Trupa Coma lanseaza videoclipul piesei “Icar”

Trupa Coma construiește, din segmente metaforice, un întreg univers mitologic, odată cu lansarea videoclipului piesei „Icar”, un material vizual copleșitor, regizat de către Vasile Alboiu, care îi prezintă în rolurile principale pe Marius Manole (Icar, Minotaur) și pe Cristina Diatcu (Ariadna).

„Pentru piesa ICAR ne-am dorit mult să revenim la atmosfera clipurilor făcute de Vasi… așa că am preferat să nu lansăm videoclipul odată cu piesa și să mai așteptăm până când acest lucru o sa fie posibil. A durat un pic până s-au aliniat astrele și am reușit să facem asta cu un plus pe care nu l-am fi crezut posibil. După ce Vasi a ascultat Icar, a venit cu idei de scenariu și ne-am decis împreună la una care avea să rămană cea pe care o sa o vedem toți pe 5 decembrie. Povestea clipului ne-a facut pe toți să ne gândim că ar fi super cool dacă în el ar juca Marius Manole, pentru că era fix omul potrivit în personajul descris de Vasi. În opinia mea este unul dintre cei mai buni actori de la noi, cu o energie fabuloasă și o carismă fantastică. Nu ne cunoașteam cu Marius, dar ne-am făcut curaj și am îndrăznit să îi propunem colaborarea. A ascultat piesa, a vorbit cu Vasi și ne-am bucurat tare mult când ne-a zis că se bagă :D!” – Dan, Coma

Videoclipul single-ului „Icar” a fost dezvăluit în cadrul unui concert sold out, care a avut loc în Expirat, pe 5 decembrie, un concert memorabil, ce a reușit să dea peste cap busola afectivă a tuturor spectatorilor. „Icar” și materialul vizual ce însoțește această piesă creionează în tandem un tipar existențial, bazat pe jocul simplu dintre entuziasmul ascensiunii și brutalitatea căderii în vid. Profilul acestei idei nu putea fi trasat decât printr-o paletă cromatică minimală, direct proporțională cu dimensiunea spirituală a personajelor. Urmând o frumoasă coregrafie a dualității, materialul video redă gradat nuanțe ale fricii viscerale, ale disperării cronice, dar și ale nebuniei alimentate de speranță.

„ Icar… A venit prin telefon … de la Dan. E al 8-lea clip… Cred … la care am lucrat împreună cu Coma. Am scris mai multe scenarii, după care le-am rescris… și, într-un final am ajuns la varianta reinterpretată a legendei grecești. Nu ne-am dorit (atât eu, cât și trupa) o variantă “înaripată” a lui Icar, sau cel putin nu în sens clasic. Așa că am început să săpam ceva mai adânc. Am dat la o parte o mulțime de interpretări posibile și, până la urmă, am combinat mitul Minotaurului, monstrul însetat de sânge, cu povestea lui Dedal si Icar. Asa că, dintr-un personaj care-și topește aripile când se apropie de soare, Icar devine o combinație între erou și anti-erou. Legătura dintre cele două părți ale personajului e făcută de Ariadna (tot parte din mit). Lumea e distorsionată (l-am dat afară pe Tezeu, adevăratul erou pentru că…pur si simplu nu-și avea locul…), poveștile sunt distorsionate și măstile sunt imagini ale interiorului. Aripile nu mai cresc și nici nu se topesc. Ele există de fapt prin mișcările personajelor. Nu contează însă până la urmă dacă privitorii o să știe ce se ascunde în spatele poveștii, mitului si metaforele… Într-un final, videoclipul este despre o luptă interioară, despre cădere și ridicare. Vizual, întregul clip e un soi de întoarcere la minimalismul cromatic de acum 5-6 ani.
Ne-am bucurat cu toții să-l avem pe Marius Manole în clip – Minotaur și Icar în același timp. Cristina Diatcu e Ariadna” – regizorul Vasile Alboiu

Videoclipul single-ului „Icar” reprezintă o dovadă solidă a unui talent incontestabil și a unei viziuni inedite, pe care trupa Coma este dispusă a le împărtăși cu fanii de pretutindeni. Dincolo de ideea din spatele materialului video și a regiei excepționale, scenografia și costumele au fost asigurate de Oana Radu, iar imaginea este semnată de Adi Dinu.

Păreri?

123 Post Views

Delia lansează videoclipul oficial al piesei “Trăiește frumos”, un manifest pentru o viață echilibrată în offline

Delia revine cu videoclipul oficial al piesei “Trăiește frumos”, inspirat din viața artistei, alături de o parte dintre prietenii și familia ei.

Videoclipul piesei „Trăiește frumos” a fost filmat chiar acasă la Delia, în regia lui Alex Ceaușu. În videoclip apar mama Deliei, nepoata ei Jessie, prietenii ei Monica Munteanu, Chrisa Dobreanu, Giulia, Denis Radu.

Echipa de beauty a Deliei este formată din Alex Abagiu (make-up), Sorin Stratulat (hair), styling Delia.

Cel mai tare live e cel pe care îl trăiești. Într-o lume în care viața se derulează pe ecranele telefoanelor, în care zâmbetele și discuțiile sunt tot mai mult înlocuite de filtrele aplicațiilor, piesa „Trăiește frumos” a fost foarte bine primită de public și intens distribuită în mediul online.
Artista îşi compune în mod frecvent piesele, printre cele mai cunoscute single-uri care îi poartă semnătura numărându-se „Fata lu’ tata”, „Verde împărat”, „Du-te-mă”, „Rămâi cu bine”, „Parfum de fericire”, „Cine m-a făcut om mare” şi multe altele, piese pentru care Delia cântă de multe ori la instrumente – pian şi flaut.

Vara aceasta, Delia a lansat hit-ul „Despablito” în colaborare cu Grasu XXL, piesă care a fost #1 în Trending încă din ziua lansării și care, în decurs de două luni, a adunat aproape 26 de milioane de vizualizări pe YouTube.
Anul acesta, Delia a susținut o serie de 3 concerte „Acadelia” la Sala Palatului, evenimente sold out în fața a 12.000 de oameni, un spectacol complex, organizat de Global Events.

Păreri?

128 Post Views

LORA celebrează 100 ani de România prin muzică – şi lansează piesa manifest „Rădăcini”

Lora şi-a luat în serios rolul de prezentatoare TV. De patru săptămâni face echipa la cârma emisiunii Vorbeşte lumea, alături de Cove, iar în fiecare zi de la 10:30 la 13:00 încălzeşte suflete şi descreţeşte frunţi.

Cu toate acestea, Lora nu şi-a uitat rădăcinile şi a lansat o melodie de o sensibilitate răvăşitoare. Lora păstrează tradiţia şi sărbătoreşte, şi în 2018, Ziua Naţională a României.
Pe 30 noiembrie, a surprins publicul cu „Rădăcini”, poezia care celebrează 100 ani de România, nu doar la ceas aniversar, ci în fiecare zi. Vorbeşte despre rădăcinile neamului şi despre toate frumuseţile tulburătoare ale României. Piesa „Rădăcini” este compusă de către Alex Pelin, Andy Platon, George Sava şi Laura Petrescu (Lora).

„M-ai crescut iubitoare, luptătoare şi neînfricată. Îţi mulţumesc pentru rădăcinile adânci. La mulţi ani, România!!!💙💛❤
#moldoveancă #rădăcini”, a declarat Lora pe pagina ei de Facebook.

Videoclipul piesei „Rădăcini”, filmat în regia lui Sega, amplifică mesajul piesei prin simplitate şi emoţia mişcărilor.
Lora a interpretat live melodia „Rădăcini” în cadrul emisiunii „Vorbeşte lumea”, emoţionând telespectatorii ediţiei speciale de 1 Decembrie.

LORA este una dintre cele mai bune voci feminine din România, cu milioane de vizualizări pe YouTube şi hit-uri ca “Rămas bun”, “Ne împotrivim”, “Floare la ureche”, “Cinci” sau “Bine mersi” (alături de Doddy), piese ce au ajuns pe primele poziţii în toate topurile muzicale. LORA a lansat în urmă cu câteva luni hitul “Dor sa te ador”, alături de Doddy, piesa ce a adunat într-un timp scurt peste 55 de milioane de vizionări pe YouTube şi a stat aproape o luna în topul Trending, în luna august a colaborat cu Shift pentru single-ul „Până în Rai”, iar recent a lansat piesa „Soare negru”, pe canalul ei de YouTube.

Păreri?

157 Post Views

Carla’s Dreams lansează single-ul “Luna”, a patra piesă din “Nocturn”

Proiectul Carla’s Dreams a intrat în faza nocturnă. Această fază denumită “Nocturn” va cuprinde 6 istorii, povestite de 6 personaje în decurs de aproximativ 200 de zile. Vor fi lansate aproximativ 13 piese, un șir de testimoniale explicative, dar și alte materiale inclusiv muzicale.

“Luna” are un stil diferit de cel cu care ne-a obișnuit proiectul Carla’s Dreams, dar păstrează aspectul liric sugestiv și alegoric. Piesa a fost compusă de Carla’s Dreams și produsă de Marco & Seba.

“Luna” este o piesă despre dependență, dragoste nocturnă. La fel ca și primele piese, acțiunea are loc doar noaptea și este despre doi tineri îndrăgostiți cu care am făcut cunoștință în prima piesă din proiect. Această dezvoltare a relației lor nu este decât o poveste frumoasă de iubire, dar și de așteptare și nesiguranță. Este prima deschidere.

Single-ul “Luna” este a sasea piesă din proiect, precedată de “Karma”, “Ca Benzina”, “Praf de stele”, “CRV” și “Regina goală”.

Videoclipurile din “Nocturn” sunt regizate și filmate de Roman Burlaca și George Secrieru (BRFilms), cu care Carla’s Dreams au lucrat de fiecare dată.
Anul acesta, Carla’s Dreams au lansat “Lacrimi și pumni în pereți” cu aproape 24 milioane de vizualizări, “Pe umerii tăi slabi”, cu aproape 10 milioane de vizualizări și “Monomaniac”, prezentată în premieră la show-ul de la Arenele Romane cu peste 7 milioane de vizualizări.

Tot anul acesta, Carla’s Dreams au susținut un nou concert la Arenele Romane “Monomaniac” de pe 5 mai, pentru al treilea an consecutiv, un eveniment sold out, în fața a 5000 de fani, veniți să se bucure de muzica artiștilor lor preferați.

Anul trecut, Carla’s Dreams au acumulat 1 milion de abonați pe propriul canal de YouTube unde au peste 670 000 000 de milioane de vizualizări. Cu această ocazie, artiștii au decis să lanseze piesa “Frica” drept cadou pentru fani.

Carla’s Dreams este jurat X Factor de la Antena 1 pentru al treilea sezon și a fost și jurat în show-ul “The Four – Cei patru”.

Păreri?

111 Post Views

Trupa The 1975 lanseaza videoclipul piesei „Sincerity Is Scary”

The 1975 isi surprinde din nou fanii, cu doar o saptamana inainte de marea lansare a celui de-al treilea album de studio – „A Brief Inquiry Into Online Relationships”, odata cu publicarea materialului video al piesei „Sincerity Is Scary”.
Videoclipul celei de-a patra piese extrase de pe viitorul album The 1975 este un cumul de simboluri si metafore vizuale, ce impreuna construiesc cadre si franturi narative de o frumusete coplesitoare. Culoarea, coregrafia si simetria se contopesc si dau nastere unui spectacol incredibil, menit a desfata universul reflexiv al privitorului. Printre aluzii referitoare la numele trupei, la arta moderna, la Michael Jackson, la Gene Kelly („Singing In The Rain”) si conexiuni cu videoclipuri anterioare semnate The 1975, se construieste gradat profilul unei experiente vizuale de neuitat.
„Sincerity Is Scary” se numara printre cele mai recente piese lansate de The 1975 si poate fi considerata o dovada clara a versatilitatii acestei trupe. Mesajul este unul puternic, onest, de o luciditate aproape acida, care se muleaza perfect si completeaza in mod magistral ideea videoclipului.

Pareri?

116 Post Views

J Balvin lanseaza piesa „Reggaeton”

Dupa ce a adus materialul „Vibras” in atentia tuturor iubitorilor de muzica latino, J Balvin nu isi ofera niciun moment de respiro si lanseaza, spre surprinderea tuturor, o noua piesa, „Reggaeton”.
Noul material semnat J Balvin ni-l va prezenta pe superstar intr-o ipostaza inedita, care marcheaza intoarcerea sa la radacini si ne ofera o adevarata lectie despre veritabilul spirit al muzicii reggaeton. Cu un ritm molipsitor si un mesaj mai mult decat „caliente”, piesa „Reggaeton” va anula instant efectele frigului de afara si va ridica mercurul in termometre.
Anul 2018 a fost un an incununat de succes pentru artistul originar din Medellin (Columbia) – Materialul „Vibras” a fost numit de o serie intreaga de pubilcatii internationale ca fiind cel mai bun album al acestui an, single-ul sau, „No Es Justo” ocupa prima pozitie in clasamentul Billboard ’s Latin Airplay, iar J Balvin va deveni imaginea campaniei Spring 2019 GUESS Vibras Campaign.
De asemenea, „Vibras” a castigat in 2018 si premiul Latin Grammy, la catagoria „Best Urban Album”. J Balvin a dedicat premiul colegilor sai, care contribuie la valorificarea genului urban.
„Vreau sa impart acest Grammy cu toti colegii mei, cu toti artistii genului urban, oricarui reprezentant al acestui gen, care lupta din greu, in ciuda faptului ca uneori discriminarea este o realitate. Aici vrem sa aratam ca exista oameni cu mult talent, carora reggaetonul le-a salvat viata. Muzica reggaeton a motivat lumea sa paraseasca viata de strada si sa se concentreze pe alte idealuri, acelea la care merita cu adevarat sa visezi. Haideti sa nu ucidem visul viitorilor producatori, scriitori si sa pretuim noua generatie ce ne prinde din urma, pentru ca ea este viitorul muzicii.” – a declarat J Balvin

Pareri?

137 Post Views

„De piatră”, noua piesă în care ADDA vorbește despre frumusețea din suferință, despre succes și sacrificii

ADDA revine cu o nouă piesă, „De piatră”, o premieră nu numai pentru fanii ei, dar chiar și pentru ea. „Pe lângă faptul că e o piesă specială pentru mine, de suflet, este și prima oară când îmbin pianul cu vocea. Această melodie este despre o călătorie, despre drumul spre succes, despre sacrificii și despre lupta pe care o duci cu tine, forțându-te să fii puternic. Mai ales că visul te bântuie și nu te lasă să renunți, te face să trăiești viața la maximum”, spune ADDA.

Melodia mai vorbește, după cum declară artista, și despre frumusețea călătoriei, oricât de dificilă este aceasta. „Dar, dincolo de toate, de fapt bucuria înseamnă drumul pe care îl parcurgi, este în călătorie. Întotdeauna este și frumusețe, chiar și în suferință. Pentru că înveți lucruri noi, aduni niște amintiri și înveți ceva ce poți să transmiți mai departe. Si poți spune un mesaj lumii”, încheie ADDA.

Muzica piesei este semnată de ADDA și de Șerban Cazan, textul de ADDA, producție Șerban Cazan, Florin Boka, viori Muse Quartet, Master HaHaHa Production. Regia videoclipului este semnată de Sega, scenariul si conceptul – ADDA și Flavius Simion (Baladda Records), producție Rizea Cătălin (Baladda Records), make-up Cristian Burca, hair Ilina Dumitru, styling Eli Adam.

În acest an, ADDA a mai lansat piesele „Mamă soacră”, „Arde” feat. Killa Fonic, care a ajuns la aproape 23 de milioane de vizualizări pe YouTube, „Mă doare inima” și cele trei piese, „Desculță”, „Liniștea”, „Casa bântuită”, care alcătuiesc împreună cel de-al treilea sezon al Stărilor.

Păreri?

127 Post Views

3 motive pentru a asculta noua piesă a lui Randi – Frumusețea care minte

Randi găsește inspirație pentru piesele sale în lumea din jurul său, în societatea în care trăiește. Noua sa piesă, Frumusețea care minte, nu face excepție de la regulă și este un prilej de reflecție asupra felului în care percepem frumusețea în ziua de astăzi.
Tema frumuseții a fost intens dezbătută de-a lungul timpului, iar acum mai mult ca oricând este relevant să vorbim despre asta, când “revoluția” social media ne face să fim permanent expuși, iar presiunea de a arăta cât mai bine, cât mai frumos, este mult mai mare decât în trecut.
“Mi-aș dori ca piesa aceasta să schimbe ceva în sufletul unora dintre cei care o ascultă. Să îi facă să realizeze că frumusetea reprezintă mult mai mult decât un chip perfect, că înseamnă de fapt imperfecțiune și că fiecare om este frumos în felul său. Fiecare ar trebui să se accepte pe sine așa cum este si să vadă adevărata sa frumusețe, care nu este la vedere, ci este o vibrație a sufletului.” spune artistul.
3 motive pentru a asculta noua piesă a lui Randi
Versurile mature, profunde
„De ce ai vrea să fii perfectă, când frumusețea e atât de imperfectă?”
Versurile piesei te vor pune pe gânduri, te vor face să vezi lucrurile dintr-o altă perspectivă și să realizezi că frumusețea nu înseamnă doar un chip perfect.
Vocea lui Randi
Vocea artistului conferă emoție liniei melodice; te mișcă, te atinge si te face să te gândești la felul în care vezi frumusețea.
Videoclipul care transpune în imagini tema piesei
Videoclipul este regizat de Daragiu Bogdan, regizor cu care Randi a mai colaborat până acum la realizarea clipurilor „Ochii ăia verzi” și „Calc pe suflete”.

Păreri?

142 Post Views

Piesă nouă de la SEYA – “No Se”

Interpreta SEYA își surprinde fanii cu o nouă piesă intitulată „No se”. Noua piesă este în colaborare cu Dj Marvio, iar coregrafia aparține lui Daria Moroz.

Iar asta nu e tot interpreta SEYA a participat, la 30 septembrie curent, la decernarea premiilor muzicale de către Russian MUSICBox TV, la Moscova unde a obținut premiul pentru cel mai bun artist internațional.

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=yVWsudw6y8Y

135 Post Views

Voltaj lanseaza o piesa scrisa de un popor intreg: „100 de ani”

Inainte de 1 decembrie, Voltaj lanseaza „100 de ani”, o melodie ale carei versuri sunt compuse special pentru aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire de catre fanii trupei. Pe 30 noiembrie, trupa va canta publicului din Alba Iulia piesa „100 de ani” si va crea un flashmob special.

„Pentru ca intotdeauna am avut o legatura stransa cu fanii nostri, ne-am gandit sa sarbatorim impreuna cu ei cei 100 de ani de la Marea Unire, ei sa fie cei care compun versurile piesei si noi melodia. Urma sa cantam pe 1 decembrie aceasta piesa, dar pentru ca am fost foarte incantati de cum a iesit, am decis sa o lansam un pic mai devreme, ca ea sa poata sa ajunga la urechile cat mai multor romani pana la Ziua Nationala”, declara Calin Goia.

In 2016, Voltaj a lansat albumul “X”, material ce contine 10 piese, printre care “Din toata inima”, “De la capat”, “Kori Gent”, “Nana” (alaturi de Ruby), “A XII-A”, “Anotimpuri”, “X”. Pana in prezent, trupa a lansat hituri precum “Pic, pic”, ‘Da vina pe Voltaj”, “Si ce”, “Meci de box”, Mi-e dor de”, care au adunat zeci de milioane de vizualizari pe YouTube. In iunie 2017, trupa a colaborat cu vloggerii Noaptea Tarziu pentru “Cred ca-s HIP” si au lansat alaturi de peste 200 de tineri talentati single-ul si clipul “Dincolo de stele”. Anul trecut, in prag de sarbatori, Voltaj si Andra au colaborat pentru “Nu doar de ziua mea”, o poveste emotionanta insotita de un videoclip realizat de Roman Burlaca. La inceputul lunii noiembrie, trupa a lansat “Amprente”, o piesa cu un sound surprinzator care se imbina perfect cu vocea solistului, Calin Goia.

Pareri?

82 Post Views