„M-o trimis mama la capre” si m-am intors cu un hit

Într-un moment plin de necunoscut, în care identitatea însăși este supusă schimbării, Andrew Dum lansează piesa “M-o trimis mama la capre”, alături de vocea superbă a Paulei Hriscu.  Aceasta reprezintă o reîntoarcere la folclorul românesc, autentic, prezentată într-o manieră actuală, care va fi apreciată de public, indiferent de vârstă.

Piesa are la bază însăși versurile acestui cântec din folclor, obișnuit a fi cântat și prezentat oamenilor sub forma unui colind. În ceea ce privește cuvintele folosite, nu au fost aduse niciun fel de modificări ale textului inițial, tocmai pentru a păstra autencitatea sa.

“Cred că muzica însăși te vindecă. Într-o perioadă fragilă, în contextul pandemiei, avem mai mult timp să reflectăm asupra noastră și să ne întoarcem către rădăcini.

Aceasta piesă are drept sursă de inspirație autenticul românesc, iar Paula este un artist validat, care îți transmite prin toate mijloacele verbale și nonverbale ADN-ul românesc.

Această piesă m-a scos din zona de confort și a reprezentat o provocare. Mi-am dorit să pot face tranziția unui colind la un registru actual dar sa păstrez in același timp chintesența mesajului”, ne spune Andrew Dum.

Andrew Dum este un talent în ascensiune pe scena muzicii dance, având un portofoliu extins, plin de creativitate. Îmbinarea noului cu elemente autentice i-au adus lui Andrew o apreciere enormă din partea publicului, mereu încântat de noile sale creații. A fost primul DJ român care a avut propriul turneu național, denumit X Tour, iar în ultimii ani a fost o prezență constantă la marile festivaluri de muzică din țară.

Păreri?

256 Post Views

Roxen este muza artiștilor din trecut în clipul piesei Parte din tine! Piesa semnată de DJ Project și Roxen va fi lansată în curând!

DJ Project colaborează pentru prima dată cu Roxen, iar în curând vor lansa Parte din tine, o piesă cu un mesaj profund, al cărei clip are la bază cele șapte arte. Piesa va fi lansată în momentul în care va atinge pragul de 5000 presaves pe platformele digitale – https://snd.click/parte-din-tine.

O casă veche distrusă, praf, nisip bătut de vânt, geamuri sparte, sculpturi, picturi vechi și instrumente muzicale distruse fac parte din decorul care construiește povestea clipului. Roxen este muza, inspirația artiștilor din trecut, care apare pretutindeni sub forma unei picturi, a unei sculpturi sau prin note muzicale. Gino Manzotti și DJ Maxx simt prezența artistei și o caută prin întreaga încăpere peste care timpul și-a pus amprenta.

Roxen este o artistă cu foarte mult potențial și ne bucurăm că am putut colabora pentru piesa Parte din tine. Conceptul clipului redă perfect mesajul melodiei, iar filmările au fost o surpriză plăcută, pe care ne dorim să o repetăm de fiecare dată. Așteptăm cu nerăbdare lansarea piesei”, au spus membrii DJ Project.

 

“Mă onorează colaborarea cu DJ Project. Iubesc tot ce înseamnă artă, mă regăsesc în orice formă a ei, iar piesa Parte din tine și clipul reprezintă acest lucru. Filmările au fost o bucurie, chiar dacă era destul de răcoare, ne-am și distrat, am râs mult și am intrat rapid în povestea care ilustrează piesa. Sunt extrem de încântată de rezultat și abia aștept să putem împărtășim cu voi acest proiect frumos”, a declarat Roxen.

În curând se va lansa piesa Parte din tine și o colaborare care marchează începutul acestui an, DJ Project feat. Roxen.

 

DJ Project și Roxen au încheiat anul 2020 cu câte trei piese în top 100 Media Forest, care au fost în heavy rotation la radiouri și au zeci de milioane de vizualizări pe YouTube.

217 Post Views

O piesa noua care te va tine „Up All Night” – Christian Eberhard | Misha Miller

Fie că obișnuiești să stai sau nu treaz noaptea, Christian Eberhard și Misha Miller sunt pregătiți să îți fie alături prin piesa pe care o lansează astăzi: Up All Night. Noua lor creație ne readuce în atenție cât de important este să nu eviți să-ți asculta inima, chiar și atunci când doare; să reușești să și simți, nu doar să conștientizezi momentele prin care treci.

Pentru majoritatea pieselor, repetiția unui refren sau a unui anumit vers este cea care declanșează dorința de a ține o piesă pe repeat. De această dată, suntem siguri că sensibilitatea și sufletul pus în fiecare secundă audio vor fi cele care vor seta această piesă pe primul loc în cel mai drag playlist pe care îl ai.

Vocea extraordinară a Mishei și ritmul fenomenal sunt doar două dintre multele atribute ale melodiei. Piesa îți transmite motivație și energie și reușește ca, inclusiv în momentele mai puțin bune, să îți înlăture singurătatea.

„Să lucrezi cu oameni pasionați și dornici reprezintă idealul oricărui moment artistic pe care îmi doresc să îl produc. Cum Misha nu s-a oprit niciodată din a simți sincer fiecare melodie pe care o interpretează, știam că această piesă va fi ceva de-a dreptul special. Care, ironic sau nu, m-a ținut și pe mine Up All Night pentru a-i da forma pe care începusem să o vizualizez încă de la prima sesiune avută cu Misha în studio.”, ne spune bucuros Christian.

„În momentul în care inima cuiva rezonează cu una dintre poveștile interpretate de mine… aceea este clipa în care încep să zâmbesc fără să mai reușesc să mă opresc, iubind parcă și mai mult (dacă este posibil) ceea ce am ales să fac. Sper ca noua noastră piesă să vă fie alături atât în nopțile în care ceva vă va ține treji, dar și în zilele în care sensibilitatea transmisă va fi cea care vă va da putere să începeți un nou capitol din viața voastră. “, adaugă Misha.

Christian Eberhard își însușește de o bună perioadă de timp rolul de producător principal al Roton Music. Cu un focus creativ îndreptat către producție, Christian a avut, de-a lungul carierei sale, oportunitatea de a lucra cu artiști celebri și importanți din industrie, precum Alexandra Stan, Loren Nine, Andra, Otilia, Lary Over, Loredana și Lanberry. Piesele sale au reprezentat o prezență constantă pe toate posturile de radio importante din România, dar și din străinătate prin colaborările sale internaționale. Cu zeci de milioane de vizualizări și streaming-uri însumate de toate proiectele sale, decizia de a fi investit în rolul de producător principal în cadrul Roton Music a fost una mai mult decât naturală

O apariție carismatică, Misha Miller înglobează o voce extraordinar de puternică, alături de o serie aproape infinită de trăsături fascinante, care se regăsesc în toate poveștile pieselor sale. Încă din momentul în care l-a întâlnit în cadrul taberei de creație TIMC pe producătorul și DJ-ul atât de prezent în Billboard, Manuel Riva, Misha a simțit că succesul este mai mult decât aproape. Prima lor piesă, Sacred Touch, a ajuns rapid la milioane de views și a confirmat, încă o dată, puterea vocei oferită ascultătorilor de către Misha Miller.

Cu un feedback extraordinar atât din partea criticilor, oamenilor de radio, cât și a influencerilor activi în industria muzicală, piesele sale au fost integrate aproape imediat în topurile internaționale – de exemplu, locul 19 în topul Billboard Dance Club din SUA, Top 50 Airplay și Top 10 Shazam în Italia au fost obținute cu o singură piesă, What Mama Said.

Păreri?

244 Post Views

R3HAB da tonul anului 2021 cu piesa “Candyman”, alaturi de Marnik

R3HAB lanseaza primul single din acest an si aduce doza de bucurie de dupa sabatori cu “Candyman”, o piesa dance, ritmata. Single-ul are o linie energica si versuri ce te duc departe de realitatea din 2020. R3HAB a continuat sa lanseze piese fresh, iar “Candyman” este dovada ca artistul vrea sa inceapa anul 2021 intr-o nota optimista.

“Sunt fericit sa lansez “Candyman” cu Marnik ca prim single al anului 2021. Asteptam colaborarea cu cu Marnik de la remixul piesei “All Around The World”. “Candyman” este o piesa amuzanta ce iti intra imediat la suflet si speram sa seteze tonul corect pentru 2021.” – R3HAB

“”Candyman” este o piesa speciala pentru noi, pentru ca este direct legata de cele mai pure emotii ale noastre, unde totul este inocent si magic. Piesa isi propune sa te conduca direct in lumea povestilor, unde totul infloreste prin dulceata si incantare”, – Marnik.

DJ-ul si producatorul de origine marocana si olandeza, Fadi El Ghoul, cunoscut publicului ca R3HAB, a avut o ascensune rapida in muzica dance in ultimul deceniu. De la piesa prin care s-a facut cunoscut, remixul piesei “Give Me Everything” alaturi de Afrojack si imnurile sale dance, precum “All Around The World (La La La)” si “Lullaby”, care au strans peste 600 de milioane de ascultari in total, la colaborarile cu ZAYN, Andy Grammer, Sofia Carson, Timmy Trumpet si multi altii, R3HAB a dovedit ca este unul dintre cei mai talentati artisti ai momentului. In 2016, acesta si-a fondat propriul label CYBERPVNK, care in 2020 a trecut peste un miliard de vizualizari la piesele din catalogul sau. R3HAB continua sa evolueze si sa diversifice sound-urile sale, prin intermediul colaborarilor cu numerosi artisti de pe glob, exeprimentand orice gen muzical, de la hip-hop la pop.

Pareri?

255 Post Views

Jordi Sans, Mikel Quilez și Cristina Clea lansează Feel the night, o piesă al cărei ritm aduce vara mai aproape

Jordi Sans, unul dintre cei mai apreciați și urmăriți artiști spanioli, colaborează pentru prima dată cu Mikel Quilez și Cristina Clea și lansează o piesă care duce imediat cu gândul la libertatea simțită la un festival de muzică electronică și la zilele călduroase de vară, Feel the night.

“Sunt fericit pentru toate lansările de anul trecut, care au avut rezultate foarte bune. Sunt extrem de recunoscător publicului, caselor de discuri care m-au sprijinit și fiecărei persoane care a crezut în mine și mi-a fost alături în toți acești 10 ani de carieră. Totodată, îi mulțumesc Universului că mi-a dat acest dar, muzica, deoarece este ceea ce iubesc să fac. Îi mulțumesc și echipei Global Records, este una dintre cele mai bune case de discuri cu care am lucrat până acum și, mai mult decât atât, sunt oameni minunați acolo. Sunt mândru să încep anul așa, cu această colaborare, și sunt sigur că va fi unul dintre cele mai bune începuturi de an pe care le-am avut vreodată. Am așteptări mari de la această piesă, Feel the night, și sper foarte tare să vă placă și să vă bucurați de ea”, a spus Jordi Sans.

Jordi Sans este DJ și producător muzical din Barcelona. A avut reprezentații importante în Spania și Europa, în fața a zeci de mii de oameni și își propune să ducă muzica electronică la un nou nivel. Este un adevărat artist, care dă ritm și efervescență scenei muzicale.

Mike Quilez este un tânăr producător și DJ spaniol, la 14 ani a început să devină interesat de zona electronică și cu timpul și-a produs și lansat propriile piese.

Cristina Clea este songwriter, actriță, model și cântăreață din Barcelona. Încă de când era mică a fost pasionată de tot ce înseamnă artă, dar întotdeauna a simțit ceva special pentru muzică. Așa că, în urmă cu câțiva ani a decis să se dedice complet muzicii, să cânte și să-și compună propriile piese.

Păreri?

https://www.youtube.com/watch?v=QoUMRrJrpqI

275 Post Views

Dj Lucian&Geo lanseaza piesa “Beautiful Life”

Dj Lucian(Lucian Mitrache)&Geo(Naita George) revin in forta cu o noua piesa de calitate, care se numeste “Beautiful Life”.Noua piesă sună foarte bine,este hrana spirituala pentru suflet si minte,fiind plina de energie pozitiva.”Beautiful Life” este lansata impreuna cu casa de discuri Norvis Music si va avea lansarea oficiala la radio in tari precum Germania,Spania, Rusia, Bulgaria si Serbia,fiind cunoscut faptul,ca cei doi artisti si producatori romani sunt foarte apreciati de dj-ii si producatorii din afara,unde genul muzical EDM este foarte popular.De Revelion, Dj Lucian&Geo au facut show la un radio international alaturi de nume consacrate din muzica internationala precum Robin Schulz sau legendarii DJS FROM MARS, care sunt prieteni cu cei doi artisti.

Dj Lucian&Geo:”Traiti viata frumos,ascultati muzica buna, ganditi pozitiv si iubiti cu sufletul curat.Bucurati-va de voi, de ce aveti,de ceea ce sunteti, de cei dragi. Priviti viata zambind si veti putea simti cum ea se bucura alaturi de voi.Totul va fi bine, dragi prieteni!Multumim frumos tuturor celor care ne sustin si ne apreciaza muzica,dar si celor care ne pun bete in roate pentru ca ne motiveaza si mai mult.Fara voi dragilor, noi nu am exista!Va pregatim multe suprize muzicale noi si colaborari de exceptie in premiera pentru Romania.”

Pareri?

239 Post Views

Piesa ”Flashbacks” a INNEI – pe locul 64 în top Shazam Rusia

Una dintre piesele incluse pe cel mai recent album lansat de INNA – “Flashbacks” este pe locul 64 pe Shazam Rusia.

Compusă de Marcel Botezan, Sebastian Barac, Alexandru Cotoi, David Ciente, Luisa Luca și Elena Alexandra Apostoleanu, piesa a cucerit publicul din Rusia și crește în clasamentul Shazam.

“Flashbacks” este inclusă pe albumul “Heartbreaker” care include 10 piese obținute în urma sesiunii Dance Queen’s House. INNA a stat izolată 3 săptămâni într-o casă alături de cei mai apreciați songwriteri și producători: Marco &Seba, Alex Cotoi, David Ciente și Minelli și a compus cu ei pentru piesele pe care publicul le-a putut asculta în premieră pe YouTube-ul artistei.

Cele 10 piese se numesc “Maza Jaja”, “Heartbreaker”, “One Reason”, “Flashbacks”, “You and I”, “Beautiful Lie”, “Gucci Balenciaga”, “Sunset Dinner” și “Thicky” și pot fi ascultate aici.

Fanii au fost în Dance Queen’s House zilnic prin intermediul vlogurilor postate zilnic pe YouTube-ul INNEI cu peste 6.2 milioane de abonați, dar și pe Instagram (2.9 milioane de followers) și Facebook (peste 10 milioane de fani). Vlogurile au fost traduse în engleză și spaniolă. Link aici

INNA este unul dintre cei mai de succes artiști români, cu o carieră internațională care include colaborări cu J Balvin, Daddy Yankee, Yandel, Pitbull, Farina, cu piese care au cucerit topurile din lume precum “Ruleta”, “Sun is Up”, “Hot”, “Cola Song”, “Iguana”.

Păreri?

162 Post Views

Lucian Iordache lansează remixul oficial la piesa Amna și George Hora – “Încrederea”

“Încrederea” este o piesă compusă de George Hora, tot el semnând și producția, mixul și masterul.

Lucian Iordache vine cu un remix oficial , aducand ritmuri noi acestei piese semnate de Amna si George Hora.

Iată ce declară Lucian Iordache despre remixul lansat oficial: “Mă simt mândru că am avut oportunitatea de a lucra cu George Hora pentru acest remix, de mic l-am apreciat , atat pe producătorul George Hora, cât si pe artistul în sine George Hora. Despre Amna pot spune că este o artistă cu o voce remarcabilă în România, iar piesa lor ‘Încrederea’ m-a făcut sa mă văd pe mine , prin relațiile anterioare. Felicitări amândurora pentru aceasta piesă , și sper ca nici remixul meu să nu fie mai prejos!”

Lucian Iordache este un producător de 30 de ani din Târgu Jiu care are mai multe remixuri pe Youtube alături de DJ Marvio!

Păreri?

283 Post Views

Mihai Alexandru și Miriam, colaborare specială de iarnă

Chiar dacă afară este iarnă și sunt multe grade sub minus, unii dintre noi iubesc anotimpul alb de care sunt inspirați.

Este și cazul compozitorului Mihai Alexandru care lansează tinere talente pe bandă rulantă și unele dintre artistele lui a lansat o piesă de iarnă și a filmat un videoclip în zăpadă la munte. Este vorba de tanara solista Miriam Stoica care a lansat mai multe piese speciale printre care și “Iarnă E Atât de Caldă”.

“Miriam este una dintre cele mai muncitoare vedete din pepiniera mea (Al Mike Pepiniera). Întotdeauna este minuțios pregătită din toate punctele de vedere, atunci când lucrăm împreună. Așa e firea ei, îi place să facă totul perfect dar ajutorul cel mai mare vine din partea profesoarei de canto Alina Roșca de la Școala de Arte – Vox Apollo din Ploești, cea care se ocupă de evoluția ei pe toate planurile artistice”, spune Mihai Alexandru.

Interesant este că Alina Roșca, profesoara de canto a lui Miriam, nu este altă decât cea cu care au început studiile și copiii lui Mihai Alexandru și ai Nicolei, la Liceul de muzică George Enescu din București. Însă să ne întoarcem la piesa de iarnă lansată împreună, “Iarnă E Atât de Caldă”. Videoclipul a fost filmat într-un peisaj de vis din munții Bucegi, dar în condiții vitrege cu vânt și frig. Aici, Valentin Stoica, tatăl lui Miriam, cel care apare la un moment dat și în clip, a rugat insistent echipa de filmare să termine cât mai repede, fiindu-i milă de fetița lui. Norocul a fost că filmările erau deja pe final.

Videoclipul a fost filmat în luna decembrie, în frig, într-un peisaj de vis pe Munții Bucegi, unde au ajuns cu niște mașini 4×4 închiriate.

Prima întâlnire dintre cei doi o să-i rămână în amintire toată viața micuței artiste, Miriam, care știa că trebuie să-i lase o impresie impecabilă compozitorului, și a făcut tot ce-a putut să-și ascundă emoțiile. Însă, când a plecat din studio-ul lui Mihai și a ajuns la mașină, de emoții, fetița a izbucnit într-un plâns eliberator.

Păreri?

263 Post Views

Leony lanseaza ”Faded Love”, o piesa de dragoste care va electriza inimile indragostitilor

În noul an, Leony deschide lista pieselor de dragoste cu Faded Love, o melodie care va face inimile ascultătorilor să vibreze. Cu influențe prezente dintr-o piesă atât de cunoscută vouă, aceasta este o declarație sinceră a unei iubiri care pare fără sfârșit.

Regretele pentru el sunt așternute în versurile I can’t forget your perfume / It all reminds me of you / Oh, will I ever make it out, out?. De asemenea, sunt descrise sentimente și rugăminți intense de întoarcere, de împăcare. Come and set me free / (…) I’m falling apart a faded love sunt cuvintele care, mai presus de orgoliu, înving și îi vor convinge pe cei care rezonează cu piesa să-și recunoască în sfârșit sentimentele, dacă nu au avut curajul să o facă până acum.

Originară din Germania, Leony este cântăreață și compozitoare, cunoscută la nivel internațional pentru piesele sale care au făcut înconjurul lumii. Artista a îmbrățișat muzica de la o vârstă fragedă, luând lecții de pian și chitară, aproape în același timp în care învăța să și meargă.

Leony are o audiență lunară de peste 5 milioane și jumătate de ascultători pe Spotify, cele mai cunoscute piese ale sale fiind Paradise cu 43.7 milioane de stream-uri și Far Away from Home (feat. Leony), cu 42.8 milioane de stream-uri.

Păreri?

365 Post Views