EMAA prezintă povestea “unui drag neîmplinit și pierdut” în piesa Zburătorul

EMAA este artista care, prin piesele pe care le lansează, își duce ascultătorii în universul ei unic și îi poartă prin diferite stări și sentimente. După lansarea albumului Macii înfloresc iarna, EMAA revine cu o melodie specială, în care prezintă povestea unei iubiri neîmplinite și pierdute, a unei dureri simțite pentru cineva care nu se va ma întoarce vreodată, Zburătorul.

Piesa a fost scrisă de EMAA, compusă de EMAA și Alexandru Turcu, iar producția a fost realizată de Alexandru Turcu.

“Zburătorul prezintă povestea unui drag neîmplinit și pierdut, a unui dor asumat pentru cineva care nu va mai veni niciodată înapoi. Atunci când din viata noastră dispar oameni, odată cu timpul, imaginea lor devine vagă, ca și când nu ar fi fost niciodată acolo. Piesa ridică întrebări care nu au putut și nu pot fi cu adevărat adresate celor care pleacă. Ele sunt aruncate în gol, iar răspunsurile par să nu mai vină. Zburătorul transmite o tristețe adâncă, dar liniștită și asumată, și reprezintă încheierea și acceptarea finalului în sine”, a declarat EMAA.

Piesa Zburătorul este redată vizual de un clip cinematic, extrem de apropiat ca stare și concept de EMAA.

Filmările clipului au durat aproape 24 de ore, iar artista a avut alături de ea oameni foarte dragi, printre care și doi prieteni apropiați, Bastien și Domino. Partenerul din clip a fost actorul Alexandru Chndriș, cu care a avut o chimie specială.

EMAA și-a pus amprenta asupra întregului proces de creație, de la concept și scenariu, până la postproducție și editarea clipului, Zburătorul fiind un proiect special din toate punctele de vedere.

Videoclipul a fost creat de Monolit Studio, regizor a fost Răzvan Leucea, director de imagine – Paul Tatcu, scenografia a fost semnată de Irina Zamfirescu, montaj – Ștefan Parlog, edit – Mihai Sighinaș, iar producția Loops Production.

Acestea fiind spuse, aștept părerile voastre!

232 Post Views

O noua Terra – cea a lui Alek Sandar, care lanseaza o piesa cu trei clipuri video diferite

Superstarul bulgar Alek Sandar revine cu piesa, „TERRA”, creație căreia nu îi lipsește câtuși de puțin vibe-ul intens cu care ne-a obișnuit artistul.

TERRA redă un amestec incredibil de elemente ale vocii tradiționale din Europa de Est, care se combină uluitor în background-ul refrenului. Versurile prezintă o realitate tragică, îmbinându-se cu cele mai pozitive din refren și oferind un contrast subtil. Combinația dintre acestea creează un alt hit al lui Alek Sandar, care întruchipează stilul său unic într-un mod fresh, dar familiar.

Piesa are un vibe extraordinar și un ritm care dă dependență. Deși versurile povestesc despre o durere din dragoste, melodia lui Alek te energizează într-un mod surprinzător. Mai mult decât atât, te determină să strigi împreună cu el – But now we fall like feathers / I’m calling out to Terra. Atât liniile melodice, cât și versurile, au o forță deosebită care, cu siguranță, te va face sa empatizezi cu fiecare sentiment transmis.

Lansarea vine însoțită de un videoclip oficial uimitor filmat în New York. Videoclipul este în ton cu aerul magnetic al piesei, fiind compus din secvențe aproape hipnotice. TERRA este un amalgam de elemente care îți intră pe sub piele și care transformă această piesă într-una pe care nu ar trebui să o ratezi. Alek a lucrat la această piesă aproape un an, fiind încă un punct care contribuie la poziționarea sa ca star în ascensiune. Acest lucru putând fi văzut și în „Alek’s Many Worlds – Celebrity Land” pe YouTube.

Alek Sandar este cântăreț, compozitor și producător muzical. Născut în Bulgaria, artistul a devenit cunoscut încă de la vârsta de 5 ani, când a început să fie prezent în televiziune și la radio. Peste câțiva ani, a început să compună și să producă muzică, iar după ce s-a mutat în New York în 2009, Alek a devenit parte din scena cluburilor avangardiste și a lucrat ca DJ de muzică electronică, dance și house. Printre colaborările care i-au adus succes se numără și Juicy J, Andrea, Amanda Lepore, Desi Slava, Galin, Oscar Loya.

Discografia sa include și single-urile „Yerba”, „Hey Mami”, „Ti Si Nai”, „P.O.R.N.”, „You and me”, „Ride”. Alek Sandar are 18.300 de ascultători lunari pe Spotify.

Păreri?

276 Post Views

Olivia Addams ocupă locul trei în top radio Polonia cu piesa Are we there

Olivia Addams, artista din România care a cucerit Polonia cu piesele sale, obține o nouă performanță pe teritoriul polonez cu cel mai recent single al său, Are we there. Piesa se aude pe cele mai importante radiouri și ocupă locul trei în topul radiourilor din Polonia, iar în România este difuzată pe radiourile comerciale. Tot în Polonia, Are we there este prezentă și în top 100 TV, pe locul șapte, dar și în top 200 Shazam, pe locul 14. De asemenea, este ascultată la radio și TV și în Rusia și Turcia.
Pe Spotify, piesa are peste 600.000 de streams și este inclusă în playlist-uri importante pe Apple Music. În mediul digital, Are we there este ascultată în țări precum Spania, Brazilia, Rusia, Armenia, Polonia și România.

“Sunt nespus de fericită și onorată când văd cât de mult sprijin primesc din partea voastră, a tuturor. Nu am crezut vreodată că voi fi atât de norocoasă să vă am alături și să obțin aceste rezultate, îmi trăiesc visul în fiecare zi, iar asta se întâmplă datorită vouă! Vă iubesc foarte mult și sunt gata să vă ofer mult mai mult de atât. Fiți pe fază și pregătiți pentru ceea ce urmează”, a declarat Olivia.

Olivia Addams este o artistă completă și o adevărată inspirație pentru toți cei care o urmăresc. Vocea sa vibrantă și look-ul electrizant sunt memorabile, iar piesele sale au, pe lângă un sound fresh care creează dependență, și câte o poveste inspirată din viața ei. Piesele ei au succes atât în Romania, cât și în străinătate, unde sunt extrem de apreciate atât pe radio, cât și în mediul digital. Olivia lucrează foarte mult și este complet dedicată muzicii, iar în curând va lansa o nouă piesa care poate deveni o adevărată inspirație pentru toți ascultătorii.

Păreri?

203 Post Views

Alina Eremia ocupă primul loc în topul Mediaforest cu piesa Noi

Piesa Noi, semnată de Alina Eremia, urcă în topul Mediaforest și ocupă primul loc în cele mai ascultate piese de pe radio din ultima perioadă. Și în mediul digital, melodia are rezultate foarte bune și este extrem de apreciată: 273.000 de streams pe Spotify, aproape 5 milioane de vizualizări pe YouTube și 71.000 de streams pe Apple Music.

 

“Vreau să încep prin a mulțumi echipei mele de la Global Records, W Management, Ngm Creative și, nu în ultimul rand, celor doi oameni alături de care am scris piesa Noi, Alexandru Pelin și Turcu. Le mulțumesc pentru implicare, pentru că au crezut în piesă și în proiect, fiecare dintre ei contribuind la acest succes. Sunt extrem de fericită că munca, toate orele petrecute în studio și, în același timp, joaca de acolo și sinceritatea transpusă în muzică vibrează cu oamenii. Mulțumesc celor care mă ascultă și mă susțin. Este o reală binecuvântare să mă pot exprima prin muzică și inspira de la oameni”, a declarat Alina Eremia.

 

Artista a încheiat anul 2020 cu trei piese în top 100 Mediaforest, iar rezultatele pentru anul acesta nu au întârziat să apară. Alina pregătește noi lansări și cât de curând își va surprinde fanii cu o nouă piesă care, cu siguranță, îi va cuceri.

Păreri?

225 Post Views

Pretuieste oamenii din jurul tau cu noua piesa lansata de Jean Gavril, aur

Tupeu, siguranță, vulnerabilitate. Jean Gavril este un spirit cameleonic și un copil al rock-ului. Este un artist care tinde întotdeauna spre cea mai bună versiune a sa. „Important este să încerci și să lupți pentru lucrurile care contează pentru tine”, afirmă artistul. Acesta este întotdeauna inspirat de oamenii care îl înconjoară. În piesele sale, Jean Gavril reflectă o lume în care intensitatea emoțiilor, pasiunea și iubirea construiesc povești demne de filme. 

„Tu ești aur!”. Oare nu e asta exact ce i-ai spune unui om la care ții? După un an dificil, care ne-a făcut să ne revizuim valorile și prioritățile, Jean Gavril revine cu un nou single, născut într-o tabără de creație marca HaHaHa Production și Roton. Piesa „aur” este o declarație despre lucrurile cu adevărat importante din viața noastră.”Când am scris piesa, n-am avut bogăția materialăîn minte, ci cea sufletească care îți este oferită de un prieten drag, o persoană iubită sau familie.” adaugă artistul. Inspirată din magnetica poveste de iubire pe care o trăiește zi de zi alături de Bianca, piesa „aur„ te va cuceri prin cuvinte sincere și linii melodice molipsitoare.

Dacă pentru unii aurul înseamnă mașini, case și vacanțe scumpe, pentru Jean Gavril aurul este simpla prezență a omului drag alături, indiferent de „starea vremii”. „aur” este despre puterea de a rezista în caruselul binelui și al răului doar dacă afli valoarea iubirii. Nu există scut mai puternic decât susținerea celor care te iubesc și pe care îi iubești înapoi!

Păreri?

296 Post Views

Primavara vine mai repede odata cu piesa Romaryo ft. Robert Georgescu and White – Hammanda

Romaryo lansează împreună cu Robert Georgescu & White „Hammanda”, o piesă dinamică care își va face loc din primele momente în playlistul tău.

Chiar dacă mai trebuie să așteptăm încă un pic până vine primăvara, Hammanda ne apropie cu siguranță mai repede de vremuri însorite. Piesa te determină să îți lași spiritul și mintea libere și să te bucuri de razele soarelui. Liniile melodice te încarcă cu energie pozitivă și cu dorința de a contempla și descoperi lumea.

În ceea ce privește ritmul transmis, Hammanda îți creează o stare excelentă, plină de vitalitate. Piesa te impulsionează spre mișcări de dans profunde și nu îți permite nicio clipă să te simți fragil. Singur sau cu oameni dragi, Hammanda îți inspiră cheful de a dansa, sau măcar de a te mișca ușor pe ritmul hipnotizant.

Vibe-ul unduitor și liniștit se îmbină într-un mod desăvârșit cu muzica electronică, iar creația devine o adevărată operă de artă. Misterul se simte pe tot parcursul piesei, iar aceasta înflorește din ce în ce mai frumos. În cele din urmă, Hammanda permite culorilor sale să iasă la suprafață, pentru a fi simțite de orice iubitor de muzică.

Păreri?

307 Post Views

Surf Mesa și Madison Beer lanseaza piesa “Carried Away”

Surf Mesa și Madison Beer celebrează euforia iubirii tinere în noul single, „Carried Away”, lansat astăzi de Astralwerks – tocmai la timp pentru Ziua Îndrăgostiților. Îmbătrânirea și îndrăgostirea pot arăta diferit în carantină, totuși duo-ul evocă esența atemporală a romantismului care rămâne neschimbată. Piesa incepe cu vocea rafinată și chitara acustică a lui Madison și se dezoltă pe parcurs, iar Surf Mesa o îmbogăteste cu straturi melancolico-eterice.

“„Carried Away” este despre fluturii din stomac pe care îi simți când întâlnești pe cineva nou și te îndrăgostești pentru prima dată”, explică Surf Mesa. „Colaborarea cu Madison a fost un vis. Sper că această melodie sa răspândească dragostea în aceste timpuri în care avem nevoie de ea mai mult ca niciodată.”

„Când scriu cântece despre dragoste”, spune Madison, „sunt adesea atrasă de urcușurile și coborâșurile și durerile iubirii ce pot rezulta dintr-o relație toxică. A fost revigorant să explorez cealaltă parte a dragostei pentru ‘Carried Away’, nervii emoțiilor pe care îi primești de la întâlnirea cu cineva și de starea de neliniste pe care o simti cand te îndragostești de cineva. Îi sunt atât de recunoscător lui Surf care a făcut ca întregul proces să fie atât de distractiv. ”

„Carried Away” vine dupa super hit-urile lansate de Surf Mesa, precum „ily (i love you baby)” cu Emilee și „Somewhere” cu Gus Dapperton. Recent certificat Platină de către RIAA, „ily (i love you baby)” a adunat aproape două miliarde de stream-uri pe platformele digitale. Single-ul a ajuns pe locul 1 în topul Billboard’s Dance / Electronic Digital Song Sales și a ajuns pe locul 2 în top 40 US Radio Stations.

Păreri?

227 Post Views

Pasiune cu sau fara dragoste in ”Take Your Time”, noua piesa Bruno Rex si Maydar

Luna îndrăgostiților vine și cu piese atipice, despre legături amoroase care sunt departe de a reprezenta iubirea, dar sunt cât se poate de…pasionale! Bruno Rex & Maydar lansează Take Your Time, o piesă dedicată tuturor celor care nu se iubesc, însă nu se pot abține de la a sta departe unul de celălalt!

Come over now, come over now / Wanna feel your skin on me sunt cuvintele care demonstrează că orice e posibil, chiar și într-o prietenie. Versurile piesei Take Your Time par să incite imaginația tuturor ascultătorilor, notă cu notă, pe tot parcursul liniei melodice: If we don’t call it love we won’t get bruised no / Let’s just keep it casual and cool yah. Mesajul e catchy, așa că dacă nu te îndrăgostești, nu ai nici cum să suferi când te desparți de cineva! Second thoughts… cineva?

De această dată, nu suntem siguri dacă să ne dorim ca piesa să aibă sau nu influență asupra modului în care priviți și vă raportați la ideea de dragoste. Vă vom lăsa pe voi să alegeți. Dar, totuși, ceea ce putem spune este că vă recomandăm să trăiți așa cum vă place, fără prejudecăți sau frici ale opiniei celor din jur. Pentru că, oricât de mult am acționa sub pretextul de Take Your Time, timpul fiecăruia dintre noi este limitat. Și este păcat să nu ne bucurăm de tot ceea ce ne place în viață.

Născut în Mexic, Bruno Rex este compozitor și producător muzical. Îi place să creeze muzică care să ofere vibe-uri bune și pline de energie celor din jur. Stilul muzicii pop nu a fost niciodată mai fun de atât, Bruno atașându-i o notă personală semnificativă și ușor recognoscibilă.

Maydar este artistă și DJ, compozitoare și producătoare, de origine suedeză. După ce plâng cât pentru un mic ocean, mă apuc de scris – sunt cuvintele care par să o descrie cel mai bine, ceea ce arată că pentru Maydar este esențială starea de spirit în procesul de creație. Are o înclinație înspre a scrie piese care să-i expună cel mai bine trăirile, iar versurile sunt modul în care exprimă cu ușurință ceea ce simte.

Păreri?

280 Post Views

Trupa Vunk & Lidia Buble lansează varianta acustică a piesei “Vino, Du-te”

Colaborarea care a făcut furori toamna anului trecut, dintre trupa Vunk și Lidia Buble, revine într-o variantă acustică, în care vocile artiștilor se împletesc armonios si sunt în prim-plan, cu doar cateva instrumente pe fundal.

Piesa trupei Vunk și a Lidiei Buble, “Vino, du-te”, s-a bucurat de un succes fulminant, fiind single-ul care și-a facut loc in playlist-ul radiourilor chiar înainte de lansare, iar la 5 luni de la primul play o regăsim în continuare în top 10 al radiourilor românești. Fanii au îndragit piesa înca de la prima ascultare și au propulsat-o in topurile platformelor de streaming și în trending-ul de pe YouTube, videoclipul piesei avand în acest moment 10 milioane de vizualizări.

Noua variantă a piesei face parte de pe albumul acustic “Numai la doi – Live din sufragerie” ce se va lansa pe data de 24 Februarie, ca un cadou de Dragobete. Albumul cuprinde în întregime piese acustice deja lansate, dar și piese noi, în primă audiție.

Videoclipul piesei acustice este sub forma unui making of al videoclipului oficial, unde puteți vedea cum au decurs filmările alaturi de regizorul San.

De 26 de ani, pe scena din România, VUNK este trupa inovației a rock-ului românesc: primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum „Pleacă”, „Vreau o țară ca afară”, „Așa și” sau „Numai la doi” au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni. În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român – Jur să spun adevărul. Folosind tehnologia de ultima generatie, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, VUNK își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță. În 2019, trupa VUNK a lansat albumul „Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului” printr-un concert excepţional la Sala Polivalentă din Bucuresti.
Componența VUNK: Cornel Ilie, Gabriel Maga, Nicu Sârghea, Daniel Onel.

Păreri?

245 Post Views

Nalani lansează clipul primei sale piese, Toxic

Nalani a știut dintotdeauna că își dorește să încânte oamenii cu vocea ei, iar de curând s-a alăturat echipei Global Records pentru a-și duce visul mai departe. Artista prezintă prima ei piesă, Toxic, un remake fresh al celebrei melodii lansate cu 11 ani în urmă de Britney Spears, care a făcut furori în întreaga lume. Nalani aduce o variantă care îmbină perfect ritmul consacrat al piesei cu vocea ei plină de sensibilitate și senzualitate, ce dă profunzime și transformă Toxic într-un hit al anului 2021.

“Cred în mine, mai cred și în omul potrivit la momentul potrivit, dar și în noroc. Am avut perioade în care simțeam că nimic nu funcționează, că stau pe loc. Am avut parte și de respingeri, însă m-au ambiționat să muncesc mai mult, să-mi doresc mai mult de la mine. A trebuit doar să am răbdare și să cred în faptul că ceva o să se întâmple mai devreme sau mai târziu. Mi-am continuat visul, am crezut în el, iar acum sunt fericită că lansez prima mea piesă, care cred că mi se potrivește foarte tare” , spune Nalani.

Chiar dacă a fost primul clip filmat de Nalani și a avut emoții pentru prima sa experiență de acest gen, artista s-a descurcat extraordinar, iar rezultatul demonstrează acest lucru.

“Am avut emoții, nu știam la ce să mă aștept, dar am luat lucrurile pas cu pas, am înțeles foarte bine conceptul și ne-am apucat de treabă. Chiar dacă am filmat o zi întreagă și am făcut mai multe schimbări de ținute și make-up, nu a fost o zi obositoare, din contră. A fost o zi care m-a împlinit. În final, totul a decurs natural, iar asta s-a întâmplat pentru că am avut alături o echipă minunată. Sunt extrem de fericită de rezultat și sper să fiți și voi la fel”, a declarat Nalani.

Clipul a fost regizat de Șerban Racovițeanu, director de imagine a fost Paul Tatcu, iar producția este semnată de Cristian Puchiu.

Păreri?

255 Post Views