“POARTĂ-MĂ”, cea mai recenta piesa semnata Alina Eremia este inspirata din viata personala

O călătorie în sufletul Alinei Eremia, acesta este mesajul celui mai recent single al artistei, “Poartă-mă”. Alina mărturiseşte că aceasta este cea mai sinceră declaraţie de dragoste şi că a fost inspirata de viaţa personală.

“M-am îndrăgostit de aceasta piesa atunci când am ascultat-o şi m-am identificat din prima clipă cu starea ei. Eu cred că nimic nu este întâmplător, melodia a venit într-un moment în care mi-am găsit un echilibru din toate punctele de vedere. Cu un mesaj de dragoste sincer, o linie melodică foarte bine scrisă si o producţie care o susţine perfect, am ştiut că “Poartă-mă” este următorul meu single.”

Lansata in luna dedicată îndrăgostiţilor, “Poartă-mă” deseneaza o poveste de iubire sinceră şi plină de emoţie. Filmarea videoclipului Alinei Eremia a avut loc intr-un décor de un alb imaculat. Pe parcursul filmarilor, artista a schimbat 2 tinute iar atmosfera de la filmari a fost una extrem de degajata.

“Versurile piesei sunt scrise de Irina Rimes, cunoscută la rândul ei pentru hitul “Visele”. “Irina Rimes şi Alex Cotoi au făcut o treaba excelentă. Videoclipul este personal, plin de emoţii şi reflectă perfect atmosfera piesei. Dan Petcan m-a ajutat din nou să pun în imagine ce aveam în minte. Sper să purtaţi pe buze această piesă. Este darul meu pentru toti indragostitii”, spune Alina Eremia.

Videoclipul cantecului “Poartă-mă” este regizat de Dan Petcan, de hairstyle s-a ocupat George Cozma, make-up Diana Ionescu, iar de styling Irina Hârtia şi Silvia Cristescu. “Poartă-mă” este o producţie MediaPro Music care are toate ingredientele unui super hit.

Alina Eremia s-a făcut cunoscută publicului prin serialul “Pariu cu viaţa”, iar aventura ei în lumea muzicii a început împreună cu Lala Band. În 2012, a lansat primul single din carieră solo, “With or without you”, urmat de piesă “Tu eşti vara mea”, care s-a auzit la radiourile din toată ţara. De asemenea, piesele “Cum se face” şi “Când luminile se sting” s-au bucurat de un succes la fel de mare. Printre celelalte hituri cunoscute se numără “Dulce amar”, în colaborare cu DJ Sava şi What’s Up, “A fost o nebunie”, “Original” sau “Ilegal”. Anul acesta, Alina Eremia a făcut parte din proiectul Blending Spirits, unde a interpretat melodia “Start rec” a trupei “Cred că sunt extraterestru” şi a lansat single-ul “De ce ne îndrăgostim”.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să urmărim împreună clipul piesei “Poartă-mă”, după care vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

249 Post Views

Marco & Seba au compus cel mai recent single lansat de Nicki Minaj și Nick Jonas! Piesa “Bom Bidi Bom” este inclusă pe coloana sonoră a filmului “Fifty Shades Darker”

Marco & Seba (Marcel Botezan și Sebastian Barac) sunt românii care au compus cel mai recent single al artiștilor internaționali Nicki Minaj și Nick Jonas.

“Bom Bidi Bom” s-a lansat astăzi și este inclusă pe coloana sonoră a filmului “Fifty Shades Darker”.

Piesa este compusă în studiourile Global Records de către Marco & Seba și Breyan Isaac, unul dintre cei mai cunoscuți songwriteri din lume cu single-uri compuse pentru David Guetta, Flo-Rida, Pitbull, Kesha.

Piesele incluse pe coloana sonoră a primului “Fifty Shades of Grey” au fost de un real succes în întrega lume: “Love me Harder” – The Weeknd & Ariana Grande, “Love Me Like You Do” – Ellie Goulding.

Marcel Botezan și Sebastian Barac sunt producătorii responsabili de majoritatea hiturilor care au propulsat-o pe INNA de-a lungul vremii: “Hot”, “Sun is Up”, “Déjà Vu”, “Club Rocker”.

“Suntem onorați să facem parte din acest proiect. Când am facut piesa, nu ne imaginam că va ajunge să fie cântată de către Nicki Minaj și Nick Jonas, niște artiști enormi în intreaga lume. Apoi când am aflat că va fi inclusă pe coloana sonoră a “Fifty Shades Darker”, am fost și mai uimiți, pentru ca filmul are o audiență impresionantă, iar piesele care au fost pe coloana sonoră a primului film au fost hituri în toată lumea”, au spus Marco & Seba.

Global Records este una dintre principalele case de discuri din Romania care reprezintă artiști de top precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, Lariss, Nicoleta Nucă, GJan, Alexandra Stan, Karmen, Lucia, Mira, Lori Ciobotaru, Yanka, Vanotek, Ivana.

Așadar, acestea fiind spuse, vă invit cu mare drag să ascultăm împreună piesa “Bom Bidi Bom”, apoi vă aștept cu impresiile voastre. Enjoy!

https://www.youtube.com/watch?v=CA6fB35pNMg

164 Post Views

Vanotek lanseaza piesa “Take the Highway”

Vanotek revine cu un nou single in 2017 care se numeste “Take the Highway”.

Piesa a fost compusa de Anastasia Sandu, Angelica Vasilcov si produsa de Vanotek, lansata la Global Records.

Videoclipul a fost filmat de Michael Mircea, regizorul cu care a lucrat Vanotek pana acum de fiecare data, pentru fiecare single.

Personajul din video este Anca Surdu, dubla campioana mondiala si europeana in gimnastica aerobica si maestru emerit al sportului.

In 2016, Vanotek a lansat mai multe piese “My Mind” si “In dormitor” cu Minelli, “Viajero” cu Hevito.

Vanotek este unul dintre producatorii care se impune din ce in ce mai mult pe piata muzicala din Romania.

Dupa lansarea piesei “My Heart is Gone” in colaborare cu Yanka, single ce a stat saptamani intregi in topurile din Romania, Vanotek a revenit cu “I’m Coming Home” cu The Code & Georgian. La cererea fanilor si a publicului care a indragit piesa, Vanotek decide sa se inscrie la Eurovision si ajunge pe locul 2 al Selectiei Nationale.

“My Heart is Gone” si “I’m Coming Home” au fost licentiate in Grecia, Cipru si Turcia.

“My Heart is Gone” – Vanotek feat. Yanka a fost nominalizata la MTV Best Romanian Act.

Global Records este una dintre principalele case de discuri din Romania care reprezinta artisti de top precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, Lariss, Nicoleta Nuca, Karmen, GJAN, Alexandra Stan, Karmen, Lucia, Mira, Lori Ciobotaru, Yanka, Vanotek, Ivana.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna videoclipul noului single Vanotek, “Take the Highway”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

167 Post Views

Georgia lanseaza o piesa cu un mesaj puternic pentru fani!

Georgia, fosta concurenta de la Vocea Romaniei in echipa lui Horia Brenciu, lanseaza astazi piesa cu care artista a urcat pe scena in fata juriului de la Eurovision.

Georgia este la prima participare la Eurovision, si este entuziasmata sa ia parte la acest concurs pe care il urmareste cu emotie din copilarie.

Intalnirea dintre piesa si Georgia s-a produs intr-un mod neasteptat, artista primind propunerea de colaborare cu doua compozitoare suedeze, care s-au declarat cucerite de carisma, vocea si personalitatea Georgiei.

De la piesa de debut, intitulata sugestiv “Ambition”, Georgia demonstreaza prin perseverenta, dedicatie si talent ca isi doreste sa impresioneze un public cat mai mare cu piesele sale.

Despre piesa, Georgia declara: “Piesa “Unblock” mi-a placut de la prima auditie. M-am regasit in versuri si imi doresc ca cei care asculta piesa sa primeasca de la mine o portie de zambet, voie buna si curaj pentru fiecare zi.”

“Unblock” este o piesa despre puterea de a darama ziduri si de a urma visele oricare ar fi drumul indicat de ele!

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa ascultam impreuna piesa “Unblock”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

162 Post Views

Dan+Shay lanseaza piesa principala de pe coloana sonora a filmului THE SHACK

Duo Dan+ Shay au lansat piesa “When I Pray For You” din coloana sonora a filmului THE SHACK.

“When I Pray For You este una dintre cele mai speciale piese scrise de noi” spune Dan Smyers din Dan+Shay. “Impreuna cu prietenii Jon Nite si Justin Ebach, intr-o seara am inceput sa povestim despre viitorul copilas a lui Shay, in acest fel, vers cu vers, piesa s-a scris singura aproape. A fost o zi plina de emotie, una din acele zile care ne fac sa realizam cat de norocosi si binecuvantati suntem”.

Coloana sonora a filmul THE SHACK este compusa din piesele unora dintre cei mai apreciati artisti de muzica pop si country precum: Kelly Clarkson, Aloe Blacc, Lady Antebellum, Dierks Bentley, KING & COUNTRY, Brett Eldredge si NEEDTOBREATHE.

Filmul, o ecranizare dupa bestsellerul cu acelasi nume va avea premiera in cinematografele din Statele Unite ale Americii pe data de 3 Martie si ii va avea in rolurile principale pe Sam Worthington, Octavia Spencer si Tim McGraw.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmariti teaserul filmului THE SHACK si clipul piesei “When I Pray For You”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

206 Post Views

Romania e a Ta!

Andrei Vitan, fostul participant de la Vocea Romaniei care a impresionat publicul de fiecare data cand a urcat pe scena sa-si spuna povestea prin cantec, lanseaza un mesaj la adresa romanilor ce traiesc intens intamplarile din ultimele zile:

“Piesa a aparut in urma dorintei mele de a exprima ce simt fata de tara mea si fata de faptul ca sunt roman. Cred mult in valorile romanesti si in ceea ce reprezentam noi ca neam. Planeta fara Romania ar fi aratat altfel, iar aportul nostru fata de semenii din toata lumea este unul importatn, asa ca nu trebuie sa lasam capetele in pamant niciodata.”

Din multime, Andrei declara: “Pe langa emotie si pielea de gaina, simt ca suntem unul si nimic nu ne poate opri. Suntem Romania!”

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa ascultam piesa “Romania ta”, apoi va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

176 Post Views

Vunk iti spune ce se intampla in “Tara lui peste”

“Un om strange un grup. Un grup umple o Strada. O Strada se transforma în Piata. O Piata devine o Tara.” Cornel Ilie

“Tara lui peste”, melodia dedicata celor care au curaj sa-si asume responsabilitati si sa-si hotarasca singuri viitorul a fost lansata in decembrie 2016, inainte de alegeri. In aceste zile a devenit mai actuala ca oricand. Sute de mii de oameni din intreaga tara au decis sa sparga acvariul si sa-si apere prezentul si viitorul. Au infruntat frigul, si, seara de seara, si-au facute auzite vocile, cu speranta ca schimbarea este posibila. Am fost alaturi de ei si am adunat in noul video unele dintre cele mai frumoase imagini din Piata Victoriei.

Avem Voce. Avem dreptate de cerut si de facut. – Trupa Vunk

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna piesa “Tara lui peste”, apoi va astept cu parerile voastre. Enjoy!

179 Post Views

LP lanseaza “Other People” si “Tightrope”, alaturi de Cat Music

Dupa hit-ul “Lost On You”, LP, artista care a cucerit lumea prin stilul ei original, lanseaza alaturi de Cat Music, single-urile si videoclipurile “Other People” si “Tightrope”, piese ce se regasesc pe cel mai recent album.

Pentru cele doua clipuri, LP a colaborat cu regizorul Chuck David Willis, cel care a realizat si videoclipul “Lost On You”. Cu un decor burlesque, “Other people” pune in scena o poveste de dragoste care este pe punctul de a se destrama, in timp ce “Tightrope” descrie legatura puternica si sentimentele reciproce pe care doi oameni le pot avea.

Single-ul de succes “Lost On You” a ocupat prima pozitie in topul iTunes din aproape 20 de teritorii si s-a pozitionat pe locul 4 in topul Shazam la nivel mondial. In Romania, “Lost On You” a ocupat prima pozitie in Shazam, iar in topul radio si TV se afla de peste 21 saptamani pe primele locuri.

Adepta a stilului indie rock, pop si alternative rock, LP a fost descoperita de catre David Loewry, solistul trupei Cracker, cel care a si produs albumul de debut “Heart – Shaped Scar”. De asemenea, LP a compus texte pentru artisti precum Christina Aguilera, Rihanna si Cher. Produs de catre Mike Del Rio şi PJ Bianco, albumul contine 10 piese, compuse de catre LP si Nate Company.

In septembrie 2016, artista a cantat in premiera la Bucuresti, in cadrul evenimentului Full Moon Live, la Arenele Romane.

Albumul “Lost On You”, semnat de artista americana LP (Laura Pergolizzi), este disponibil in toate librariile Carturesti din tara.

Tracklist:
1. Lost On You
2. Death Valley
3. Other People
4. No Witness
5. Tightrope
6. Up Against Me
7. Strange
8. Muddy Waters
9. Into The Wild
10. You Want It All

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa urmarim impreuna clipurile pieselor “Other People” si “Tightrope”, apoi va astept cu parerile voastre. Enjoy!

195 Post Views

Ilinca Bacila si Alex Florea lanseaza piesa “Yodel it!”, melodie inscrisa in cursa Eurovision Romania

Ilinca Bacila si Alex Florea lanseaza astazi single-ul “Yodel it!”, piesa cu care cei doi artisti participa la Selectia Nationala Eurovision, anul acesta.

Duminica, 29 ianuarie, cei doi artisti au participat in etapa de preselectii, unde au cucerit juriul cu ritmurile inedite ale piesei. Compusa de catre Mihai Alexandru si Alexa Niculae, “Yodel it!” este o piesa care imbina acorduri rock cu elemente pop, hip hop si yodeling. In curand, cei doi artisti talentati vor afla daca au intrat in semifinala Eurovision Romania si au nevoie de toata sustinerea publicului.

“Am inceput anul in forta si cred ca 2017 va fi un an foarte frumos. Sper sa fiti alaturi de mine pe tot parcursul lui, asa cum eu voi incerca sa fiu alaturi de voi prin muzica mea”, declara Ilinca.

In 2014, Ilinca Bacila a uimit juratii de la “Vocea Romaniei” prin talentul sau de a face yodeling. Inca de la varsta frageda, muzica a fost mereu o parte importanta a vietii sale. Artista nu este la prima experienta a unui concurs muzical TV si a participat la cele mai importante concursuri din tara. Alex Florea, solist vocal si actor din Constanta, si-a demonstrat versatilitatea prin participarile la X Factor 2014 si la Vocea Romaniei 2015.

Mihai Alexandru este unul dintre cei mai cunoscuti si de succes compozitori romani, care a fost prezent de 10 ori in finala nationala Eurovision si a castigat nenumarate premii alaturi de artisti consacrati.

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa ascultam impreuna piesa “Yodel it!”, apoi va astept cu parerile voastre. Merita sa ne reprezinte la Eurovision? Enjoy!

https://www.youtube.com/watch?v=gU8GxDbhZ9U&feature=youtu.be

197 Post Views

Beatbox si sentiment in cel mai inedit cover al piesei “We Don’t Talk Anymore”

Baietii de la Major Office continua lista de cover-uri interpretate intr-un fel unic!

De aceasta data, au ales una dintre cele mai indragite piese ale anului 2016: “We Don’t Talk Anymore”

Selena Gomez si Charlie Puth au creat un adevarat fenomen muzical prin single-ul “We Don’t Talk Anymore”. Piesa a devenit soundtrack-ul cuplurilor ce se instraineaza, iar lirica, pe cat de sincera si directa, ajunge indiscutabil la sufletul oricarei persoane ce a trecut printr-o despartire dureroasa vreodata.

Povestea single-ului “We Don’t Talk Anymore” a inceput in Japonia, cand Charlie a creat linia de chitara in timpul unei calatorii, iar cateva luni mai tarziu i-a aratat-o Selenei. Inregistrarea a fost rapida, cei doi artisti reusind sa inregistreze piesa in doar 15 minute!

Major Office, sau John, Matei si David au ales sa personalizeze piesa indragita de tinerii din toata lumea printr-o combinatie proaspata de beat-uri care pun accent pe talentul lor.

Major Office isi asigura astfel atentia industriei, datorita personalitatii membrilor si a felului inedit in care abordeaza fiecare piesa. Timbrul solistului, insertiile de beatbox si flerul de care dau dovada tinerii sunt ingredientele perfecte cu ajutorul carora Major Office vor cuceri fanii in 2017!

Asadar, acestea fiind spuse, va invit cu mare drag sa ascultam impreuna coverul piesei “We Don’t Talk Anymore”, apoi va astept cu parerile voastre. Enjoy!

175 Post Views