„Dulce Apă” aduce împreună universul muzical al lui Alexei Turcan și vocea Irinei Rimes, într-o compoziție despre dorul care apasă și puterea eliberatoare a apei.
Alexei Turcan lansează, alături de Irina Rimes, „Dulce Apă”, o piesă care explorează relația dintre om, natură și memoria afectivă. Cu Dunărea în centrul imaginarului său, cântecul transforma apa într-un simbol al vindecarii, dar și într-un spațiu în care dorul își găsește, în cele din urmă, drumul spre mare.
Piesa face parte din coloana sonoră a filmului documentar fenomen, Delta Sălbatică, recent lansat în cinematografele din toată țara.
„Multă apă va curge, râul să mă vindece” devine una dintre imaginile cheie ale piesei, sugerând nevoia de a lăsa timpul și natura să așeze lucrurile în matca lor. Dunărea nu este doar un reper geografic, ci o prezență vie, purtătoare de amintiri, emoții și transformări. În versurile semnate de Alexei Turcan, apa adună durerea, o traversează și o duce mai departe, într-un gest firesc de eliberare.
Vocea Irinei Rimes se întâlnește cu această poveste într-o interpretare care pune în prim-plan sensibilitatea și forța emoțională a textului. Alături de ea, vocile corului construiesc o dimensiune colectivă, aproape ritualică, amplificând senzația de curgere și de apartenență.
„Dulce Apă” este o piesă compusă și scrisă de Alexei Turcan, care semnează și producția muzicală, înregistrarea și aranjamentele. Vocea Irinei Rimes este completată de vocile de cor ale Aleksandrei Zielinska, Andreei-Cristina Mircea, Eli Vardzhiyska, Irene Nenoff-Herchenbach și Sarah Andreescu. Alexei Turcan contribuie la înregistrare prin chitară, acordeon, percuții, voci de cor și aranjamentul orchestral, iar Raluca Stratulat aduce în peisajul sonor accentele de vioară și violă. Mixul și masterul piesei sunt realizate de Dan Georgescu.
Despre Irina Rimes
Irina Rimes este una dintre vocile reprezentative ale popului românesc contemporan, o artistă și compozitoare originară din Republica Moldova, remarcată prin sensibilitatea interpretării și felul personal în care transformă emoțiile în cântece. S-a afirmat în România în 2016, odată cu lansarea piesei „Visele”, și a continuat să-și construiască universul muzical prin albume precum „Despre el”, „Cosmos” și „PASTILA”, dar și prin piese devenite cunoscute publicului larg, precum „Bolnavi amândoi” și „Ce s-a întâmplat cu noi”. Pe lângă cariera sa solo, Irina Rimes a compus cântece pentru alți artiști și a fost antrenoare în emisiunea „Vocea României”. În colaborarea „Dulce Apă”, artista își pune vocea în slujba unei povești despre dor, natură și vindecare, într-o întâlnire muzicală care explorează o altă nuanță a expresivității sale artistice.
Despre Alexei Turcan
Alexei Turcan este compozitor, producător muzical și multi-instrumentist, cunoscut pentru activitatea sa în scena alternativă românească și pentru versatilitatea cu care traversează genuri și forme de expresie muzicală. Fost membru al trupei Travka și implicat ulterior în proiecte precum Discoballs și Tomma Alistar, și-a extins activitatea către muzica de teatru și film, orchestrații și producție muzicală. A compus coloana sonoră a documentarului „România sălbatică”, pentru care a primit Premiul Gopo pentru cea mai bună muzică originală în 2022. În paralel, a colaborat cu artiști precum Mădălina Pavăl, contribuind la proiecte care explorează întâlnirea dintre rădăcinile muzicale tradiționale și sonoritățile contemporane. În „Dulce Apă”, Alexei Turcan semnează muzica, textul și producția, construind un univers sonor în care instrumentele acustice, vocile și elementele electronice se întâlnesc într-o compoziție inspirată de dor și de legătura cu natura.
Despre Delta Sălbatică
Povestit de celebra actriță Medeea Marinescu, documentarul „Delta Sălbatică” continuă munca echipei „România Sălbatică” și marchează o nouă colaborare a regizorului Dan Dinu cu directorul de imagine Cosmin Dumitrache, scenarista Codruța Florea, compozitorul Alexei Țurcan, sunetistul Ioan Filip și producătorul Matei Truța. Delta Sălbatică a fost lansat în cinematografele din toată țara pe 23 Octombrie și își propune să aducă publicul mai aproape de natură, să ofere informații despre Delta Dunării și despre nevoile pe care le are unul dintre cele mai prețioase ecosisteme din Europa, aflat în Patrimoniul UNESCO.
Păreri?














