Soundtrack-ul verii tale: DOMINO x Alina Eremia – „De nu-mi dai iubirea ta”

De mă lași cu ochii în soare, îți fac zilele amare…

Dacă ți-e dor de piesa aia care aprindea tot clubul, „De nu-mi dai iubirea ta” e pentru tine. DOMINO și Alina Eremia pun pe beat nostalgia anilor 2000, într-o producție dance/electronic românească fresh, care sună exact ca o seară de vară perfectă. Vocea Alinei dă intensitate unui refren care-ți rămâne în minte, iar sound-ul modern semnat DOMINO te ține pe ringul de dans. E vibe-ul ăla greu de uitat — și soundtrack-ul verii tale.

Piesa a fost scrisă de Alina Eremia, Florian Rus și DOMINO (Costel Dominteanu), care s-a ocupat și de partea de producție.

Producător, compozitor și pianist, DOMINO este un adevărat cameleon atunci când vine vorba despre exprimarea personalității sale efervescente prin intermediul muzicii. De-a lungul timpului, a experimentat mai multe genuri, de la jazz și rock până la dance și reggaeton și a semnat hituri internaționale pentru foarte mulți artiști, piesele sale fiind ascultate la radiouri și cluburi din Europa, Asia sau Orientul Mijlociu. Pasiunea lui pentru muzică transpare prin fiecare beat și induce ascultătorilor o stare de bine, fără griji, o petrecere care nu se termină niciodată. În 2023, piesa sa alături de rareș și Theo Rose, “Sâmbătă seară”, a avut un succes enorm, atingând locul #1 în topul căutărilor Shazam, timp de câteva săptămâni la rând, și fiind #2 în Topul Media Forest, topul celor mai ascultate melodii de la radio. În plus, colaborarea sa cu Andrei Bănuță pentru ,,Afară plouă” a fost timp de 12 săptămâni în Top 10 Media Forest, atingând poziția #5. În 2024, colaborarea sa cu Theo Rose și Alessandra pentru ,,NU MĂ DUC LA CLUB” a fost un real succes, stând timp de 23 de săptămâni în Top 10 cele mai difuzate piese de la radio.

Alina Eremia și-a început cariera la o vârstă fragedă, iar la acest moment este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală. Piesele și colaborările ei au fost întotdeauna în topuri, iar printre cele mai bune hituri ale Alinei includem: ,,Cum se face”, ,,A fost o nebunie”, ,,În dreapta ta”, colaborarea cu Vescan, ,,Tatuaj” și ,,Noi”. În 2021, Alina a lansat cel de-al doilea album al său, “Déjà Vu”, care a primit titlul de Best Album la The Artist Awards 2021. În 2022, Alina Eremia s-a bucurat de foarte mult succes cu single-uri care au ajuns rapid pe locul #1, cum ar fi ,,Supertare”, cu Connect-R, care le-a adus și premiul pentru cea mai bună colaborare a anului la The Artist Awards 2022, și ,,Cerul roșu”. În 2023, ea a adăugat un alt #1 cu ,,Ai fost”, colaborare cu Mario Fresh, care s-a clasat pe prima poziție în tendinte pe YouTube și a intrat în topurile radio la doar două săptămâni de la lansare, fiind declarată și cea mai ascultată piesă a anului. De asemenea, artista a lansat două EP-uri speciale, “Metamorphosis” și ,,OH, NO!”. 2024 a venit cu succesul piesei ,,Nu te mai aștept”, scrisă de artistă și lansată inițial doar ca un piano session. Piesa a fost atât de bine primită, încât radiourile au preluat piesa și au adus-o până pe locul #2 în Top Media Forest. De asemenea, artista a colaborat pentru un joined EP cu NOUA UNSPE “Radical din noi”, iar una dintre ultimele sale lansări, ,,Gura ta”, a stat timp de 12 săptămâni în Top 10 Media Forest. Ultimul său single, ,,Dacă ar fi pentru o zi”, are deja peste 4M de vizualizări și este în continuă creștere. Mai mult decât atât, artista a lansat EP-ul ,,Antifragil”, o călătorie care începe cu frici și angoasă, dar se transformă treptat într-o explozie de energie și optimism.

Păreri?

396 Post Views

🎈 Andreea Bălan lansează „Copil încă o dată” – o invitație sinceră de a ne întoarce la esență: bucuria pură a copilăriei

Ce-ar fi dacă am putea da timpul înapoi? Să uităm de griji, să râdem fără motiv, să ne bucurăm de viață exact așa cum o făceam când eram mici? Andreea Bălan transformă această întrebare într-un răspuns muzical plin de emoție și sensibilitate – „Copil încă o dată”, cel mai nou single al artistei, lansat în preajma zilei de 1 Iunie.

O piesă-manifest despre dorul de copilărie, despre vulnerabilitate și curajul de a simți – „Copil încă o dată” este un imn modern dedicat copilului interior din fiecare dintre noi. Cu o linie melodică caldă și versuri profunde, piesa ne poartă într-o călătorie emoționantă în care inocența devine forță, iar fragilitatea – frumusețe.

„Relațiile noastre cu ceilalți reflectă, de fapt, relația pe care o avem cu noi înșine. Ne putem conecta cu adevărat cu oamenii doar atunci când reușim să ne reconectăm cu propriul suflet. Iubirea și empatia pe care le oferim în exterior pornesc din interior: le putem dărui cu adevărat doar în măsura în care ni le oferim nouă. «Copil încă o dată» este mai mult decât o piesă, este o invitație sinceră de a ne regăsi pe noi înșine și de a crea conexiuni reale cu cei din jur”, declară Andreea Bălan.

Videoclipul piesei redă în paralel povestea oricărui adult care, în mijlocul agitației vieții, redescoperă – prin ochii amintirilor – ceea ce a pierdut pe drum: simplitatea, autenticitatea, magia începuturilor.

Versurile sunt semnate de Ionuț Bacula (Papu), iar muzica este realizată împreună cu Vlad Lucian Manolache, un duo care completează perfect universul artistic propus de Andreea. „Copil încă o dată” este disponibilă acum pe toate platformele de streaming, iar videoclipul oficial poate fi vizionat pe canalul de YouTube al artistei.

Pe 22 iunie, Andreea Bălan poate fi vazută alături de Yoki Doki pe scena Sălii Luceafărul din București, într-un un spectacol plin de magie, culoare și emoție, dedicat atât copiilor, cât și celor mari. Sub mesajul „Fii eroul visului tău!”, concertul promite o experiență interactivă și vibrantă, unde copilăria prinde viață, iar visurile devin realitate. Biletele sunt disponibile pe www.iabilet.ro.

Păreri?

513 Post Views

„Drum bun”: când Zodier lasă inima să cânte, acustic și fără filtre

Cine a văzut așa ceva? Să iei ca pe-o glumă dragostea…

„Drum bun” este o piesă acustică emoționantă în care Zodier arată că ia dragostea în serios. Cu un sound simplu, dar plin de profunzime, artistul transmite vulnerabilitate și sinceritate, într-o poveste muzicală despre despărțire, regrete și ceea ce rămâne nespus. Versurile ating direct, iar interpretarea calmă, dar intensă, face ca fiecare cuvânt să ajungă acolo unde doare cel mai tare.

Piesa a fost scrisă de Zodier și produsă de Flat Beats.

Zodier a descoperit pasiunea pentru muzică la vârsta de 10 ani, când mama sa i-a cumparat o chitară din supermarketul din oraș. A învățat singur să cânte la instrument și, câțiva ani mai târziu, a început să cânte pe străzile din Timișoara, cu intenția de a aduce măcar puțină lumină pe fețele trecătorilor. Influențat de artiști precum Ed Sheeran, Eric Clapton, Post Malone și The Motans, artistul a început să-și scrie propriile versuri, trimițându-le apoi către The Motans prin intermediul social media. A fost invitat la scurt timp după de către acesta la o serie de sesiuni, unde a lucrat alături de producători titrați precum Marci & Sebi (INNA, Carla’s Dreams, The Motans, Irina Rimes), Alex Turcu (Carla’s Dreams, Irina Rimes, Alina Eremia) și Damian Rusu (The Motans, Irina Rimes, Damian Drăghici, Connect-R). Piesa sa, ,,Albastru răsărit”, s-a aflat în Top 100 Radio Airplay România, pentru ca ulterior artistul să lanseze un întreg EP, intitulat ,,Mă auzi?”. Piesa alături de YUKA, ,,La Sacou”, a stat timp de 6 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese de la radio, ajungând până pe locul #6. În 2024, artistul a colaborat alături Holy Molly pentru piesa ,,Fericit” și a lansat single-uri precum ,,Două vieți” și ,,Nu te las”. Recent, artistul a colaborat cu Tania Turtureanu pentru piesa ,,O săptămână”.

Păreri?

345 Post Views

Purp Divine lansează clipul piesei „Lasa inima”

Astăzi, 22.05.2025 am lansat al doilea single de pe materialul “BLUR”.
„Lasă Inima” este un reminder sincer și direct să trăiești autentic, cu inima deschisă, în ciuda presiunilor sau mediului toxic din jur. Versurile sunt personale și pline de mesaj, balansând reflecția cu determinarea. Cu influențe din rap-ul clasic și un hook melodic memorabil, piesa îmbină vibe-ul chill cu o atitudine hotărâtă, livrând un manifest al spiritului liber și conștient.

 

Acestea fiind spuse, vă invit cu drag să ascultați piesa și să urmăriți videoclipul, apoi vă aștept cu impresii!

292 Post Views

mgk lansează „cliché” și readuce nostalgia anilor ’90

Artistul multiplu premiat cu discuri de platină, mgk, revine în atenția publicului cu „cliché”, un nou single energic și optimist, lansat astăzi și creat împreună cu colaboratorii săi de lungă durată SlimXX, BazeXX și Nick Long.

Cu doar câteva zile înainte de lansare, mgk a creat un val de entuziasm printr-un link de pre-salvare publicat pe site-ul său oficial, unde a oferit și un indiciu despre titlul viitorului album.

„cliché” este însoțit de un videoclip vibrant, inspirat din estetica anilor ’90 și 2000, ce oferă o doză puternică de nostalgie. Clipul este pus în scenă de renumitul coregraf Sean Bankhead, cunoscut pentru colaborările sale cu nume mari din industria muzicală.

Înainte de lansare, mgk a stârnit entuziasmul publicului cu o serie de reinterpretări ale unor piese emblematice, precum „Iris” (Goo Goo Dolls), „Empty Out Your Pockets” (Juice WRLD) și „Boulevard of Broken Dreams” (Green Day).

mgk a redefinit limitele muzicii alternative cu albumul de referință „Tickets to My Downfall”, lansat în 2020, certificat cu platină și clasat pe locul 1 în Billboard 200 – o premieră în cariera sa. Albumul a adus 18 piese în topul Hot Rock Songs și două single-uri, „bloody valentine” și „my ex’s best friend”, au urcat pe primul loc în topul Billboard Alternative. Următorul proiect, „mainstream sellout”, a repetat succesul, obținându-i pentru a doua oară primul loc în Billboard 200 și o nominalizare la Premiile Grammy pentru „Cel mai bun album rock”.

Păreri?

316 Post Views

KAROL G celebrează femeile latino cu noul single, „Latina Foreva”

KAROL G celebrează femeile latino și o nouă etapă în cariera sa cu noul single, „Latina Foreva”, lansat astăzi prin Universal Music Group. Marcând prima sa lansare oficială din acest an, piesa vibrantă — produsă de Mazzarri și Misha și scrisă de Karol împreună cu Daniela „La Guru” Aponte — îmbină sunetul reggaetón-ului de la începutul anilor 2000 cu elemente de pop modern și exprimă mândria pentru rădăcinile sale culturale.

„Latina Foreva” este dedicată femeilor latino din întreaga lume și vine la scurt timp după succesul baladei introspective „Milagros”, care i-a adus lui KAROL G prima poziție în topul Billboard Hot Latin Pop Songs. „Milagros” face parte din coloana sonoră a documentarului Netflix Tomorrow Was Beautiful, ce surprinde parcursul impresionant al artistei în industria muzicală și turneul său record, Mañana Será Bonito Tour.

Videoclipul single-ului „Latina Foreva”, regizat de Pedro Artola, o prezintă pe KAROL G în stațiunea montană Mammoth Lakes din California. Alături de un grup de femei puternice și elegante, artista schiază pe pantele acoperite de zăpadă, purtând tocuri strălucitoare, costume de baie și lenjerie, aducând astfel căldura latinoamericană în peisajul alb imaculat.

Deși nu a lansat un album anul trecut, KAROL G a dat lovitura cu single-ul „Si Antes Te Hubiera Conocido”. Piesa, lansată în iunie, a dominat topul Billboard Latin Airplay timp de peste 25 de săptămâni, stabilind un record pentru cele mai multe săptămâni pe locul 1 de la crearea topului în 1994.

Păreri?

213 Post Views

Alessiah lansează „addicted”, al doilea single de pe albumul „Obscentra”

După ce a surprins publicul cu noua direcție muzicală din „made you cry”, Alessiah revine cu „addicted”, al doilea single extras de pe mult așteptatul său album de debut, „Obscentra”. Îndrăzneață și vulnerabilă, piesa explorează frământările interioare ale unei iubiri aflate în pragul destrămării – un carusel al greșelilor, tentațiilor și auto-sabotajului.

Pe un fundal sonor tensionat și melancolic, cu influențe alternative și R&B, „addicted” aduce în prim-plan disonanța emoțională a unei relații care se destramă în timp real. Versurile piesei ating teme precum dependența – nu doar față de haos, ci și față de atracția instabilității: „i don’t take medication my wounds are better sore”, mărturisește Alessiah, oferind o voce generației care transformă durerea într-o formă de identitate.

„Această piesă este despre haosul pe care uneori îl alegem în locul vindecării, chiar dacă știm că ne va răni.”, declară Alessiah.

Piesa „addicted” continuă să definească noua estetică sonoră a artistei, reprezentând un indicator pentru ce pot aștepta fanii pe albumul său de debut.

Păreri?

269 Post Views

Seya, câștigătoarea show-ului „Vocea Bulgariei”, lansează single-ul „Burn”

Seya, cunoscută publicului sub numele său real, Slaveya Ivanov, a cucerit publicul și juriul în sezonul 11 al emisiunii „Vocea Bulgariei” printr-o voce puternică, plină de emoție, și o prezență scenică magnetică. După un parcurs spectaculos și o finală memorabilă, artista lansează „Burn”, prima piesă după câștigarea emisiunii. Piesa este compusă de Seya împreună cu Mikayla și produsă de Christian Eberhard.

„Burn” este o melodie pop cu influențe de drum and bass, ale cărei versuri vorbesc despre eliberare, luptă interioară și curajul de a rupe lanțurile unor compromisuri dureroase:
“Putting myself in a filthy cage / Trying my best to conceal my rage… / Burn, burn, burn down.”

Pe lângă proiectul pop, Seya arată o fațetă complet diferită a personalității sale muzicale în trupa de metal SIИNERG, unde urcă pe scenă cu o energie greu de ignorat. Aici, vocea ei capătă forme extreme – growl-uri, țipete, forță brută – și se îmbină cu riffuri grele și tobe explozive.

Cu un debut solo care prinde viață și un proiect metal ce se pregătește să iasă la lumină, Seya dovedește că nu are granițe muzicale. Ea îmbină două lumi opuse cu aceeași pasiune, dând dovadă de o identitate artistică puternică și liberă.

Păreri?

327 Post Views

Mark Stam a lansat piesa „Problematic”

Mark Stam, artistul care ne-a cucerit cu hituri precum „Impar”, „Doar Noi”, „Poate într-o zi” sau „Pastila ta”, revine cu o piesă intensă și provocatoare – „Problematic”. Noua lansare aduce o perspectivă sinceră asupra iubirii care frământă și consumă. „Problematic” este o declarație despre vulnerabilitate și pasiune, despre contradicțiile care apar atunci când dragostea nu mai este doar dulce, ci și complicată.

„Cred că toți am fost, la un moment dat, în punctul în care simțim prea mult, iar celălalt pare că nu e pe aceeași lungime de undă. Pentru mine, ‘Problematic’ e exact despre acel moment – când iubirea te transformă, nu întotdeauna în bine, dar mereu în ceva real. E despre zbucium, confuzie, intensitate, despre dorința de a iubi fără limite, chiar dacă uneori doare. Despre ‘nu pot fără tine, dar nici cu tine nu e simplu.'”, declară artistul.

Cu un refren care-ți rămâne în minte, o voce recognoscibilă și o sinceritate greu de ignorat, Mark reușește și de această dată să transforme o emoție într-un single memorabil. Fie că transmite trăiri personale sau descrie emoțiile celor care iubesc și suferă, Mark o face întotdeauna din toată inima – cu naturalețea unui om sincer și cu pasiunea unui artist îndrăgostit de muzică, artă și oameni.

„Problematic” este încă o dovadă că artistul poate transforma și cele mai intense stări în melodii pe care vrei să le asculți iar și iar.

Păreri?

362 Post Views

Dora Gaitanovici lansează „Vând ploi” alături de Adrian Despot, o fuziune emoționantă între două generații ale rockului românesc

Dora Gaitanovici revine cu o nouă piesă, „Vând ploi”, o colaborare inedită cu Adrian Despot, vocalistul trupei Vița de Vie. Melodia marchează o întâlnire între două generații ale rockului alternativ din România și anunță direcția artistică a următorului album semnat Dora Gaitanovici, care va fi promovat printr-un turneu în cluburi din întreaga țară.

„Vând ploi” este o compoziție intensă, cu un mesaj profund și răscolitor. Piesa explorează nevoia de evadare, de eliberare de trecut și de sine. Versurile vorbesc despre o promisiune metaforică: ploi care pot șterge amintirile dureroase, care spală orgolii și oferă o iluzie de vindecare, dar cu un preț nedefinit și inevitabil.

Piesa a fost scrisă de Dora Gaitanovici și Adrian Despot, iar muzica a fost compusă împreună cu Dani Bușoi, Andrei Dragu și Codruț Bulfan.

Dora Gaitanovici a devenit cunoscută publicului în 2018, odată cu finala Vocea României, unde a cucerit inimile telespectatorilor sub îndrumarea Irinei Rimes. În 2022, a impresionat pe scena Eurovision România, la Festivalul Cerbul de Aur și în cadrul celor mai mari festivaluri din țară, momentul său viral din cadrul DWMT consolidând statutul proiectului ca unul dintre cele mai originale și relevante din noul val muzical românesc.

În spatele proiectului Dora Gaitanovici se află o echipă tânără și ambițioasă, formată din muzicieni talentați precum Dante (chitară), Dani (clape) și Codruț (bass), care alături de vocea hipnotică a Dorei creează un sound alternativ cu influențe progressive, rock și folclorice.

Cu un album concept lansat, turnee naționale de succes și apariții electrizante la cele mai mari festivaluri din țară, Dora Gaitanovici devine o voce definitorie a scenei alternative. Sound-ul proiectului este un melanj de alternative, progressive și modern rock, cu influențe subtile de folclor, construit în jurul vocii captivante a Dorei, chitarei lui Dante, armoniilor lui Dani și groove-ului impus de Codruț.

Păreri?

276 Post Views