The Killers lanseaza o noua piesa – „Land Of The Free”

The Killers ne emotioneaza cu o noua piesa, „Land Of The Free”, un material coplesitor, cu un videoclip realizat de Spike Lee, cunoscutul regizor american, castigator al premiului Oscar.

„Land Of The Free” a fost inregistrata in Las Vegas, in studioul formatiei The Killers, si produsa de catre Jacknife Lee. Noua piesa integreaza si o parte de gospel, asigurata de Lynn Mabry, Dorian Holley, Will Wheaton, Sherree Patrice Brown, Akasha Mabry si de cele trei vocaliste ce insotesc formatia in timpul turneelor – Amanda Brown, Danielle René Withers si Erica Canales.

The Killers a dorit ca materialul video al piesei sa fie unul dureros de autentic si sa actioneze asemenea unui semnal de alarma, menit sa atraga atentia asupra celor mai recente tragedii intamplate peste ocean. Trupa i-a oferit lui Spike Lee mana libera, nedorind sa altereze in vreun fel vizunea sa asupra evenimentelor. Videoclipul s-a filmat in decurs de cateva saptamani, la finalul lui 2018, si a presupus un sir ingelungat de calatorii la granita dintre Statele Unite si Mexic, cu scopul de a surprinde unele dintre cele mai emotionante secvente filmate vreodata.

The Killers a lansat din anul 2004 pana in prezent cinci albume, cel mai recent fiind „Wonderful, Wonderful” (septembrie 2017), care a atins prima pozitie in clasamentul Billboard Albums si a reunit single-uri precum „The Man”, „Run For Cover” si „Rut”.

Pareri?

377 Post Views

Post Malone si Swae Lee surprinsi in studio, in clipul piesei “Sunflower”

Post Malone si Swae Lee si-au unit fortele pentru a doua oara cu prilejul piesei “Sunflower”, inclusa pe soundtrack-ul filmului “Spider-Man: Into The Spider-Verse”. Prima piesa pentru care cei doi artisti au colaborat este “Spoil My Night”, inclusa pe albumul semnat Post Malone, lansat in primavara anului 2018.

Dupa succesul pe care piesa “Sunflower” l-a inregistrat in topurile internationale si pe platformele de streaming, atingand primele pozitii in topurile Billboard si Spotify, cei doi grei ai muzicii rap si hip-hop s-au decis sa le ofere fanilor si un videoclip pentru piesa “Sunflower”.

Videoclipul ii surprinde pe Post si Swae in procesul lor de realizare al piesei, in studio. Fanii au ocazia sa vada in premiera si imagini din backstage, din timpul concertelor in care cei doi au impartit scena. Unul dintre concerte fiind chiar memorabilul show oferit de Post Malone la Coachella.

Pareri?

199 Post Views

Rich the Kid lanseaza videoclipul piesei “Splashin”

Rapper-ul de doar 26 de ani, Rich the Kid, a lansat in urma cu o luna piesa “Splashin”, care inevitabil a devenit piesa de rezistenta a playlist-urilor in timpul sarbatorilor.

„Splashin” este o piesa aerata, cu un beat molipsitor, care expune toate avantajele unui stil de viata opulent. In ultima perioada, Rich the Kid a fost ocupat cu munca din studio, in vederea pregatirii celui de-al doilea album, a carui lansare va avea loc in curand.

Avand in vedere plasticitatea din versurile piesei “Splashin”, evident ca rapper-ul a filmat rapid si videoclipul piesei, care respira swag si bling-bling.

Pareri?

239 Post Views

Troye Sivan lanseaza videoclipul piesei “Lucky Strike”

Troye Sivan a inceput anul in forta si le ofera fanilor sai clipul piesei “Lucky Strike”. Videoclipul este regizat de Emma Westenberg , regizorul nominalizat la premiile Grammy pentru clipul “Pynk”, lansat de Janelle Monáe.

Asa cum ne-a obisnuit deja, Troye Sivan mentine un dialog deschis cu fanii sai. Clipul “Lucky Strike” a fost lansat folosind YouTube Premiere Page chat, pentru a raspunde fanilor sai la toate intrebarile, in timpul vizionarii in premiera a clipului.

In procesul creativ de realizare al clipului, Troye si Emma au utilizat serviciile oferite de Dropbox – Dropbox si Dropbox Paper. Deoarece amandoi s-au atasat de toate ideile care au condus la clipul final, Troye va lansa, de asemenea, si doua scurtmetraje care documenteaza making of-ul. Cele doua filmulete le ofera fanilor ocazia sa experimenteze extazul si bucuria din spatele conceptului si procesului de a realizare al clipului “Lucky Strike”. Primul scurtmetraj va fi disponibil luni, 14 ianuarie, si cel de-al doilea miercuri, 16 ianuarie, accesand urmatorul link: dropbox.com/troye-and-emma.

The FADER declara despre “Lucky Strike”: “Un cantec despre un fumator sexi si una din cele mai bune piese pop ale anului, clar. Refrenul te face sa urli la prietenul tau, de pe partea cealalta a ringului de dans, <>.”

Piesa “Lucky Strike” este extrasa de pe albumul “Bloom”, care a fost apreciat de catre critici precum Rolling Stone, USA Today, Billboard, TIME si The Guardian ca fiind unul din cele mai bune albume ale anului 2018.

Pareri?

172 Post Views

Juanes lanseaza piesa „La Plata”

„Direct din Columbia, pentru intreaga lume” – acesta este mesajul care insoteste marea lansare a noului hit semnat Juanes, „La Plata”.

Mereu loial valorilor nationale, Juanes alege ca noua sa piesa si videoclipul acesteia sa prinda culoare prin exploatarea talentului pur columbian. Interpretata si compusa de Juanes, „La Plata” aduce impreuna o serie intreaga de artisti columbieni – regizori, producatori, actori si nu numai.

„La Plata” este o piesa vesela, bazata pe clasicele ritmuri latine, combinate cu vallenato, unul dintre cele mai reprezentative genuri populare columbiene. Juanes ne arata din nou ca detine un al saselea simt in gasirea noilor talente – „La Plata” este animata de aparitia lui Lalo Ebratt, o adevarata revelatie in materie de muzica.

Videoclipul ce insoteste aceasta piesa este regizat de catre Juan Pablo Valencia si produs de 35 Grados, o cunoscuta companie din Medellín.

Pareri?

211 Post Views

The Chemical Brothers lanseaza piesa „MAH”

Imediat dupa ce si-a planificat calendarul concertelor anului 2019, trupa The Chemical Brothers lanseaza o noua piesa, „MAH”.

Videoclipul noii piese este regizat de catre Marcus Lyall si pune laolalta o suita de cadre create de Adam Smith & Marcus. Materialul video isi propune sa le ofere fanilor de pretutindeni o mostra din cadrul spectacolelor live sustinute de The Chemical Brothers, show-uri ce sunt recunoscute ca fiind unele dintre cele mai bune din lume, la momentul actual. „MAH” preceda lansarea din aceasta toamna a single-ului „Free Yourself”.

Pareri?

184 Post Views

Lana del Rey lanseaza piesa “hope is a dangerous thing for a woman like me to have – but i have it”

Lana Del Rey isi emotioneaza fanii cu o noua piesa, „hope is a dangerous thing for a woman like me to have – but i have it”, produsa de Jack Antonoff.

„hope is a dangerous thing for a woman like me to have – but i have it” succeda lansarea din septembrie 2018 a materialelor „Mariners Apartment Complex” si „Venice Bitch”.

Cel de-al saselea album al Lanei, „Norman Fucking Rockwell”, urmeaza sa fie lansat la jumatatea lui 2019. Odata cu lansarea „hope is a dangerous thing for a woman like me to have – but i have it”, artista tine sa alimenteze suspansul si curiozitatea fanilor pana in momentul lansarii primului single.

Cel mai recent album semnat Lana del Rey, „Lust For Life”, a debutat pe primul loc in topurile din Marea Britanie si a fost nominalizat la Premiile Grammy.

Pareri?

198 Post Views

Sam Smith si Normani lanseaza piesa „Dancing With a Stranger”

Sam Smith si Normani incep anul in forta, oferindu-le fanilor piesa „Dancing With a Stranger”, o colaborare inedita, ce ii va emotiona in profunzime si ii va introduce intr-o poveste ce poate fi comparata cu o lectie de viata.

„Dancing With a Stranger” este o mostra veritabila a ceea ce promite a fi combinatia ideala intre R’n’B si pop. Colaborarea surprinzatoare a celor doi artisti a luat nastere din intamplare, in timp ce Sam se afla in LA si compunea alaturi de Stargate si Jimmy Naples, iar sansa a facut ca Normani sa se afle in studioul vecin. Dragostea pentru muzica i-a adus impreuna si a condus la nasterea piesei „Dancing With a Stranger”.

In ultima perioada, Sam Smith a calatorit peste tot in lume, in cadrul turneului de promovare al albumului „The Thrill of it All”, turneu ce a vandut peste un million de bilete si a integrat 100 de spectacole emotionante.

„Dancing With a Stranger” este lansarea care succeda hit-ul „Promises”, colaborarea fenomen dintre Smith si Calvin Harris, care a dat peste cap ordinea tuturor clasamentelor muzicale.

„Sunt atat de entuziasmat ca acum lumea poate auzi piesa *Dancing With a Stranger*, material pe care l-am scris anul precedent, in timpul turneului . Piesa aceasta e un cumul a tot ceea ce am simtit la acea vreme, jongland intre viata mea personala si turneu. Este un moment important pentru mine, mai ales ca sunt un mare-mare fan al lui Normani si a tot ceea ce ea reprezinta. Sunt incantat sa o vad cum straluceste. Sper ca toata lumea sa se bucure de aceasta piesa la fel ca mine”, declara Sam Smith.

„Ma simt norocoasa ca am avut oportunitatea sa lucrez cu una dintre cele mai bune voci ale acestui deceniu. Ma gandesc la artistii pe care ii ascult zilnic si Sam Smith se numara printre ei. Nu as fi crezut nici intr-un trilion de ani ca voi putea sa inregistrez o piesa alaturi de aceasta talentata fiinta. Sunt profund indragostita de ea si sper ca si voi veti fi. Ii sunt recunoscatoare lui Sam ca a investit atata incredere in mine. Le multumesc toturor fanilor mei pentru suport. Va iubesc pe toti! Ma rog din tot sufletul sa va placa aceasta piesa”, adauga Normani.

Normani si-a inceput cariera solo anul trecut, odata cu lansarea single-ului „Love Lies” feat. Khalid. „Love Lies” a atins prima pozitie in Top 40 Radio in Statele Unite si a fost primul single lansat de Normani dupa succesul inregistrat alaturi de grupul Fifth Harmony. In prezent, Normani lucreaza la albumul ei de debut si, in luna martie a acestui an, i se va alatura Arianei Grande in cadrul turneului ei nord-american.

Pareri?

191 Post Views

Billie Eilish a lansat piesa „When I Was Older”, inspirata de filmul „ROMA”

Billie Eilish, superstarul global, si-a surprins fanii la inceput de an cu o noua piesa, „When I Was Older”, inspirata de „ROMA” – cunoscuta productie cinematografica Netflix, premiata cu doua Globuri de Aur. „When I Was Older” se va regasi pe viitorul album pe care artista de doar 17 ani il pregateste, „Inspired By”.

Urmarind ideea principala a filmului si valorificand viziunea regizorului Alfonso Cuarón, noua piesa este scrisa de Billie Eilish si de Finneas O’Connell, fratele mai mare al acesteia.

„In momentul in care am compus aceasta piesa, am tinut neaparat sa scriem bazandu-ne pe firul narativ al filmului si pe cadrele care ne-au impresionat cel mai mult. Faptul ca am avut acces la colana sonora a filmului s-a dovedit a fi crucial in procesul creativ. Versurile precum sunt acompaniate de sunetele copacilor arzand. Corul este si el insotit de sunetul oceanului. De asemenea, am reusit sa luam sunete precum strigatele studentesti de protest si latratul lui Borras si sa le transformam in elemente ritmice, care sa ne ajute sa fluidizam piesa. Nimic din aceast cantec nu ar fi fost creat fara film, iar aceasta este lucrul care ne place cel mai tare .” – declara Billie Eilish si Finneas O’Connell

La doar 17 ani, Billie Eilish a devenit un fenomen global odata cu lansarea primului ei single, „ocean eyes”. Primul EP a fost un real succes, inregistrand peste 3,5 miliarde de stream-uri. Sustinand spectacole sold-out in toata lumea, Billie Eilish a intrecut record dupa record. Artista a reusit performanta de a inregistra peste un million de stream-uri in primele 24 de ore de la lansare, cu piesa “you should see me in a crown”. Billie este prima artista de peste ocean al carei debut a fost laureat al premiilor Brit si totodata cel mai tanar artist care a intrat in prestigiosul sondaj “Sound Of”, realizat de BBC Radio 1 (2018).

Pareri?

215 Post Views

Halsey a lansat o varianta noua pentru piesa “Without Me”, alaturi de Juice WRLD

Halsey, artista nominalizata la premiile Grammy si castigatoare a discului de platina de 2 ori cu piesa “Without Me”, sarbatoreste succesul lansand o varianta noua a piesei, alaturi de faimosul Juice WRLD.

Juice WRLD, artistul in varsta de numai 20 ani, a reusit sa devina cunoscut odata cu hit-ul sau, “All Girls Are The Same”, lansat in februarie 2018. La scurt timp, Juice a semnat un contract cu Interscope Records si in luna mai deja lansa piesa “Lucid Dreams”, cu care a urcat pe primele pozitii in topurile SoundCloud 50, Billboard 200 si Billboard 100. Pana in momentul de fata, Juice WRLD detine colaborari de succes cu artisti precum Benny Blanco, Halsey si Post Malone.

Albumul sau de debut, “Goodbye & Good Riddance”, a urcat pe locul 6 in topul Apple Music si a ramas peste 30 saptamani in topul Billboard 200. The New York Times l-a declarat pe Juice WRLD revelatia hip hop-ului in anul 2018.

Single-ul “Without Me” este prima piesa a lui Halsey care s-a clasat pe locul 1 in topul Billboard Hot 100, cu peste 700 milioane de streamuri in online. Rolling Stone a declarat despre piesa ca este “…nemaipomenita, iar prestatia lui Halsey este perfecta!”. Videoclipul oficial a strans peste 65 milioane de vizualizari si poate fi urmarit aici.

Piesa “Without Me” a fost lansata in colaborare cu Capitol Records si este primul material solo al lui Halsey, dupa succesul inregistrat cu albumul “hopeless fountain kingdom”- cand artista a cucerit publicul cu piesele “Now or Never” (2 discuri de platina) si “Bad at Love” (3 discuri de platina).

Anul 2018 a fost un an de pomina pentru Halsey, tinand cont de succesul inregistrat si de piesa “eastside”, realizata in colaborare cu Benny Blanco. Nu in ultimul rand, piesa “Him& I”, pe care o interpreteaza alaturi de iubitul sau, G-Eazy, a urcat pe prima pozitie in topul Billboard Pop Songs Airplay si Top 40 radio.

Povestea ascensiunii lui Halsey ai putea spune ca este inspirata din filme. Artista a inceput simplu, compunand piese si postandu-le pe contul sau de SoundCloud. Nu a durat mult pana cand ea a lansat si propriul sau album, “BADLANDS”, care ulterior a fost certificat cu discul de platina de catre RIAA, la numai un an de la lansare. De acolo a urmat o serie lunga de turnee si concerte sold-out, printre care se afla si vestitul sau concert de la Madison Square Garden, si prestatii de renume precum cea de la gala premiilor Nobel, din Norvegia.

Haideti sa ascultam impreuna piesa “Without Me”, in varianta alaturi de Juice WRLD, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

222 Post Views