Colaborare surprinzătoare: Carla’s Dreams, INNA, Irina Rimes și The Motans lansează „AICI”

Carla’s Dreams, INNA, Irina Rimes și The Motans, patru dintre cei mai apreciați si îndrăgiți artiști romani lansează single-ul „AICI”, o colaborare care-i va surprinde plăcut pe fanii acestora. Piesa, care are un mesaj pe cât de sensibil, pe atât de profund, vorbește despre importanța familiei și a momentelor petrecute alături de cei dragi.

Într-o lume în care totul se întâmplă pe repede-înainte, o lume materială în care atenția tuturor este mai mult îndreptată către ce poți avea și mai puțin către ce poți crea, Carla’s Dreams, INNA, Irina Rimes și The Motans vor să ne amintească, prin intermediul piesei „Aici”, că e momentul să prețuim viața și să fim recunoscători pentru tot ce avem.
„Îmi dedic strofa tuturor celor plecați departe, cărora le e dor de casă, de familie, de ideea de familie, de meleaguri, de limbă, de micile detalii care te fac să simți ce înseamnă acasă în adevăratul sens al cuvântului. În ceea ce privește colaborarea, pentru mine este o dorință pe care mi-am pus-o demult, cândva, și s-a împlinit. Am fost onorată să compun pentru această piesă, dar și să cânt împreună cu INNA, Carla’s Dreams și The Motans”, mărturisește Irina Rimes.
“Sunt încântată să colaborez cu artiști pe care îi apreciez pentru o piesă specială, de suflet, care vorbește despre importanța familiei, a oamenilor dragi care îți sunt aproape în momentele esențiale din viață, un manifest despre iubire”, declară INNA.
„Știam de foarte mult timp că piesa „Aici” trebuia să apară cumva, de undeva. Poate nu eram eu în locul potrivit, poate fuga zilnică nu m-a lăsat să fiu cu adevărat aici. Iar faptul că am reușit să ne oprim pentru puțin timp și să punem, în câteva versuri o bună parte din noi, înseamnă mult. Le mulțumesc colegilor mei Carla’s Dreams, INNA și Irina Rimes pentru prietenia lor și pentru simplul motiv că mi-au amintit cât de frumos este să zâmbești. Iar voi nu uitați: aici și acum este timpul. Timpul să iubești oamenii și micile bucurii ale vieții”, completează The Motans.
„Amintiri, istorii, povești frumoase scrise împreună cu artiști cu care suntem onorați să ne unim forțele pentru “Aici”. O piesa despre iubire, armonie, bucuria de a fi aproape și a împărtăși momente din viață alături de persoane speciale. V-am cuprins”, declară Carla’s Dreams.
Piesa, compusă și produsă de către Marcel Botezan și Sebastian Barac, alături de Carla’s Dreams, The Motans, Irina Rimes și INNA, se bucură și de un videoclip pentru care cei patru au lucrat cu echipa NGM Creative formată din Bogdan Păun (Regie) și Alexandru Mureșan (DOP). Producția clipului a fost realizată de către Loops Production.
Carla’s Dreams, INNA, Irina Rimes și The Motans sunt unii dintre cei mai apreciați artiști ai momentului. Piesa „Aici” reprezintă prima colaborare de acest fel dintre aceștia. Deși au lucrat în trecut pentru piese precum: Carlas Dreams feat. INNA – P.O.H.U.I sau The Motans feat. Irina Rimes – Poem, lansarea feat-ului „Aici” este cu totul specială, demonstrând prietenia acestora. Fiecare piesă a artiștilor a reușit, fără excepție, să aibă rezultate foarte bune în topurile radio și TV, motiv pentru care fanii și iubitorii de muzică se bucură, în continuare, de ceea ce Carla’s Dreams, INNA, Irina Rimes sau The Motans au reușit să ofere pe plan muzical.

Păreri?

288 Post Views

Francis On My Mind colaboreaza cu Lee Vent pentru single-ul “Love You The Most”

Dupa ce recent au colaborat pentru remixul piesei “Circle Of Love”, Francis On My Mind si Lee Vent lanseaza primul single impreuna – “Love You The Most”.
Francis On My Mind și Lee Vent s-au întâlnit in Berlin anul acesta și au lucrat in studio la mai multe proiecte muzicale.

Muzica lui Francis On My Mind îşi propune să fuzioneze ritmurile pop cu influenţele anilor ’80, alaturi de vibraţii electro.
Francis On My Mind este printre primele artiste adolescente care abordeaza acest gen în Romania.
Cu amestecul sau de romantism cu muzica electro-pop, Francis On My Mind este, cu siguranta, un nume ce va atrage atentia celor pasionati de muzica izvorata din suflet, mai ales datorita faptului ca tanara artista compune muzica si studiaza pianul.
Primele sale piese, “On My Mind”, “Never Be The Same”, “Summer”, “Circle Of Love” au fost ascultate pe platformele de streaming din tari precum Polonia, Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia.

Păreri?

262 Post Views

Alexa Dragu lansează piesa „Uită de mine”

„Iubește-mă cum se cuvine/ Sau pleacă și uită de mine”, cântă cu tărie artista.Cu siguranță noi nu putem uita de Alexa Dragu. De la debutul artistei cu piesa „Sub efectul tău”, lansată pe 21 mai 2021, Alexa Dragu a mai lansat până în prezent patru piese originale, „Nu mă las”, „Mă întorc la mine”, „Haos” și „Dansează”, și două versiuni live a ultimelor două piese enumerate. „Uită de mine” este o piesă pop catchy, pe care Alexa a compus-o împreună cu Eduard Santha și Marius Pop.

Această piesă poate fi considerată o declarație încrezătoare și hotârâtă adresată persoanei iubite. Mai exact, acest cântec vorbește despre o relație în care una dintre persoane este pregătită să se dedice în întregime: „De-ai fi pământ, eu aș fi ploaie/ Aduc potop să spăl tot ce te doare”, dar doar dacă efortul este reciproc.
În plus, piesa relatează și cât de mult te poate acapara iubirea odată ce te-a prins în mrejele ei: „Îmi respiri oxigenul,/ Îmi invadezi terenul”; „Mă ții doar între crengi suspendată,/ Bați la mine-n piept, așa că te aștept”.
Alexa Dragu a declarat în legătură cu piesa:
“Uită de mine,
Așa e mai bine.
Iubirea nu ține,
Dar lasă.
O sa ies din pădure exact pe unde am intrat
Și o să las acolo tot ce mi-ai dat, oricum nu mi-a ajuns niciodată.
Un cântec despre cum iubirea n-a ajuns,
când iubirea m-a împuns.”

Mesajul piesei a fost adus la viață sugestiv prin artwork-ul realizat de Eliana Bogdan și lyric video-ul semnat Dorck.
La doar 21 de ani, Alexa Dragu are deja o poveste de viață fascinantă. Muzica a fost pasiunea ei încă din copilărie, iar la 14 ani aceasta a cântat pentru prima dată în fața unui public larg. Iubirea sa față de muzică a determinat-o pe artistă să-și depășească frica de scenă și a reușit să impresioneze cu vocea ei la Vocea României, unde a făcut parte din echipa Irinei Rimes până în semi-finală. În prezent, Alexa este studentă la Sociologie în limba engleză în cadrul Universității București.

Păreri?

266 Post Views

ATB lansează single-ul “Like That”, feat. Ben Samama

În timp ce melodia “Your Love (9PM)” ocupă primele locuri în topurile muzicale din lume, ATB lansează single-ul “Like That”, în colaborare cu Ben Samama.

Legenda germană a muzicii dance, ATB, și-a dezvăluit noul său single ” Like That”, cu artistul Ben Samama, născut în Olanda şi care locuieşte în Los Angeles, Ben Samama.

“Like That” este un track de dans, plin de emoții, care juxtapune riffuri de chitară idilice cu o linie de bas catchy, care susține vocea lui Samama. Piesa apare după „Your Love (9PM)”, colaborarea recentă a lui ATB cu DJ-ul german Topic și artistul suedez A7S, track care a depășit 470 de milioane de streaming pe Spotify, la nivel mondial, și care a fost remixată de către Tiësto.

Single-ul „9pm (Till I Come)” l-a propulsat pe ATB, DJ-ul și producătorul german, în topul clasamentului single-urilor din Marea Britanie, în 1998, devenind prima piesă dance care a ajuns pe locul 1 în Marea Britanie. Fără să se oprească acolo, single-ul de debut al ATB a atins, de asemenea, primele poziții în clasamentele din întreaga lume, inclusiv în Billboard Charts din SUA și a deschis ușa muzicii dance la radio-urile comerciale. Spiritul său creativ a continuat să înflorească cu un șir impresionant de hit-uri precum „Don’t Stop”, „Ecstasy”, „Let U Go”, „What About Us”, „MoveOn” și „When It Ends It Starts Again”. Împreună cu 10 albume de studio, certificările Aur și Platină din numeroase teritorii, au subliniat statutul artistului, la fel ca prezența sa continuă în prestigiosul sondaj DJ Mag ‘Top 100’, timp de aproape două decenii.
Ben Samama a lucrat anterior cu o serie de talente, precum Maggie Lindeman, Black Bear, R3HAB, HRVY, Gallant, Monsta X, Illenium, DVBBS și Brando, printre alţii.

Păreri?

272 Post Views

Tudor Bilețchi și Cezara Cristescu colaborează pentru prima dată și lansează „Compania ta”

Tudor Bilețchi și Cezara, una dintre cele mai fresh creatoare de conținut, colaborează pentru prima dată și lansează „Compania ta”. Compusă de către Liviu Teodorescu împreună cu Tudor Bilețchi și Ionuț Vasilache, „Compania ta” vorbește despre iubirea și pasiunea ce se nasc de la o singură privire și pe zi ce trece cresc, iar compania celui iubit devine cea mai bună alinare pentru suflet. Protagoniști în clip sunt chiar cei doi artiști, Tudor și Cezara, care interpretează rolul a doi îndrăgostiți ce își cântă iubirea.

,,«Compania ta» este o piesă scrisă de Liviu Teodorescu și produsă de el împreună cu Ionuț Marius Vasilache, cărora le sunt recunoscător pentru faptul că mi-au propus să lucrez la această piesă minunată alături de ei. Cu Cezara am făcut cunoștință într-o sesiune la studio. Mi-a plăcut vibe-ul ei și am simțit că este exact ingredientul de care mai avea nevoie acest single. Mă bucur mult că Cezara a acceptat să colaborăm și că împreună am adus piesa în versiunea ei finală. «Compania ta» nu este neapărat una despre dragoste, ci mai mult despre senzualitate și pasiune. Respectiv, împreună cu regizorul Silviu Mîndroc și întreaga echipă de filmare ne-am gândit să dăm videoclipului o nuanță specială, cool și să aducem cât mai multe cadre care exprimă atracția dintre cele 2 personaje”, povestește Tudor Biletchi.

,,«Compania ta» este prima mea piesă ca artist solo, de asemenea și prima colaborare muzicală. Totul a venit de la sine, este rezultatul unui moment creativ și foarte inspirat. Alături de Liviu Teodorescu, Tudor și Yogi am creat un produs de care suntem extrem de mândri. Ca și o mică poveste, inițial doar Tudor cânta piesa. Întâmplarea face că, fix când băieții înregistrau vocile, eu eram în București. Am primit un mesaj de la Yogi în care mă întreba dacă mi-ar plăcea să cânt și eu «Compania Ta». De la primul beat am știut că vreau să intru în proiect alături de Tudor. A fost o decizie spontană și foarte neașteptată. Dar în final am reușit să ducem proiectul la bun sfârșit, cu tot cu un super clip. Sunt extrem de fericită că această piesă este prima pe care o lansez în calitate de artist muzical”, adaugă Cezara Cristescu.

Tudor Bilețchi a studiat la Chișinău liceul de muzică, secția canto popular, iar talentul l-a moștenit de la bunicul lui care a fost dirijor de fanfare și de la mama lui, care conduce un ansamblu folcloric. Tudor este îndrăgostit de muzică și toate activitățile lui se învârt în jurul acestui domeniu. Printre pasiunile sale se numără și pianul, chitara, saxofonul și fluierul. După ce a surprins și a cucerit jurații cu timbrul său vocal în urmă cu trei ani la „Vocea României” și a făcut parte din echipa lui Smiley, Tudor Bilețchi a lansat „Un minut”, single ce dezvăluie povestea unei iubiri în care regretul și dorința de a da timpul înapoi măcar pentru o secundă acaparează sufletul.

Are peste 500 de mii de urmăritori pe Instagram și peste 215 mii de abonați pe YouTube. Energică și carismatică, Cezara a câștigat o popularitate masivă pentru tutorialele sale de frumusețe, modă și vlogging. Timp de 3 ani a creat conținut alături de prietenii ei vloggeri și a făcut parte din trupa PNCKS. Au strâns peste 4 milioane de vizualizări la piesele lor, cea mai cunoscută fiind „FRESH”. În prezent predă cursuri de vlogging și social media la Școala de Televiziune și Film din Iași, și are multe proiecte de viitor în online.

Păreri?

395 Post Views

Mr. Vik lansează în zi de Vineri 13 “Criminal Gyal”, o piesă criminală

Chiar dacă e vineri 13, proiectul Friday Raggaeton continuă iar Mr. Vik și Sprint Music ne oferă o nouă porție de muzică bună. De data aceasta este vorba despre o piesă de-a dreptul crimială care te va face să dansezi de la primele acorduri.

După ce a lansat melodiile “Toca Toca” cu Anda Adam și “Tu cuerpo la sabe”, Mr. Vik nu se dezminte și revine în zi de Vineri 13 cu o piesă care este de-a dreptul criminală și care se numește chiar “Criminal Gyal”. “Nu sunt superstițios din fire și pînă la urmă vineri e vineri și 13 este doar un număr. Trebuie să fie de bun augur această lansare ca și celelealte, de altfel. În noua piesă este vorba despre o fată criminală, la figurat. Adică o domnișoară pe care atunci când o vezi o și inviți pe ringul de dans să danseze extem de sexy că doar e “Friday Raggaeton”.

Piesa are niște tente de dance hall și nu am folosit numai spaniolă, am folosit și limba jamaicană în anumite cuvinte, expresii, care nu o să se înțeleagă pentru mulți care o ascultă. Ele reprezintă ceva. Cum deja v-am obișnuit avem și de data aceasta și un clip, în același gen făcute ca celelalte, sunt niște video-clipuri de online. Care prind la publicul larg iubitor de mișcare și de muzică bună”, ne-a povestit compozitorul piesei.

Mr. Vik, pe numele său real Vasvary Victor Emanuil, ne-a povestit că mai are surprize muzicale despre care veți află la momentul potrivit așa că fiți pe fază în fiecare vineri căci se vor mai lansa noi proiecte din proiectul Friday Raggaeton.

Păreri?

283 Post Views

Faydee lansează “Zamaan”

După colaborări de success atât cu artiști români, cât și străini, Faydee revine cu un nou single solo. “Zamaan” are un vibe oriental dat atât de interpretarea artistului, cât și de combinația de versuri în limba engleză și arabă.

Faydee este un cantăreț și compozitor australian, cu origini libaneze care s-a făcut remarcat prin intermediul pieselor lansate de-a lungul anilor. În 2013, artistul a reușit sa devina cunoscut international datorită singe-ului “Can’t Let Go”, urmat apoi în 2014 de “(Habibi) I Need Your Love”, piesa ce a ajuns pe locul #66 în Billboard Hot 100 și a fost premiată cu discul de aur în Statele Unite. În 2019, artistul a colaborat cu Antonia pentru “Trika Trika”, single s-a bucurat de aprecierea fanilor din întreaga lume.

Păreri?

293 Post Views

Amour este „Razna” în cel mai nou clip al său

După ce ne-a cucerit inimile cu un statement despre iubire, Amour este „Razna” în cel mai nou clip al său și totul se datorează iubirii. „Și noaptea umblu razna, razna/ Sunt nebun după tine” sunt versurile prin care Amour își declară sentimentele și recunoaște că dragostea este cea care l-a prins în mrejele sale. Cu un sound fresh și compus de către Shift, Kastha John, Horace și Adi Cristescu, „Razna” este un single ce îți captivează atenția de la primele acorduri cu povestea muzicală în care artistul are rolul principal, iar clipul în regia lui Silviu Mîndroc completează prin imagini bold tot ce își dorește Amour să transmită.

„«Razna» este o piesă de vară, iar asemeni primului meu single, «Buzele», este compusă de prietenii și echipa lui Shift. Piesa păstrează într-o oarecare măsură tema primului single, iubirea neîmplinită, însă dacă la «Buzele» mesajul piesei gravita în jurul iertării greșelilor, la «Razna» este mai complicat pentru că, apare și respingerea, așa zisul «friend-zone». «Razna» este o melodie fresh de vară în care eu am foarte mare încredere, special creată pentru toată lumea care simte iubire, dragoste, empatie față de cineva și nu se limitează”, povestește artistul.

Amour și-a descoperit pasiunea pentru muzică de mic, iar de la șase ani a început să urmeze cursuri de canto, pian, dans și mișcare scenică. De-a lungul timpului a participat la nenumărate festivaluri și concursuri de muzică naționale și a urcat pe scena Sălii Palatului unde a cântat alături de artiști renumiți în cadrul mai multor evenimente internaționale. Mai mult decât atât, Amour a jucat în filmul românesc „Ho Ho Ho 2: O loterie de familie” lansat în 2012, ce a putut fi urmărit pe marile ecrane din cinema, iar în 2016 a fost prezentatorul știrilor pentru copii la un post de televiziune timp de un an.  La vârstă de 17 ani, Amour lansează primul single din cariera sa, „Buzele”, o piesă senzuală cu un sound cool, despre recunoaștere și despre asumare.

Păreri?

287 Post Views

Trupa GUILTY atinge o tema sensibila si dureroasa prin noul single si video „Never Call My Name Again”

Trupa de rock alternative GUILTYcontinuă linia directă către sufletul fanilor, printr-o nouă piesă cu abordare personală. “Never call my name again” este al treilea single si videoclip lansat dupa “Illusions Never Day” si “Personal”.

Videoclipul piesei reprezinta a doua colaborare consecutiva cu Andrei Apostol si va fi lansat oficial in cadrul concertului din Bucuresti, in The Pub, astazi, de la 20.30. Intrarea este libera si formatia isi asteapta cu drag toti fanii.

Never Call My Name Againare toate trasaturile unei piese pe care nu o poti uita, cu al carei refren ramai mereu in minte, te surprinde si te captiveaza. In plus, ea creioneaza si mai bine noul sound al trupei, ce va răzbate de pe primul LP de studio, în această toamnă.

Piesa este inspirata din realitatea trista de zi cu zi cu care se confrunta intregul glob, in special conflictele armate din Estul Mijlociu, Africa si pana la America Latina.

„Lacomia oamenilor pentru putere este ceea ce ne distruge pe toti rapid si se pare ca nu exista, din pacate, cale de intoarcere. Cantecul descrie povestea unui soldat care isi exprima nemultumirea si resentimentele personale impotriva sistemului care ne conduce. Liric, imi doresc sa transmit cat mai explicit aceste emotii, pe care eu le consider profunde si de durata,” a declarat Ruben Villanueva, lider vocal și compozitor GUILTY.

Never call my name again” pastreaza tempo-ul ritmat al ultimilor doua single-uri, cu o abordare hard-rock tensionata si energetica, fara sa isi piarda niciun moment din caracteristica directiei alternative rock care defineste trupa.

Single-ul Never Call My Name Again este disponibil pe toate platformele online consacrate.

GUILTY este o trupă de rock alternative unică pepiața muzicală din România, formată din peruanul Ruben Villanueva (lider vocal și compozitor), brazilianul Renan Santos (chitară) și românii Cristi Diaconu (tobe) și Silviu Ruță (chitară bass). S-au cunoscut în 2019, iar în 2020 au lansat primul EP intitulat “A long way to nowhere”, compus din 5 piese. De atunci și până acum stilul trupei a evoluat constant, piesele de pe noul album ce va fi lansat în toamnă promițând mult.

Păreri?

313 Post Views

Karla lansează „Lonely”, alături de Monoir

Karla, tânăra artistă recent intrată în portofoliul Global Records, colaborează cu Monoir, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați producători români, și lansează primul ei single: „Lonely”.

După colaborări de success cu Gino Manzotti și Maxx (DJ Project), pentru cover-ul “Every Breath”, dar și cu proiectul Romanian House Mafia, unde și-a lăsat amprenta pe remake-ul piesei “One Day”, Karla își suprinde fanii cu prima sa lansare. Piesa “Lonely” a fost produsă și compusă de către Cristian Tarcea, alături de Quick, iar pentru videoclip artiștii au lucrat cu Cătălina Crișan, Mircea Vlad, Jimachez, Film House & Niciozifarafilmare.

„Piesa ‘Lonely’ înseamnă pentru mine începutul unei cariere și indeplinirea visului meu. Este o piesă cu un impact puternic asupra mea, și sper să aibă același efect pentru toată lumea. Colaborarea cu Monoir este una deosebită pentru mine, care cu siguranță va duce la o prietenie, iar în viitor, la alte colaborări” a spus Karla.

„Lonely este o senzație pe care am avut-o și pe care am încercat să o exprim muzical, cât mai simplu și fără să mă gândesc prea mult. Totul a început când am coborât până la Quick în studio înainte să plec de la București, și l-am rugat să-mi dea play la ceva idei de-ale lui. După câteva căutări și play-uri, am spus stop la ce avea să fie Lonely. Mi-a plăcut, elementele erau acolo cât și starea, așa că am început să trag voci. A doua zi cum am ajuns acasa am intrat în studio și evident, în piesă. După ce am finalizat totul, extra spice-ul pe care l-am adăugat a fost Karla, vocea care a dat contrastul de care avea nevoie piesa și mă bucur că am făcut asta împreună” a comunicat Monoir.

Venită recent în echipa Global Records, Karla s-a făcut remarcată datorită timbrului său special. Artista în vârstă de 19 ani a notat colaborări importante cu artiști români, fiind deja apreciată de public pentru talentul său.

Cristian Tarcea, cunoscut sub numele de Monoir, este unul dintre cei mai apreciați producători și songwriteri din România. Piesele precum: „The Violin Song” feat. Brianna, „3 to 1″ feat. Eneli, „Tsunami” feat. Brianna și „Shadows” feat. Brianna, reprezintă cele mai ascultate lansări ale artistului, având milioane de vizualizări pe YouTube și stream-uri pe Spotify.

Păreri?

278 Post Views