipul, regizat de Alex Ceausu, este filmat pe plajele si pe strazile insorite din Republica Dominicana.

„Sunt in Trending si e una dintre cele mai frumoase senzatii pe care le-am trait. Ma bucur ca am reusit sa transmit un vibe bun cu piesa asta, lucru care se vede in feedback-ul pozitiv pe care l-am primit. Sper ca „Solo” va urca, in continuare, in topuri si va deveni hitul verii 2019. Fiti cu ochii pe mine pentru ca am pregatit multe materiale si multe proiecte in care publicul meu se va regasi”, declara artistul.

Mario Fresh a parasit de curand emisiunea concurs Exatlon si a revenit in tara dupa 10 saptamani de competitie intensa. In 2018, Mario Fresh lanseza single-ul „Bad Booty” realizat in colaborare cu LLP.

Artistul are in portofoliu numeroase premii muzicale, dar si single-uri cu milioane de vizualizari pe YouTube, de la prima piesa pe care a lansat-o, „N-ai scoala… e nasol”, pana la single-urile „Am ramas cu gandul”, „Iarta-ma”, „Cum imi place”, „Fata de la metrou” sau piesa in colaborare cu Lino, „Alfabetul iubirii”.

Pareri?

140 Post Views

Days Of Confusion a lansat videoclipul piesei “The Guest”

Trupa bucureșteană de metal progresiv Days Of Confusion a lansat joi, 21 martie, videoclipul piesei “The Guest”, în cadrul Mastering The Music Business Showcase Festival de la Fratelli Club. “The Guest” este extras de pe albumul de debut al trupei – “Yin & Out”. Urmărește videoclipul aici: https://youtu.be/clnD7ArZKVc

“”The Guest” este ultimul single extras de pe albumul “Yin & Out” și astfel încheiem această etapă în viață noastră ca oameni, ca artiști și ca trupa. Discutând despre diverse, Cezar tocmai mi-a spus satisfăcut că știe deja ce urmează să facem mai departe, așa că și eu sunt curios :). Cert este că va fi muzică nouă. Cum va fi, nici noi nu știm încă… dar până atunci, să ne bucurăm de “The Guest”! Transmitem un MARE “Mulțumim!!!!” către Alice “Lexa” Bourosu, Cătălina Drăghici, Andrei Doboș, Ciprian Strugariu și Soho Studio, Corina Minda, Dani & Ares – cel mai ascultător și talentat câine, echipa Dark Side, echipa Universal, Vali, Schele și tuturor celor care ne-au fost alături!” a declarat Cosmin Lupu.

Videoclipul a fost realizat în colaborare cu regizoarea Alice Bourosu. Filmările pentru material au avut loc la Soho Studio, alături de bine cunoscutul fotograf Ciprian Strugariu.
Povestea videoclipului prezintă lupta individului pentru a se desprinde de un destin tragic, ilustrat prin perspectiva intimă a unei relații toxice, din care victima reușește să iasă cu ajutorul acțiunilor unor personaje interesante.

Days Of Confusion este o trupă de metal progresiv/djent formată în 2010, ce îi are în componență pe Cosmin Lupu (voce/chitară), Cezar Popescu (chitară/voce), Andrei Zamfir (chitară bas), Alex Halmagean (tobe).

Păreri?

116 Post Views

LORA lansează prima piesa din 2019 – „Tu şi ea”

Cărţile, poveştile sau marii experţi ai lumii declară sus şi tare că iubirea nu funcţionează după reguli sau legi clare, însă fiecare experienţă, reuşită sau eşuată, vine cu lecţiile ei. Una dintre lecţiile dobândite dintr-o poveste de iubire cu final tulburător este descrisă şi in cel mai noua clip lansat de Lora, primul din 2019, „Tu şi ea”.

LORA începe anul 2019 în forţă. Conform zicalei „roata se intoarce”, frumoasa artistă a pregătit o dulce răzbunare pentru toate momentele în care el a fost cu cealaltă ea. O poveste palpitantă, cu un final neaşteptat şi personaje spumoase, despre una dintre lecţiile pe care iubirea sau lipsa ei ţi le pot da.

Single-ul „Tu și ea” este compus de către LORA, alături de Serban Cazan, Roland Kiss, Lucian Nagy și Smiley, în studioul HaHaHa Production, unde artista a mai lucrat anterior şi la alte piese.

Intrebarea care planează asupra bărbaţilor: „Ce gândesc femeile?”. Poate nu s-a găsit răspunsul până acum, însă când vorbim de o trădare în dragoste, poate cel mai bun pansament este să întorci serviciul printr-o mostră din ceea ce s-a întâmplat.
De la agonie la extaz, videoclipul piesei „Tu și ea” poate lua statutul unei lecţii importante, în care îi arăţi ce înseamnă să fii înşelat/ă şi îi întorci favorul persoanei cu care ai împărţit şi bine şi rău, dar care te-a dezamăgit. Speranţă, vulnerabilitate și alegeri, viaţa ne încearcă cu numeroase lecţii valoroase, dar nu pe toate reusim să le asimilăm din prima.

În regia lui Ionut Trandafir, LORA a integrat în videoclip câteva persoane celebre, actorul Paul Diaconescu, care joacă în serialul „Triplu Sec”, actorul Alex Coman şi supermodelul internaţional, Alina Pușcău, iar scenariul o poartă pe artistă într-un periplu amoros, cu lupte palpitante, viscerale, acţiune „brutală” si ritm sustinut. Trădare, schimbare, răsturnări de situație, videoclipul melodiei „Tu și ea” te ține în suspans de la prima secundă și până la final, este o poveste cinematografică inspirată din luptele pe care cuplurile le duc, in momentul in care intervine infidelitatea.

LORA este una dintre cele mai bune voci feminine din România, cu milioane de vizualizări pe YouTube şi hit-uri ca “Rămas bun”, “Ne împotrivim”, “Floare la ureche”, “Cinci” sau “Bine mersi” (alături de Doddy), piese ce au ajuns pe primele poziţii în toate topurile muzicale. LORA a lansat în urmă cu câteva luni hitul “Dor sa te ador”, alături de Doddy, piesa ce a adunat într-un timp scurt peste 65 de milioane de vizionări pe YouTube şi a stat aproape o lună în topul Trending, în luna august a colaborat cu Shift pentru single-ul „Până în Rai” si a lansat piesa „Soare negru”, pe canalul ei de YouTube. La finalul anului 2018 Lora a lansat melodia-poem „Rădăcini”, care celebrează 100 ani de România, nu doar la ceas aniversar, ci în fiecare zi, si vorbeşte despre rădăcinile neamului şi despre frumuseţile tulburătoare ale României.

Păreri?

130 Post Views