“Cauta ce ai nevoie in lumea larga, dar regaseste-ti inima acasa” – este mesajul piesei traditionale de sarbatori a Elenei Gheorghe

Elena - Acasa la noi (1)

“Acasa la noi” este piesa care deschide sezonul sarbatorilor de iarna. Cel mai recent single al Elenei Gheorghe continua traditia artistei de a lansa in fiecare decembrie o piesa dedicata celei mai frumoase luni din an.

“E prima data cand m-am implicat direct in creatia versurilor unei piese pe care o interpretez. Impreuna cu Adi Cristescu si Nasty, am pus in #acasalanoi toate gandurile mele catre cei dragi, catre oamenii care imi sunt mereu alaturi si am impartasit tot ce simt la sfarsitul unui an plin de provocari si de incercari pentru noi toti; acasa e acolo unde ne este inima si, oricate cautari am face in lumea larga, stiu sigur ca raspunsurile si iubirea sunt mereu acasa, langa oamenii nostri”, spune artista.

“Poezia #acasalanoi este inspirata din emotia nerabdarii pe care o simt din plin atunci cand sunt departe de familia mea; este inspirata de toata bucuria, melancolia, duiosia care ma incearca pe drumul spre casa. Este o poezie scrisa si cu gandul la toti cei care sunt departe de ai lor un an intreg, le inteleg din suflet dorul care-i incearca in zilele, orele in care se intorc in tara; este despre toate drumurile noastre si increderea in linistea si pacea de ”, continua Elena.

Emotia piesei este completata de o poveste vizuala foarte simpla, semnata de regizorul Florin Botea, filmata intr-o zi frumoasa de noiembrie, cu o lumina care invinge ceata si un soare care incalzeste bruma.

“Am cantat in fata camerei asa cum vorbesc celor din sufletul meu, din toata inima, cu sinceritate si cu increderea ca vom avea sarbatori frumoase, acasa, in liniste”, povesteste Elena.

“Acasa la noi” este o noua colaborare a Elenei cu producatorul muzical si compozitorul Adi Cristescu si este inregistrata in studioul Nani Records.

“Un decembrie cu pace si sarbatori pline de iubire!”- Elen3

Va invit cu drag sa urmarim clipul noului single al frumoasei Elena Gheorghe, “Acasa la noi”, dupa care va astept cu impresiile voastre. Enjoy!

163 Post Views

Shift lanseaza single-ul “Norocos”, un featuring cu What’s Up si Connect-R – primul single extras de pe albumul “Adevarul”

Shift_Adevarul

In ultimii ani, Shift a cucerit toate topurile muzicale cu hituri precum “Sus pe toc” (feat. Marius Moga), “Dupa ani si ani” (feat. Vizi Imre), “Viata-i de vina” (feat. George Nicolescu) a compus piese pentru artisti de top (Corina, Ruby, Lariss etc), iar la incepului lui 2015, artistul a intrat in toate playlist-urile de radio si tv cu “Avioane de hartie” (feat. Andra) si a continuat cu hitul “Baga Mare” alaturi de Connect-R.

Acum, artistul din Galati lanseaza “Norocos”, un featuring cu What’s Up si Connect-R, care este de fapt si primul single prin care anunta aparitia albumului “Adevarul”.

Despre noul lui single, Shift spune: “Sunt cel mai norocos ca primul meu album este aproape gata si am alaturi de mine artisti tari care ma sustin si care vor aparea pe acest material. La fel de norocos ma consider si pentru ca oamenii rezoneaza cu muzica mea. Imi place sa lucrez cu What’s Up si Connect-R, ne stim de mult timp, suntem prieteni si sunt doi artisti adevarati”.

What’s up completeaza: “Ma simt norocos pentru ca Dumnezeu m-a ajutat sa-mi ocup timpul cu ce-mi place si sa traiesc din asta. Acesta piesa sper sa motiveze, sa bucure si sa dea putere celor care viseaza. Shift este fratele meu, lucram impreuna de multi ani, inca de pe vremea cand amandoi visam la mai departe, iar Connect-R este unul dintre cei care m-au inspirat si inca ma inspira. Aceasta colaborare este speciala pentru mine si sper sa ajunga la inimile voastre”.

De asemenea, Connect-R marturiseste: “Sunt norocos pentru ca sunt sanatos, am parintii in viata, am un copil sanatos si o sotie frumoasa. Lista poate continua. Cerul a decis asta. Nu pot decat sa multumesc. Shift mi-a fost coleg de studio, e un artist talentat, iar industria recunoaste asta”.

Videoclipul “Norocos”, regizat de Anton Sandu cu care Shift a colaborat si pentru clipul “TBC”, a fost filmat atat pe strazile din Bucuresti, cat si intr-un spatiu liber, pe camp, la miezul noptii, unde artistii au dat un mini concert.

Haideti sa urmarim impreuna videoclipul noului single al lui Shift, “Norocos”, un featuring cu What’s Up si Connect-R, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

192 Post Views

IVANA, fosta concurenta de la Vocea Romaniei, debuteaza cu single-ul “Tomorrow”

Ivana Vocea Romaniei

IVANA lanseaza astazi primul single din cariera care se numeste “Tomorrow”.

Piesa a fost compusa de Ivana impreuna cu Elena Vasile, Eduard Santha si produsa de Barac Sebastian, Marcel Botezan (“responsabili” pentru hiturile INNEI si Antoniei), Sergiu Musteata si David Ciente (unul dintre compozitorii si producatorii single-ului “Dale Papi” al lui Lariss).

IVANA (pe numele complet Ivana Farc) este cunoscuta publicului din Romani​a ​in urma participarii la Vocea Romaniei, in echipa lui Tudor Chirila.

Tanara artista de doar 18 ani a impresionat publicul si juriul prin vocea aparte, cameleonica, prezenta scenica energica, rezultat al sesiunilor de dans alaturi de fratele ei, coregraful si dansatorul Madalin Farc. Incepand cu anul acesta, IVANA s-a mutat in Bucuresti la Colegiul National “George Enescu”, unde isi continua studiile.

Pe cand avea doar 5 ani, profesorul de canto al fratelui ei a auzit-o cantand si i-a sfatuit parintii sa o aduca la cursuri deoarece are foarte mare potential in muzica.

Insa muzica nu este singura ei pasiune, ci este foarte implicata si in dans.

A castigat numeroase premii internationale la concursurile de dans si a participat la Eurovision Junior in Kiev si la Romanii au Talent ca parte a unei trupe. Isi doreste sa devina actrita pe viitor, iar genul ei preferat este musical-ul deoarece ii imbina toate pasiunile: actoria, muzica si dansul.

“Sunt incantata, entuziasmata, ma bucur ca am lansat primul meu single “Tomorrow” si ca am fost implicata atat in scrierea piesei, dar si la sedintele de productie ale videoclipului. Este o experienta noua pentru mine! Este foarte tare ce mi se intampla”, a declarat IVANA.

Videoclipul piesei “Tomorrow” a fost filmat in Bucuresti, dar si la mare, regizor si DOP este Michael Mircea (INNA – “Diggy Down”), iar invitat special este tanarul actor Rares Andrici.

IVANA este artist Global Records, casa de discuri a INNEI s​i lanseaza primul single in colaborare cu Roton.

Haideti sa urmarim impreuna videoclipul primului single al frumoase si talentate artiste, IVANA, “Tomorrow”, apoi va astept cu impresii. Enjoy!

199 Post Views

Ea e cantareata de la noi care provine din cea mai bogata si cunoscuta familie din Palestina!

miryam 2

Miryam s-a nascut in Romania, dar are stranse legaturi cu tarile arabe. Tatal sau biologic a fost palestinian, iar tatal de-al doilea este sirian. Astfel, cantareata a aflat de ceva timp ca familia ei din Palestina este una dintre cele mai bogate. Anabtawi Group este una dintre cele mai cunoscute companii din tarile arabe, iar cantareata ar putea primi o mostenire consistenta.

“Am nume palestinian, Miryam Anabtawi pentru ca tatal meu natural a fost din Palestina. Numele Anabtawi provine de la denumirea unei localitati numita Anabta. Fiind o famile numeroasa, o parte traieste acolo, o parte in Nablus si o alta parte in Ierusalim. Bineinteles ca sunt multi care au plecat si s-au stabilit in strainatate. Insusi tatal meu a locuit o buna parte a vietii in Germania lucrand acolo ca inginer. Anabtawi Group este renumit in Palestina si in tarile arabe, au mai multe afaceri, printre care si o fabrica de ulei. Ei m-au anuntat ca tatal meu biologic a murit. Anul acesta am vrut sa merg acolo, sa vizitez mormantul tatalui meu, chiar imi luasem biletele de avion, insa din cauza conflictelor recente din Palestina, mi-am anulat calatoria, am considerat ca nu este momentul potrivit”, povesteste Miryam.

Tatal de-al doilea al cantaretei este sirian, iar Miryam se intelege foarte bine cu el si se sfatuiesc mereu atunci cand este nevoie, considerandu-l si simtindu-l in sufletul ei atat tata cat si prieten.

Artista cu origini arabe, Miryam, lanseaza o piesa nou nouta, insotita si de un videoclip de imagine – “Prada”.

Dupa ce a dat lovitura in Japonia si Coreea cu piesa “Bounce” si a cantat toata vara “Don’t stop”, Miryam lanseaza “Prada”, o piesa compusa in studiourile DeMoga. Noul single este insotit si de un videoclip de imagine, regizat de Simion R Stefan, in care artista incearca sa explice unui admirator ca iubirea ei nu e de vanzare.

Haideti sa urmarim impreuna videoclipul noului single al frumoasei artiste, Miryam, “Prada”, apoi va astept cu parerile voastre. Enjoy!

177 Post Views

Dupa succesul lui “Goodbye”, Feder lanseaza un nou single

music-picture (70)

Single-ul de debut al lui Feder, “Goodbye”, s-a numarat printre hiturile anului, ajungand pe primul loc in Belgia, Franta, Ungaria, Rusia, Turcia si Elvetia si s-a mai clasat si intre primele 10 piese din alte 5 tari. Acum a sosit momentul pentru DJ-ul si producatorul francez sa lanseze o noua piesa, “Blind”.

“Blind” abordeaza un sound deep house care se impleteste de minune cu o structura pop, diferit fata de stilul precedentului single, “Goodbye”. In ciuda diferentelor dintre cele doua piese, “Blind” si “Goodbye” impartasesc caracteristicile care l-au remarcat pe Feder – ambele piese evoca o atmosfera melancolica, precum si motive instrumentale molipsitoare, gratie riff-urilor de chitara usor de retinut.

“Blind este despre o fata care realizeaza ca tipul care ii era prieten bun este, de fapt, indragostit de ea”, a explicat Feder. “E vorba despre momentul acela cand iti dai seama de o asemenea situatie, nebanuind-o pana atunci”, a completat DJ-ul.

Feder, pe numele sau real Hadrien Federiconi, este originar din Nisa de unde a deprins dragostea pentru sound-ul house local si international, precum si interesul pentru scena hip hop. A studiat timp de un an ingineria de sunet pana sa se mute la Paris pentru a se lansa in cariera de producator. Lansat spre sfarsitul lui 2013, single-ul sau de debut, “Sixto”, ne-a prezentat o versiune contemporana si actualizata a piesei “Can’t Get Away” a lui Rodriguez care, de altfel, s-a aratat extrem de incantat de viziunea lui Feder.

Hitul international “Goodbye” i-a adus lui Feder o larga recunoastere in Europa si nu numai. A mixat la evenimente ca premiile MTV Italia, Electroshock (Virgin Radio) sau Tehnco Parade din Paris.

In 2015, a castigat trofeul NRJ DJ Award la categoria “Best New French DJ”. In prezent, Feder numara mai bine de 40 de milioane de stream-uri pe Spotify, 20 de milioane de vizualizari pe YouTube si 8 milioane de identificari pe Shazam.

Va invit sa ascultati noul single semnat Feder, “Blind”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

iTunes: http://smarturl.it/iFederBlind

Apple Music: http://smarturl.it/AMFederBlind

Spotify: http://smarturl.it/spotFederBlind

Deezer: http://smarturl.it/dzFederBlind

154 Post Views

NATAN ne da o lectie de dragoste in cel mai recent single

music-picture (69)

NATAN aduce un suflu fresh in industria muzicala de la noi cu un single de incarcat de emotie si candoare.

“Daca poti iubi” e mai mult decat un cantec, este o reflectie asupra a ceea ce inseamna sa iubesti si sa depasesti un moment dificil prin puterea iubirii. De multe ori se intampla sa complicam ceea ce este simplu. NATAN ne explica:

“As vrea să pot să sensibilizez toti ascultatorii, toti curiosii de a cunoaste ce trebuie să facă pentru a fi fericiti in dragoste, pentru că formula e mult prea simplă – dacă poti iubi, să incerci să iubesti si dacă e să fie, atunci exact asa iubire vei primi in schimb.”

Artistul s-a nascut intr-o familie pasionata de muzica: “In familia mea, mama e o fosta profesoara de teorie muzicala si acordeon, iar tatal meu – un meloman inrait care facea tot posibilul ca in casa noastra sa sune piese contemporane, preponderant muzica anilor ’80”, a marturisit NATAN.

De la 7 ani a inceput sa studieze pian si teorie muzicala la scoala de muzica, iar la 14 ani s-a implicat intr-un proiect hip hop pentru care realiza orchestratii si linii pentru refren pe care le si interpreta. Mai apoi, s-a axat asupra genului pop, compunand si texte atat in limba romana, cat si in limba engleza.

Pana in prezent, NATAN are la activ trei albume, trei videoclipuri, 10 premii nationale “Slagărul Anului”, peste 60 piese compuse pentru artisti din Republica Moldova (Dara, Nicoleta Nuca, Ionel Istrati) si din Romania (Andreea Balan, Anda Adam , Fly Project, John Rivas, Emil Rengle).

In 2014, s-a numarat printre producatorii fabricii de hituri “Fly Records”, iar la sfarsitul acelui an si-a creat propria casa de productie “Natan Music Production”.

Haideti sa urmarim impreuna clipul noului single semnat NATAN, “Daca poti iubi”, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

171 Post Views

Bibanu este condamnat la moarte in noul lui clip, “Iarta”

Bibanu_Iarta_Vescan_Mihaela Runceanu

De 16 ani in lumea muzicala, pe Bibanu il stim in special de la colaborarile de succes cu Delia (“La fel” si “Gone”), cu Jo (Minciuna), Rashid (“Zile bune zile rele”), Puya (“Campion”) si multi altii, acum lansand noul lui single “Iarta”, un featuring cu Vescan, inserand si celebrul refren al Mihaelei Runceanu.

“Piesa “Iarta” a Mihaelei Runceanu se afla in topul preferintelor mele muzicale. Cand am auzit cum a prelucrat Boier Bibescu refrenul piesei originale, m-au si lovit versurile pe care le-am scris in cateva minute. Vescan, la fel ca mine, a fost inspirat pe moment si si-a scris si el strofa pe loc. Fiecare vers e o frustrare venita din suflet, iar clipul ne-a dat fiori reci inca de cand se conturau primele idei pe hartie”, marturiseste Bibanu despre noul lui single si videoclip, “Iarta”.

Cum regia este semnata de Richard Stan & Claudiu Stan, care au lucrat si ei cu artisti de top (Lora, Alina Eremia, Delia, Puya), si-au pus si de aceasta data amprenta lor, aceea de a avea drept protagonisti in videoclipuri actori consacrati de teatru si film. Astfel, din distributia clipului “Iarta” fac parte: Diana Dumbrava, Dragos Stemate, Simona Cucirianu, Dumitru Scobeniuc, Costica Lupsa, Ghita Ilaria si Alin State.

In videoclipul “Iarta”, cel mai dificil rol i-a revenit lui Bibanu, care a fost condamnat la moarte, pe scaunul electric, sub ochii indurerati ai parintilor, iubitei si ai prietenilor.

Haideti sa urmarim impreuna videoclipul noului single al lui Bibanu, “Iarta”, un featuring cu Vescan, dupa care va astept cu impresii. Enjoy!

174 Post Views

3 Sud Est lanseaza single-ul “Tic-Tac”

Tic-Tac

Dupa colaborarea inedita cu Inna pentru single-ul “Mai stai”, alaturi de un videoclip emotionant, lansate la inceputul anului, trupa 3 Sud Est a pregatit o noua surpriza – single-ul “Tic-Tac”.

Ca si in cazul altor piese lansate de catre 3 Sud Est, noul single “Tic-Tac” este o coproductie Cat Music si 1 Artist Music si a fost compus tot de catre Laurentiu Duta si Viorel Sipos.

“In povestea acestui cantec ar trebui sa ne regasim cu totii. Iubiti-va cat mai mult, timpul trece atat de repede. Tic-Tac, Tic-tac!”, declara Laurentiu.

Tot la inceputul anului 2015, mai exact in luna martie, trupa 3 Sud Est a fost desemnata “Artistul anului”, iar hitul “Emotii” – “Cea mai buna piesa pop”, in cadrul premiilor Radio Romania. In plus, Mihai, Laurentiu si Viorel au sustinut un mega concert pe scena Salii Palatului, unde au sarbatorit ziua femeii, cu o noua formula, cu band live, dansatori si backing vocals.

Hiturile “Emotii”, “Liberi”, “Mai stai” au fost anul acesta parte din show-urile pe care 3 Sud Est le-a sustinut atat in Romania, cat si in strainatate (din Republica Moldova, in Marea Britanie, pana in Canada).

Haideti sa ascultam noul single al baietilor de la 3 Sud Est, “Tic-Tac”, dupa care va astept cu parerile voastre. Listen!

155 Post Views

Rashid se iubeste ca-n “Filme” cu Alina Eremia in noul lui single

music-picture (67)

Dupa piese de succes cu artisti de top precum Alex Velea, Gabriel Cotabita, Cabron, Puya si altii, Rashid sparge gheata si lanseaza primul lui single in colaborare cu o voce feminina, alegand-o pe Alina Eremia sa cante si sa fie protagonista alaturi de el in “Filme”.

“Eram intr-o seara la studioul Golden Boy Society cu Alex Velea si am inceput sa scriem versurile dintr-un joc de cuvinte, #Filme si #FeelMe. Cu siguranta, cu totii avem scenarii si filme si cateodata ne imaginam cum ar fi sa jucam in ele. Eu sunt cinefil convins si in fiecare piesa pe care o lansez pun ceva din viata personala. Sunt incantat de colaborarea cu Alina, mai ales ca e prima mea piesa cu o voce feminina, iar ea are un timbru cu personalitate si e o artista fresh”, spune Rashid despre noul lui single cu Alina Eremia.

La randul ei, Alina Eremia adauga: “Rashid este un artist pe care eu il apreciez si m-a bucurat propunerea lui si a lui Alex Velea de a fi vocea feminina pe piesa “Filme”, care mi-a placut de la prima ascultare. Fiecare poate trai o poveste de dragoste ca in filme, iar tu poti fi regizorul propriului tau film.” Alina Eremia este una dintre cele mai apreciate cântărețe, piesele ei având milioane de vizualizări si ajung mereu in fruntea topurilor muzicale.

Cum Rashid a intrat in febra lansarilor, acum doua zile jucand rolul povestitorului in piesa “Partea a doua (Din vina ta)” a lui Alex Velea, artistul a asteptat cu nerabdare acest moment, pregatindu-si prietenii din mediul online printr-un joc interactiv de postari. La fel ca si pe Facebook, in videoclipul regizat de Alex Ceausu, Rashid si Alina au pus in scena momente de Oscar.

Inainte de a-si incepe cariera solo, Rashid s-a remarcat prin hituri de succes precum “Unde e ea”, “Daca as putea”, “Te-am vazut” etc, lansate cu trupa craioveana C.I.A., al carui membru e. Drumul lui catre muzica a inceput inca de la varsta de 15 ani, in 1999, perioada in care l-a cunoscut si pe Alex Velea. Din 2014, Rashid si-a pornit cariera solo, lansand pana in prezent single-uri de succes precum “Alerg” cu Alex Velea si Cabron, “Lefter Popescu”, “Regina Balului” cu Criss Blaziny, “Domnisoara” cu Gabriel Cotabita, cat si “Izabela part 2” alaturi de Alex Velea, Karie si Jon Baiat Bun, o parte dintre baietii Golden Boy Society.

Va invit cu mare drag sa urmarim impreuna noul clip al lui Rashid, “Filme”, un featuring cu indragita Alina Eremia, dupa care va astept cu parerile voastre. Enjoy!

214 Post Views

Andreea Banica lanseaza single-ul “Hot de inimi”

Andreea Banica

Ca si in cazul altor piese lansate de catre Andreea, cum ar fi “In lipsa ta”, “Acelasi iubit”, “Shining Heart”, “Rupem boxele”, “Hot de inimi” este o noua colaborare cu compozitorul Laurentiu Duta, insa de aceasta data alaturi de Gabriel Huiban, Daris Mangal si Sergiu Buta.

Dupa piese energice, balade romantice, pop-latino, single-ul “Hot de inimi” este un pop-dance, cu influente trap. Piesa continua linia povestii de dragoste spusa in single-urile “Acelasi iubit”, “Doi”, “Supererou”, despre iubire nemarginita si neconditionata, insa acum spusa metaforic si urban-flirty.

Milioane de vizualizari pe YouTube, difuzari pe posturile radio si TV, zeci de concerte si evenimente atat in tara, cat si in strainatate, colaborari pentru piese in limba engleza, franceza, spaniola (Ale – feat Narcotic Sound, “Una palabra – feat Sunrise Inc si “Red Lips” feat Aggro Santos), anul 2015 a fost un an plin de proiecte muzicale pentru sexy-diva Andreea Banica.

Va invit cu drag sa ascultam impreuna “Hot de inimi”, cea mai nou single lansat de catre Andreea Banica, dupa care va astept cu pareri. Listen!

181 Post Views