După explozia portuară care a avut loc în Beirut în urmă cu opt luni, Roy Malakian, DJ și producător libano-armean, a fost inspirat să lanseze un remix englezesc al iconicului „Li Beirut”, de la Fairuz. Cântecul original, „Li Beirut”, se traduce prin „To Beirut” / “Catre Beirut” și a fost lansat inițial de Fayruz, la apogeul războiului din Beirut.De la explozia din Beirut, cântecul național al lui Fairuz a fost foarte apreciat de catre public, care s-a îndrăgostit de piesa, deoarece acoperă subiecte relevante pentru evenimentele actuale. Pentru a spori tonul patriotic, dar melancolic al melodiei originale, Malakian a incorporat caracteristicile de downtempo și atingeri electrice de la zero. DJ-ul și producătorul și-a unit forțele cu Manel Al-Mallat, vocalist libanez, pentru a crea versuri în limba engleză și beat-uri occidentale pentru clasicul deja iubit.Malakian a spus: “Am decis să fac „Li Beirut”, deoarece această piesă înseamnă foarte mult pentru mine, așa că am început să lucrez la un nou aranjament cu sunete electronice. Am vrut să trimit speranță și pozitivitate, dar nu a fost ușor, întrucât îmi puneam toate emoțiile într-o singură pistă pentru a descrie numele într-un mod frumos. De obicei reușesc să produc o melodie în trei săptămâni, acest track mi-a luat trei luni.“Producătorul și DJ-ul libanez-armean, Roy Malakian, și-a început cariera datorită iubirii sale autentice pentru muzica house. Crescând în Beirut, a fost cel mai inspirat de muzica rock precum Pink Floyd, Tangerine Dream, Eloy și Procupine Tree. El este cunoscut si din show-ul său radio „THE PULSE” (House & Techno), care a fost difuzat în peste 50 de țări încă de la lansarea sa în 2000. El a lansat mai întâi „Li Beirut” pentru petreceri, dar a fost atât de bine primit de public, încât a decis să o ducă la nivelul următor.
Liviu Teodorescu & Manuel Riva lansează videoclipul noului single, „Muzele”
Liviu Teodorescu & Manuel Riva și-au unit forțele și au lansat o piesă super fresh, intitulată „Muzele”. Acest single este prima piesă în limba română lansată de Manuel Riva, care a mai colaborat cu artiști consacrați precum Alexandra Stan, Linsday Lohan, Kelli-Leigh, Misha Miller & Eneli.Piesă s-a bucurat de succes în clasamentele radio și a stabilit un record, ajungând pe locul 1 în topul radio din România, în câteva ore de când a fost lansată pe platformele de streaming, cu cele mai multe difuzări.
Textul a fost scris de Liviu Teodorescu, iar piesa a fost compusă de Liviu Teodorescu împreună cu Manuel Riva. Pe copertă apar chiar muzele din viața celor doi, logodnica lui Liviu Teodorescu, Iulia, și soția lui Manuel Riva, Ella. Melodia are un vibe dance pop catchy, iar beat-urile invită lumea pe ringul de dans.
Liviu a declarat: „Piesă e făcută în 2 ore, a fost un moment de inspirație maximă, în studio, cu Manuel Riva. Clipul este realizat de NGM și s-a muncit enorm la el. Cred că este cel mai bun produs al meu din ultima vreme și le mulțumesc tuturor pentru implicare.”
Manuel Riva a spus referitor la colaborarea cu Liviu: „A fost o plăcere să lucrez cu Liviu. Din primul moment, totul a decurs extraordinar de natural și consider că acest lucru se poate observa din cum a ieșit piesă. Abia aștept să împărtășim cu toată lumea și videoclipul.”
Videoclipul piesei a fost filmat în București și a fost regizat de către echipa NGM Creative. Clip-ul are un vibe de anii 80 și poate fi descris că un film de acțiune de scurt metraj. Intrigă poveștii este de natură psihologică, gravitând în jurul personajului interpretat de modelul Elena Maria Popescu. La realizarea scenelor de luptă au participat cascadori profesioniști, iar finalul clip-ului este deschis, lăsând loc publicului de interpretare.
Liviu Teodorescu este una dintre cele mai bune voci masculine din România, piesele sale au milioane de vizualizări pe YouTube, iar contul lui de Instagram numără peste 740 mii de urmăritori. Artist și compozitor, Liviu Teodorescu s-a lansat în industria muzicală odată cu apariția în cadrul emisiunii concurs „Vocea României”. De atunci a lansat numeroase hit-uri și are propriul studio de producție muzicală, LiTE Music. „Fanele”, „Ești Piesă”, “Obsesie”, “Lista de Păcate” sau „Ascultă” sunt doar câteva dintre piesele care au strâns milioane de vizualizări pe YouTube. În 2020, Liviu Teodorescu a lansat numeroase piese precum “Mulțumesc”, melodie ce a făcut furori și a fost prezența în top 10 pe TV & Radio și care face parte din LiTE Moments volumul 3, “Mi-ai pus ceva în pahar”, “Unde îți zboară gândul”, “Cerule” feat. BRUJA și “Sar pe noi” feat. Dorian Popa. La începutul acestui an, Liviu a colaborat cu JO pentru single-ul “Fluturii”.
Manuel Riva este un DJ și producător român. Cu toate că este în industria muzicală de foarte mulți ani, noul proiect l-a început în urmă cu patru ani.
Manuel Riva este cunoscut pentru hituri precum „MHM MHM”, „Sacred Touch”, „Hey Now” sau „Miami”, melodii adăugate în playlisturile celor mai mari DJ-i din lume, precum Tiesto, Fedde LeGrand, Cosmic Gate sau Sander Van Doorn. Manuel Riva a fost prezent și în topurile Billboard cu piesele sale (Top 10 – piesă „Miami”, Top 25 – „Mhm Mhm” și Top 19 – „What Mama Said”) și este unul dintre artiștii nominalizați la Europe Music Awards, că „Best Romanian Act”.
Păreri?
Andreea Bălan lansează „Iubește-mă, nu”
Pregătită deja de vară, Andreea Bălan este de neoprit și lansează clip după clip. Artista prezintă publicului „Iubește-mă, nu”, o piesă fresh, cu un mesaj puternic de empowerment, un îndemn către regăsire, curaj și iubire de sine. Atunci când vom învăța să fim fericiți și mulțumiti cu noi, atunci când ne vom iubi pe noi și ceilalți o vor face. „Iubește-tu, iubește-mă, nu, că mie mi-a ajuns de tine” sunt versurile prin care Andreea renunță la trecut și privește înainte spre viitor.
„«Iubește-mă, nu» este o piesă foarte dragă mie și un imbold pentru toți cei care nu au încredere suficientă în ei sau curaj să meargă mai departe. Este important să înțelegem că înainte de a primi, trebuie să învățăm să ne oferim singuri. Atunci când ești în armonie cu tine, oamenii din jur te privesc diferit, îți vorbesc diferit. Atragi evenimente și oameni pozitivi în preajma ta. Sper din suflet ca această melodie să ajungă în inimile voastre și să vă ofere ceea ce aveți nevoie atunci când vă pierdeți speranța”, declară Andreea Bălan.
Piesa este însoțită de un videoclip eye candy, culorat, inspirat din stilul retro al anilor ’50 ce dezvăluie o Andreea foarte sexy, feminină și plină de energie în rolul unei Pin-Up girl, înconjurată de dansatoarele sale. Nu lipsesc nici coregrafiile de grup sau ținutele retro colorate, iar Andreea nu se dezice de la super show-urile sale și ne arată încă o dată că este un artist aparte, care îmbină cu succes muzica și dansul, neîncetând să surprindă prin fiecare proiect lansat.
![]()
Single-ul „Iubește-mă, nu” este compus de către Șerban Cazan alături de Lucian Nagy, Gabriel Stanoiu, Ana Măria Stancu și Vasile Bulgaru în studiourile HaHaHa Production, iar videoclipul este regizat de către Dan Petcan.
Cunoscută pentru show-urile sale inedite precum „Lecția de dans”, „Bunny Show” și „Fantezia Show”, Andreea Bălan oferă publicului o experiență vizuală coregrafică ca un maraton de emoții, pasiune și distracție, prezentate în diferite povești conceptuale. Spectacolele susținute de Andreea Bălan transpun publicul într-o lume plină de visare, cu majorete, îngeri, iepurași sexy și balerine grațioase. De-a lungul timpului, artista a lansat zeci de piese, printre care „Uită-mă”, single care a adunat peste 50.000.000 de vizualizări pe YouTube.
Alo Wiza launches her new single “Fly”
On Friday April 9 singer-songwriter Alo Wiza launched her brand new single “Fly”.
Alo Wiza: ” I wrote this song when I was in Florida. This is the very first song that I started and finished all in the same day. That also includes recording, producing, mixing and mastering. Amazing experience! Writing “Fly” I wanted it to be a fun, party dance hit with simple words everyone could relate to. Basically being with the one you love and needing his/her help to fly and escape reality”.
Alo Wiza: “This video is the craziest one I’ve done so far! From dance rehearsals in New York, then dance rehearsals in Atlanta with the choreographer Ahmed Zakzouk and 6 dancers. I can tell you I had my work cut out for me! Especially because I hadn’t danced in 8 months due to Covid19. And to top that all off I found two snakes willing to slither around in my video. Never in my wildest dreams could I have imagined that! The director Liam Nelson and his team shot the video smoothly in 8 hours. Focusing mainly on the dancing and then ending with the snakes & me sitting on a make-shift throne”.
Alo Wiza is a singer-songwriter who was born in Aix-en-Provence of a Belgian mother and an Afro-American father. Actually she stays in New York. Her native language is english.
Enjoy!
https://www.youtube.com/watch?v=Rx7gsUR90Kg
Body & Soul lansează ”Fetele din România”, “Super femei 2”?
Zvonurile despre un nou single Body & Soul se confirmă!
După 20 de ani de la lansarea super hitului “Super femei”, băieții, fani cu legitimație ai frumuseților patriei, blonde, brune, sau roșcate, revin cu un nou single: “Fetele din Romania”!
Înconjurați, ca de obicei, de fete frumoase, Body & Soul lansează videoclipul piesei “Fetele din România”, pe canalul oficial al formației.
Videoclipul a fost filmat pe litoralul românesc și s-a desfășurat pe parcursul a două zile de filmare în portul Mangalia și pe plaja de la 1 Mai, așa cum a fost creat și videoclipul piesei “Super femei”, în anul 2000.
Să fie oare “Super femei 2”?
Păreri?
Trupa Golani revine cu “Sefu 3”, primul single extras de pe noul album
“Sefu 3” reprezinta continuarea seriei “Sefu Freestyle”, ce a debutat in 2019 si care a adunat pana acum peste 4 milioane de vizualizari.
Piesa este al patrulea single extras de pe viitorul album al trupei – Noua Mafia – a carui coperta se regaseste la finalul videoclipului.
Cu un videoclip realizat de Video Fexs & Nixa Film in stilul caracteristic Golani, “Sefu 3” prezinta viata ce-i inconjoara pe artisti in unul dintre cele mai mari orase din Italia.
GOLANI este una dintre cele mai controversate si autentice trupe din întreg peisajul muzical românesc. A fost înființată de OG Eastbull si Alex Sosa, alaturi de producatorul Mago del Blocco, in cartierul Due Ponti, din periferia Romei. Crescuți în Italia, membrii trupei GOLANI reprezintă o poveste construită pe fundamentele muzicii și ale vieții de stradă din suburbii.
Păreri?
J Balvin & Khalid lansează single-ul “Otra Noche Sin Ti”
Astăzi, 9 aprilie, J Balvin lansează o nouă melodie, “Otra Noche Sin Ti”, o colaborare cu superstarul Khalid. Piesa „Otra Noche Sin Ti” vine insotită de un videoclip regizat de Colin Tilley, un apel hipnotic către o fostă iubire.
Produsă de către Lexus și compozitorul Keityn („Tusa” și „Chica Ideal”), “Otra Noche Sin Ti” este a treia piesă de pe următorul album al lui J Balvin după single-urile lansate anterior „Tu Veneno” și „Ma G”, despre care Billboard a spus că „marchează o revenire la rădăcinile rap ale lui Balvin”.
„Otra Noche Sin Ti” sosește și după „Tu Veneno”, care a debutat pe locul 1 în clasamentele Latin Airplay și după colaborarea cu Karol G, „Location”. Aceste melodii marchează a 28-a și a 29-a melodie a lui J Balvin care ajung pe locul 1, iar J Balvin scrie istoria Billboard, pe măsură ce devine artistul urban latin cu cele mai multe melodii #1 din top.
J Balvin este unul dintre cei mai ascultati artiști din lume; are peste 48 de miliarde de stream-uri și peste 55 de milioane de ascultători lunar, pe Spotify, făcându-l cel mai ascultat artist latin de pe platformă și al șaselea din lume, fiind în același timp primul artist latin care a atins un miliard de ascultări pe Apple Music.
Influența lui Balvin depășeste granițele culturale – a fost numit unul dintre cei 100 de oameni cei mai influenți din 2020, este singurul artist latin cu o colaborare cu Jordan (care s-a epuizat într-un minut), premiat în Recordul Guinness ca artist cu cele mai multe nominalizări la singura gala Grammy Latin, premiat în istoria sa de 21 de ani n
“Ambasadorul global al Reggaeton” – J Balvin, de 4 ori câștigător al LATIN GRAMMY, este acum unul dintre primii 10 artiști pe platformele de streaming din 11 țări diferite pe Spotify și Top 10 din 14 țări pe Apple Music, indiferent de limbă, și a dezvoltat o legiune de fani la nivel mondial.
Cel mai recent album, Colores, a cunoscut atât aprecieri ale criticilor, cât și succes comercial. Cu „Blanco”, „Morado” și „Rojo”, numărul 1, J Balvin a devenit artistul cu cele mai multe melodii #1 în topurile Latin Airplay din istorie, 29 dintre melodiile sale câștigând acel loc pe parcursul carierei sale. Cel mai recent single, colaborarea sa cu Dua Lipa, Bad Bunny și Tainy, „UN DÍA (ONE DAY)”, a adunat peste 900 de milioane de ascultari și este certificat RIAA Diamond.Khalid, care a fost numit unul dintre cei mai influenți oameni din 2019, a luat lumea cu asalt cu primul său single, care a primit de 5x discul de platină (lansat chiar înainte de absolvirea liceului). Khalid a colaborat cu unele dintre cele mai mari vedete ale muzicii, inclusiv la single-urile #1 „Love Lies” (cu Normani), „Eastside” (cu Halsey și Benny Blanco), precum și hituri cu artiștii precum Billie Eilish, Shawn Mendes, Marshmello și multi altii.
Păreri?
Vanotek revine cu single-ul ”Someone” feat. Denitia, o piesă sensibilă cu aer melancolic și visător
Vanotek revine cu o piesă în același vibe și sound cu care și-a obișnuit publicul în colaborare cu Denitia.
“Someone” este o piesă sensibilă subliniată de vocea suavă a Denitiei, cu mesaj puternic, despre a găsi iubirea puternică și sinceră, pe acel cineva special care îți va fi aproape și care își va exprima sentimentele deschis.
Piesa a fost compusă de Denitia Odigie, Luisa Ionela Luca și de Vanotek, text Denitia Odigie și produsă de Vanotek.
Videoclipul a fost filmat în New York de David Mogan și Hugo Faraco și regizat de SAN cu care Vanotek lucrează în general.
“Vocea Denitiei m-a cucerit încă de la prima ascultare și am simțit că ea poate exprima sensibilitatea piesei “Someone” foarte bine”, a spus Vanotek.
Denitia este un artist indie pop din New York care a lansat albumul “Touch of the Sky”, o reflecție a iubirii, identității, tinereții și a propriei evoluții.
Vanotek a lansat anul trecut “Talk To Me” cu Bastien, o piesă disco, cu un sound diferit față de ceea ce a mai produs până acum acesta.
Vanotek este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați producători din România, câștigător al discului de platină pentru “Tell Me Who” în Rusia și CIS.
Păreri?
Antonia lansează videoclipul oficial al single-ului ”Îmi placi tu”
După ce săptămâna trecută, Antonia a lansat single-ul “Îmi placi tu”, artista revine cu videoclipul oficial al piesei, colorat și plin de energie.
“Îmi placi tu” a fost compusă de Theea Miculescu, Viky Red și Irina Rimes și produsă de Viky Red și sună ca un adevărat imn al verii, o piesă caldă, energică și optimistă, o invitație de a trăi viața intens, onest, cu bucurie și din suflet.
Videoclipul pentru “Îmi placi tu” a fost regizat și filmat de NGM Creative – Bogdan Păun (regizor) și Alexandru Mureșan (DoP) , concept de Andra Marta și Chris Poszet, producție video Loops Production și o prezintă pe Antonia într-o lume de vis, un tărâm al fanteziei plin de culoare, cu stare de bine, dans și prieteni dragi aproape.
“Mi-a plăcut energia pe care o transmite piesa încă de la prima ascultare, optimismul molipsitor, așa că am știut că „Îmi placi tu” mi se potrivește. Și cine să spună povestea piesei mai bine decât echipa mea preferată de la NGM Creative? Enjoy “Îmi placi tu”!, a spus ANTONIA.
Echipa de beauty a Antoniei pentru acest video a fost formată din Ema Uta (make-up), George Cozma (hairstyle), Cristina Crăciun (styling).
Antonia a lansat deja anul acesta mai multe piese: “Dinero” cu Yoss Boness, single în engleză și spaniolă cu un videoclip sexy și funny, “Taifun”, compusă de Alex Velea, Theea Miculescu și produsă de Răzvan Matache.
“Taifun” a fost lansată și în limba engleză și bulgară cu Toto H.
Păreri?
Cezar Guna lansează piesa Singură acasă – “un mesaj sincer de la mine către ea”
Cezar Guna cântă despre iubire, pasiune și dorință în noua sa piesă, Singură acasă. Mesajul melodiei îl duce pe Cezar cu gândul la ea și la bucuria momentelor petrecute împreună.
Cezar Guna – Singura Acasa
Piesa a fost compusă de Cezar, împreună cu REALM, versurile au fost scrise de Cezar, iar producția a fost realizată de REALM.“Piesa Singură acasă este un mesaj sincer de la mine către ea. Am încercat să pun într-o piesă exact parcursul pe care orice băiat vrea să îl facă spre casa ei. Sunt puține fericiri pe lume mai mari decât momentul când ea spune că este singură acasă și am considerat că acest lucru magnific trebuie spus prin muzică. Îmi doresc să vă simțiți bine când ascultați această piesă și să fiți liberi față de persoana iubită”, a spus Cezar Guna.
Piesa este una personală pentru artist, iar decizia de a o lansa le aparține fanilor lui, care și-au dorit să o asculte. “Am vrut să facem o structură diferită, astfel încât piesa să crească până la final. Partea mea preferată este a doua strofă, mi se pare superbă, din toate punctele de vedere, iar mesajul este foarte personal pentru mine și mă duce cu gândul la un anumit moment alături de ea. Singură acasă a fost produsă de REALM, care a reușit să facă un sound unic. E foarte talentat și mă bucur că am oportunitatea să lucrez cu el. Le mulțumesc fanilor mei că și-au dorit să lansez această piesă și sper să se bucure de ea și să o simtă așa cum o simt și eu”, a completat artistul.
Lui Cezar Gună muzica îi curge prin vene, respiră prin muzică și trăiește pentru a bucura oamenii cu talentul lui. În urmă cu mai mulți ani, a început să cânte pe stradă, în Statele Unite ale Americii, după care în Centru Vechi din București. Reprezentațiile sale live au devenit rapid adevărate concerte pentru trecători, care nu ezitau să se oprească, să-l asculte și să-l aplaude.
Cu toate că de-a lungul timpului a întâmpinat dificultăți, Cezar nu a renunțat nicio clipă la visul său și a luptat pentru a ajunge un artist apreciat de public. În 2019 s-a alăturat echipei Global Records și a lansat și primul său EP, care a fost scris și gândit de el, împreună cu doi producători. De atunci, a lansat mai multe piese și clipuri, Cerculețe fiind una dintre cele mai ascultate. Cezar Guna este încă la începutul carierei și promite foarte multe surprize. În prezent se concentrează și muncește foarte mult pentru a deveni un artist internațional și pentru a lansat muzică lunar.
Păreri?









